ICCJ. Decizia nr. 2797/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2797/2014
Dosar nr. 8279/95/2010
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 167 din data de 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva sentinței nr. 36 din 15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtele Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia SA şi Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia SA - Divizia Sucursala Minieră, Exploatarea de Carieră R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele argumente:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj reclamanții au solicitat instanţei să se constate că pârâtele (cadrul procesual în privința acestora fiind ulterior extins) le-au încălcat şi încalcă drepturile de proprietate industrială asupra invenţiei denumită „Cupă poligonală pentru excavator”, protejată prin brevetul de invenţie din 30 decembrie 2005, urmând să se dispună obligarea lor, în solidar, la plata despăgubirilor aferente, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data când erau datorate până la data plăţii, dar şi la plata dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii, până la data plăţii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt autorii invenţiei „Cupă poligonală pentru excavator”, dar şi deţinători exclusivi ai dreptului asupra invenţiei, în temeiul contractului de cesiune încheiat cu SC U. Rovinari SA, prin lichidator judiciar SC S. SRL, iar pârâtele au folosit dinţii de cupă protejați prin brevet cu rea credinţă, refuzând că încheie cu aceştia contractele impuse de Legea nr. 64/1991.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (3), art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 şi art. 1088 C. civ.
Tribunalul Gorj, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 36 din 15 februarie 2012, a respins acţiunea, pentru următoarele motive:
Reclamanţii sunt autorii invenţiei denumită „Cupă poligonală pentru excavator”, protejată prin brevetul de invenţie din 30 decembrie 2005.
Titularul brevetului de invenţie, SC U. SA Rovinari, prin contractul de cesiune încheiat între lichidatorul judiciar SC S. SPRL, denumit în continuare cedent, şi reclamanții, în calitate de cesionari, a transmis prin cesionarilor calitatea de titulari şi drepturile conferite cedentului de brevetul de invenţie, având perioada de valabilitate 19 decembrie 2001-19 decembrie 2021.
Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 transmiterea drepturilor decurgând din brevet şi valabilitatea acestuia faţă de terţi are loc de la momentul publicării în BOPI a cesiunii.
Aşa cum rezultă din Buletinul din 30 iulie 2009 cesiunea s-a publicat la 30 iulie 2009 și, prin urmare, anterior acestei date reclamanţii nu erau titularii brevetului invocat, sumele solicitate cu titlu de despăgubiri putându-se cere numai pentru perioada ulterioară.
Reclamanţii şi-au fundamentat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei de către titularul de brevet şi pe dreptul la reparaţie patrimonială pentru încălcarea dreptului exclusiv de exploatare, drept conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.
Acest drept conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizat în raport de limitele impuse de dispoz. art. 34 şi art. 45 din aceeaşi lege, care reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet şi opozabilitatea transmiterii faţă de terţi, precum şi în raport de sancţiunea decăderii, prevăzută de art. 43 din lege.
În cazul de faţă, pentru brevetul din 30 decembrie 2005 s-a dispus decăderea din drepturi a titularilor de brevet pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare, respectiv de titularul SC U. Rovinari SA, care a fost decăzută din drepturile conferite de brevet începând cu data de 23 decembrie 2003, aşa cum rezultă din publicarea menţiunii decăderii ce a fost publicată în BOPI nr. 3 din 28 martie 2008, decăderea fiind totală şi are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet.
Din hotărârea comisiei de examinare din 2 februarie 2009 rezultă că, în urma achitării taxelor aferente, cererea de revalidare a fost admisă în baza dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1991, publicarea menţiunii revalidării făcându-se în BOPI 3 din 30 martie 2009 -Secţiunea invenţii.
În intervalul dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului, invenţia aparţine domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi fără a se reţine că s-a încălcat dreptul conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.
În aceste condiții, pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 (solicitată prin acţiune) şi 30 martie 2009 când s-a publicat revalidarea, folosirea de către pârâtă a invenţiei ce face obiectul brevetului din 30 decembrie 2005 nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare deoarece pe această perioadă de decădere invenţia nu a fost protejată juridic.
Reclamanţii au devenit titularii brevetului de invenţie din 30 decembrie 2005 ca urmare a contractului de cesiune încheiat cu U. SA Rovinari, cesiune ce a fost publicată în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009, astfel că dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de reclamanţi împotriva pârâtei numai după această dată, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în BOPI şi a menţiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M.
Pentru intervalul de timp cuprins între 30 iulie 2009 şi 30 iunie 2010 pârâtele au dobândit un drept de folosinţă ulterioară, personal şi gratuit, astfel că folosirea unei părţi din invenţie în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de proprietate al titularului de brevet şi nu dă dreptul la reparaţia patrimonială solicitată de reclamanţi pe această perioadă.
Din analiza dispoziţiilor art. 34 lit. e) din Legea nr. 64/1991 rezultă că nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 şi 33 folosirea cu bună credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului - în acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia, ori cu o fracţiune din patrimoniu, care este afectat exploatării invenţiei.
Pe cale de consecinţă, reglementarea posesiunii ulterioare este în favoarea terţilor, legea permiţând exploatarea unei invenţii care într-o anumită perioadă se găseşte în domeniul public.
Terţul care foloseşte cu bună credinţă sau a luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei, beneficiază de un drept de posesiune ulterioară şi personală şi aceasta din considerente de echitate.
Se cer însă a fi întrunite anumite condiţii, respectiv folosirea cu bună-credinţă sau luarea de măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţul interesat, iar invenţia să fi fost folosită în intervalul dintre decăderea titularului din drepturi şi publicarea revalidării.
Pârâtele au folosit aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică dinţi de excavator desen, care nu sunt decât o variantă a brevetului din 30 decembrie 2005, în acelaşi timp cu alte tipuri de dinţi care nu fac obiectul invenţiei la un număr de două excavatoare.
Coroborând concluziile raportului de expertiză cu celelalte dovezi administrate în cauză, rezultă că pârâtele foloseau invenţia reclamanţilor şi anterior publicării revalidării brevetului de invenţie, reţinând că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe este nefondat.
Nu sunt întemeiate criticile apelanţilor din primul motiv de apel, în sensul că instanţa de fond s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut, reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.
Prin raportare la temeiul de drept invocat de apelanţi prin cererea introductivă, instanţa trebuia să verifice dacă intimata a efectuat acte dintre cele care să constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei, iar o asemenea analiză nu se putea face decât prin prisma dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, care enumeră actele care aduc atingere dreptului prevăzut la alin. (1) al acestui art., dar şi prin raportare la dispoziţiile art. 34 lit. a)-g) din lege, la care legiuitorul a prevăzut limitativ situaţiile de excepţie care nu constituie astfel de încălcări.
Instanţa s-a pronunţat în limitele învestirii, reţinând corect că în intervalul dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului invenţia aparţine domeniului public, nefiind protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi fără a încălca dreptul conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.
Nu pot fi primite nici criticile din cel de al doilea motiv de apel în sensul că intimata nu putea beneficia de protecţia prevăzută de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, în condiţiile în care pentru perioada 01 iulie 2007-30 iulie 2009 invenţia nu a fost protejată juridic.
Aşa cum prevede în mod expres art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, dreptul exclusiv la exploatarea invenţiei este recunoscut titularului brevetului de invenţie, iar despăgubirile potrivit art. 59 alin. (3) din aceeaşi lege se acordă pentru încălcarea dreptului conferit prin textul menţionat, ceea ce duce la concluzia că persoana îndreptăţită la aceste despăgubiri este tot titularul brevetului de invenţie.
Până la încheierea contractului de cesiune cu SC U. Rovinari SA şi înregistrarea acestuia în BOPI cu efect de opozabilitate faţă de terţi, respectiv 30 iulie 2009, apelanţii nu au avut calitatea de titulari ai brevetului de invenţie, această calitate revenind cedentului SC U. Rovinari SA, astfel că este legală soluţia instanţei, în sensul că dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991 nu poate fi invocat de apelanţi anterior datei de 30 iulie 2009.
Instanţa a apreciat judicios că s-a dispus decăderea din drepturi a titularilor de brevet pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare, respectiv de titularul SC U. Rovinari SA, care a fost decăzut din drepturile conferite de brevetul din 31 decembrie 2005, începând cu data de 23 decembrie 2003, aşa cum rezultă din publicarea menţiunii decăderii ce a fost publicată în BOPI nr. 3 din 28 martie 2008, decăderea fiind totală şi având ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet.
De aceea, este justă concluzia la care s-a ajuns cu privire la perioada cuprinsă între 1 iulie 2007-30 iulie 2009 când s-a publicat revalidarea, în sensul că folosirea de către intimată a invenţiei ce face obiectul brevetului din 30 decembrie 2005 nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare, deoarece pe această perioadă de decădere invenţia nu a fost protejată juridic.
Cu privire la perioada de timp cuprinsă între 30 iulie 2009 şi 30 iunie 2010, s-a reţinut corect de instanţă că intimata a dobândit un drept de folosinţă ulterioară, personal şi gratuit, astfel că folosirea unei părţi din invenţie în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de proprietate al titularului de brevet şi nu dă dreptul la reparaţia patrimonială solicitată de apelanţi pentru această perioadă.
În perioada cuprinsă între data decăderii din drepturi a titularului de brevet (25 decembrie 2003) şi data revalidării (30 iulie 2009), invenţia a fost în domeniul public, putând fi folosită de terţi în mod liber, fără ca o astfel de acţiune să constituie o încălcare a dreptului de exploatare exclusivă recunoscut în favoarea titularului de brevet, care să deschidă calea unei acţiuni în despăgubiri.
Textul legal prevăzut de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată conferă posibilitatea terţilor de bună-credinţă de a continua utilizarea invenţiei, cu condiţia menţinerii volumului existent la data publicării menţiunii revalidării, raţiunea adoptării unei asemenea prerogative legale rezidă tocmai în considerente de echitate.
Astfel, ar fi împovărător ca un terţ de bună-credinţă care a folosit invenţia în perioada în care aceasta nu era protejată juridic, aflându-se în domeniul public, să i se refuze posibilitatea de a o utiliza în viitor, neputându-i-se imputa o eventuală lipsă de diligenţă, câtă vreme sancţiunea decăderii a devenit, prin publicarea în BOPI, opozabilă erga omnes.
Terţii care folosesc personal şi cu bună credinţă o invenţie în perioada cuprinsă între data decăderii titularului din drepturi şi publicarea revalidării beneficiază de un drept de posesiune ulterioară şi personală, astfel că orice activitate a acestora care implică folosirea invenţiei, în acelaşi volum cu cel existent la data publicării revalidării, deşi efectuat fără acordul titularului de brevet, nu constituie contrafacere şi nu dă dreptul titularului de brevet să pretindă despăgubiri.
Prin urmare, nu este întemeiată susţinerea apelanţilor că intimata a fost de rea-credinţă, în condiţiile în care a folosit invenţia şi anterior decăderii titularului din protecţie, aspect care face inoperante dispoziţiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată.
În cauză, decăderea din protecţie a operat la data de 25 decembrie 2003 şi nu la data publicării acestei sancţiuni în BOPI, respectiv 28 martie 2008, sens în care s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele deciziilor nr. 3942 din 22 iunie 2010, nr. 4612 din 21 septembrie 2010 şi nr. 6561 din 3 decembrie 2010, arătând că decăderea titularului brevetului de invenţie pentru neplata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului, potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 republicată, operează de la momentul încetării obligaţiei de plată a taxelor, publicarea în BOPI având rolul de a asigura doar opozabilitatea faţă de terţi, formalitate care nu poate fi invocată în nici un caz de părţi, respectiv de titularul brevetului de invenţie însuşi - a conchis astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că decăderea nu produce efecte de la data publicării în BOPI, ci de la momentul neplăţii la scadenţă a taxelor, acesta fiind momentul de la care invenţia poate fi folosită liber de către terţi.
Decăderea din protecţie a titularului de brevet SC U. Rovinari SA a operat la data de 25 decembrie 2003, pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare, aspect acceptat de apelanţi, care au învederat instanţei că lipsirea de protecţie a brevetului de invenţie a operat în perioada 25 decembrie 2003-30 martie 2009, dar au susţinut că intimata a implementat invenţia anterior, fapt care exclude buna-credinţă a acesteia.
Nu există dovezi din care să reiasă în mod lipsit de echivoc că pârâta ar fi utilizat fără drept invenţia care face obiectul brevetului în perioada anterioară pierderii protecţiei. Adresa din 03 martie 2010, invocată de apelanţi în susţinerea tezei relei-credinţe a intimatei, a fost înregistrată la sediul destinatarului la data de 01 martie 2010, deci ulterior publicării revalidării brevetului de invenţie (30 iulie 2009), astfel că nu are semnificaţie juridică în ceea ce priveşte buna-credinţă a utilizatorului invenţiei, pentru că nu se referă la perioada avută în vedere de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată, şi anume perioada cuprinsă între data decăderii şi data publicării revalidării brevetului de invenţie în BOPI.
Intimata a achiziţionat dinţii de cupă folosiţi în procesul de exploatare prin licitaţie publică de la furnizorul M. Piteşti, în perioada în care brevetul de exploatare s-a aflat în domeniul public, aşa cum s-a dovedit cu contractul de furnizare din 25 noiembrie 2008, încheiat în baza acordului cadru din 4 aprilie 2007 şi a raportului procedurii de atribuire din 19 martie 2007, aspect reţinut şi în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Acest raport a evidenţiat faptul că dinţii de cupă care au făcut obiectul brevetului de invenţie din 30 decembrie 2005, al cărui titulari sunt apelanţii, au fost utilizaţi în limita existentă la momentul publicării menţiunii de revalidare, volumul fiind identic cu cel existent anterior revalidării.
De asemenea, intimata nu produce şi nu comercializează dinţi de cupă, pe care i-a achiziţionat prin licitaţie publică de la furnizori, care şi-au asumat obligaţia potrivit O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice de a despăgubi achizitorii în eventualitatea unor litigii având ca obiect proprietatea intelectuală, astfel că intimata a luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei în intervalul de timp cuprins între data decăderii şi data publicării revalidării.
În ultimul motiv de apel a fost invocat faptul că eronat instanţa a reţinut că apelanţii pot avea calitate procesuală activă de a solicita despăgubiri pentru utilizarea invenţiei numai pentru perioada 30 iulie 2008-30 iunie 2010 şi a fost invocată decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3228 din 25 mai 2010 în Dosarul nr. 6064/95/2007, dar nici aceste critici nu sunt întemeiate, în condiţiile în care prin această decizie s-a statuat cu privire la existenţa legitimării procesuale active în formularea unei acţiuni în despăgubiri întemeiate pe art. 32 din Legea nr. 64/1991 republicată, dar nu cu privire la îndreptăţirea apelanţilor de a obţine despăgubiri de la intimată pe acest temei.
În consecinţă, chiar dacă din probele administrate în cauză a rezultat o eficienţă economică pentru intimată, apelanţii nu pot primi reparaţia patrimonială solicitată, pentru argumentele expuse anterior.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, formulând următoarele motive:
1. Pârâtele nu au invocat în apărare aplicabilitatea dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
2. În mod greșit s-a reținut că pentru perioada 01 iulie 2007 - 30 iulie 2009 (data publicării contractului de cesiune brevet către reclamanţi în BOPI) apelanţii nu au avut calitatea de titulari ai brevetului de invenţie, această calitate revenind cedentului, U. Rovinari SA, astfel că dreptul nu poate fi invocat de apelanţi anterior datei de 30 iulie 2009.
Art. 45 din Legea nr. 64/1991 nu limitează dreptul de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată (de cel ce devine titular de brevet în temeiul cesiunii), ci numai de la care cesionarul este îndreptăţit să-şi exercite exclusiv dreptul de exploatare a invenţiei, faţă de terţi acesta începând cu data publicării în BOPI a menţiunilor transmiterilor înregistrate la O.S.I.M.
Până în momentul publicării cesiunii în BOPI, titularul de brevet nu-şi poate exercita prerogativele conferite de art. 32 alin. (1) din lege faţă de terţi, dar din momentul publicării nu exista niciun impediment ca titularul de brevet să se îndrepte împotriva acelora ce i-au încălcat drepturile conferite de art. 32 alin. (1) din Lege, inclusiv pentru perioada anterioară publicării cesiunii în BOPI.
Interpretarea corectă a deciziei nr. 3238/2010 a Înaltei Curți, dar şi a disp. art. 32 alin. (1) şi art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, republicată, atestă faptul că reclamanţii, în calitate de titulari ai brevetului de invenţie, au calitatea procesuală activă de a solicita despăgubiri pentru utilizarea nelegală a invenţiei pentru întreaga perioadă solicitată prin acţiune (01 iulie 2004-30 iunie 2007), nu numai pentru perioada 30 iulie 2009 (data publicării cesiunii în BOPI) - 30 iunie 2010, cum au reţinut ambele instanţe.
S-a interpretat greşit decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nedându-se eficienţă puterii de lucru judecat a acestei hotărâri cu privire la problemele de drept dezlegate, în legătură cu dreptul titularilor de brevet de a exploata exclusiv invenţia pe întreaga durata de valabilitate a brevetului, avându-se în vedere disp. art. 45 alin. (3) și 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 republicată - cu aplicarea art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
3. Este nelegală motivarea instanţei de apel în sensul că pentru perioada cuprinsă între 30 iulie 2009 şi 30 iulie 2010 s-a reținut corect de către instanţa de fond că intimata a dobândit un drept de folosinţă ulterioară, personal şi gratuit în temeiul dispozițiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din adresa din 17 iunie 2012 emisă de O.S.I.M. către inventatorului titular de brevet P.F. rezultă că brevetul din 30 decembrie 2005 a beneficiat permanent de protecţie până la data de 19 decembrie 2011 (acţiunea vizând despăgubiri până pe 30 iunie 2010), ca urmare a revalidării, arătându-se că pentru perioada 19 decembrie 2001-19 decembrie 2009 taxele de menţinere în vigoare au fost achitate cu factura fiscală din 12 februarie 2009, iar pentru perioada 19 decembrie 2009-19 decembrie 2011 cu factura fiscală din 19 noiembrie 2010.
Art. 34 lit. f) acordă protecţie terţilor care folosesc cu bună credinţă sau ia măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului.
Norma în discuție priveşte pe terţul care foloseşte o invenţie cu bună credinţă sau care a luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului de invenţie şi până la revalidare.
Pârâta SC Complexul Energetic Oltenia SA nu este un terţ, deoarece a preluat invenţia, în calitate de succesoare a fostei Companii Naţionale a Lignitului Oltenia, în urma reorganizării legale succesive. Compania Naţională a Lignitului Oltenia a implementat invenţia pe baze contractuale, iar SC Complexul Energetic Oltenia SA a continuat folosirea, existând în acest sens probe la dosar.
În speţă, intervalul de timp relevant pentru terţi este cuprins între 28 martie 2008 (data publicării în BOPI a menţiunii decăderii) şi 30 martie 2009 (data publicării în BOPI a menţiunii hotărârii de admitere a cererii de revalidare), însă expertiza contabilă atestă faptul că pârâtele au utilizat invenţia în toată perioada pentru care se solicită despăgubirile (1 iulie 2007-30 iunie 2010), făcând inaplicabile disp. art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată, ce protejează numai terţii care au implementat invenţia în perioada 28 martie 2008-30 martie 2009.
Dispoziţiile legale nu sunt aplicabile nici în varianta în care se reţine că brevetul de invenţie a fost decăzut din protecţie în intervalul 19 decembrie 2003-30 martie 2009 (terții de bună-credinţă neputându-se preleva de intervalul 19 decembrie 2003-28 martie 2008 în opinia recurenților), deoarece pârâtele n-au implementat invenţia în perioada suscitată, fiind făcute dovezi certe în acest sens.
Implementarea invenţiei în perioada când era protejată și nu în perioada decăderii din protecţie a brevetului de invenţie face inaplicabile în speţă dispozițiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 - toate facturile au fost emise în perioada în care invenţia brevetată era protejată, 19 decembrie 2001-19 decembrie 2003, iar nu în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului brevetului de invenţie şi până la revalidare, respectiv 20 decembrie 2003-30 septembrie 2009.
Pârâta-recurenta este de rea credinţă, aspect ce reiese din faptul că aceasta a organizat licitaţii publice pentru achiziţionarea produselor brevetate, luate de la producătorul SC M.B.C. SA Piteşti, care nu avea consimţământul titularului de brevet să producă dinţii pentru cupa.
De altfel, nici ipoteza alternativă prevăzută de lege, a luării de măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei de către pârâtă nu a fost dovedită - nici nu putea fi dovedită având în vedere susţinerea permanentă a pârâtei că nu a folosit invenţia.
S-a reținut în mod greșit ca fiind îndeplinită cerința că pârâtele au folosit invenţia în acelaşi volum după revalidare, situaţie în care ar fi exonerate de orice răspundere - arătându-se elementele tehnice care demonstrează acest lucru.
Reclamanții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea modului de apreciere de către instanţa de apel a efectelor decăderii din drepturile conferite de brevet.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
1. Cererea ce face obiectul dosarului de față are ca obiect despăgubirile solicitate de reclamanți pentru utilizarea, la Exploatarea R., în perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010, a invenției „Cupă poligonală pentru excavator”, ce face obiectul brevetului din 30 decembrie 2005, fără consimțământul lor, autori ai invenției și titulari ai drepturilor patrimoniale ce decurg din brevet.
Necontestat, brevetul de invenție a fost acordat, în calitate de titular, SC U. Rovinari SA, cu dată a depozitului reglementar 19 decembrie 2001, operând ulterior decăderea acestei societăți din drepturile conferite de brevet ca urmare a neplății taxelor de menținere în vigoare a acestuia, decăderea fiind publicată în (BOPI) Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 3 din 28 martie 2008.
În ceea ce privește data la care a operat decăderea din drepturile conferite de brevet titularului SC U. Rovinari SA, pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare, instanța de apel a reținut-o ca fiind 25 decembrie 2003, subliniindu-se că acest aspect a fost acceptat de apelanţi, care au învederat instanţei că lipsirea de protecţie a brevetului de invenţie a operat în perioada 25 decembrie 2003-30 martie 2009, dar au susţinut că intimata a implementat invenţia anterior, fapt care exclude buna-credinţă a acesteia.
Considerentele instanței de apel relativ la această dată nu au fost contestate prin cererea de recurs, cu arătarea nelegalității constatării prin decizia de apel - ceea ce face să se bucure de putere de lucru judecat considerentul instanței în sensul că decăderea a operat la data de 25 decembrie 2003.
Brevetul de invenție a fost ulterior revalidat, operațiune publicată în BOPI nr. 3 din 30 martie 2009.
Nu prezintă relevanţă revalidarea brevetului pentru perioada anterioară revalidării, câtă vreme, urmare a decăderii din drepturi, invenţia aparţine domeniului public, nefiind protejată juridic, şi putea fi folosită de terţi fără a se încălca drepturile prevăzute de art. 32 din Legea nr. 64/1991.
2. Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, cesiunea produce efecte față de terți numai de la data publicării în BOPI a mențiunii transmiterii înregistrate la OSIM şi, prin urmare, reclamanții, ca cesionari ai drepturilor patrimoniale decurgând din brevet, puteau pretinde despăgubiri de la terțul ce exploatează fără acordul lor invenția, numai după data publicării cesiunii, deci numai pe perioada 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010 din cea dedusă judecății - cum în mod corect s-a reținut în cauză.
Aceasta întrucât obligația de despăgubire ce îi incumbă terțului este determinată de fapta sa de exploatare a unei invenții fără consimțământul titularului, iar de această calitate, cu toate drepturile pe care aceasta le conferă se pot prevala reclamanții, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, numai după data publicării cesiunii, respectiv data de 30 iulie 2009.
3. Instanțele de fond au justificat soluțiile pronunțate în cauză pe dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, care prevede că „Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi 33 folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei.”
Pentru a se putea prevala de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., relativ la aceste dispoziții legale, reclamanții trebuia să reclame pronunțarea de către instanța de apel asupra unui lucru care nu s-a cerut, decizia acestei instanțe fiind supusă controlului judiciar pe calea recursului, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Critica formulată vizează însă nemulțumirea reclamanților cu privire la modul de soluționare a criticii de apel aferentă, relativ la cadrul procesual fixat în fața primei instanțe, în care pârâții nu ar fi solicitat protecția conferită de dispoziţiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 - critică ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
După cum în mod corect a reținut instanța de apel, prin raportare la temeiul de drept invocat de apelanţi prin cererea introductivă, instanţa trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite cerințele acestuia, iar o asemenea analiză nu se putea face decât prin raportare și la dispoziţiile art. 34 lit. a)-g) din lege, prin care legiuitorul a prevăzut limitativ situaţiile de excepţie care nu constituie încălcări reclamate în cauză.
Instanţa a aplicat în mod corect norma legală în discuție, reţinând astfel că în intervalul dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului, invenţia aparţine domeniului public, nefiind protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi fără a se reţine că s-a încălcat dreptul conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.
Lipsa calității de terț, în sensul dispozițiilor legale incidente, a fost invocată pentru prima dată prin cererea de recurs, omisso medio, motiv pentru care critica aferentă nu va fi analizată.
Utilizarea invenției pe perioada anterioară decăderii titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenție nu denotă reaua-credință a terțului și nu înlătură incidența normelor legale susmenționate.
Legiuitorul pretinde terțului, pentru ca acesta să beneficieze de dreptul de folosință asupra obiectului invenţiei, cu titlu gratuit, o atitudine subiectivă ce vizează doar perioada de timp dintre decădere și revalidarea brevetului, iar aceasta constă în convingerea că, printr-o astfel de utilizare, nu încalcă vreun drept patrimonial ce decurge dintr-un brevet de invenţie.
Această convingere este perfect justificată în speță atât timp cât pe perioada cuprinsă între data decăderii din drepturile conferite de brevet și revalidarea brevetului invenția nu a beneficiat de protecție juridică, date fiind efectele decăderii.
Sunt întrunite în speţă cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) (faţă de obligaţiile impuse de art. 32 din lege) până la revalidare, ceea ce înseamnă că pentru această perioadă buna-credință în folosirea invenției înlătură orice încălcare a drepturilor decurgând din brevet - aspect opozabil reclamanţilor şi relevant în aplicarea celei de-a teze a art. 34 alin. (1) lit. f) din lege în ceea ce îi priveşte.
Pentru perioadă ulterioară revalidării brevetului, terţul beneficiază de dreptul de a folosi în continuare invenția, fără ca prin aceasta să încalce în vreun fel drepturile titularului, conferite de brevet, datorită folosirii cu bună-credință a invenției în perioada dintre decădere și validare, sub protecţia art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.
Întrunirea cerințelor de aplicare a celei de-a doua teze a acestei norme legale a fost constatată de instanța de apel, care a reținut, cu referire la proba ştiinţifică efectuată în cauză, că dinţii de cupă care au făcut obiectul brevetului de invenţie din 30 decembrie 2005, al cărui titulari sunt reclamanții, au fost utilizaţi în limita existentă la momentul publicării menţiunii de revalidare, volumul fiind identic cu cel existent anterior revalidării - situație de fapt care se referă și la folosirea invenției în perioada decăderii, ce nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, față de limitele impuse de art. 304 C. proc. civ., dată fiind critica de recurs aferentă.
De altfel, în susținerea recursului, reclamanţii se folosesc și de expertiza contabilă efectuată în cauză, prin care se atestă faptul că pârâtele au utilizat invenţia în toată perioada pentru care se solicită despăgubirile, respectiv 1 iulie 2007-30 iunie 2010.
Achiziţionarea de dinţi de cupă folosiţi în procesul de exploatare prin licitaţie publică de la furnizorul M. Piteşti nu denotă rea credință, în sensul reclamat prin cererea de recurs.
Aceasta întrucât în perioada respectivă brevetul s-a aflat în domeniul public, instanța făcând referire la contractul de furnizare din 25 noiembrie 2008, încheiat în baza acordului cadru din 4 aprilie 2007 şi a raportului procedurii de atribuire din 19 martie 2007, cu mențiunea că acestea au fost reţinute şi în cuprinsul raportului de expertiză.
Mai mult, reține instanța de apel, la achiziţiile prin licitaţie publică, furnizorii şi-au asumat obligaţia, potrivit O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, de a despăgubi achizitorii în eventualitatea unor litigii având ca obiect proprietatea intelectuală.
4. Motivul vizând decizia nr. 3238/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se cicumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., aceasta nereprezentând un act juridic dedus judecății, în sensul acestor dispoziții procedurale, aspectele reclamate putând fi discutate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe lângă faptul că în litigiul respectiv s-a justificat prin cererea de recurs lipsa calității procesuale active pe lipsa calității de titular de brevet, apărare infirmată prin dobândirea acestei calități prin contractul de cesiune încheiat de reclamanți cu titularul - chestiune discutată deci în anumite limite, în litigiile generate de reclamanți pentru aceeași perioadă dar pentru exploatări diferite, Înalta Curte a confirmat, în mod constant, modul de soluționare din prezenta cauză.
În considerarea acestor argumente, se constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neputându-se contura elemente în analiza făcută care să atragă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., invocate de către reclamanții-recurenți.
Constatându-se, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. şi M.A. împotriva deciziei nr. 167 din data de 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2794/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2842/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
