ICCJ. Decizia nr. 2813/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2813/2014
Dosar nr. 32077/3/2013
Şedinţa de la 30 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 1 octombrie 2013, sub nr. 32077/3/2013, reclamanta D.F., în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Călăraşi a formulat cerere în anulare a Hotărârii Arbitrale nr. 9 din 9 mai 2013 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în Dosarul arbitral nr. 26/2012.
Prin Sentinţa civilă nr. 172 din 7 februarie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, pe cale de consecinţă a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 610 din Noul Cod de procedură civilă, competenţa de a judeca acţiunea în anulare, revine curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
Tribunalul a reţinut că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Noul Cod de procedură civilă prin raportare la art. 364 lit. a) C. proc. civ. de la 1865, întrucât aceste dispoziţii legale se referă la hotărârile judecătoreşti care rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, fără să conţină norme care să reglementeze competenţa.
A mai reţinut tribunalul că, dispoziţiile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă stabilesc că legea nouă de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare, noţiunea de proces referindu-se la o procedură jurisdicţională desfăşurată în faţa unei instanţe de judecată nu şi la cele soluţionate de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale.
Întrucât acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost introdusă după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, tribunalul a apreciat că instanţa competentă se determină potrivit art. 610 din Noul Cod de procedură civilă, motiv pentru care, în baza art. 129 alin. (1) pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
După declinarea competenţei, cauza a fost înregistrată la data de 2 aprilie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În şedinţa publică din 1 septembrie 2014, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel în soluţionarea cauzei, în raport de dispoziţiile art. 365 raportat la art. 342 C. proc. civ. de la 1865.
Asupra excepţiei necompetenţei materiale a curţii de apel, instanţa a reţinut că acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este considerată cale de atac, iar nu o acţiune propriu-zisă, această calificare fiind dată de Curtea Supremă de Justiţie în recursul în interesul legii - Decizia nr. 5/2001.
În raport de natura sa juridică, de calea de atac, Curtea a apreciat că, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 365 raportat la art. 342 C. proc. civ. de la 1865, întrucât, aplicarea în timp a legii de procedură civilă este supusă regulii instituite prin art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că legea nouă de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
Momentul începerii procesului este determinat cu precizie de către legiuitor, în sensul că, data începerii procesului este data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe.
În cazul arbitrajului nu există o astfel de reglementare însă, având în vedere natura juridică a acţiunii în anulare hotărârea arbitrală astfel cum a fost stabilită de Curtea Supremă de Justiţie, instanţa a apreciat că şi în cazul arbitrajului, procesul începe la data înregistrării cererii de arbitrare, în speţă - 20 august 2012.
Reţinând, aşadar, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 365 şi art. 342 C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, Curtea a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale este instanţa judecătorească imediat superioară celei care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond.
În raport de obiectul acţiunii - constatarea nulităţii contractului adiţional la contractul de furnizare servicii medicale în asistenţă medicală primară, precum şi a actelor subsecvente încheierii actului adiţional, a căror valoare nu depăşeşte suma de 500.000 lei conform precizării reclamantei - în lipsa convenţiei arbitrale, competenţa în primă instanţă ar fi aparţinut judecătoriei, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) raportat la art. 1 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865.
Prin urmare, Curtea a apreciat că, acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este de competenţa tribunalului, instanţa imediat superioară judecătoriei, astfel că, în baza art. 158 C. proc. civ. de la 1865 - a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit art. 20 alin. (2) din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine că cele două instanţe - Tribunalului Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.
Înalta Curte, constată că obiectul acţiunii introductive de instanţă îl reprezintă o acţiune în anularea unei hotărâri arbitrale iar cererea de arbitrare a fost înregistrată la data de 20 august 2012, aşadar anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă.
Raportat la acest aspect rezultă că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 365 raportat la art. 342 C. proc. civ. de la 1865, întrucât, aplicarea în timp a legii de procedură civilă este supusă regulii instituite prin art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că legea nouă de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
Cum valoarea pretenţiilor petentei nu depăşeşte suma de 500.000 lei înseamnă că, în lipsa convenţiei arbitrale, competenţa în primă instanţă ar fi aparţinut judecătoriei, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) raportat la art. 1 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865.
Conform art. 365 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale este instanţa judecătorească imediat superioară celei care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în cazul de faţă Tribunalul Bucureşti.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, Înalta Curte urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2802/2014. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 2814/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
