ICCJ. Decizia nr. 2800/2014. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2800/2014
Dosar nr. 5386/62/2013
Şedinţa de la 30 septembrie 2014
Tribunalul Braşov, secţia civilă, învestit prin declinare de Judecătoria Rupea prin Sentinţa nr. 485 din 18 iunie 2013, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., obiectul litigiului având o valoare mai mare de 500.000 lei, irevocabilă, a pronunţat Sentinţa nr. 149 din 17 octombrie 2013 prin care a respins acţiunea formulată de reclamanta U.A.T. Ticuş în contradictoriu cu pârâta A.C.O.B. Ticuş, subsecvent respingerii excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii.
Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de păşunat din 14 martie 2011 cu privire la atribuirea unei suprafeţe de păşune de 701,43 ha motivat de faptul că acesta a fost semnat pentru reclamantă de fostul primar I.S. iar ca reprezentant al asociaţiei pârâte de T.Z.I., ginerele acestuia, că la acea dată asociaţia nu avea personalitate juridică, aceasta fiind dobândită ulterior la 29 aprilie 2011 şi că a lipsit acordul Consiliul Local, fiind încălcate art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001 şi art. 948 C. civ.
Acţiunea a fost completată ulterior, la 14 mai 2013, cu solicitarea de constatare a nulităţii absolute şi a actului adiţional din 27 martie 2012 la contractul de păşunat, susţinând că acesta nu a fost aprobat de Consiliul Local şi nu poartă parafa acestuia.
Excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare a fost respinsă de instanţa de fond cu motivarea că acţiunea în nulitate absolută poate fi promovată de orice persoană care prezintă un interes iar interesul reclamantei este dat de calitatea sa de proprietar al suprafeţei de teren, obiect al contractului.
În ce priveşte acţiunea, astfel cum a fost completată, prima instanţă a reţinut netemeinicia acesteia deoarece în considerarea art. 33 din Decretul 31/1954, pârâta dobândise capacitate de folosinţă anticipată, actul constitutiv şi statutul fiind întocmite la data de 4 februarie 2011, anterior încheierii contractului: 14 martie 2011, în considerarea scopului asociaţiei definit în art. 7 din statutul acesteia iar contractul şi-a produs efectele cu data de 1 mai 2011, regula capacităţii de a face acte juridice fiind subordonată principiului specialităţii capacităţii; afirmaţia conform căreia contractul s-a transformat într-o afacere de familie a fost înlăturată ca nedovedită iar în ce priveşte acordul Consiliului Local s-a reţinut că, contractul a fost încheiat pentru reclamantă cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la acea dată, prin primar ca reprezentant al autorităţii administrativ teritoriale iar lipsa hotărârii Consiliului Local ar putea constitui motiv de nulitate relativă, nu absolută şi care nu poate fi opus pârâtei care nu avea obligaţia cunoaşterii modului în care reclamanta a încheiat contractul, respectiv actul adiţional la acesta.
Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 58/Ap din 12 februarie 2014 a respins apelul declarat de reclamanta U.A.T. Ticuş, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond. Critica lipsei capacităţii de folosinţă a fost înlăturată cu motivarea că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) şi art. 28 din Decretul nr. 31/1954 şi chiar dacă s-ar admite contrariul, actul nu este lovit de nulitate absolută deoarece acesta fost validat prin îndeplinirea cerinţei de legalitate. Consecinţa restabilirii subsecvente a legalităţii prin îndeplinirea cerinţei de validitate constă în înlăturarea efectelor nulităţii care ar fi ameninţat actul, în speţă, asociaţia pârâtă dobândind personalitate juridică, deci capacitate de folosinţă, după încheierea contractului în cauză. Nici critica constând în lipsa hotărârii de consiliu local nu a fost primită faţă de împrejurarea că în conformitate cu art. 36 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativă în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine precum şi în justiţie şi chiar dacă era necesară emiterea unei hotărâri de consiliu local legalitatea actului sub acest aspect se constată în condiţiile Legii nr. 554/2004, procedură de care reclamanta nu a înţeles să uzeze.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta U.A.T. Ticuş, prin primar, criticile fiind subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează:
Cu privire la acţiunea principală
Aplicarea greşită a prevederilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 privind conţinutul capacităţii de folosinţă anticipată, deoarece, deşi este corect că în cadrul procesului de constituire a unei persoane juridice este necesar ca aceasta să încheie anumite acte juridice, capacitatea de folosinţă anticipată este recunoscută numai pentru dobândirea drepturilor şi asumarea obligaţiilor pentru a lua fiinţă în mod valabil, or, în speţă, încheierea contractului de păşunat are în vedere realizarea obiectului de activitate al Asociaţiei şi nu procedura de constituire a personalităţii juridice.
Nulitatea absolută nu poate fi validată prin intrarea ulterioară în legalitate, motivarea subsidiară a instanţei de apel sub aspectul lipsei capacităţii de folosinţă fiind greşită.
Lipsa hotărârii Consiliului local nu constituie un viciu de consimţământ sancţionat cu nulitate relativă, conform art. 948 C. civ. lipsa acestuia are ca efect nulitatea absolută a contractului, pârâta nefăcând dovada înregistrării unei cereri pentru încheierea contractului în cauză.
Considerarea de către instanţa de apel a contractului ca act administrativ sub incidenţa Legii nr. 554/2004, deşi nu menţionează expres, semnifică admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de drept comun privind constatarea nulităţii absolute a contractului de păşunat iar aceasta nu a fost invocată de instanţa de apel din oficiu şi nu a fost pusă în discuţia părţilor. în înţelesul legii speciale, comuna Ticuş, ca autoritate publică locală nu avea deschisă calea contenciosului administrativ, deoarece, în primul rând, competenţa instanţelor de contencios administrativ se referă la contractele cu privire la bunuri proprietate publică iar în speţă terenul obiect al contractului este în proprietatea privată a comunei. în al doilea rând, Comuna Ticuş nu califică actul încheiat ca fiind un act administrativ care emană de la autoritatea publică locală - comuna Ticuş şi deci nu avea deschisă procedura specială prevăzută de Legea nr. 554/2004, acţiunea în constatarea nulităţii absolute întemeiată pe dreptul comun fiind admisibilă.
Cu privire la completarea de acţiune, constatarea nulităţii absolute a actului adiţional.
Instanţele nu au analizat distinct completarea la acţiune ci s-au mărginit să constate că motivele de nulitate absolută a actului adiţional sunt aceleaşi cu cele ale contractului, respinse, or, nu au fost analizate motivele proprii: că a aflat întâmplător de existenţa acestuia în cursul procesului şi că nu a fost discutat şi aprobat prin hotărâre a consiliului local.
Cu privire la lipsa de consimţământ a reclamantei la încheierea actului adiţional din 27 martie 2012, conform art. 969 C. civ., pentru modificarea a două clauze esenţiale ale contractului era nevoie de hotărârea consiliului local.
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinţei şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost completată, cu menţinerea dispoziţiei de respingere a excepţiei lipsei de interes.
Intimata A.C.O.B. Ticuş a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
În ce priveşte critica capacităţii de folosinţă, a aplicării art. 33 din Decretul nr. 31/1954, intimata arătă că dispoziţiile incidente au fost corect aplicate, acestea recunoscând capacitate anticipată "chiar înainte de data înregistrării" şi în altă ordine de idei, contractul pe care părţile l-au încheiat şi-a produs efectele cu începere de la data de 1 mai 2011, dată la care pârâta avea personalitate juridică iar prin încheierea actului adiţional se confirmă, practic, şi contractul din 14 martie 2011.
Cu privire la al doilea motiv constând în lipsa consimţământului, intimata solicită respingerea acestuia deoarece instanţa de apel nu a invocat nicio excepţie de inadmisibilitate şi nu respinge acţiunea ca inadmisibilă ci înlătură criticile apelantei cu argumente suplimentare motivării instanţei de fond. În plus, la baza încheierii contractului de păşunat a stat H.C.L. nr. 7/2009, în vigoare la data încheierii contractului, în care la art. 2 se arată că: "Suprafaţa de păşune rămasă după repartizarea terenurilor pentru stânile şi ciurda satului va fi repartizată deţinătorilor de efective mari de animale care îşi vor organiza tabere de bovine sau stâni particulare în baza unor contracte de păşunat încheiate cu Primăria comunei Ticuş în baza Ordinului 226/2003". Suprafeţele de păşune astfel disponibile au făcut obiectul contractului dedus judecăţii. În ce priveşte motivul de recurs ce vizează nulitatea absolută a actului adiţional la contract, intimata apreciază ca fiind corectă hotărârea instanţei deoarece recurenta nu a adus motive noi de nulitate, altele decât cele invocate pentru contractul iniţial, ci numai argumente care nu se constituie în motive de nulitate.
Recursul nu este fondat
Prealabil examinării motivelor de recurs se impune observaţia că Înalta Curte va proceda la examinarea motivelor scrise care au fost depuse în condiţii procedurale şi comunicate intimatei şi cu privire la care aceasta s-a apărat prin întâmpinarea depusă la dosar, asigurându-se astfel contradictorialitatea procesuală şi dreptul de apărare al părţi adverse. În desăvârşirea acestor principii, recurenta are obligaţia de a susţine oral în dezbaterea pe fond motivele de recurs scrise, susţinerea în faţa instanţei în cuvântul pe fond a unor motive diametral opuse celor scrise, de ex. existenţa competenţei instanţei de contencios administrativ în loc de inexistenţa acesteia, cum a argumentat în scris, care ar atrage casarea iar nu modificarea, fiind neavenită.
Totodată, recurenta are şi obligaţia de a se limita la motivele formulate şi dezvoltate în scris în condiţii procedurale în respectarea principiilor procesuale menţionate, ale contradictorialităţii şi dreptului la apărare, şi, în nici o situaţie, de a prezenta cauze noi de nulitate ale actului dedus judecăţii prin concluzii scrise depuse în recurs pentru termenul de judecată, motive care nu au făcut obiectul judecăţii instanţei de fond, nefiind arătate în acţiunea de chemare în judecată, instanţa nefiind învestită cu acestea şi a căror examinare în apel nu ar fi fost posibilă chiar dacă ar fi fost invocate faţă de principiul care guvernează apelul: tantum devolutum quantum iudicatum care consacră şi dă eficienţă principiului disponibilităţii în faţa instanţei de fond prin raportare la dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În ce priveşte critica netratării diferenţiate a motivelor de nulitate privind contractul indicat în cererea introductivă de instanţă şi cele indicate în cererea de completare a acesteia privind actul adiţional, se constată critica neîntemeiată deoarece, prin cererea de completare a cererii iniţiale se solicită nulitatea absolută a actului adiţional la contractul pentru care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute prin acţiune fără a se adăuga motive noi de nulitate, dimpotrivă, cu privire la actul adiţional se susţine numai lipsa consimţământului la încheierea lui pentru aceeaşi cauză, lipsa hotărârii consiliului local şi lipsa parafei acestuia, aşa încât argumentele pentru înlăturarea acesteia au fost comune.
Cu privire la critica greşitei aplicării a prevederilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, Înalta Curte constată că acestea au fost corect aplicate.
Art. 33 din Decretul nr. 31/1954, prin alin. (1), instituie regula că persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor iar prin alin. (3), excepţia de la această regulă, conform căreia, cu toate acestea, chiar înainte de data înregistrării - cazul de faţă, persoana juridică are capacitate chiar de la data actului de înfiinţare cât priveşte drepturile în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
Excepţia instituită cu privire la capacitatea de folosinţă anticipată a persoanelor juridice este inspirată de excepţia corespondentă pentru persoanele fizice: infans conceptus pro nato habetur. Caracterul limitat al capacităţii, astfel cum rezultă şi din interpretarea literală a textului se aplică numai obligaţiilor, nu şi drepturilor aşa încât, cu această motivare, critica greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 nu poate fi primită, scopul pentru care s-a încheiat contractul de păşunat fiind astfel cum susţine recurenta reclamantă accesarea unor fonduri europene sau subvenţii iar acest scop este consacrat prin art. 7 din statul asociaţiei crescătorilor de bovine şi ovine din comuna Ticuş, singura asociaţie cu acest obiect şi scop şi la momentul la care s-a încheiat contractul de păşunat, aprilie 2011, şi în prezent, situaţie necontestată de recurenta reclamantă.
Sub acest aspect se impune şi observaţia că, actul constitutiv al Asociaţiei s-a încheiat la 4 februarie 2011 şi a fost înregistrat la tribunal la 29 aprilie 2011 când aceasta a dobândit capacitate de folosinţă deplină iar contractul de păşunat s-a încheiat la 14 martie 2011 însă efectele acestuia au început să se producă cu data de 1 mai 2011, când acesta a intrat în vigoare conform art. 3 din contract, ulterior dobândirii de către asociaţie a capacităţii depline de folosinţă.
Cu privire la critica greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 948 C. civ. sub aspectul lipsei consimţământului generată de lipsa unei hotărâri a consiliului local de aprobare a încheierii contractului, se constată că în mod legal instanţa de apel a apreciat asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la data încheierii contractului în sensul că unitatea administrativ-teritorială este reprezentată în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie de primar, aşa încât în contractul încheiat existenţa consimţământului se apreciază în persoana acestuia. Existenţa sau nu a unei hotărâri de consiliu local prin care acesta să fi aprobat încheierea contractului, cum au arătat şi instanţele, nu are aptitudinea de a se constitui într-o cauză de nulitate absolută, consimţământul la încheierea contractului fiind al primarului, ci poate să atragă, eventual, o sancţiune de altă natură, în răspundere administrativă, fără efecte asupra valabilităţii contractului astfel încheiat, aceasta şi din perspectiva efectelor invocării propriei culpe, nemo auditur propriam turpitudine allegans, care conduc la menţinerea contractului iar nu la desfiinţarea lui.
Circumstanţele încheierii contractului şi natura acestuia conduc însă la concluzia că el este rezultatul unor proceduri de punere în practică a politicilor guvernamentale de sprijinire a crescătorilor de animale, proceduri demarate prin Hotărârea de consiliu local nr. 9/2009 în baza Ordinului nr. 226/2003 pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, despre care intimata a făcut vorbire în întâmpinarea depusă în termenul procedural şi comunicată recurentei ca şi în concluziile pe fond, realitatea şi conţinutul acestei hotărâri nefiind contestate de recurenta reclamantă.
Contractul de păşunat a fost încheiat între autoritatea administrativă locală prin primar, aceasta fiind parte în contract, şi Asociaţie în temeiul art. 18 din Legea nr. 72/2002, Legea zootehniei şi a Ordinului nr. 226/2003 - menţionate în preambulul contractului.
Potrivit art. 3 din Legea zootehniei, Ministerul Agriculturii elaborează şi promovează politici privind creşterea şi ameliorarea animalelor, coordonează întreaga activitate din domeniu, iar împreună cu organele administraţiei publice locale sprijină asociaţiile profesionale ale crescătorilor de animale.
Conform art. 18 (2) din aceeaşi lege, în forma în vigoare la data încheierii contractului, "Administrarea pajiştilor comunale, orăşeneşti şi municipale intră în atribuţiile consiliilor locale, care vor stabili în răspunderea directă şi nemijlocită a primarilor executarea prevederilor cuprinse în amenajamentele pastorale şi în planurile anuale de exploatare a pajiştilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale respective.
În concluzie, se constată neîntemeiată critica greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 948 pct. 2 C. civ. relative la lipsa consimţământului autorităţii reclamante la încheierea contractului raportat la dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 cât şi a legii speciale menţionate care nu numai că nu conţine dispoziţii contrare dar instituie în răspunderea directă şi nemijlocită a primarilor executarea prevederilor cuprinse în amenajamentele pastorale şi planurile anuale de exploatarea pajiştilor de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective.
Cu precizarea înlăturării considerentelor deciziei atacate cu privire la incidenţa Legii nr. 554/2004 asupra constatării legalităţii actului dedus judecăţii raportat la jurisdicţia administrativă care vin în conflict cu considerentele incidenţei şi eficienţei dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 215/2001 din aceeaşi decizie şi soluţia pronunţată, criticile recurentei în contracararea acestora rămânând fără suport, şi că argumentele privind aprecierea asupra naturii relative a nulităţii şi a îndeplinirii cerinţelor de legalitate prin înregistrarea asociaţiei sunt argumente alternative şi rămase fără suport în raport cu prezenta motivare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca nefondat.
Cu observarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., constată că intimata a precizat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă U.A.T. Ticuş împotriva Deciziei civile nr. 58/Ap din 12 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2798/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2801/2014. Civil. Radiere. Recurs → |
|---|
