ICCJ. Decizia nr. 2798/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2798/2014
Dosar nr. 41386/3/2012
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4421 din 28 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii H.A., H.Ad., E.G. şi E.I. în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA care a fost obligată să plătească reclamantei H.A. suma de 20.000 euro, reprezentând daune morale şi suma de 20.000 euro daune materiale. Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului H.Ad. suma de 20.000 euro - daune morale, reclamantei E.G. suma de 5000 euro daune morale şi reclamantului E.I. 5000 euro daune morale.
Din analiza probelor administrate, tribunalul a reţinut că în data de 7 ianuarie 2012, în jurul orei 22:30, în timp ce numitul R.C.G., în vârsta de 20 de ani, din Judeţul Călăraşi, conducea autoturismul marca D. a produs un accident pe DN X, din Călăraşi, în urma căruia a survenit decesul numitului H.Ad., de 20 de ani.
A constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, precum şi dispoziţiile Normei din 17 mai 2010 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, parte integrantă a Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Tribunalul a constatat ca prin dispariţia bruscă, neprevăzută şi în împrejurări tragice a tânărului în vârstă de 20 de ani, faţă de care au nutrit sentimente afective deosebit de puternice, specifice relaţiilor de familie, reclamanţii H.A., H.Ad., E.G. şi E.I. au suferit un prejudiciu de afecţiune, astfel, s-a apreciat ca fiind justă o despăgubire morală pentru reclamanţii H.A. şi H.Ad. în sume de cate 20.000 euro şi pentru reclamanţii E.G. şi E.I. sume de cate 5.000 euro, reprezentând daune morale.
Referitor la acordarea daunelor materiale, s-a reţinut că deşi reclamanţii nu au depus înscrisuri din care să reiasă în totalitate cuantumul cheltuielilor făcute, s-a avut în vedere şi prezumţia ca toate cheltuielile cu înmormântarea s-au făcut din bugetul familiei, reţinând o imposibilitate morală de probare cu înscrisuri a daunelor materiale şi apreciind că este justificată includerea în despăgubirile civile reprezentând cheltuielile de înmormântare şi a cheltuielilor făcute cu parastasele ulterioare.
H.A., H.Ad., E.G. şi E.I. au declarat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul unei juste aprecieri a daunelor acordate, astfel încât acestea să corespundă prejudiciului moral suferit de către reclamanţi, constând în leziunile psihice cauzate de dispariţia singurului copil/nepot în condiţii dramatice, care le-a fost răpit într-o tragică secundă, în urma accidentului rutier petrecut în data de 7 ianuarie 2012, în Com. Mănăstirea din Judeţul Călăraşi.
Prin Decizia civilă nr. 493 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul ca nefondat pentru considerentele ce urmează.
Critica apelanţilor s-a referit la cuantumul daunelor morale acordate, considerându-se de către aceştia că instanţa de fond nu a făcut o justă apreciere a despăgubirilor acordate astfel încât acestea să corespundă prejudiciului moral suferit de reclamanţi.
Prima instanţă a acordat fiecărui părinte câte 20.000 euro, cu titlu de daune morale, iar bunicilor câte 5.000 euro, fiecăruia.
Curtea a reţinut din probele administrate că apelanţii reclamanţi au suferit un grav prejudiciu moral pentru care asigurătorul este ţinut a răspunde prin plata unor daune morale, în încercarea de a atenua suferinţa produsă.
Cu siguranţă, prejudiciul de natură morală nu poate fi evaluat prin probe certe, daunele morale stabilindu-se prin apreciere suverană de către instanţă, în urma aplicării unor criterii care, formulate de doctrină şi aplicate în jurisprudenţă se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanţa valorilor lezate, la durata în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora.
Fiecare victimă prejudiciată acordă propria sa apreciere subiectivă valorii nepatrimoniale lezate şi este firesc să fie aşa. Un rol important sub acest aspect îl au vârsta, sexul, împrejurările speciale de viaţă care în contextul dat îşi modifică substanţial coordonatele, aspecte ce determină fiecare persoană păgubită să aprecieze în mod diferit prejudiciul suferit.
Indiferent de valoarea daunelor acordate este posibil ca apelanţii reclamanţi să nu poată recăpăta valoarea afectivă pierdută.
Pentru determinarea valorii finale trebuie să se ţină seama de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care face apel la echilibru, echitate şi rezonabilitate, întrucât scopul acordării unor indemnizaţii băneşti celor care au suferit traume psihice şi afective este acela de a oferi o satisfacţie compensatorie de natură a alina suferinţele celor afectaţi. Despăgubirile nu se pot transforma, însă, într-un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză, întrucât s-ar denatura rostul acestor daune şi din daune morale ar deveni "imorale" ceea ce nu este permis, dar nici benefic.
Un cuantum exagerat de mare al despăgubirilor privit prin prisma circumstanţelor reale de viaţă din România ar reprezenta o evaluare dezechilibrată a prejudiciului suferit, motiv pentru care Curtea a apreciat că daunele acordate de către instanţa de fond cu titlu de daune morale sunt într-un cuantum rezonabil şi reprezintă o despăgubire justă, raţională şi echitabilă care asigură o compensaţie suficientă a prejudiciului moral suferit de apelanţii reclamanţi.
Împotriva Deciziei civile nr. 493 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au declarat recurs recurenţii-reclamanţi H.A., H.Ad., E.G. şi E.I. solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul unei juste aprecieri a daunelor acordate astfel încât acestea să corespundă prejudiciului moral suferit de către reclamantă, constând în leziunile psihice cauzate de pierderea suferită.
În drept, recurenţii au invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, recurenţii invocă greşita evaluare a prejudiciului moral de către instanţă susţinând că acest aspect este atât unul de legalitate cât şi de oportunitate, întrucât legea nu oferă criterii de individualizare a sumelor reprezentând acest prejudiciu, un rol esenţial avându-l susţinerile părţilor şi materialul probator administrat precum şi înţelepciunea magistratului. În lipsa unor criterii legale de apreciere a cuantumului daunelor morale, instanţa poate stabili întinderea acestora în raport de gravitatea vătămărilor produse şi de intensitatea suferinţelor cauzate. Daunele acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii.
Instanţa de apel nu a avut în considerare la aprecierea cuantumului daunelor morale vârsta extrem de fragedă a defunctului căruia practic i s-a frânt viaţa exact când aceasta trebuia să înceapă.
Recurenţii apreciază că este necesar ca evaluarea prejudiciului să se realizeze sub aspectul efectelor negative suferite de persoanele lezate pe plan psihic astfel aprecierea prejudiciului moral să nu se rezume la determinarea preţului suferinţei psihice care este inestimabilă, ci să se realizeze o apreciere multilaterală a tuturor consecinţelor negative a prejudiciului şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei prejudiciate.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reţine incidenţa în cauză a art. 3021 lit. c), C. proc. civ.
Motivul de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 poate fi invocat în situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Obiect al recursului de faţă îl formează decizia instanţei de apel însă recurenţii, deşi au indicat drept temei al cererii art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au făcut referiri doar la modul de interpretare al probelor de către instanţă sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale însă nu au dezvoltat critici de nelegalitate ale deciziei atacate care să poată fi apreciate din perspectiva acestui motiv de recurs, iar susţinerile acestora nu permit nici încadrarea în vreunul din celelalte motive de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ.
În realitate, prin cererea formulată, recurenţii s-au limitat numai în a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată în cauză de instanţa de apel sub aspectul cuantumului daunelor morale, prin urmare criticile formulate de netemeinicia deciziei atacate ceea ce le situează în afara limitelor de verificare impuse de art. 304 C. proc. civ. instanţei de recurs şi care au ca obiect numai legalitatea hotărârii atacate iar nu şi netemeinicia acesteia.
Drept urmare, Înalta Curte, va constata nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) raportat la 304 C. proc. civ. partea introductivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi H.A., H.Ad., E.G. şi E.I. împotriva Deciziei civile nr. 493 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 302 ind. 1, alin. (1) lit. c), C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2797/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2800/2014. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
