ICCJ. Decizia nr. 2904/2014. Civil. Pretenţii. Suspendare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2904/2014
Dosar nr. 54748/3/2011
Şedinţa publică din 7 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta SC U.I.P. SRL prin administrator judiciar R.I. IPURL a solicitat obligarea pârâtei SC P.C.I. SRL la plata sumei de 135.619,97 lei reprezentând preţul materialelor şi al manoperei aferent lucrărilor executate, a sumei de 5.508.749,33 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi la plata dobânzii legale comerciale şi a cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 2698 din 02 martie 2012 a Tribunalului Bucureşti , secţia a VI-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 54748/3/2011 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC U.I.P. SRL, fiind obligată pârâta SC P.C.I. SRL să-i plătească suma de 135.619,97 lei cu titlu de preţ al materialelor şi manoperei, precum şi suma de 135.619,97 lei cu titlu de penalităţi.
În motivare, s-a reţinut că, în cauză, contractul nr. 12 din 07 iulie 2008 este un contract de subantrepriză, în care s-a prevăzut ca lucrările să se execute cu materialului antreprenorului special, o astfel de concluzie desprinzându-se din analiza coroborată a clauzelor stipulate la art. 2 şi 3.1 din contract, conform cărora U.I.P. are obligaţia de a asigura atât manopera, cât şi materialele ce urmau să fie folosite la realizarea lucrării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC P.C.I. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 416 din 1 noiembrie 2013 a admis apelul declarat de apelanta SC P.C.I. SRL, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 134.560,28 lei, cu titlu de contravaloare facturi şi a sumei de 134.560,28 lei, cu titlu de penalităţi aferente, fiind menţinute restul dispoziţiilor.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în raport de probele administrate că, pârâta-apelantă datorează intimatei contravaloarea facturii nr. 278 din 16 aprilie 2009 (85281,83 lei), a facturii nr. 289 din 20 mai 2009 (41592,04 lei) şi parţial factura nr. 290 din 20 mai 2009 - 7686,42 lei în care s-a inclus doar suma de 1053,5 lei cu titlu de manopera pentru lucrările din camerele D 13 şi D14, în total suma de 134.560,28 lei.
Cu referire la critica în legătură cu greşita reţinere de către prima instanţă a termenului scadentei, în sensul că acesta nu ar fi de la data emiterii facturilor, ci 10 zile calendaristice de la emiterea facturilor, instanţa de apel a reţinut că, în cuprinsul contractului, art. 5.4 nu este menţionat niciun termen de plată, în schimb doar în anexele 2, 3 şi 4 se prevede ca modalitate de plată pentru anumite poziţii un avans de 50%, iar restul la recepţia materialelor, şi pentru anumite poziţii avans 15%, iar restul la recepţia lucrărilor datat peste 10 zile calendaristice.
În acest sens, s-a apreciat că nu se poate susţine că termenul de plată era de 10 zile calendaristice de la emiterea facturilor, niciuna din anexe nefăcând această menţiune, dimpotrivă scadenţa fiind legată de recepţia materialelor sau a lucrărilor.
Din această perspectivă s-a observat că toate facturile au o dată a emiterii ulterioară procesului-verbal de recepţie, cu mai mult de 10 zile calendaristice, astfel încât calcularea penalităţilor de la data emiterii facturii nu a încălcat prevederile contractuale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal pârâta SC P.C.I. SRL Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Prin motivele de recurs, pârâta SC P.C.I. SRL Bucureşti a făcut o amplă descriere a situaţiei de fapt, iar criticile aduse deciziei atacate se referă de fapt la analiza probelor administrate, respectiv a raportului de expertiză judiciară tehnică contabilă dispus în cauză, fără să se dezvolte motivele de nelegalitate invocate, respectiv pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., astfel cum prevăd dispoziţiile legale.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia nulităţii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În speţă, din observarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă SC P.C.I. SRL Bucureşti se constată că, motivele invocate de către recurentă în susţinerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând situaţia de fapt sau aspecte de încuviinţare, administrare sau apreciere a probelor.
Astfel, recurenta-pârâtă a indicat drept motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar criticile formulate nu pot fi subsumate acestor motive, care se referă la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii sau aplicarea greşită a legii, acestea vizând, doar nemulţumirea recurentei cu privire la administrarea şi interpretarea probelor.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., şi cum recurenta nu s-a conformat acestei dispoziţii legale imperative şi întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi re interpreta rea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC P.C.I. SRL Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC P.C.I. SRL Bucureşti va fi obligată să-i achite intimatei-reclamante SC U.I.P. SRL prin administrator judiciar R.I. IPURL Bucureşti suma de 5000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de pârâta SC P.C.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 416 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă SC P.C.I. SRL Bucureşti să-i achite intimatei-reclamante SC U.I.P. SRL prin administrator judiciar R.I. IPURL Bucureşti suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2902/2014. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2905/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
