ICCJ. Decizia nr. 2910/2014. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2910/2014
Dosar nr. 1012/42/2013
Şedinţa publică din 7 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 26740/281/2012, contestatorul C.C. în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti a solicitat anularea înscrisului numit titlu executoriu nr. 293010012830081 din 8 iunie 2012 şi a somaţiei nr. 293010021188028 din 8 iunie 2012, emise de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Ploieşti, în dosarul de executare silită nr. 133479/2010 şi anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare silită nr. 133479/2010 al Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Ploieşti, în baza înscrisului denumit titlului executoriu nr. 293010012830081 din 8 iunie 2012.
Prin Sentinţa civilă nr. 4244 din 08 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, instanţa a admis contestaţia la executare şi a anulat somaţia nr. 293010021188028 din 08 iunie 2012 şi titlul executor nr. 293010012830081 din 8 iunie 2012 emise de către intimată în dosarul de executare silită nr. 133479/2010, precum şi toate celelalte acte de executare emise ulterior de către intimată în dosarul de executare nr. 133479/2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin titlu executoriu nr. 293010012830081 din 08 iunie 2012 şi somaţia nr. 293010021188028 din 8 iunie 2012, ambele emise de Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti în dosarul de executare silită nr. 133479/2010, s-a reţinut în sarcina contestatorului C.C. plata sumei de 31450 lei, cu titlu de cheltuieli de şcolarizare, stabilită prin Decizia nr. 16605 din 11 mai 2010, pentru care s-au înfiinţat popriri la mai mulţi terţi popriţi.
Astfel, potrivit Sentinţei civile nr. 7849 din 19 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosar nr. 21933/281/2010, a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatorul C.C., fiind dispusă anularea tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul nr. 133479/2010 înregistrat la intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti, a înscrisului denumit titlu executoriu nr. 293010010951344, a somaţiei de plată nr. 293010019143687 din 13 august 2010 precum şi a adresei de înfiinţarea popririi emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti cu motivarea că, potrivit deciziei de imputare nr. 660282 din 20 ianuarie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor contestatorul a fost obligat la plata sumei de 31.832,61 lei reprezentând cheltuielile de întreţinere suportate de minister pentru nerespectarea de către contestator a angajamentului nr. 5568 din 01 septembrie 2004 prin care acesta se obliga să-şi desfăşoare activitatea în cadrul acestei instituţii pe o perioada de 10 ani de la data absolvirii Academiei de Poliţie.
S-a reţinut în motivarea acestei soluţii că suma executată de către intimată a fost stabilită prin decizia de imputare nr. 660282 din 20 ianuarie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, reprezentând despăgubiri materiale pe temeiul răspunderii materiale a fostului militar în raporturile de serviciu şi prin urmare, fiind o răspundere de dreptul muncii, rezultă că acestea nu se pot încadra în nici una dintre categoriile de creanţe enumerate de art. 21 C. proc. fisc., ca fiind creanţe fiscale.
În consecinţă, instanţa a apreciat că suma de 31.832,61 lei reprezentând cheltuieli de şcolarizare nu decurge din raporturi de drept material fiscal, deci nu este o creanţă fiscală în sensul definit în O.G. nr. 92/2003 şi nici nu reprezintă o obligaţie fiscală a contestatorului, conform art. 22 din acelaşi act normativ.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută prin Decizia nr. 96 din 19 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în Dosarul nr. 21933/281/201, prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-intimata AFP Ploieşti.
Prin aceste hotărâri, ambele instanţe au stabilit că sumele pentru care a fost emisă decizia de impunere, reprezentând despăgubiri materiale ale militarilor în raporturile de serviciu sunt raporturi contractuale de dreptul muncii, context în care creanţele rezultate din răspunderea materială de dreptul muncii sunt creanţe civile, nefiind incidente dispoziţiile art. 21 C. proc. civ., ca fiind creanţe fiscale.
Împotriva Sentinţei civile nr. 4244 din 8 martie 2013 a declarat recurs intimata Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa, în sensul că a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată.
Pentru a decide î astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit angajamentului semnat de către intimatul-contestator C.C. cu MAI - UM nr. XXX Bucureşti şi înregistrat sub nr. 5568 din 01 septembrie 2004, acesta şi-a asumat obligaţia plăţii cheltuielilor de întreţinere şi şcolarizare în sumă de 31450 lei.
Ca urmare a neachitării sumei de 31450 lei s-a procedat la executarea silită a contestatorului, fiind întocmite formele de executare, respectiv somaţia contestată, transmisă împreună cu titlul executoriu sus-menţionat contestatorului, prin poştă, fiind şi publicate pe site.
Tribunalul a mai reţinut că, împotriva deciziei de imputare nr. 660282 din 20 ianuarie 2010, prin care i-a fost imputată contestatorului suma de 31.832,61 lei, în temeiul O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, acesta a formulat o contestaţie, înregistrată sub nr. 8681 din 25 februarie 2010, care i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 661092 din 19 martie 2010 de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul IPJ Prahova.
Împotriva acestei hotărâri precum şi a deciziei de imputare contestatorul a depus o plângere adresată Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI, înregistrată sub nr. 8848 din 6 aprilie 2010 care, de asemenea, i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 38 din 11 iunie 2010.
Prin Decizia nr. 2638 din 29 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6007/2/2010, Înalta Curte a respins irevocabil recursul declarat împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, practic respingând irevocabil acţiunea declarată de contestatorul din prezenta cauză împotriva actelor administrative menţionate.
Astfel, fiind menţinută ca legală decizia de imputare, tribunalul a apreciat că în mod corect au fost întocmite formele de executare împotriva contestatorului, fiind întocmit titlul executoriu contestat şi emisă somaţia nr. 293010021188028 din 8 iunie 2012.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.C., înregistrată sub nr. 1012/42/2013, ca urmare a declinării competenţei de la Tribunalul Prahova, conform Deciziei civile nr. 1584 din 29 noiembrie 2013.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 132 din 21 ianuarie 2014 a admis cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1001 din 4 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, formulată de revizuentul C.C., şi în consecinţă: a anulat Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 26740/281/2012, urmând ca menţiunea revizuirii să se facă în josul originalului hotărârii revizuite.
Pentru a decide astfel, instanţa de revizuire a reţinut că, între Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 şi Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2012 pronunţate de Tribunalul Prahova există contrarietate, fiind incident în cauză motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce prevăd că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, în concret prin pronunţarea Deciziei civile nr. 1001 din 4 iunie 2013 de Tribunalul Prahova încălcându-se autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 96 din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Împotriva acestei decizii, recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de revizuire şi menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 1001 din 4 iunie 2013.
În susţinerea motivelor de recurs, recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova consideră că organele de executare, în mod corect au procedat la emiterea formelor de executare, titlul de creanţă fiind perfect valabil, întrucât dispoziţiile art. 141 alin. (2) din C. proc. fisc.: prevăd că titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Din această perspectivă, recurenta consideră că, contestatorul C.C. figurează cu obligaţii la bugetul general consolidat al statului, fiind obligat să plătească aceste debite, astfel cum reiese din somaţia nr. 293010021188028 şi titlul executoriu nr. 293010012830081 din 8 iunie 2012.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova să fie respins, cu precizarea că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi nu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 7849 din 19 iulie 2011 a Judecătoriei Ploieşti a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatorul C.C., fiind dispusă anularea tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul nr. 133479/210 al Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Ploieşti, a titlului executoriu nr. 293010010951344 din 13 august 2010 şi a somaţiei de plată nr. 2930100191443687 din 13 august 2010, precum şi a adresei de înfiinţare a popririi.
Tribunalul Prahova, prin Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2012 a respins recursul declarat de Administraţia Finanţelor Publice împotriva acestei sentinţe, reţinând că sumele pentru care s-a emis decizia de imputare reprezintă creanţe de drept civil şi nu creanţe fiscale, care să atragă incidenţa art. 321 C. proc. fisc.
După pronunţarea acestei decizii Administraţia Finanţelor Publice a emis un nou titlu executoriu sub nr. 293010012830081/8 iunie 2012 şi o nouă somaţie cu nr. 293010020188028 pentru suma de 31.450 lei, acte de executare pe care, de asemenea, revizuentul le-a contestat formulând o nouă contestaţie la executare, soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 4244 din 8 martie 2013 a Judecătoriei Ploieşti prin care s-a admis contestaţia şi s-a dispus anularea titlului executoriu şi somaţiei menţionate emise în dosarul de executare nr. 133479/2010, reţinându-se că, debitul stabilit în sarcina revizuentului nu constituie o creanţă fiscală potrivit O.G. nr. 92/2003 şi nici o obligaţie fiscală, el avându-şi izvorul în raporturile de muncă ce nu atrage incidenţa dispoziţiilor codului fiscal.
Recursul formulat de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti a fost soluţionat prin Decizia nr. 1001 din 4 iunie 2013, fiind admis recursul şi modificată în tot sentinţa atacată în sensul respingerii contestaţiei la executare ca neîntemeiată, reţinând că suma indicată în decizia de imputare reprezintă o creanţă de natură fiscală, în sensul definit de O.G. nr. 92/2003, prin urmare o obligaţie fiscală a contestatorului, conform art. 22 din acelaşi act normativ, în cauză neexistând autoritate de lucru judecat, întrucât nu exista tripla identitate cerută de art. 166 C. proc. civ., diferind titlurile executorii contestate, somaţiile de plată şi adresele de înfiinţare a popririi.
Faţă de aceste considerente se constată că, sunt incidente în cauză a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Din această perspectivă, se impune precizarea că hotărârile contradictorii sunt Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 şi respectiv Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2013, ambele pronunţate de Tribunalul Prahova, care în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a declinat competenţa soluţionării revizuirii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat.
Astfel, învestită, Curtea de Apel Ploieşti, analizând condiţiile cerute de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., apreciază că există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad care încalcă autoritatea de lucru judecat.
În acest context, Înalta Curte observă că potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile noului cod se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 24 şi 25 Noul C. proc. civ. potrivit cărora, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
În speţă, executare silită şi respectiv contestaţiile la executare, soluţionate prin deciziile contradictorii au fost soluţionate în conformitate cu dispoziţiile Vechiului C. proc. civ., astfel încât şi cererea de revizuire este supusă reglementării art. 322 şi urm. şi nu ale art. 509 Noul C. proc. civ.
Această constatare nu este însă de natură a conduce la altă concluzie decât aceea de respingere a recursului declarat de revizuentă, deoarece prevederile art. 322 pct. 7 Vechiul C. proc. civ. şi cele ale art. 509 pct. 8 C. proc. civ., privind contrarietatea de hotărâri, vizează, în esenţă îndeplinirea aceloraşi condiţii.
Astfel, în cauză există două hotărâri definitive potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova prin care s-a stabilit că debitul reţinut în sarcina revizuentului reprezintă o creanţă civilă, iar nu una fiscală căreia să i se aplice dispoziţiile C. proc. fisc. şi Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova prin care s-a statuat că acelaşi debit reprezintă o creanţă fiscală căruia i se aplică dispoziţiile O.G. nr. 92/2003.
Cele două hotărâri sunt pronunţate de instanţe de acelaşi grad, în speţă de Tribunalul Prahova, iar ultima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, întrucât Decizia civilă nr. 1001 a fost pronunţată de Tribunalul Prahova la 4 iunie 2013, stabilind că natura debitului revizuentului este de natură fiscală, aceasta încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 96 pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 19 ianuarie 2012.
În ceea ce priveşte obiectul celor două dosare, se constată că acesta a fost acelaşi, respectiv contestaţie la executarea iniţiată de Administraţia Finanţelor Publice Ploieşti pentru acelaşi debit stabilit în sarcina revizuentului, părţile fiind aceleaşi, iar faptul că titlurile executorii şi somaţiile emise în cele două dosare de executare ce au format obiectul celor două contestaţii la executare sunt diferite nu înseamnă că în cauză nu există identitate de obiect, deoarece, astfel cum corect s-a argumentat prin decizia recurată, procedându-se a doua oară la executarea debitului s-a format un nou dosar de executare cu alt număr al titlului executoriu şi al somaţiei încălcându-se autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sub aspectul stabilirii caracterului debitului pe care îl are de achitat revizuentul.
Din această perspectivă, se constată că prin Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2012 a fost stabilit irevocabil caracterul de drept civil al debitului, aspect care a fost încălcat prin pronunţarea Deciziei civile nr. 1001 din 4 iunie 2013 a Tribunalului Prahova, astfel că, în mod corect s-a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova împotriva Deciziei civile nr. 132 din 21 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2907/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2912/2014. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
