ICCJ. Decizia nr. 2905/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2905/2014
Dosar nr. 3369/108/2011*
Şedinţa publică din 28 octombrie 2014
Asupra recursului civil de faţă;
Prin acţiunea civilă formulată la data de 22 iunie 2011, reclamanta S.C.D.C.B. Arad a chemat în judecată pârâta SC N.A.D.N.R. SA , prin D.R.D.P. Timişoara şi a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 229.121,05 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea unor suprafeţe de teren din administrarea sa pent ru lucrările la Autostrada Arad- T imişoara, tronsonul B.P. Arad.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pentru lucrările la autostrada Arad-Timişoara, din totalul suprafeţelor de teren proprietate de stat, care i-au fost date în administrare conform H.G. nr. 35/2006 , alături de suprafaţa expropriată de 413.525 mp, şi-a dat acordul pentru a fi folosită la lucrările aut ostrăzii pentru încă 160.324 mp .
A arătat că a avut semănată pe aceste parcele o cultură de lucernă cu durata de exploatare de 7 ani, pentru care a făcut cheltuieli pentru înfiinţarea culturii, respectiv cheltuieli pentru lucrările mecanice, la care s-au adăugat cheltuielile anuale cu obţinerea şi recoltarea producţiei. Veniturile obţinute pentru 1 ha sunt de 7.500 lei. Întrucât s-a semănat lucernă în 2009, mai rămân 5 ani de exploatare a culturi de care a fost lipsită prin predarea terenului către pârâtă.
În drept, reclamanta a invocat art. 998 C. civ.
Prin precizarea depusă la dosar pentru termenul din 20 octombrie 2011, reclamanta a chemat în jud ecată M.T.I .
Ulterior, în cursul rejudecării, reclamanta a precizat că temeiul juridic al acţiunii sale este reprezentat, alături de art. 998 C. civ, şi de prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea.
Prin sentinţa civilă nr. 1126 din 18 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3369/108/2011*, în rejudecare după casarea dispusă prin Decizia civilă nr. 2270 din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta S.C.D.C.B. Arad împotriva pârâtului Statul R omân, prin SC C.N.A.D.N. SA Bucureşti, prin D.R.D.P. Timişoara.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 234.626 lei, reprezentând despăgubiri materiale rezultate din expropriere.
A obligat pârâtul la plata sumei de 700 lei, reprezentând diferenţa de onorariu pentru expertul Isai Vasile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta S.C.D.C.B. Arad are calitate procesuală activă, chiar dacă nu este proprietara terenurilor supuse procedurii de expropriere, ci doar administrator al acestora (terenul aflat în administrarea reclamantei fiind domeniul public al statului) în baza H . G . nr. 35 din 12 ianuarie 2006 privind înfiinţarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul zootehniei prin reorganizarea unor staţiuni de cercetare şi producţie agricolă din domeniul zootehniei.
Calitatea procesuală activă a reclamantei derivă inclusiv din dispoziţiile art. 26 alin . ( 1 ) - ( 3 ) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Privitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, a reţinut că în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) , alin . ( 2 ) şi ( 3 ) din Legea nr. 255/2010, sensul acestei legi, sunt declarate de utilitate publică lucrările de construcţie, reabilitare şi modernizare de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, expropriator fiind statul român pentru obiectivele de interes naţional, judeţele pentru obiectivele de interes judeţean. Expropriatorul prevăzut la alin. (2) este reprezentat de M.T.I., prin SC C.N.A.D.N.R. SA , pentru toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional.
Pe fond, prima instanţă reţinut că reclamanta a primit de la SC C.N.A.D.N.R. SA - D.D.P. Timişoara adresa din 02 iunie 2008, prin care i se indicau parcelele de teren ce vor fi afectate de autostradă.
Ulterior, reclamanta a încheiat Convenţia din 10 iunie 2010 cu pârâta, prin care a permis efectiv accesul constructorului pe aceste terenuri, conformându-se obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 255/2010 .
Conform raportului de expertiză agricol ă efectuat de expertul G.T. , reclamanta a avut semănată o cultură de lucernă pe o suprafaţă de 8,94 ha, iar valoarea totală a despăgubirii pentru nerealizarea profitului prin pierderea producţiei pe această suprafaţă a fost evaluată la suma de 234.626 lei, sumă în care sunt incluse lucrările de pregătire a însămânţării şi producţia efectiv ă în anii normali de exploatare .
Transmiterea terenurilor s-a efectuat pentru realizarea de către pârâtă a obiectivului menţionat şi a fost obligatorie dată fiind utilitatea publică a lucrării, iar prin preluare, reclamantei i-a fost adus un prejudiciu constând în contravaloarea investiţiei efectuate pentru cultivarea lucernei necesară hrănirii animalelor din cadrul staţiunii.
Este adevărat că reclamanta nu este proprietara terenurilor, ci doar administrator al acestora, dar în sensul dispoziţiilor legale menţionate s-a stabilit calitatea procesuală activă de recuperare a costurilor efectuate pentru înfiinţarea şi exploatarea culturii de lucernă, care potrivit normelor tehnice specifice se extinde pe o perioadă de 7 ani.
Împotriva sentinţei civile nr. 1126 din 18 martie 2013 a Tribunalului Arad a declarat apel în termenul legal pârâta SC N.A.D.N.R. SA , prin D.R.D.P. Timişoara (pentru Statul Român).
Prin Decizia civilă nr. 33 din 19 martie 2014, Curtea de Apel Timişoara , secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin D.P.I.I.S. , prin SC N.A.D.N.R. SA , prin D.R.D.P. Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 1126 din 18 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3369/108/2011*.
A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C.D.C.B. Arad şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 55.293,90 lei, cu titlul de despăgubiri.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 3600 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că:
Obligarea pârâtei la plata sumei de 700 lei, reprezentând diferenţa de onor ariu pentru expertul I.V. , s-a dispus în mod legal, în baza art. 23 alin. (1) din O . G . nr. 2/2000, avându-se în vedere decontul depus la dosar de acest expert (fila 8 din Dosarul nr. 3369/1208/2011 al Tribunalului Arad), nefiind necesară punerea în discuţie a acestei chestiuni.
La instanţa de fond s-a efectuat o a doua experti ză de către expertul I.V. , la cererea pârâtei, care a plătit în avans suma de 500 lei, iar onorariul definitiv a fost stabilit de instanţă la 1200 lei, rămânând de achitat astfel suma de 700 lei, care cade în sarcina pârâtei cu atât mai mult cu cât este partea căzută în pretenţii.
În ceea ce priveşte introducerea în cauză a D.P.I.I.S. în locul M.T.I. , această înlocuire a fost dispusă de instanţa de apel în baza art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012, prin încheierea din 23 octombrie 2013.
În privinţa introducerii în cauză a M.F.P. , în calitate de reprezentant al Statului Român, în mod corect prima instanţă a respins această cerere, întrucât Statul Român, în calitate de expropriator, este reprezentat de SC N.A.D.N.R. SA în cazul lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, în conformitate cu art. 2 alin. (2) şi (3) lit. a) din Legea nr. 255/2010.
Pe fondul cauzei, apelul pârâtei este întemeiat numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei.
Reclamanta S.C.D.C.B. Arad are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, chiar dacă nu este proprietara terenului expropriat, având doar un drept de administrare.
Acest drept la despăgubiri rezultă, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, din art. 19 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care reglementează plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate către titularii drepturilor reale, precum şi către orice persoană care justifică un interes legitim.
În speţă, reclamanta justifică un asemenea interes legitim, întrucât prin H.G. nr. 35/2006 a primit în administrare terenul care a fost ulterior expropriat, teren asupra căruia însă a făcut o serie de investiţii pentru cultura de lucernă.
În apel instanţa a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în conformitate cu art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, Lege cadru la care face trimitere Legea nr. 255/2010.
Prin urmare, a fost efectuat un raport de expertiză judiciară de către trei experţi în a gricultură, respectiv B.A. , M.D. şi T.V.
Conform acestui raport de expertiză, Curtea a redus cuantumul despăgubirilor acordate de Tribunalul Arad reclamantei S.C.D.C.B. Arad.
Nu se poate reţine însă că prejudiciul cauzat reclamantei prin expropriere este reprezentat de producţia de lucernă pentru 7 ani, perioada pentru care a fost înfiinţată cultura de lucernă. Nu se pot acorda despăgubiri decât pentru prejudiciul cert, actual, iar nu şi pentru cel viitor.
Raportând pretenţiile reclamantei la probele administrate în cauză, inclusiv la raportul de expertiză întocmit în apel, rezultă că reclamanta are dreptul în primul rând la despăgubiri pentru cheltuielile anticipate efectuate pentru înfiinţarea şi exploatarea culturii de lucernă pentru o perioadă de 7 ani. Experţii au calculat că aceste cheltuieli au fost de 3.365 lei/ha; suprafaţa expropriată fiind de 8,94 ha, rezultă că suma totală a acestor cheltuieli anticipate a fost de 30.083,10 lei.
La acestea se adaugă cheltuielile anticipate suplimentare pentru anul II de cultură, evaluate de experţi la 1 . 595 lei/ha; înmulţind această sumă cu 8,94 ha, rezultă un prejudiciu de 14.259,30 lei.
Profitul nerealizat parţial în anul II de cultură, când a intervenit exproprierea, este, conform aceluiaşi raport de expertiză, de 1 . 225 lei/ha, deci de 10.951,50 lei pentru cele 8,94 ha, sumă la care de asemenea are dreptul reclamanta.
Nu i se pot însă acorda despăgubiri constând în profitul aferent a încă 5 ani de producţie, pentru că ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză. În consecinţă, cuantumul total al despăgubirilor la care are dreptul reclamanta este de 55.293,90 lei, aşa cum rezultă din calculele prezentate anterior.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Timişoara, criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
O primă critică vizează calitatea procesuală pasivă a M.F.P. , ca reprezentant al Statului Român prin raportarea greşită a instanţei la dispoziţiile art. 2, alin. (2) şi (3) din Legea nr. 255/2010, act normativ care nu este incident în cauză.
În speţă nu a operat o expropriere propriu-zisă, terenul afectat de investiţia Autostrada Timişoara - Arad aflându-se în proprietatea Statului Român, reclamanta având doar un drept de administrare asupra acestuia. La momentul respectiv nu a avut loc o preluare forţată a terenului pentru cauza de utilitate publică, ci a fost doar transferat dreptul de administrare din favoarea reclamantei, în favoarea noastră.
Prin urmare, devin incidente dispoziţiile art. 223, alin. (1) C. civ care prevede că "în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular drepturi şi obligaţii, statul participă pr in M.F.P. , afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens".
O a doua critică se referă la aplicarea eronată a dispoziţiilor legale privind răspunderea civilă delictuală, art. 998-999 C. civil din 1864 şi pe cele ale art. 19 din Legea nr. 255/2010, deoarece atâta timp cât nu a existat o expropriere, este evident că nici legea specială nu operează în speţă, ci dimpotrivă sunt aplicabile dispozi ţiile generale ale C. civ . În consecinţă, dacă temeiul de drept invocat, nu este aplicabil, pârâta nu datorează către reclamantă plata despăgubirilor stabilite de instanţă.
Recursul este nefondat.
Examinând susţinerile pârâtei, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi urmează să fie analizate din acea stă perspectivă.
Este neîntemeiată critica pârâtei referitoare la calitatea procesuală pasivă a M.F.P. , ca reprezentant al Statului Român, de vreme ce potrivit art. 2 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 255/2010 expropriatorul este reprezenta t de M.T.I., prin C.N.A.D.N.R. SA , pentru toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, persoană juridică introdusă în cauză de instanţele anterioare.
În ceea ce priveşte natura juridică a operaţiunii de preluare a terenului de la reclamanta S.C.D.C.B. Arad, trebuie subliniat că şi în situaţia în care nu a operat un transfer al dreptului de proprietate de la un subiect de drept la altul, atât în condiţiile Legii nr. 33/1994, cât şi ale Legii nr. 255/2010, orice titular al unui drept real care justifică un interes legitim, poate solicita despăgubiri. Aşadar, reclamanta are temei juridic în legea specială pentru formularea unei acţiuni în preten ţii împotriva expropriatorului.
În speţă, reclamanta este titulara unui drept real de administrare, conferit în virtutea H.G. nr. 35/2006 privind înfiinţarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul zootehniei prin reorganizarea unor staţiuni de cercetare şi producţie agricolă din domeniul zootehniei, pe tere nul domeniu public al statului.
În măsura în care se poate demonstra că s-a produs un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, ca urmare a preluării de către expropriator a terenului pe care îl deţinea în administrare, este îndreptăţită să solicite despăgubiri, în temeiul legii speciale, nu a dreptului comun, chiar dacă temeiul a fost invocat eronat în faţa primei instanţe. De altfel, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au stabilit temeiul de drept incident în speţă şi au calificat corespunzător na tura acţiunii deduse judecăţii.
Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de apel că potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 255/2010: „Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum şi de către orice persoană care justifică un interes legitim” .
În speţă, reclamanta justifică un asemenea interes legitim, întrucât prin H.G. nr. 35/2006 a primit în administrare terenul care a fost ulterior preluat pentru construcţia unei porţiuni de autostradă, teren asupra căruia însă a făcut o serie de investiţii pentru cultura de lucernă.
Instanţa de apel a stabilit întinderea şi cuantumul prejudiciului, în raport de expertiza efectuată şi a statuat că suma datorată de pârâtă este de 55. 293, 90 lei, despăgubiri pentru cheltuielile efectuate în primii doi ani de cultură a lucernei pe tere nul în litigiu.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. urmează să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă, deoarece nu s-a făcut dovada efectuării acestora, în faza procesuală a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Timişoara împotriva Deciziei nr. 33 din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă S.C.D.C.B. Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2892/2014. Civil. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2906/2014. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
