ICCJ. Decizia nr. 2889/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2889/2014
Dosar nr. 24489/3/2011
Şedinţa publică din 28 octombrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 04 aprilie 201, reclamantul C.I. a chemat în judecată M.F.P. - DG.F.P. Sibiu şi A.F.P Sibiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instituţiile pârâte să fie obligate să-i plătească suma de 1.500.000 lei cu titlu de daune morale, precum şi cheltuieli de judecată.
Motivând cererea de chemare în judecată, în esenţă, reclamantul precizează că este administratorul SC C.S.E. SRL Sibiu şi începând cu anul 1997 reprezentanţii instituţiilor pârâte au supus această societate unor acte de control considerate ca fiind abuzive de către reclamant şi încălcându-se dispoziţiile legale în materie.
Consideră că prin aceste controale s-au încălcat dispoziţiile legale, atunci când s-a apreciat că activitatea firmei este de comerţ şi nu de producţie confecţii.
Datorită controalelor la care a fost supusă, într-o perioadă de aproximativ 14 ani, au avut loc litigii în faţa instanţelor de judecată, reclamantul considerând că toate acţiunile abuzive şi litigiile provocate de către reprezentanţii instituţiilor pârâte i-au afectat starea de sănătate, situaţia familială şi situaţia firmei în care avea calitatea de asociat unic şi administrator.
După ce s-a constatat că SC C.S.E. SRL Sibiu a fost amendată fără temei legal şi s-a dispus restituirea sumelor reţinute fără drept, pârâtele nu au făcut nici un demers concret prin care să restituie sumele încasate nelegal. Au refuzat să execute hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Mai mult, au făcut unele compensări cu încălcarea dispoziţiilor legale exprese, au deschis procedura insolvenţei firmei în mod nelegal şi au emis acte juridice administrative care l-au determinat pe reclamantul-administrator să iniţieze diverse acţiuni în justiţie.
În opinia reclamantului, în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina instituţiilor pârâte, respectiv: existenţa faptei ilicite; producerea unei daune; raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi culpa.
Sub aspectul existenţei faptei ilicite reclamantul C.I. arată că acţiunile ilicite şi repetate ale reprezentanţilor instituţiilor pârâte au prilejuit vătămarea reclamantului prin atingerea adusă onoarei, demnităţii şi prestigiului, valori de care se bucura înainte de acţiunile pârâtelor şi care îi erau recunoscute în colectivitate şi familie.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ.; art. 22 (dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică), art. 24 (dreptul la apărare), art. 26 (viaţa intimă, familială şi privată), art. 34 (dreptul la ocrotirea sănătăţii) şi art. 44 (dreptul de proprietate privată) din Constituţia României.
Prin cererea precizatoare de la filele 183-192 din dosar, reclamantul a solicitat obligarea instituţiilor pârâte în solidar la plata daunelor morale de 1.500.000 lei, susţinând că prin încălcarea dispoziţiilor legale ce vizează obiectul de activitate al societăţii, prin controalele abuzive, prin măsurile abuzive şi repercusiunile, respectiv acţiunile în justiţie şi refuzul instituţiilor pârâte de a executa hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, toate cu scopul de a aduce societatea acestuia în stare de faliment, i s-a adus atingere gravă demnităţii, onoarei, prestigiului, cinstei şi stării de sănătate, valori sociale care sunt ocrotite de lege.
Prin sentința civilă nr. 341 din 18 februarie 2013 Tribunalul București, secția V-a civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul C.I., a obligat pârâţii M.F.P., D.G.F.P. Sibiu şi A.F.P. Sibiu, în solidar, la 200.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantul C.I. şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea instituţiilor pârâte în solidar la plata daunelor morale de 1.500.000 lei, susţinând că prin încălcarea dispoziţiilor legale ce vizează obiectul de activitate al societăţii, prin controale sau alte măsuri abuzive, prin acţiunile în justiţie la care a fost nevoit să recurgă şi prin refuzul instituţiilor pârâte de a executa hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, toate având scopul de a aduce societatea acestuia în stare de faliment, i s-a adus atingere gravă demnităţii, onoarei, prestigiului, cinstei şi stării de sănătate, toate acestea constituind valori sociale ocrotite de lege, a căror încălcare atrage antrenarea răspunderii civile delictuale.
S-a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea instituţiilor pârâte la daune morale, considerând că, prin reprezentanţii acestora, au acţionat cu rea-credinţă, au schimbat obiectul de activitate al firmei, i-au blocat conturile societăţii, au reţinut importante sume de bani şi au refuzat să execute hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
S-a reţinut că toate aceste pretinse fapte pot antrena răspunderea civilă delictuală potrivit procedurii de drept comun, iar în măsura în care reclamantul susţine că asemenea acte şi fapte juridice i-au cauzat prejudicii de ordin moral, afectiv, acesta justifică un interes propriu, actual şi legitim să promoveze acţiunea în justiţie pentru repararea prejudiciului.
Din cuprinsul acestei hotărâri judecătoreşti, Tribunalul a reţinut că în cadrul procesului desfăşurat în faţa instanţei de contencios administrativ nu s-au solicitat şi daune morale, iar perioada de soluţionare a contestaţiei a fost una relativ scurtă, Tribunalul apreciind-o ca fiind rezonabilă şi nefiind în măsură să cauzeze daune morale.
S-a reţinut astfel că reclamanta beneficia de aceste dispoziţii legale de favoare, iar aprecierea greşită privind genul de activitate desfăşurată de către aceasta şi imputarea nejustificată a unor sume nedatorate, este generatore de daune morale.
Din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a prezentat diagnosticul de „cardiopatie ischemică”, „aritmie” şi a prezentat afecţiuni oculare pentru care i s-a propus tratament chirurgical.
Tribunalul a apreciat ca fiind reale şi atingerile aduse demnităţii, onoarei, cinstei şi prestigiului profesional de care se bucura reclamantul, anterior luării măsurilor de sancţionare de către organele de control fiscal, în condiţiile în care a fost pus în situaţia de a fi blocate conturile societăţii, de a fi considerat o persoană care a eludat dispoziţiile legale privind datoriile către bugetul de stat, de a fi indisponibilizate bunurile sale şi ale familiei, persoana reclamantului având în mod real de suferit atât privind relaţiile de familie, cât şi privind relaţiile sociale, profesionale şi de afaceri.
Cum prejudiciile de ordin moral amintite mai sus, sunt datorate într-o manieră indirectă, acţiunilor sau inacţiunilor reprezentanţilor instituţiilor publice pârâte, tribunalul a apreciat ca fiind dovedit de către reclamant, raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite ale pârâtelor şi prejudiciul suferit de către reclamant.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtelor, astfel că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.I. de la filele 1-15 cu precizările de la filele 183-192 din dosar şi a obligat pârâtele M.F.P., D.G.F.P. Sibiu şi A.F.P. Sibiu, în solidar, la 200.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantul C.I.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul C.I. şi pârâţii M.F.P. şi A.J.F.P. Sibiu, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 179/A din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul - reclamant C.I., împotriva sentinţei civile nr. 341 din 18 februarie 2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu apelanţii - pârâţi M.F.P., A.J.F.P. Sibiu, apelanta D.G.R.F.P. Braşov şi cu intimata - pârâtă D.G.F.P. Sibiu.
A admis apelurile declarate de apelanţii - pârâţi M.F.P., A.J.F.P. Sibiu şi de apelanta D.G.R.F.P. Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 341 din 18 februarie 2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în ce privește apelul declarat de apelantul reclamant, urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, în sensul anulării căii de atac pentru insuficientă timbrare, reţinând Curtea că la termenului de judecată de la 09 aprilie 2014, apelantul a susţinut că, deşi taxa de timbru pe care o datorează în apel a fost eşalonată, nu dispune de resurse financiare suficiente pentru achitarea acesteia, astfel că nu îşi va îndeplini obligaţia procesuală vizând acest aspect.
Astfel, în conformitate cu art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii (...), instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, excepţia netimbrării cererii fiind o excepţie procesuală de procedură care începe prin a avea un efect dilatoriu şi care tinde spre un efect peremptoriu.
În conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
În ce priveşte apelurile declarate de apelanţii-pârâţi A.J.F.P. Sibiu şi M.F.P., Curtea, ţinând seama că acestea cuprind anumite critici comune, vizând soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, dar şi fondul cauzei, sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, inclusiv sub aspectul cuantificării daunelor morale acordate, urmează a analiza împreună aceste susţineri.
Referitor la natura civilă a raportului de drept ce face obiectul cauzei, nu se poate aprecia că acţiunea în răspundere civilă delictuală promovată de reclamant este inadmisibilă. Astfel, câtă vreme temeiul de drept al pretenţiilor acestuia este reprezentat, aşa cum s-a arătat, de dreptul comun în materie, iar repararea pretinsei pagube nu se face deci potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, dat fiind că nu se reclamă în cauză un anumit act administrativ, susţinerile apelantului privind încălcarea principiului specialia generalibus derogant şi a regulii electa una via, nu sunt întemeiate.
Însă, cât priveşte fondul cauzei, în legătură cu care se susţine de către ambii apelanţi-pârâţi că s-a constatat greşit îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru atragerea răspunderii civile a acestora, în fapt niciuna dintre acestea nefiind îndeplinită, Curtea a constatat întemeiate criticile.
Astfel, în ce priveşte fapta ilicită, pretins a fi săvârşită de către pârâţi, reclamantul a susţinut, aşa cum deja s-a arătat în cuprinsul hotărârii, că este reprezentată de atitudinea autorităţilor fiscale în ansamblu, manifestată prin emiterea unor acte administrative ilegale şi efectuarea unor controale repetate ori prin demersuri judiciare ce nu se justificau şi care au fost de natură a-i aduce anumite suferinţe psihice.
Or, în ce priveşte actele administrative şi controalele repetate de care reclamantul se plânge, Curtea a constatat că nu pot fi încadrate în noţiunea de faptă ilicită, astfel cum este aceasta este definită potrivit practicii şi doctrinei juridice, de faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.
De asemenea, același raționament își găsește valabilitatea şi pentru actele şi operațiunile administrativ fiscale ce au făcut obiectul acțiunilor ulterioare de care reclamantul se plânge.
Or, în cauză, susţinerea reclamantului potrivit cu care autorităţile pârâte au acţionat în mod abuziv, fie declarând căi de atac, fie opunându-se la admiterea pretenţiilor dale în faţa instanţelor de judecată, nu poate fi în mod cert considerată întemeiată. Aceasta, întrucât, pe de o parte nu a fost dovedită în vreun fel această susţinere, iar pe de altă parte, nu a existat din partea reclamantului pe parcursul derulării proceselor amintite, vreo plângere în faţa instanţelor învestite cu soluţionarea acestora, care să vizeze exercitarea în mod abuziv a drepturilor procesuale.
Or, dată fiind această situaţie, câtă vreme, accesul la justiţie este un drept garantat în mod egal de dispoziţiile legale interne, recunoscut şi în temeiul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea consideră că acţiunile întreprinse de pârâte nu au depăşit limitele drepturilor pe care acestea puteau să le exercite. Cu atât mai mult se impune această concluzie, cu cât, în ce priveşte abuzul drepturilor procesuale, jurisprudenţa majoritară este în sensul că exercitarea abuzivă a acestor drepturi nu poate fi reclamată şi, deci constatată, în temeiul art. 723 C. proc. civ., decât în cadrul litigiului la care se face referire, judecătorul procesului aflându-se în poziţia cea mai potrivită pentru a aprecia asupra exercitării drepturilor în scopul şi în limitele recunoscute de lege de oricare din părţile din proces.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.I., criticând soluţia pentru nelegalitate, arătând că prin sentinţa civilă nr. 341 pronunţata de Tribunalul Bucureşti la data de 18 februarie 2013, s-a dispus admiterea în parte a acţiunii în pretenţii, în sensul obligării intimatelor la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale. Împotriva hotărârii instanţei de fond s-a formulat apel, solicitând schimbarea în parte a sentinţei civile, în sensul obligării intimatelor la plata sumei de 1.500.000 lei pretinsa prin cererea de chemare în judecata.
Instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că această cerere trebuie timbrată la valoare, deşi s-a arătat prin acţiune şi prin precizările ulterioare ca este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
In consecinţă, un prim motiv de recurs se referă la interpretarea eronată de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale care prevăd că cererea prin care reclamantul solicită daune morale este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
In susţinerea opiniei potrivit căreia recurentul-reclamant este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, s-a invocat Decizia nr. 778/2009 a Curţii Constituţionale a României referitoare la admiterea excepţiei de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 4 din O.G. nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Pe fondul cauzei, în esenţă, s-a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi că suma cuvenită reclamantului,ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de pârâţi, trebuie să fie mărită de instanţa de judecată la 1.500.000 lei.
Recursul este întemeiat.
Examinând susţinerile recurentului C.I., Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Examinând actele şi lucrările dosarului se reţine că reclamantul a formulat în faţa instanţei de fond o acţiune în pretenţii - precizată la data de 24 aprilie 2012 - întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, solicitând obligarea pârâţilor la daune morale, întrucât toate acţiunile abuzive şi litigiile provocate de către reprezentanţii instituţiilor pârâte i-au afectat starea de sănătate, situaţia familială şi situaţia firmei în care avea calitatea de asociat unic şi administrator, precum şi dreptul la imagine, onoare şi demnitate.
Or, în speţă, în raport de acţiunea introductivă de instanţă, sunt incidente dispoziţiile art. 15 lit. f)1 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la stabilirea şi acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii, reputaţiei, vieţii intime, familiale ori private, ori dreptului la imagine".
În acest context, instanţa de apel, în mod nelegal a statuat că acţiunea este supusă timbrajului, pronunţând o hotărâre lovită de nulitate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Nu exista nici un temei pentru instanţă să încalce principiul disponibilităţii şi să schimbe obiectul acţiunii, apreciind că au fost formulate pretenţii supuse taxei de timbru, deşi reclamantul a solicitat în mod expres acordarea de daune morale, provocând astfel o vătămare ce nu poate fi înlăturată, decât prin anularea actului atacat.
Mai mult, instanţa de apel, prin aplicarea greşită a unui text de lege ce nu era incident în cauză afectează accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece prin anularea ca netimbrat a apelului se împiedică analizarea pe fond a criticilor formulate în calea de atac. Eroarea instanţei, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale în materie de timbrare nu poate duce la împiedicarea exercitării drepturilor procesuale prevăzute de lege în favoarea părţilor, chiar dacă, ulterior, a fost admisă o cerere de ajutor public judiciar, prin care s-a eşalonat taxa de timbru.
Având în vedere că în faţa instanţei de apel au fost formulate critici, atât de către reclamant, cât şi de către pârâţi, se impune casarea deciziei, pentru soluţionarea unitară a cauzei, în vederea respectării principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. În raport de această soluţie, nu se mai impune analizarea celorlalte critici, invocate de reclamant pe fondul recursului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul reclamantului, să caseze decizia şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva Deciziei nr. 179/A din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2888/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2890/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
