ICCJ. Decizia nr. 2915/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2915/2014
Dosar nr. 763/1/2014
Şedinţa publică din 7 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 169 din 09 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. 3183.2/30/2008 a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul pârât V.D., în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC N. SRL, a fost respinsă cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a fost obligată pârâta SC N. SRL către reclamantul V.D. la plata sumei de 144.964 lei cu titlu de rest preţ lucrării de construcţie precum şi a sumei de 5.651 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin contractul de antrepriză nr. 25 din 18 august 2005, autoarea succesorului cu titlu particular reclamantul V.D., SC V. SRL, în calitate de antreprenor, s-a obligat faţă de pârâta SC N. SRL, în calitate de beneficiar, să execute, la cheie şi să finalizeze cu materialele sale şi pe riscul său respectând în totalitate documentaţia de execuţie şi reglementările tehnice în construcţii, clădirii cu destinaţie de pensiune agroturistică şi instalaţii sanitare, apă, electricitate, încălzire, situate în localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, cu un preţ de 740.504 lei.
A mai reţinut prima instanţă că proiectul a fost completat şi modificat în câteva rânduri, beneficiarul solicitând atât lucrări suplimentare faţă de cele cuprinse în oferta iniţială, prin note de comandă suplimentare, totodată formulând şi renunţări la unele lucrări, prin note de renunţare, iar la data de 24 august 2006 a fost încheiat procesul-verbal de recepţie nr. 20, ocazie cu care comisia de recepţie nu a constatat deficienţe de execuţie, recepţia lucrărilor fiind admisă cu motivarea că acestea sunt de bună calitate, acest procesul-verbal de recepţie fiind însuşit de pârâtă prin semnătura administratorului societăţii.
Excepţia de neexecutare a contractului de către antreprenor cât şi o solicitare de a îl obliga pe acesta la executarea contractului, invocată de pârâtă s-a apreciat de către instanţă că sunt nefondate, fiind făcute exclusiv pro causa, întrucât probatoriul administrat evocă faptul că antreprenorul SC V. SRL şi-a executat obligaţiile contractuale, însă beneficiarul lucrărilor, respectiv pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia principală de plată a preţului integral.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC N. SRL Timişoara prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate ca fiind netemeinică şi nelegală, iar pe fond respingerea acţiunii principale ca neîntemeiată şi admiterea cererii reconvenţionale.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 206 din 14 noiembrie 2013 a admis apelul declarat de pârâta SC N. SRL împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC N. SRL, respectiv pentru suma de 47.548,88 de lei şi în consecinţă a redus suma datorată de pârâtă reclamantului V.D. la cuantumul de 97.415,12 lei, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate referitoare la modul de soluţionare a cererii principale.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că este fondată parţial critica referitoare la depăşirea termenului de realizare a lucrării, apelanta susţinând că antreprenorul a depăşit termenul de predare a lucrării cu 145 de zile, respectiv procesul-verbal de recepţie a fost semnat abia la data de 24 august 2006, deşi lucrarea trebuia terminată până la data de 1 aprilie 2006.
În acest context, instanţa nu a putut reţine susţinerile intimatului, conform cărora, întârzierea ar fi fost cauzată de numeroasele lucrări suplimentare şi schimbări de soluţii tehnice comandate de către beneficiar, întrucât din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că părţile ar fi convenit şi cu privire la un alt termen de finalizare a lucrării.
Din probele administrate în cauză s-a constatat că părţile au încheiat un act adiţional în care au prevăzut lucrări suplimentare şi prin care au prelungit termenul de realizare a lucrării până la data de 31 iulie 2006, împrejurare ce a condus la concluzia că termenul de realizare a lucrării, astfel cum a fost el modificat de părţi, a fost depăşit numai cu 24 de zile, ceea ce a făcut incidenţă clauza penală inserată la art. 8.1 din contract, conform căreia, pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor asumate, părţile contractante îşi datorează reciproc penalităţi de 0,06%.
Prin încheierea din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a admis cererea reclamantului V.D. privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în Decizia civilă nr. 206 din 14 noiembrie 2013, modificând cuantumul sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta SC N. SRL Timişoara.
Împotriva Deciziei civile nr. 206 din 14 noiembrie 2013, în termen legal au declarat recurs reclamantul V.D., iar pârâta SC N. SRL Timişoara a formulat recurs atât împotriva deciziei mai sus-evocate cât şi împotriva încheierii din 23 ianuarie 2014
Recurentul-reclamant V.D. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului pârâtei şi, pe cale de consecinţă menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de Tribunalul Timiş.
Criticile reclamantului V.D. se referă în esenţă la faptul că, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că motivul care a condus la admiterea în parte a cererii reconvenţionale este depăşirea de către antreprenorul a termenului de execuţie a contractului cu 24 de zile, ceea ce a dus la obligaţia de plata a unor penalităţi de către intimat în sumă de 11.798,88 lei, iar un alt motiv reţinut în acelaşi sens ar fi că o parte din lucrările indicate de pârâtă nu au fost executate de reclamant, cu referire la fereastra pod, reţinându-se ca fiind o lucrare plătită de pârâtă şi neexecutată, imputându-se antreprenorului suma de 159 lei, iar cu privire la trotuarul din jurul casei, se susţine că deşi o astfel de lucrare nu a fost comandată şi nici cuprinsă în situaţiile de lucrări, instanţa de apel a sancţionat antreprenorul cu, contravaloarea acestei lucrări.
O altă critică adusă hotărârii recurate se referă la faptul că pentru a cuantifica lucrările apreciate ca fiind neexecutate, instanţa în mod nelegal s-a raportat la valorile indicate în raportul de expertiză extrajudiciară în construcţii întocmit de expert T.R. depus de pârâtă în faţa primei instanţe, iar aceasta fiind realizată la cererea uneia dintre părţi nu poate fi apreciată ca imparţială, astfel încât se consideră că în mod nelegal instanţa de apel s-a raportat la aceasta, având la îndemâna expertizele judiciare administrate în cauză sau administrarea de noi probe raportat la caracterul devolutiv al apelului.
Un alt motiv pentru care se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, se referă la faptul că în cauză s-a reţinut în mod greşit că unele lucrări au fost executate cu deficiente, respectiv - exfoliere tâmplărie - întrucât această lucrare nu a făcut obiectul niciunuia dintre rapoartele de expertiză tehnică judiciară administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât nu a făcut obiectul vreunei obiecţiuni la procesul-verbal de recepţie la predarea lucrării încheiată la 24 august 2006.
În acest context, se susţine că în mod nelegal instanţa de apel a sancţionat antreprenorul cu suma de 11.096 lei, reprezentând 20% din valoarea totală a tâmplăriei, ţinând cont de concluziile unui raport de expertiză extrajudiciară întocmit în anul 2012, după 6 ani de la predarea lucrării şi ca urmare a cercetării la faţa locului realizată după trecerea a 7 ani de la predarea lucrării şi înlăturând concluziile rapoartelor de expertiză tehnică judiciară în construcţii, care au concluzionat că, răspunzând obiectivelor pârâtei că nu au fost constatate lucrări cu defecte.
Recurenta-pârâtă SC N. SRL Timişoara a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, solicită modificarea sentinţei apelate, pe fond, în urma rejudecării solicită admiterea în totalitate a apelului în sensul respingerii acţiunii principale ca neîntemeiate şi admiterea în integralitate a cererii reconvenţionale.
Criticile pârâtei SC N. SRL Timişoara se referă la faptul că, judecata apelului s-a efectuat doar pe baza probelor efectuate în primă instanţă, respectiv a unor înscrisuri şi a cercetării la faţa locului dispusă de instanţa de apel.
Din această perspectivă, se apreciază că este necesară efectuarea unei contraexpertize în construcţii, întrucât expertiza efectuată la prima instanţă nu a răspuns tuturor obiectivelor pârâtei, încuviinţate de instanţă şi a unui supliment de expertiză contabilă, întrucât s-a depus numai o expertiză contabilă parţială, expertul menţionând expres această împrejurare.
O altă critică vizează la faptul că prima instanţă a respins în mod nejustificat, atât cererea de efectuare a unui supliment de expertiză în construcţii, cât şi cererea de efectuare a unei contraexpertize, în condiţiile în care experta contabilă B. a învederat că nu poate finaliza complet expertiza contabilă şi nu poate răspunde la toate obiectivele încuviinţate de instanţă, până când expertiza în construcţii nu va lămuri aspectele de strictă specialitate, iar prin decizia recurată aceste aspecte nu au fost clarificate.
Mai susţine recurenta-pârâtă că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a încălcat unele dispoziţii ale contractului de antrepriză, în sensul că aceasta a fost obligată la plata unei facturi în sumă de 144.964 lei pentru care s-a emis FF nr. 8372673 din 28 decembrie 2006, deşi această factură nu era însoţită de situaţii de lucrări sau a fost obligată să achite lucrări care erau absolut necesare pentru predarea unui imobil la cheie, pe care antreprenorul le-a inclus ca lucrări suplimentare, deşi ele erau prevăzute în proiectul de execuţie.
De asemenea, arată recurenta hotărârea atacată s-a pronunţat cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 30 din H.G. nr. 273/1994, în sensul că pârâta nu mai putea solicita remedierea lucrărilor, decât cele menţionate în procesul-verbal de recepţie, lucrările executate necorespunzător fiind constate şi consemnate de instanţa de apel în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului la imobil, ce a avut loc în data de 21 octombrie 2013, astfel că, în opinia recurentei-pârâte sunt incidente dispoziţiile art. 32 - 39 din H.G. nr. 273/1994.
Prin recursul formulat de pârâta SC N. SRL Timişoara împotriva încheierii din 23 ianuarie 2014 au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încheierea atacată fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.
În argumentarea acestor dispoziţii, pârâta SC N. SRL Timişoara a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii reclamantului V.D. de îndreptare a erorii materiale ca nefondată, întrucât această cerere se referă la pretinse erori ce vizează fondul cauzei, respectiv întinderea drepturilor pentru care cererea reconvenţională a fost găsită întemeiată în parte, erori care se încadrează în categoria erorilor de judecată, ce nu pot fi îndreptate decât prin exercitarea căilor de atac.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul declarat de reclamantul V.D. să fie admis, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte retine că, deşi criticile dezvoltate de recurentul V.D. au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspectele evocate referitoare la lipsa argumentelor privind înlăturarea celor două expertize pot fi încadrate în prevederile motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, va analiza critica menţionată din această perspectivă.
În acest context, se reţine că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanţa de apel trebuie să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate, care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe şi, totodată, să argumenteze motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă.
Aceste aspecte nu se regăsesc în motivarea deciziei recurate, având în vedere că instanţa de apel nu a motivat raţionamentul ce a condus la respingerea susţinerilor reclamantei, în sensul că nu a analizat apărările formulate de către aceasta cu referire la înlăturarea celor două expertize solicitate a fi administrate, preluând soluţia dată în expertiza extrajudiciară, aspect ce conduce la o nemotivare a soluţiei, iar din acest considerent nu se poate efectua controlul de legalitate de către instanţa de recurs.
Din această perspectivă, se constată că instanţa de apel nu a motivat raţionamentul ce a condus la respingerea probelor solicitate de reclamant, ci a procedat numai la analizarea concluziilor raportului expertizei extrajudiciare şi prin urmare, chiar dacă instanţa de apel nu ar fi fost obligată să răspundă fiecărui argument adus de părţi, cu toate acestea, Curtea de Apel Timişoara era obligată să analizeze toate apărările formulate în cauză, în conformitate cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în caz contrar, hotărârea pronunţată cu nesocotirea acestor dispoziţii legale echivalează cu o lipsă a motivării în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate de pârâta SC N. SRL Timişoara, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că şi acest recurs este fondat şi va fi admis în considerarea următoarelor argumente:
Critica recurentei-pârâte, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind aplicate greşit dispoziţiilor art. 30 din H.G. nr. 273/1994, în sensul că pârâta nu mai putea solicita remedierea lucrărilor, decât cele menţionate în procesul-verbal de recepţie.
Această susţinere a pârâtei este corectă, având în vedere că din considerentele deciziei atacate nu se poate aprecia în ce măsură instanţa de apel ar fi interpretat şi analizat incidenţa dispoziţiilor legale evocate şi nici modul de aplicare al acestui text de lege, aspect care în opinia instanţei de recurs se apreciază ca fiind tot o necercetare a fondului cauzei pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
În egală măsură sunt fondate şi criticile formulate împotriva încheierii din 23 ianuarie 2014, întrucât cererea de îndreptare formulată de reclamantul V.D. viza modificarea cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta SC N. SRL Timişoara şi cum în cauză nu este vorba de o eroare de calcul din partea instanţei, care poate fi îndreptată prin exercitarea căilor de atac, Înalta Curte în considerarea faptului că nu s-a făcut o cercetare a fondului cauzei şi în raport de soluţia de admitere a celor două recursuri, apreciază că se impune şi admiterea acestui recurs formulat de pârâta SC N. SRL Timişoara.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte consideră că nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs de către reclamantul V.D. şi de pârâta SC N. SRL Timişoara, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de trimitere.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1), 3 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamantul V.D. şi de pârâta SC N. SRL Timişoara, şi în consecinţă va casa decizia şi încheierea recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru administrarea tuturor probelor necesare şi utile justei soluţionări, urmând a fi avute în vedere, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ., toate motivele şi apărările invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul V.D. şi de pârâta SC N. SRL Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 206 din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2914/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2918/2014. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
