ICCJ. Decizia nr. 2931/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2931/2014
Dosar nr. 10/62/2003*
Şedinţa publică din 30 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 27/S din 10 februarie 2014, Tribunalul Braşov a respins cererea de lămurire a înţelesului şi aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 123/S din 13 aprilie 2009, formulată de către reclamanta C.R.M. şi cesionarul drepturilor litigioase ale acesteia, L.I., în contradictoriu cu intimaţii C.I.M., C.M., C.V.V., O.A. şi SC P. Braşov SA.
În motivarea hotărârii, se arată că s entinţa civilă nr. 123/S a cărei lămurire se solicită a fost pronunţată la data de 13 aprilie 2009, a devenit definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Braşov prin decizia civilă nr. 8/2010 şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 6530/2010.
Din însăşi conţinutul cererii formulate rezultă că sentinţa a fost investită cu formulă executorie şi executată silit, astfel că intimata a emis o nouă decizie sub nr. 68 din 22 decembrie 2010, ulterior acesteia fiind respinse cereri de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea beneficiarilor.
Raportat la data pronunţării hotărârii şi dispoziţiile art. 24 - 27 din Noul C. proc. civ., în speţă sunt aplicabile prevederile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. - 1865 şi nu cele indicate în cerere reprezentate de art. 443 din Noul C. proc. civ.
Vechiul C. proc. civ. reglementează în două articole posibilitatea părţilor implicate într-un proces finalizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de a solicita lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii date, respectiv: art. 2811 şi art. 399 alin. (1) teza a II-a.
Primul caz reglementează posibilitatea părţilor de a solicita instanţei care a pronunţat hotărârea vizată, darea unei încheieri de lămurire a dispozitivului, iar art. 399 teza a II-a alin. (1) reglementează contestaţia la titlu care are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată şi care poate fi folosită în faza de executare silită a hotărârii judecătoreşti, pentru ipoteza în care sunt necesare atare lămuriri în vederea punerii în executare silită a acestei hotărâri judecătoreşti, cale ce este la, îndemâna părţilor „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ.”.
Rezultă că scopul demersului judiciar al părţilor, respectiv lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti ce constituie titlu executoriu, poate fi atins, alternativ, pe cele două căi procesuale mai sus indicate, elementul relevant în determinarea căii procesuale de urmat fiind faptul începerii executării silite, care restricţionează accesul părţii la prima alternativă reprezentată de prevederile art. 2811.
În speţă, ne aflăm în această ipoteză a începerii executării silite a hotărârii a cărei lămurire se solicită şi în procedura de executare a deciziei de restituire astfel că, odată iniţiată procedura executării silite, lămurirea dispozitivului titlului executoriu este posibilă numai în cadrul contestaţiei la titlu.
Pe de altă parte, potrivit documentaţiei depuse la dosarul cauzei, intimata a emis o nouă decizie de restituire tocmai urmare executării silite a hotărârii care se cere a fi lămurită, hotărâre care nu mai este în fiinţă din perspectivă juridică, ea convertindu-se în decizia care poartă asupra aceluiaşi bun şi constituie la rândul său titlu executoriu, în condiţiile prevederilor legii speciale în baza căreia a fost emisă.
Din cererea formulată şi solicitările părţilor cu privire la soluţionarea acesteia rezultă în prima variantă o veritabilă contestaţie împotriva deciziei emise ulterior hotărârii ce se solicită a fi lămurită, iar în cea de-a doua, o cerere având ca obiect obligaţia de a face, respectiv de a fi efectuată publicitatea imobiliară de către O.C.P.I., solicitată pe cale directă faţă de o persoană care nu a fost parte în procesul finalizat cu hotărârea ce se cere a fi lămurită, cereri distincte ce nu pot fi primite în cadrul unei cereri de lămurire, cum se solicită în speţă.
Împotriva hotărârii au declarat apel reclamanţii C.R.M. şi L.I.
La termenul de judecată din 9 aprilie 2014 intimata SC P.D. SA Braşov a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului L.I., faţă de faptul că nu a fost parte în procesul a cărei hotărâre se solicită a fi lămurită.
Prin decizia nr. 180/Ap din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului L.I., a respins apelul declarat de reclamanţii C.R.M. şi L.I., a obligat apelanţii reclamanţi să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON către SC P.D. SA Braşov şi 2480 RON către SC P. Braşov SA.
În motivarea soluţiei sale, Curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului L.I. a fost respinsă având în vedere declaraţia de cesiune prin care acesta a dobândit cota de 5% din drepturile litigioase deţinute de reclamanta C.R.M., în acest context nefiind încălcate nici dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Este adevărat că succesorul cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu persoana ce s-a pretins proprietara bunurilor solicitate prin notificare, nu poate fi considerat o persoană îndreptăţită în condiţiile şi sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în scopul restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor solicitate prin notificare, însă în speţă declaraţia de drepturi litigioase a fost încheiată după terminarea procesului, astfel încât obiectul acestei declaraţii vizează deja drepturi dobândite şi nu litigioase. Împrejurarea încheierii unui contract de cesiune de drepturi litigioase, fiind o chestiune ce interesează strict părţile contractante, nu poate influenţa raportul juridic născut ca urmare a formulării de către fosta proprietară sau moştenitorii acesteia a cererii de restituire în temeiul prevederilor legii speciale.
Pe fondul cererii, Curtea a apreciat că nu sunt întemeiate criticile apelanţilor contestatori, instanţa pronunţându-se asupra tuturor aspectelor invocate în cererea de lămurire formulată. S-a avut în vedere faptul că prin lămurirea hotărârii se clarifică măsurile dispuse de instanţă atunci când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar şi poate genera dificultăţi la momentul punerii în executare.
În cauză însă, dispozitivul hotărârii este clar exprimat în sensul că pârâta a fost obligată să emită decizia de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 14.125 m.p. cu datele de identificare topografice precizate aşa cum au solicitat contestatorii prin cererea formulată şi modificată, iar efectele dispozitivului s-au concretizat, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în emiterea deciziei nr. 68 din 22 decembrie 2010. Această procedură de lămurire a hotărârii poate fi folosită numai atunci când există contradicţii în cadrul dispozitivului, iar nu pentru a modifica obiectul acţiunii. Astfel, cererea de efectuare a publicităţii imobiliare pe alte numere topografice şi introducerea în cauză a unei alte părţi procesuale nu este admisibilă în cadrul cererii de lămurire a dispozitivului cum greşit solicită contestatorii.
În baza art. 274 C. proc. civ., faţă de culpa procesuală a apelanţilor contestatori, Curtea a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON către SC P.D. SA Braşov şi 2480 RON către SC P. Braşov SA.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii C.R.M. şi L.I., care au formulat următoarele critici:
Recurenţii susţin că au formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 123/S/2009 a Tribunalului Braşov, ce le-a fost respinsă prin încheierea din 10 februarie 2014, instanţa reţinând în motivarea acestei încheieri că, urmare sentinţei nr. 123/S/2009 a Tribunalului Braşov, intimata SC P. Braşov SA a emis o nouă decizie, cu nr. 68 din 22 decembrie 2010, însă cererile de intabulare a suprafeţei de 14125 m.p. au fost respinse, întrucât terenul a fost supus mai multor operaţiuni de dezlipiri şi alipiri.
Dispozitivul sentinţei civile nr. 123/S/2009 a Tribunalului Braşov nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât terenul în legătură cu care SC P. Braşov SA a fost obligată să emită decizie de restituire în natură nu poate fi individualizat şi delimitat prin raportare la documentaţia existentă la OCPI Braşov la data de 13 aprilie 2009.
Susţin recurenţii că la termenul când s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 123/S/2009 a Tribunalului Braşov, instanţa a acordat cuvântul numai cu privire la calitatea acestora de persoane îndreptăţite, şi nu în ce priveşte delimitarea terenului.
În ce priveşte încheierea prin care tribunalul a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile 123/S/2009, recurenţii critică dispoziţiile legale avute în vedere de instanţă în pronunţarea soluţiei, precum şi considerentele de la pag. 2 alin. (6) din încheiere.
Susţin recurenţii că, deşi în cererea de apel au solicitat instanţei să dispună ca OCPI Braşov să transmită instanţei extrasele cărţilor funciare ale loturilor care provin din dezmembrarea terenului de 14.125 m.p., la data emiterii sentinţei civile 123/S/2009, Curtea de apel nu s-a pronunţat asupra acestei cereri.
Având în vedere încheierile OCPI Braşov de respingere a efectuării operaţiunilor de publicitate imobiliară, dar şi soluţia tribunalului, recurenţii susţin că se impune admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 123/S/2009 a Tribunalului Braşov.
Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 30 octombrie 2014, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Prin exercitarea recursului se urmăreşte realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs părţile sunt obligate a-şi conforma conduita procesuală dispoziţiilor imperative anterior invocate.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţa de faţă, în cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenţii îşi exprimă nemulţumirea în legătură sentinţa civilă nr. 123/S/2009 pronunţată de Tribunalul Braşov, precum şi ci privire la modul de soluţionare a cererii de lămurire a dispozitivului acestei sentinţe, expunând motivele pentru care, după opinia lor, această hotărâre nu poate fi pusă în executare, împrejurare ce ar impune lămurirea dispozitivului.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenţii au nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.
Modalitatea în care recurenţii au înţeles să critice decizia atacată constă practic în redarea modului în care a fost soluţionată cauza finalizată cu pronunţarea sentinţei împotriva căreia au formulat cerere de lămurire a dispozitivului, precum şi a încheierii de soluţionare a acestei cereri, fără însă a se raporta la argumentele instanţei de apel în fundamentarea hotărârii recurate şi fără a indica concret în ce constă greşeala de nelegalitate a Curţii în soluţionarea apelului.
Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, iar memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.
Pe cale de consecinţă, reţinând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi nici nu există motive care să poată fi examinate şi din oficiu, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii C.R.M. şi L.I. împotriva deciziei nr. 180/Ap din 16 aprilie 2014 Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2928/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2932/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
