ICCJ. Decizia nr. 2948/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2948/2014
Dosar nr. 5111/83/2009
Şedinţa publică din 30 octombrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 21 decembrie 2009 reclamanţii R.A.A. şi R.L. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul înscris în CF nr. xx Satu Mare sub nr. top T1, în suprafaţă de 223 m.p., comasat cu parcela cu nr. top T2, înscrisă în CF nr. zz Satu Mare şi să fie obligat pârâtul să emită dispoziţia cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Ulterior, prin completarea de acţiune depusă la 27 iulie 2010, reclamanţii au solicitat şi anularea Ordinului nr. 90 din 06 iulie 2010 dat de Ministerul Finanţelor Publice - cabinet ministru, prin care s-au respins notificările nr. AA/2001 şi nr. BB/2001 privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 Tribunalul Satu Mare a admis în parte acţiunea civilă astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, ca unitate învestită cu soluţionarea notificării, cât şi în reprezentarea Statului Român, a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă de 223 m.p. sub top T1 din CF nr. xx Satu Mare, comasat în parcela cu nr. top T2, înscrisă în CF nr. zz Satu Mare, teren preluat abuziv de Statul Român cu titlu de expropriere. De asemenea, a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în procedura de notificare depusă de reclamanţi, a anulat Ordinul nr. 90 din 06 iulie 2010 dat de Ministerul Finanţelor Publice - cabinet ministru, prin care s-a respins ca nefondată notificarea reclamanţilor privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru terenul înscris în CF nr. zz Satu Mare, sub nr. top T3. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 24.240 euro, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului de mai sus, evaluat după standardele internaţionale de expert ing. P.D., precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 2500 RON. Totodată, tribunalul a omis constatarea încălcării pentru art. 1 din Convenţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.
Intimaţii reclamanţi R.A.A. şi R.L. au depus la dosar întâmpinare , solicitând în principal constatarea nulităţii apelului în temeiul art. 288 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea apelului pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocat.
Au susţinut că apelul nu a fost depus în termen, aplicarea ştampilei de înregistrare a Tribunalului Satu Mare, fără ca actul să fie introdus în evidenţele instanţei, neîndeplinind cerinţele art. 288 alin. (2) C. proc. civ.
În subsidiar, au solicitat respingerea apelului pentru excepţia invocată privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român în cauză, menţionând că acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice menţionat expres în dispozitivul sentinţei „în nume propriu ca unitate învestită cu soluţionarea notificării, cât şi în reprezentarea Statului Român” . În cauză Ministerul Finanţelor Publice nu a fost reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare; apelul invocat a fost depus de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar motivele de apel au fost depuse de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, fără a exista un mandat din partea Ministerului Finanţelor Publice pentru declararea apelului, intimaţii invocând în acest sens lipsa calităţii procesuale a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin decizia civilă nr. 241/A din 30 aprilie 2014 Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins excepţia nulităţii apelului, invocată de intimaţii-reclamanţi, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, înlăturând dispoziţiile privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 24.240 euro şi dispunând obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, în calitate de unitate învestită cu soluţionarea notificării, la emiterea dispoziţiei privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă. De asemenea, a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut în legătură cu excepţia nulităţii faptul că, astfel cum rezultă din actele dosarului de fond, prin adresele din 26 iulie 2013 şi din 30 august 2013 apelantul a solicitat a i se comunica stadiul soluţionării apelului declarat de acesta, anexând în acest sens copia apelului declarat, copie ce se află la dosarul de fond. Totodată la solicitarea instanţei, apelantul a depus la dosar apelul declarat, purtând ştampila Tribunalului Satu Mare, în original, fiind indicată şi data înregistrării - 9 decembrie 2010, elemente care, în opinia instanţei, fac dovada înregistrării acestui apel la tribunal, în termenul legal, menţiunile efectuate pe actul original (ştampila Tribunalului Satu Mare şi data înregistrării) făcând dovada deplină în acest sens până la înscrierea în fals.
Referitor la susţinerile intimaţilor legate de lipsa mandatului de reprezentare cu privire la declararea apelului pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, acestea au fost înlăturate, raportat la mandatul nr. PP/2010, depus la dosar de către apelant.
Referitor la criticile apelantului, axate în principal pe excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză, a reţinut că astfel cum rezultă din cuprinsul acţiunii formulate, a precizării şi completării de acţiune depuse la dosar de către reclamanţi, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost chemat în judecată atât în nume propriu, în calitate de unitate deţinătoare a imobilului notificat, învestită cu soluţionarea notificării, cât şi în reprezentarea Statului Român, cu referire la capătul de cerere privind obligarea acestuia la plata despăgubirilor constând în valoarea de circulaţie a terenului în litigiu, în speţă apelul fiind declarat de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Raportat la capetele de cerere cu care instanţa de fond a fost învestită în principal, în sensul constatării calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 şi anulării Ordinului nr. 90/2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice şi având în vedere decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, aplicabilă în cauză, a apreciat ca fiind fondate criticile apelantului privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice nefiind titular de drepturi şi obligaţii în cadrul raporturilor juridice stabilite prin transmiterea notificării, neavând calitate procesuală pasivă sub acest aspect. În speţă, calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca entitate învestită cu soluţionarea notificării în sensul Legii nr. 10/2001, terenul fiind deţinut de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, aspecte de altfel necontestate, fiind emis în acest sens Ordinul nr. 90/2010 de către pârât, în soluţionarea notificărilor depuse de reclamanţi.
Referitor la capetele de cerere formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu, Curtea a apreciat ca fiind temeinică şi legală soluţia pronunţată de instanţa de fond în ceea ce priveşte anularea Ordinului nr. 90 din 6 iulie 2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice - cabinet ministru, corect reţinând instanţa de fond că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat în temeiul Legii nr. 10/2001, avându-se în vedere atât dispoziţia din 9 mai 2008 modificată prin dispoziţia din 27 octombrie 2008, emise de Municipiul Satu Mare prin primar cât şi înscrierile de carte funciară cu referire la parcela cu nr. top T1, susţinerile apelantului în sensul că Municipiul Satu Mare prin primar are calitate de persoană juridică obligată conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte imobilul în litigiu, fiind apreciate ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.
Reclamanţii R.A.A. şi R.L. au solicitat, în principal, casarea deciziei recurate, constatarea nulităţii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă, iar în subsidiar modificarea deciziei instanţei de apel, respingerea apelului declarat de pârât şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului reclamanţii au susţinut că decizia atacată este nelegală sub aspectul soluţionării excepţiei nulităţii apelului în temeiul dispoziţiilor art. 288 alin. (2) C. proc. civ., apelul nefiind depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, că ştampila Tribunalului Satu Mare aplicată pe cererea de apel a fost depusă mult după expirarea termenului de apel, întrucât calea de atac nu este înregistrată nici în registrele scrise de mână şi nici în evidenţele informatizate, că existenţa apelului a fost invocată pentru prima dată în contestaţia la executare depusă la doi ani după pronunţarea sentinţei.
De asemenea, au susţinut că mandatul depus la dosar pentru justificarea calităţii de reprezentant al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare pentru Statul Român nu putea fi dat în cauză decât de Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, întrucât la data emiterii, ianuarie 2010, numai acesta era pârât în cauză. Mai mult, mandatul a fost depus pentru prima dată la solicitarea expresă a instanţei înaintea termenului de judecată din 16 aprilie 2014.
O altă critică priveşte greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, că Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu nu are apel declarat în cauză şi că instanţa nu a examinat sub acest aspect apelul declarat.
Au susţinut că imobilul notificat este deţinut de Ministerul Finanţelor Publice, care nu a contestat calitatea de unitate deţinătoare în procedura urmată în faţa Tribunalului Satu Mare, emiţând chiar şi un ordin de ministru prin care a respins ca nefondată notificarea formulată de reclamanţi. Mai mult, instanţa de fond a acordat despăgubiri pentru încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în procedura de notificare parcursă de reclamanţi, iar nerespectarea acestei proceduri este culpa exclusivă a Ministerului Finanţelor Publice.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat în principal casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea pe fond a contestaţiei. A invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare şi a Curţii de Apel Oradea, în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care instituie o normă de competenţă absolută, ce conferă instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei/ordinului emise în procedura de soluţionare a notificării. Faţă de faptul că reclamanţii au contestat Ordinul nr. 90/2010 emis de Ministrul Finanţelor Publice, competenţa soluţionării contestaţiei aparţine Tribunalului Bucureşti care, de altfel, a şi fost menţionat în ordin ca instanţă unde actul putea fi atacat în termen de 30 zile de la comunicare.
De asemenea, a criticat hotărârea atacată arătând că instanţa nu a făcut o analiză judicioasă a sentinţei sub aspectul dovedirii calităţii de persoane îndreptăţite a contestatorilor şi a nesocotit dispoziţiile art. 23 şi 24 coroborate cu prevederile art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul că a reţinut această calitate prin raportare la înscrierile din cartea funciară şi la dispoziţia din 9 mai 2008 modificată prin dispoziţia din 27 octombrie 2008 a Municipiului Satu Mare, că nu s-a preocupat de măsura în care preluarea imobilului a fost abuzivă şi nici de identificarea în concret a terenului în litigiu, în cauză nefiind dispusă o expertiză topografică. Instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 cu privire la actele doveditoare.
În fine, o ultimă critică priveşte greşita înlăturare a motivelor de apel ce vizau obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată. Or, atâta timp cât s-a dispus înlăturarea obligaţiei de plată a despăgubirilor în cuantum de 24.240 euro, instanţa de apel trebuia să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată în sensul diminuării cel puţin cu suma reprezentând onorariul de expert.
Analizând recursurile declarate de reclamanţi şi de pârât, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 21 decembrie 2009) „ Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
În acest fel, legiuitorul instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva deciziei/dispoziţiei emise în procedura de soluţionare a notificării.
În speţă, prin art. 3 din dispoziţia din 9 mai 2008 a primarului municipiului Satu Mare s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a solicitării de restituire în natură a terenului cu nr. top T3 în favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare.
Această instituţie a înaintat notificarea şi documentaţia aferentă Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală juridică, spre competentă soluţionare, înştiinţând despre aceasta notificatorii, cu adresa din 18 decembrie 2008.
Notificările nr. AA/2001 şi nr. BB/2001 privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu au fost soluţionare prin respingerea lor în temeiul Ordinului nr. 90 din 06 iulie 2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice - cabinet ministru.
Prin acţiunea precizată şi completată la 27 iulie 2010 reclamanţii au solicitat şi anularea acestui ordin.
Aşadar, unitatea deţinătoare, învestită cu soluţionarea notificării, este Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti.
Nu are relevanţă sub aspectul stabilirii normei de competenţă incidentă raportului juridic litigios împrejurarea că terenul în litigiu se află în deţinerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, aşa cum a reţinut instanţa de apel, de vreme ce legea specială, prin dispoziţiile art. 26 alin. (3), a avut în vedere entitatea abilitată să dispună cu privire la măsurile reparatorii, în speţă Ministerul Finanţelor Publice, după cum nu prezintă relevanţă juridică sub acest aspect nici opţiunea reclamanţilor de a introduce cererea de chemare în judecată la Tribunalul Satu Mare.
Constatând încălcarea unei norme de competenţă teritorială absolută, încălcare sancţionată de lege cu nulitatea hotărârii pronunţate cu neobservarea acesteia, Înalta Curte va admite recursurile declarate de părţi, va casa decizia recurată şi, admiţând apelul declarat de pârât, va anula sentinţa pronunţată în fond şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti. Această instanţă va avea în vedere toate apărările părţilor, pe care Înalta Curte nu le poate analiza prin decizia pendinte, faţă de motivul anulării sentinţei tribunalului Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii R.A.A. şi R.L. şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 241/A din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia recurată.
Admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Minsterul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2219/D din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă, pe care o anulează.
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2942/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2949/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
