ICCJ. Decizia nr. 3006/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3006/2014
Dosar nr. 2374/1/2014
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1283 din data de 24 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.I.I., împotriva Deciziei nr. 2434 din 17 martie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că cele învederate de contestator în susţinerea cererii nu pot fi încadrate în dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., ceea ce atrage inadmisibilitatea căii de atac.
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2013 pe rolul Curţii de Apel Iaşi revizuientul L.I. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1283 din 24 februarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi a Deciziei civile nr. 73 din 07 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, invocând ca motive comune dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2, 4, 5, 6 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 40 din 24 februarie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de U.N.E.J.R. şi de Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Iaşi.
A respins, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 73 din 07 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de L.I.I.
A declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de L.I.I. împotriva Deciziei nr. 1283 din 24 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casație și Justiție la data de 18 iunie 2014.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, potrivit celor ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. , se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din textul citat rezultă că se pot ataca hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs în soluţionarea unui dosar de recurs şi nu a altei cauze date prin lege în competenţa sa.
Or, în speţă, prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.I.I. , împotriva Deciziei nr. 2434 din 17 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Faţă de considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuentul L.I.I. este inadmisibilă şi se va respinge în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul L.I.I. împotriva Deciziei nr. 1283 din data de 24 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 3343/1/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3003/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3007/2014. Civil. Plângere împotriva... → |
---|