ICCJ. Decizia nr. 3008/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3008/2014
Dosar nr. 10559/86/2011*
Şedinţa publică din 10 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată la 12 august 2011, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă, sub nr. 10559/86, reclamanta SC C.F. SRL Forăşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.A.D. SA, să se dispună rezoluţiunea vânzării bunului mobil utilaj combinator cultirapid, pentru vicii ascunse; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 139.698,40 lei, încasată cu titlu de preţ pentru utilajul vândut şi la ridicarea pe cheltuiala proprie a utilajului în cauză de la sediul reclamantei; cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1336, 1352-1354 C. civ.
Prin sentinţa nr. 357 din 08 februarie 2012, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus rezoluţiunea (desfiinţarea) vânzării bunului mobil - utilaj combinator cultirapid, vândut de pârâtă reclamantei potrivit facturii fiscale din 13 august 2010, a obligat pârâta să-i restituie reclamantei suma de 139.698,40 lei, achitată cu titlu de preţ şi a obligat-o să ridice pe cheltuiala sa utilajul în cauză. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă următoarele:
Între reclamanta SC F. SRL, în calitate de cumpărătoare, şi pârâta SC A.A.D. SA, în calitate de vânzătoare a intervenit vânzarea consensuală a utilajului combinator cultirapid pentru preţul de 139.698,40 lei, conform facturii fiscale din 13 august 2010, bunul fiind predat cumpărătoarei în stare de funcţionare şi corespunzând specificaţiilor de fabricaţie ale producătorului, în baza procesului - verbal de recepţie din 13 august 2010.
Prin notificarea trimisă pârâtei la 12 iulie 2011, reclamanta i-a adus la cunoştinţă că utilajul nu poate fi folosit potrivit specificaţiilor tehnice şi că defecţiunile calitative constatate sunt majore şi fac improprie folosirea utilajului în scopul în care a fost achiziţionat.
Din coroborarea probelor administrate, înscrisuri şi un raport de expertiză tehnică, tribunalul a reţinut că pârâta nu a contestat existenţa defecţiunilor şi ca atare Ie-a apreciat ca fiind recunoscute implicit.
Totodată, faţă de situaţia anterior expusă, prima instanţă a apreciat că la data predării utilajului acesta prezenta o serie de vicii ascunse dintre care două nu pot fi remediate, fiind defecte de fabricaţie ce impun intervenţia producătorului pentru modificarea soluţiei constructive la sistemul de lăguire şi redimensionarea profilelor căruciorului şi fac imposibilă folosirea utilajului potrivit specificaţiilor de fabricaţie.
În raport de situaţia de fapt stabilită, Tribunalul Suceava a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1352 şi art. 1354-1355 C. civ., reţinând că pârâta-vânzătoare este răspunzătoare pentru viciile ascunse ale bunului vândut, chiar şi când nu Ie-a cunoscut şi pentru că reclamanta-cumpărătoare a cerut întoarcerea utilajului şi restituirea preţului, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
II. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta SC A.A.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile formulate de pârâtă au vizat respingerea excepţiilor necompetenţei teritoriale şi neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, încălcarea principiului nemijlocirii, prin valorificarea unei expertize tehnice extrajudiciare, în raport de care prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii. în acest sens a susţinut că predarea utilajului către reclamantă s-a făcut la 13 august 2010 în baza unui proces-verbal de recepţie, în cuprinsul căruia s-a consemnat că bunul era complet, în stare de funcţionare şi corespundea specificaţiilor de fabricaţie ale producătorului. De asemenea, a arătat că defecţiunile au fost constatate în luna aprilie 2011, la interval de aprox. 1 an de la predare, perioadă în care utilajul a fost folosit în campaniile agricole din toamna anului 2010 şi din primăvara anului 2011, pentru lucrările efectuate o suprafaţă de cca. 1.000 ha, aşa cum rezultă din rapoartele transmise de reclamantă către A.P.I.A. Suceava. Faţă de cele susţinute, pârâta a concluzionat că defecţiunile invocate de reclamantă au drept cauză utilizarea necorespunzătoare a agregatului şi că nu constituie defecte de fabricaţie.
În final, pârâta a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1352 - 1357 C. proc. civ., în speţă nefiind întrunite cumulativ cele trei condiţii care reglementează răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse.
Prin Decizia nr. 65 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC A.A.D. SA împotriva sentinţei nr. 357 din 08 februarie 2012 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acţiunii ca nefondată şi a obligat intimata să plătească apelantei suma de 22.284,07 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea autovehicule, circulaţie rutieră, maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară întocmit de expertul F.G. şi pe cele ale suplimentului de expertiză întocmit de I.N.C. - D.M.I.A.I.A. Bucureşti, administrate în baza caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită.
În raport de concluziile experţilor, curtea a reţinut că defecţiunile invocate de reclamantă se datorează unor deficienţe în exploatarea utilajului, nefiind vorba despre defecte de fabricaţie, care să se datoreze unei soluţii constructive deficitare, întrucât, într-o atare situaţie ar fi trebuit să se regăsească la toate utilajele de acelaşi gen, ipoteză infirmată de analiza utilajului agricol în litigiu şi a altor două utilaje de acelaşi tip, folosite în aceeaşi perioadă pentru exploatarea a 2000 ha şi respectiv 5.000 ha.
Faţă de situaţia de fapt stabilită şi în aplicarea prevederilor art. 1352 C. civ., potrivit cărora pentru antrenarea răspunderii vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului vândut este necesară îndeplinirea triplei cerinţe ca viciile să fie ascunse, grave şi să fi existat la data încheierii contractului, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, în speţă, acestea nu se regăsesc întrunite şi, în considerarea acestor argumente, a admis apelul şi a schimbat sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
III. Împotriva Deciziei nr. 65 din 2 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, reclamanta SC C.F. SRL a declarat recurs, indicând în memoriul depus la dosar motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată este lapidară, nu cuprinde în concret motivele pe care se fondează soluţia şi că a fost pronunţată fără ca instanţa de apel să facă o cercetare temeinică a fondului cauzei.
În acest sens a arătat că motivarea instanţei de prim control judiciar se fondează exclusiv pe supoziţiile exprimate în suplimentul la raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului şi care nu se bazează pe o analiză tehnică.
În continuare, a reluat prezentarea raporturilor derulate între părţi cu privire la achiziţionarea utilajului şi la constatarea defecţiunilor acestuia, aşa cum au fost expuse şi în cererea introductivă şi a făcut o expunere a parcursului procesual în calea ordinară de atac relativ la încuviinţarea unui supliment de expertiză tehnică la raportul deja întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea maşini agricole, F.G. şi la obiectivele acestuia.
A criticat amplu şi detaliat, cu referiri şi reproduceri din normative tehnice de specialitate, raportul întocmit de I.N.C. şi D.M.I.A.I.A. Bucureşti în urma efectuării suplimentului de expertiză încuviinţat de instanţa de apel. în acest sens a susţinut că nu a răspuns la niciuna dintre obiecţiunile formulate, a ignorat dispoziţiile instanţei a şi a reprodus identic suplimentul efectuat anterior. în mod detaliat a criticat respectivul supliment de expertiză pentru că nu au fost efectuate analizele de specialitate şi probele de laborator care să evidenţieze dacă defectele pe care Ie-a invocat la zona îmbinărilor sudate ale utilajului cărucior transport sunt sau nu defecte de fabricaţie; pentru că nu a fost făcut testul de durabilitate a celor trei lagăre şi calculele specifice şi nici probe privind natura cauciucului de la elementele de etanşare şi durabilitatea manşetei de cauciuc.
În concluzie, a susţinut recurenta că suplimentul la raportul de expertiză nu stabileşte existenţa sau nu a defecţiunilor de fabricaţie a utilajului ca urmare a interpretării unor analize tehnice şi probe de laborator efectuate de colectivul de constatare şi evaluare din cadrul I.N.M.A Bucureşti, ci se rezumă la simple supoziţii, presupuneri pornind de la situaţii ipotetice.
O altă critică formulată de recurentă vizează încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 129 C. proc. civ., prin aceea că nu dispus administrarea analizelor şi probelor de specialitate, în condiţiile în care expertizele administrate au fost neconcludente sub aspectul clarificării naturii defectelor utilajului.
Ultima dintre criticile enunţate de recurentă se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în apel. Referitor la acestea a susţinut sumar că apelanta-pârâtă nu a făcut dovada suportării integrale a cheltuielilor de judecată pe care Ie-a solicitat în faza procesuală a apelului, iar în faţa primei instanţe, nu a făcut nicio cheltuială legată de soluţionarea cauzei.
În considerarea celor anterior expuse, recurenta a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La 30 iunie 2014, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în limitele temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:
În cauza dedusă judecăţii, disputa se poartă asupra rezoluţiunii pentru vicii ascunse a unei vânzări consensuale a unui bun mobil, respectiv un utilaj agricol.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi reformată, în calea de atac a recursului, hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În ceea ce priveşte criticile dezvoltate de recurentă referitor la pretinsa insuficientă argumentare a soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că, în realitate, susţinerile titularei căii extraordinare de atac vizează exclusiv administrarea şi interpretarea expertizelor tehnice administrate în faza procesuală a apelului şi denotă nemulţumirea acestei părţi faţă de argumentele care au format convingerea instanţei în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei pronunţate de prima instanţă, cu consecinţa respingerii acţiunii.
De altfel, analiza criticilor formulate de recurentă subsumat acestui motiv de nelegalitate nu relevă, în concret, care sunt elementele rămase neargumentate de instanţa de apel, ci se constituie, în realitate, într-o serie amplă, elaborată, cu numeroase detalii tehnice de obiecţiuni la ultimul raport de expertiză administrat în cauză.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că criticile menţionate nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat şi în contextul abrogării prin Legea nr. 219/2005 şi respectiv O.U.G. nr. 138/2000 a pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs, cenzura hotărârii atacate sub aspectul interpretării probelor, le va înlătura, cu menţiunea că recursul este cale extraordinară de atac, admisibil exclusiv în raport de existenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de norma legală anterior evocată.
Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de control, în temeiul dispoziţiilor art. 261 din acelaşi cod, nu este ţinută a răspunde punctual fiecăreia dintre susţinerile părţilor, în contextul în care, din considerentele reţinute se desprinde concluzia avută în vedere. Or, în speţă, în considerentele deciziei atacate se regăsesc detaliat argumentele care au format convingerea instanţei, în sensul stabilirii defectelor utilajului în litigiu ca nefiind defecte de fabricaţie, ci generate de o utilizare necorespunzătoare.
Astfel, instanţa de apel a expus în considerentele hotărârii recurate, elementele de probatoriu a căror interpretare coroborată i-a format convingerea, respectiv, concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de o entitate abilitată în materie - I.N.C. - D.M.I.A.I.A. Bucureşti, depus la filele 249-273, raport încuviinţat chiar la cererea reclamantei si înscrisurile existente la dosar. De asemenea, a precizat natura defecţiunilor ca decurgând din utilizarea defectuoasă, ca fiind concluzia raportului de expertiză menţionat, în cadrul căruia s-a realizat o analiză a utilajului în litigiu prin raportare la alte două similare.
De asemenea, Înalta Curte, reţine că reclamanta, deşi a indicat, în memoriul de recurs depus la dosar, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează lipsa temeiului legal al hotărârii atacate sau încălcarea ori aplicarea greşită a legii, nu a structurat critici subsumat acestuia, neargumentând niciuna dintre ipotezele reglementate de norma menţionată.
Critica recurentei referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin lipsa rolului activ al instanţei de apel în a dispune întregirea expertizelor efectuate şi efectuarea analizelor şi probelor solicitate, deşi aparent se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 9 al art. 304 din acelaşi cod, în realitate este nefondată.
În acest sens, Înalta Curte, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată că instanţa de prim control judiciar, în virtutea caracterului devolutiv a demersului judiciar cu care a fost învestită, a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea maşini agricole, a încuviinţat obiecţiunile părţilor la raportul întocmit de expertul desemnat şi a admis realizarea unui supliment de o entitate autorizată în materie. în aceste condiţii, critica asupra lipsei manifestării rolului activ al instanţei în aflarea adevărului în cauză, este apreciată de Înalta Curte ca fiind nefondată.
Totodată, reţine că modul de redactare al deciziei atacate şi completarea probelor administrate în primă instanţă, demonstrează preocuparea instanţei de apel de a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Referitor la critica formulată de recurentă asupra cheltuielilor de judecată acordate în faza procesuală a apelului, Înalta Curte reţine că nu vizează cuantumul acestora, ci dovada lor, că aspectul nu a fost contestat în faţa instanţei de apel şi că ţine de temeinicia soluţiei date capătului de cerere accesoriu, distinct de faptul că la dosarul cauzei au fost ataşate dovezile privind cheltuielile solicitate de apelanta-pârâtă.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că, prin argumentele aduse, recurenta a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia pronunţată de instanţa de apel din perspectiva modului de aplicare a legii, motiv pentru care le va înlătura ca nefondate.
Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.F. SRL.
Stabilind, astfel, culpa recurentei în promovarea recursului, Înalta Curte o va obliga pe aceasta, în aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 4.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.F. SRL Forăşti împotriva Deciziei nr. 65 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-reclamantă SC C.F. SRL Forăşti la plata către intimata-pârâtă SC A.A.D. SA Bucureşti a sumei de 4.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2786/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3041/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
