ICCJ. Decizia nr. 3049/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CÎVILĂ
Decizia nr. 3049/2014
Dosar nr. 2720/314/2012
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 2 aprilie 2012, sub numărul de Dosar nr. 2720/314/2012 reclamanta SC R. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC S.P. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la restituirea materialelor proprietatea SC R. SA ce fac obiectul procesului - verbal de custodie încheiat la data de 29 aprilie 2002 între SC R. SA - Depozitul Regional laşi şi SC S.P. SRL, respectiv 689,835 km monotub H.D.P.E. 40 mm și 72,78 km monotub H.D.P.E. 32 mm, in valoare de 309.525,39 euro iar în subsidiar, reclamanta a solicitat ca în situaţia în care restituirea materialelor proprietatea SC R. SA SA nu este posibilă, să se dispună obligarea paratei la contravaloarea materialelor in suma de 309.525,39 euro, cu cheltuieli de judecată.
Acţiunea a fost ulterior precizată sub aspectul câtimii pretenţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 4129 din 27 septembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava invocată din oficiu şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare Tribunalului Suceava.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile legale privind răspunderea contractuală, obiectul acţiunii reclamantei având o valoare de 1.089.253,24 lei cu T.V.A. iar conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele soluţionează în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 2720/314/2012 la data de 9 octombrie 2012.
La data de 4 februarie 2013 reclamanta a formulat o cerere de modificare a acţiunii în sensul completării temeiului juridic al acţiunii, precizând că îşi întemeiază cererea de chemare în judecată şi pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., împrejurare faţă de care a învederat instanţei că acţiunea astfel precizată este imprescriptibilă.
Prin sentinţa nr. 798 din 29 aprilie 2013, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins, ca nefondate, excepţiile formulate de pârâta SC S. SA, referitoare la netimbrarea acţiunii, tardivităţii formulării cererii, respectiv dreptului material la acţiune.
A admis acţiunea aşa cum a fost precizată, a obligat pârâta SC S. SA să restituie reclamantei SC R. SA materialele acesteia din urma, ce fac obiectul procesului -verbal de custodie încheiat la data de 29 aprilie 2002 între SC R. SA - Depozitul regional laşi şi SC S. SA, respectiv 689.853 km monotub H.D.P.E. 40 mm şi 72,78 km monotub H.D.P.E. 32 mm, în valoare de 309.525,39 euro.
În cazul în care, bunurile indicate la aliniatul mai de sus, nu pot fi restituite în natură, pârâta SC S. SA a fost obligată la restituirea în echivalent bănesc, ce corespunde sumei de plătit de 309.525,39 euro.
A obligat pârâta SC S. SA să plătească reclamantei SC R. SA suma de 216.904,57 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cercetând cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţiile de procedură şi excepţiile de fond ce ar face inutilă analizarea cauzei pe fondul acesteia, s-a constatat că, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile scrise precum şi cele verbale făcute în instanţă când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii. Astfel că prin precizările făcute reclamanta nu a făcut decât să mărească valoarea obiectului cererii.
Referitor la excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată s-a constatat că la termenul de judecată din 5 noiembrie 2012 reclamanta a depus la dosar originalul ordinului de plată din 26 octombrie 2012 în sumă de 15.000,35 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar de 5 lei, motiv pentru care excepţia a fost respinsă.
Faţă de excepţia prescrierii dreptului material la acţiune deponentul (în speţă SC R. SA) are împotriva depozitarului (SC S.P. SRL ), pentru restituirea bunurilor aflate în depozit, acţiunea personală, născută în temeiul contractului de depozit (supusă prescripţiei) şi acţiunea reală, în revendicare, bazată pe dreptul de proprietate, nesupusă prescripţiei.
Cererea de chemare în judecată formulată de SC R. SA a fost întemeiată în drept pe obligaţia de a face, respectiv obligarea pârâtei la restituirea materialelor aparţinând SC R. SA, predate acesteia în baza proceselor - verbale de custodie ce reprezintă contracte de depozit voluntar conform art. 1604 şi art. 1616 din Vechiul C. civ.
În situaţia în care în contractul de depozit nu s-a stipulat un termen pentru restituirea acestuia (cazul din speţa noastră), termenul general de prescripţie de 3 ani începând să curgă nu de la momentul semnării proceselor-verbale/contractelor de custodie ci de la data la care s-a cerut restituirea depozitului.
Sub acest aspect a reţinut instanţa de fond că interesul şi, odată eu acesta, dreptul la acţiune al SC R. SA, s-a născut la momentul notificării pârâtei privind restituirea materialelor, respectiv la data de 19 aprilie 2011, dată la care s-a transmis pârâtei notificarea privind restituirea materialelor, primită de către pârâtă în data de 26 aprilie 2011.
Cât priveşte excepţia dreptului material la acţiune, instanţa a unit-o cu fondul, reţinând în baza contractului societatea pârâtă a emis factura fiscala din 15 martie 2002 în sumă totală de 5.553.434.783,00 lei vechi (555.343,47 lei noi) reprezentând contravaloarea a 37,780 km monotub H.D.P.E. D32 mm şi 360,835 km monotub H.D.P.E. D40 mm şi factura fiscală din 30 aprilie 2002 în sumă totală de 5.850.614.651 lei vechi (585.061,46 lei noi) reprezentând contravaloarea a 35 km monotub H.D.P.E. D32 mm şi 365 km monotub H.D.P.E. D40 mm.
Cele doua societăţi au semnat doua procese - verbale de custodie prin care s-a agreat ca o parte din materialele vândute sa fie predate si depozitate, cu titlu gratuit, spre păstrare la societatea parată, conform procesului-verbal de custodie din 15 martie 2002, 324,835 km de monotub H.D.P.E. 40 mm şi 37,780 km monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL şi conform procesului-verbal de custodie din 29 aprilie 2002, 689,835 km monotub H.D.P.E. 40 mm şi 72,78 km monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL.
Cele două facturi împreuna cu procesele-verbale de custodie au fost comunicate de către pârâtă prin adresele din 15 martie 2002 şi din 30 aprilie 2002.
Încă din anul 2002 a achitat valoarea integrală a celor două facturi amintite mai sus, suma fiind de 324.429,00 euro.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, recalificat juridic la data de 27 februarie 2014 ca fiind apel, pârâta SC S.P. SA Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în esenţă, admiterea apelului şi modificarea acesteia în tot în sensul respingerii acţiunii formulate de către SC R. SA în dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a precizat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică deoarece nu cuprinde la propriu motivele pe care se sprijină, instanţa de judecată interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii.
A mai arătat că prin întâmpinare a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de temeiul de drept al acţiunii formulate de către reclamantă intimată, în contextul în care pretenţiile acesteia decurgeau dintr-un contract de depozit comercial, iar prima solicitare de preluare a materialelor din partea reclamantei intimate a fost efectuată în anul 2004 prin adresa, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 2 aprilie 2012.
Referitor la tardivitatea modificării cererii de chemare în judecată, s-a arătat că instanţa a precizat că înţelege să se opună admiterii cererii de modificare/completare a acţiunii, aşa cum a fost formulată. întrucât în viziunea sa prima zi de înfăţişare a fost la data de 7 ianuarie 2013, termen la care părţile legal citate puteau pune concluzii pe excepţia a cărei admitere ar fi dus la imposibilitatea continuării judecării cauzei, fiind îndeplinite toate condiţiile procesuale privind depunerea şi timbrarea acţiunii şi privind depunerea şi comunicarea întâmpinării formulate cu înscrisurile aferente.
Având în vedere considerentele astfel învederate, precum şi dispoziţiile art. 723 din C. proc. civ. privind exercitarea cu bună credinţă a drepturilor procedurale, apelanta a apreciat că reclamanta intimată este decăzută din dreptul de a modifica/completa cererea de chemare în judecată, sens în care a solicitat respingerea cererii formulate ca tardivă şi inadmisibilă.
Faţă de faptul că intimata-reclamantă SC R. SA şi-a întemeiat noile pretenţii pe dispoziţiile art. 480 C. civ. privind dreptul de proprietate, formulând o adevărată acţiune în revendicare, apelanta a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă în raport de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1909 alin. (2) C. civ. privind admisibilitatea unei astfel de acţiuni, cu consecinţa neluării în seamă a precizărilor privind imprescriptibilitatea dreptului material la acţiune.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a solicitat admiterea acesteia şi respingerea acţiunii, apreciind că susţinerile reclamantei intimate din cererea de chemare în judecată şi din răspunsul la întâmpinare formulat nu pot fi primite, motivat de faptul că, aşa cum a arătat, pentru cei 689,835 km de monotub de 40 mm şi 72,78 km de monotub de 32 mm a fost încheiat la Suceava procesul-verbal de custodie din 1 august 2002, prin care s-a preluat în custodie o parte semnificativă din bunurile predate în baza procesului verbal din 29 aprilie 2002 invocat de către reclamantă care a fost încheiat la laşi.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi nefondată, întrucât monotuburile lăsate în custodie au un anumit termen de valabilitate, fiind un bun consumptibil ce presupune un lucru a cărui folosinţă presupune distrugerea sau înstrăinarea lui la prima întrebuinţare, posesorul neputându-şi reînnoi actele de folosinţă şi care nu poate face obiectul unui act juridic pe o durată nedeterminată de timp, act juridic ce implică obligaţia de restituire a lucrului în individualitatea sa, respectiv a depozitului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 februarie 2014, intimata-reclamantă SC R. SA Bucureşti a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, apreciind că s-a aflat în termen pentru formularea cererii completatoare /modificatoare, fără a fi necesar consimţământul pârâtei, precum şi că termenul de judecată din 7 ianuarie 2013, invocat de către SC S.P. SRL nu poate fi considerat, pentru argumentele arătate, ca fiind prima zi de înfăţişare.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, intimata SC R. SA a solicitat să se aibă în vedere faptul că în situaţia în care în contractul de depozit nu s-a stipulat un termen pentru restituirea acestuia (cazul din speţa noastră), termenul general de prescripţie de 3 ani începe să curgă nu de la momentul semnării proceselor-verbale / contractelor de custodie ci de la data la care s-a cerut restituirea depozitului, sens în care s-au pronunţat şi instanţele de judecată.
De asemenea, a cerut să se observe că în cauză nu exista vreun acord al SC R. SA privind vânzarea/reciclarea materialelor proprietatea sa, de către recurenta - pârâtă SC S.P. SRL şi nici nu rezultă din înţelegerea părţilor vreun acord în acest sens, aceasta în mod abuziv procedând la reciclarea bunurilor proprietatea SC R. SA.
Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 48 din 6 martie 2014, a admis apelul declarat de către pârâta SC S.P. SA Suceava, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, a respins cererea formulată de către reclamanta SC R. SA, ca prescrisă şi a menţinut dispoziţia de respingere a excepţiilor netimbrării şi tardivităţii.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, cu titlu preliminar, că modificarea temeiului juridic al acţiunii, în sensul indicării şi a art. 480 şi urm. C. civ., a fost făcută după prima zi de înfăţişare, iar în condiţiile opoziţiei pârâtei, sancţiunea este neluarea în seamă a modificării, şi judecarea cererii prin prisma temeiului juridic iniţial.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), (2) din Decretul nr. 167/1958, aplicabile în cauză, „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Termenul prescripţiei este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizaţiile socialiste, de 18 luni. Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită. în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept."
Cum, în speţă, părţile nu au stabilit un termen pentru executarea obligaţiei de predare a mărfurilor primite în depozit, termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă, potrivit art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, de la data naşterii raportului de drept, respectiv 1 august 2002, şi s-a împlinit la 1 august 2005, cu mult înainte de promovarea prezentei cereri (2 aprilie 2012).
S-a reţinut că şi dacă s-ar accepta opinia invocată de intimată, cum că termenul de prescripţie ar începe să curgă de la prima solicitare de restituire a bunurilor în depozit, şi nu de la naşterea raporturilor de drept, această primă solicitare a fost făcută prin adresa din 6 ianuarie 2005, prin care reclamanta-intimată comunica apelantei-pârâte că va începe acţiunea de preluare a monotubului începând cu data de 10 ianuarie 2005. în consecinţă, chiar şi în această variantă, termenul de prescripţie de 3 ani s-ar fi împlinit cu mult înainte de introducerea prezentei cereri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R. SA Bucureşti solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare faţă de faptul că cererea reclamantei de modificare/completare a cererii de chemare în judecată împotriva societăţii SC S.P. SRL (privind completarea temeiului juridic al cererii introductive) a fost formulată în termenul legal şi astfel dreptul material la acţiune al reclamantei SC R. SA nu este prescris.
În subsidiar, recurenta solicită Înaltei Curţi să reţină cauza spre rejudecare şi să modifice în parte decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de SC S.P. SRL şi pe cale de consecinţă, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al SC R. SA (raportat la temeiul de drept invocat în cererea modificatoare/completatoare - art. 480 şi urm. C. civ.) ca urmare a menţinerii de către Curtea de Apel Suceava a respingerii tardivităţii cererii de modificare/completare a temeiului de drept al acţiunii SC R. SA şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 798 din 29 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă.
Mai solicită recurenta-reclamantă ca în ipoteza în care instanţa va reanaliza şi rejudeca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al SC R. SA, raportat la temeiul juridic iniţial al cererii de chemare în judecată, să o respingă ca nefondată, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii de fond, pronunţată de către Tribunalul Suceava, respectiv obligarea intimatei-apelante la restituirea materialelor proprietatea SC R. SA în valoare de 1.089.253,24 lei cu T.V.A. inclus şi, în subsidiar, obligarea intimatei-apelante la restituirea contravalorii materialelor SC R. SA în sumă de 1.089.253,24 lei, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., acestea vizând următoarele aspecte:
Curtea de Apel Suceava, prin decizia recurată, a menţinut dispoziţia de respingere a excepţiilor netimbrării şi tardivităţii, fără însă a ţine cont de modificarea temeiului de drept în analizarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al SC R. SA.
Sub acest aspect recurenta-reclamantă învederează următoarele:
În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că „prima zi de înfăţişare" ar fi fost la data de 27 aprilie 2012, dată la care Judecătoria Suceava şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Suceava, confundând prima zi de înfăţişare (care nu putea să fie în faţa unei instanţe necompetente) cu primul termen de judecată.
Se arată că şi în ipoteza în care Judecătoria Suceava ar fi fost competentă, atât timp cât se invoca excepţii, se formulează întâmpinări/apărări şi părţile cer termen pentru studierea/analizarea acestora, pentru asigurarea dreptului la apărare al uneia dintre părţi, nu se poate considera ca fiind „prima zi de înfăţişare" primul termen de judecată.
Se arată că la primul termen de judecată - 5 noiembrie 2012 - fixat de Tribunalul Suceava - ca instanţă competentă - s-a acordat termen de către instanţă pentru studierea întâmpinării formulate de către intimata-apelantă (fără a fi ataşate întâmpinări şi înscrisuri) şi pentru a răspunde la excepţiile invocate de către aceasta. Termenul fixat a fost - 10 decembrie 2012 când societatea recurentă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanţei de judecată să pună în vedere intimatei-apelante să depună înscrisurile de care înţelege să se folosească, în prezenta cauză, atât pentru susţinerea excepţiilor invocate cât şi pe fondul cauzei.
Pentru aceste considerente, se arată, că instanţa de fond a acordat un nou termen de judecată - 7 ianuarie 2013, termen la care au fost comunicate înscrisurile depuse de către intimata-apelantă în susţinerea excepţiilor invocate. Pentru a lua la cunoştinţă de înscrisurile mai sus amintite, în mod procedural instanţa de judecată a acordat un nou termen de judecată - 4 februarie 2013.
Apreciază recurenta-reclamantă că, în condiţiile admiterii cererii de amânare de către instanţa de fond „prima zi de înfăţişare" nu a fost epuizată, astfel încât cererea de modificare/completare a cererii de chemare în judecată a fost formulată în termen legal.
Detaliind, recurenta arată că termenul pentru care a formulat cererea modificatoare completatoare - 4 februarie 2013 - a fost primul termen de judecată la care părţile, legal citate, au putut pune concluzii, că potrivit art. 134 C. proc. civ. este socotită ca prima zi de înfăţişare, aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
Conchide recurenta sub acest aspect, în sensul că SC R. SA s-a aflat în termen pentru formularea cererii completatoare/modificatoare, fără a fi necesar consimţământul intimatei-apelante, cum greşit a reţinut instanţa de apel, aceasta făcând o aplicare greşită a textelor vizând calificarea „primei zile de înfăţişare", subliniind încă o dată faptul că intimata este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale.
În continuare recurenta-reclamantă propune spre analiză soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune din perspectiva temeiului de drept precizat, respectiv dispoziţiile art. 480 C. civ. şi prin raportare la art. 136 pct. 5 din Constituţia României.
Sub acest aspect recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că cererea SC R. SA de modificare/completare a cererii de chemare în judecată împotriva societăţii SC S.P. SRL a fost formulată în termen legal şi astfel dreptul material la acţiune al SC R. SA nu este prescris şi solicită casarea deciziei atacată şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Suceava în vederea rejudecării apelului pe fondul cauzei.
În subsidiar, solicită reţinerea cauzei spre rejudecare şi modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de SC S.P. SRL.
O altă critică vizează modul în care instanţa de apel a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport de temeiul iniţial al cererii.
Apreciază recurenta că în mod greşit, instanţa de apel a interpretat prevederile Decretului nr. 167/1958 cât şi actele juridice deduse judecăţii (existente la dosarul cauzei - inclusiv adresa din 6 ianuarie 2005), pronunţând astfel o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Arată recurenta că momentul la care a solicitat restituirea depozitului este 19 aprilie 2011, intenţia SC R. SA fiind foarte clară în sensul restituirii materialelor proprietatea sa. Contrar susţinerilor intimatei-apelante şi celor reţinute de către instanţa de apel, se arată, orice altă corespondenţă anterioară acestui moment nu poate fi interpretată ca respectând condiţiile unei cereri de restituire, aceasta fiind doar corespondenţa comercială prin care părţile îşi comunicau anumite intenţii.
Consideră recurenta-reclamantă că adresa reţinută de către instanţa de apel din 6 ianuarie 2005, nu poate fi luată în calcul pentru argumentarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, dovezile interpretându-se în integralitatea lor şi după intenţia părţilor.
În concluzie, recurenta solicită să se constate că cererea de chemare în judecată a societăţii SC S.P. SRL a fost formulată în termenul legal de prescripţie.
în continuare recurenta-reclamantă punctează asupra unor aspecte pe care le consideră relevante în ceea ce priveşte fondul cauzei şi anume:
La data de 9 iulie 2001 părţile au semnat contractul din 2001 având ca obiect livrarea de monotuburi H.D.P.E. cu diametrul de 32 mm şi respectiv 40 mm utilizate în reţeaua SC R. SA în conformitate cu Anexa II la contract, în valoare totală de 728,170,00 euro fără T.V.A.
În baza Contractului mai sus amintit, societatea intimată a emis:
- Factura fiscală din 15 martie 2002 în sumă totală de 5.553.434.783,00 lei vechi 555.343,47 lei noi) reprezentând contravaloarea a 37,780 Km monotub H.D.P.E. D32 mm şi 360.835 Km monotub H.D.P.E. D40 mm şi,
- Factura fiscală din 30 aprilie 2002 în sumă totală de 5.850.614.651 lei vechi (585.061,46 lei noi) reprezentând contravaloarea a 35 KM monotub H.D.P.E. D32 şi 365 Km monotub H.D.P.E. D40 mm.
Totodată, cele două societăţi au semnat două procese-verbale de custodie prin care s-a agreat ca o parte din materialele vândute să fie predate şi depozitate, cu titlu gratuit, spre păstrare la societatea SC S.P. SRL , astfel:
- Conform procesului-verbal de custodie din 15 martie 2002, 324,835 Km de monotub H.D.P.E. 40 mm şi 37,780 Km monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL ;
- Conform procesului-verbal de custodie din 29 aprilie 2002, 689,835 Km de monotub H.D.P.E. 40 mm şi 72,78 KM monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL.
Cele două facturi împreună cu procesele-verbale de custodie au fost comunicate de către recurenta-pârâtă prin adresele din 15 martie 2002 şi din 30 aprilie 2002.
Încă din anul 2002, SC R. SA a achitat valoarea integrală a celor două facturi amintite mai sus, suma fiind de 324.429,00 euro.
Prin adresa din 30 aprilie 2009 SC R. SA i-a comunicat recurentei-pârâte intenţia de a prelua cantităţile de monotub aflate în custodia acesteia, menţionate în procesul-verbal de custodie din 29 aprilie 2002, respectiv, 689.835 Km monotub H.D.P.E. 40 mm şi 72,78 Km monotub H.D.P.E. 32 mm.
De asemenea, prin adresa din 22 iulie 2010 (comunicată prin fax) SC S.P. SRL a fost invitată la sediul SC R. SA pentru clarificarea situaţiei privind cantităţile de monotub aflate în custodia acesteia, conform procesului-verbal de custodie semnat la data de 29 aprilie 2002.
În data de 19 aprilie 2011, intimata-apelantă a fost notificată şi convocată la conciliere directă în vederea soluţionării amiabile a litigiului între părţi, aceasta primind notificarea în data de 20 aprilie 2011 pe fax şi în 26 aprilie 2011 prin poştă.
Deşi societatea reclamantă a achitat integral/contravaloarea facturilor emise de SC S.P. SRL , prin care SC R. SA a achiziţionat monotuburile lăsate în custodia acesteia, intimata-apelantă nu a înţeles să dea curs solicitărilor sale privind preluarea/predarea materialelor -proprietatea SC R. SA - neprezentându-se la conciliere şi necomunicând nici un punct de vedere cu privire la pretenţiile SC R. SA.
Potrivit art. 1591 Vechiul C. civ.: „Depozitul în genere este un act prin care se primeşte lucrul altuia spre al păstra şi a-l restitui în natură".
Bunurile predate de către SC R. SA şi respectiv preluate de către pârâta SC S.P. SRL, formează obiectul unui depozit voluntar, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, existând condiţiile prevăzute de art. 1596 Vechiul C. civ. respectiv faptul că bunurile lăsate în custodie sunt proprietatea SC R. SA, iar depozitul s-a făcut cu consimţământul scris al părţilor.
Conform dispoziţiilor Vechiului C. civ., aplicabile speţei de faţă, depozitarul - pârâta SC S.P. SRL - are următoarele obligaţii: de a avea grijă de bunurile proprietatea SC R. SA (art. 1599 Vechiul C. civ.), de a nu se servi de aceste bunuri fără permisiunea SC R. SA (art. 1602 Vechiul C. civ.), de a înapoia bunurile primite imediat după ce s-a solicitat aceasta de către deponent - SC R. SA (art. 1604 şi art. 1616 Vechiul C. civ.).
Recurenta apreciază că sunt incidente speţei şi prevederile art. 969 Vechiul C. civ., care stipulează: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante". Acest articol consacră principiul potrivit căruia părţile nu se pot sustrage de la obligativitatea contractului legal încheiat. în virtutea acestui principiu, partea contractantă care are calitatea de titular al drepturilor dobândite prin contract, este îndreptăţită să pretindă celeilalte părţi (părţi obligate) satisfacerea acestor drepturi.
Faţă de interpretarea dată de către intimata-apelantă proceselor-verbale de custodie încheiate de părţi şi natura juridică a bunurilor ce au făcut obiectul acestora, recurenta arată că din procesele-verbale de custodie semnate de părţi rezultă că depozitul materialelor a fost unul gratuit, neexistând nicio dovadă în sens contrar, că deşi intimata-apelantă insistă în a susţine ca SC R. SA ar fi trebuit să suporte cheltuielile necesare depozitului, nu prezintă nicio dovadă în acest sens, corespondenţa purtată între părţi, aşa cum rezultă din adresa din 12 ianuarie 2005, din 18 ianuarie 2005 şi din 25 februarie 2005, făcând referire la un alt proces-verbal de custodie din 1 august 2002.
Precizează recurenta că fără a avea vreun drept cu privire la reciclarea materialelor lăsate în custodia pârâtei, SC S.P. SRL a înţeles să efectueze operaţiuni de reciclare însuşindu-şi fără vreun drept, sumele obţinute din această procedură, nerezultând din înscrisurile semnate de părţi că intenţia părţilor ar fi fost ca depozitul materialelor să fie contra cost, astfel cum invoca intimata-apelantă.
Arată recurenta că intimata-apelantă nu a depus la dosar toate înscrisurile invocate prin întâmpinarea formulată şi prin motivele sale de apel, respectiv: adresa din 25 iunie 2004 şi agrementul tehnic din 2000.
Arată recurenta că, cu rea-credinţă, în mod ilegal şi abuziv, fără acordul proprietarului SC R. SA, intimata SC S.P. SA a reciclat materialele predate acesteia în custodie, astfel cum recunoaşte atât prin motivele de apel cât şi prin întâmpinarea depusă la dosar, motivându-şi acţiunile ce se impuneau prin faptul că ar fi limitat efectele deşeurilor rezultate pe cheltuiala proprie, menţionând totodată ca şi costul de depozitare ar fi fost suportat în totalitate tot de către recurentă, în condiţiile în care intimata-apelantă nu face dovada acestor afirmaţii, astfel că fără a avea vreun drept cu privire la reciclarea materialelor lăsate în custodia pârâtei, SC S.P. SA, a înţeles să efectueze operaţiuni de reciclare însuşindu-şi în mod ilegal sumele obţinute din această procedură şi procedând astfel prejudicii societăţii recurente.
Intimata-pârâtă SC S.P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Instanţa de fond a fost sesizată iniţial cu o acţiune personală, născută în temeiul contractului de depozit, prescriptibilă sub aspectul dreptului la acţiune şi ulterior, prin completarea/modificarea cererii de la data de 4 februarie 2013 cu o acţiune reală, în revendicare, întemeiată pe art. 480 C. civ., imprescriptibilă, din punct de vedere al exerciţiului dreptului la acţiune.
Instanţa de fond a respins excepţiile referitoare la netimbrarea acţiunii, la tardivitatea cererii modificatoare, respectiv a prescripţiei dreptului material la acţiune personală, cu care instanţa a fost iniţial învestită şi a admis acţiunea astfel cum a fost precizată numai sub aspectul câtimii pretenţiilor.
Instanţa de apel a avut a se pronunţa urmare a apelului formulat de pârâta SC S.P. SA numai asupra modului în care instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea personală formulată iniţial de reclamantă şi asupra excepţiei tardivităţii cererii modificatoare reiterată de apelantă.
Criticile aduse de recurentă hotărârii recurate vor fi analizate astfel în limitele cadrului învestirii instanţei de control judiciar.
Instanţa de apel a reţinut corect în considerentele deciziei, cu titlu preliminar, că modificarea temeiului juridic al acţiunii în sensul indicării şi a art. 480 şi urm. C. civ. a fost făcută conform art. 134 C. proc. civ., după prima zi de înfăţişare, iar în condiţiile opoziţiei pârâtei, judecarea cererii s-a realizat prin prisma temeiului juridic iniţial.
Această soluţie nu este însă de natură a afecta judecata fondului cauzei care a purtat exclusiv asupra acţiunii personale sub aspectul prescripţiei exerciţiului dreptului la acţiune, în condiţiile în care instanţa de fond a trasat limitele judecăţii în care a fost exercitat controlul de legalitate şi de temeinicie asupra soluţiei apelate.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul suplimentării temeiului de drept al acţiunii şi din perspectiva dispoziţiilor art. 480 C. civ. din 1864, s-a făcut cu depăşirea termenului legal prev. de art. 132 C. proc. civ., până la care o atare modificare este permisă.
Analiza considerentelor hotărârii instanţei de fond relevă că soluţionarea cauzei s-a realizat numai prin raportare la acţiunea personală întemeiată pe contractul de depozit. în soluţionarea excepţiei tardivităţii modificării acţiunii s-a raportat la cererea reclamantei prin care şi-a precizat valoarea pretenţiilor, motivându-se corect că această precizare nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată conform art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a achiesat tacit la soluţia instanţei de fond care evidenţiază soluţionarea cauzei prin raportare numai la acţiunea personală întemeiată pe contract şi nu prin raportare la acţiunea reală.
Aceasta pentru că împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel, doar pârâta SC S.P. SA, criticând soluţia de admitere a acţiunii.
Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecăţii în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă, în limitele impuse de cele două reguli exprimate prin adagiile „tantum devolutum quantum apellatum" şi „tantum devolutum quantum iudicata". în aceste limite, instanţa de apel a fost învestită a analiza hotărârea instanţei de fond, hotărâre care nu a fost criticată pentru că instanţa de fond nu a analizat cererea şi prin raportare la prevederile art. 480 C. civ. din 1864.
Decizia pronunţată de instanţa de apel respectă limitele efectului devolutiv al apelului, determinate doar de criticile prezentate de apelanta-pârâtă SC S.P. SA.
Obiectul recursului este reprezentat de decizia pronunţată în apel. în absenţa invocării, pe calea apelului, sau, eventual, a cererii de aderare la apel, a omisiunii instanţei de fond de a analiza acţiunea şi din perspectiva dispoziţiilor art. 480 C. civ. şi art. 1890 C. civ. din 1864, care conferă caracter imprescriptibil acţiunii, critica prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio.
Pentru aceste raţiuni criticile vizând modul în care instanţa de apel a soluţionat excepţia de tardivitate a cererii modificatoare/completatoare, precum şi cele vizând imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare şi examinarea pe fond a acesteia nu pot fi primite.
Criticile vizând dezlegarea dată de instanţa de apel excepţiei de prescripţie a dreptului material la acţiunea personală, întemeiată pe contractul de depozit sunt de asemenea, nefondate, întrucât dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă au fost judicios interpretate de instanţă raportat la actele juridice deduse judecăţii.
Astfel, faţă de faptul că părţile semnatare ale contractului de depozit nu au stabilit ferm un termen pentru executarea obligaţiei de predare a mărfurilor primite în depozit, instanţa de control judiciar, în aplicarea şi interpretarea corectă a art. 1 alin. (1), a art. 7 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958 s-a raportat la momentul naşterii dreptului material la acţiune care coincide cu momentul încheierii contractului (1 august 2002) instanţa analizând judicios şi varianta propusă de recurentă care relevă, de asemenea, prescrierea dreptului la acţiune.
Reţinând că soluţionarea cauzei s-a făcut în temeiul unei excepţii analiza criticilor relative la fondul cauzei nu se mai impune.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC T.R.C. SA, fostă SC R. SA Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 48 din 6 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3041/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3050/2014. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
