ICCJ. Decizia nr. 3019/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3019/2014
Dosar nr. 61450/3/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 17 decembrie 2010, sub nr. 61450/3/2010 reclamanta SC W.I. SRL a formulat contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009 în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Ş.J., Judeţul Ilfov.
În fapt, a motivat că în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărâre pentru reclamanta expropriata SC W.I. SRL, ce avea în coproprietate, în cote egale şi indivize de cate 1/2, împreună cu SC G.C.G. SRL, imobilul supus exproprierii, compus din teren situat în comuna Ş.J., în suprafaţa totală de 4.831 patru mii opt sute treizeci şi unu m.p. Înscris în CF nr. xx a comunei Ş.J., având nr. cadastral C1, H.G. nr. 216/2009, la art. 2 din Hotărâre menţionându-se acordarea de despăgubiri în valoare totală de 76.996 (şaptezeci şi șase mii noua sute nouăzeci şi șase) RON, deoarece consideră ca suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru imobilul în suprafaţa totală de 4.831 m.p. supus exproprierii este mult prea mică comparativ cu suma care li s-ar fi cuvenit faţă de valoarea imobiliară de piaţă, drept pentru care solicită majorarea cuantumului despăgubirilor printr-o expertiză ce urmează a fi dispusă şi efectuată de care o comisie de experţi care să poată stabili în mod real şi pe baze ştiinţifice de specialitate valoarea reală de circulaţie a imobilului expropriat.
A solicitat instanţei de judecată admiterea contestaţiei şi acordarea de către instanţa prin hotărâre judecătorească a unui cuantum majorat al despăgubirilor constând într-o sumă mai mare de bani, care să reprezinte în mod real şi just despăgubirea cuvenită.
De asemenea, a solicitat instanţei de judecată repunerea reclamantei în termenul legal de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009 şi de procesul-verbal din 09 aprilie 2009 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor oferite de către stat pentru terenul expropriat în suprafaţa de 4.831 m.p., având în vedere că până în prezent, reclamanta SC W.I. SRL, nu a avut cunoştinţa de emiterea acestei hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru o suprafaţă expropriată de 4.831 m.p., nu li s-au comunicat la sediul actual al societăţii, hotărârea şi procesul-verbal aferent, astfel încât a fost în imposibilitate să poată contesta hotărârea în termenul legal.
Cu privire la motivarea pe fond a contestaţiei reclamantei SC W.I. SRL a arătat că deţine în proprietate împreună cu o altă firmă, respectiv SC G.C.G. SRL, în cote egale imobilul supus exproprierii, compus din teren situat în Ş.J., în suprafaţa totală de 4.831 (patru mii opt sute treizeci şi unu) m.p., înscris în CF nr. xx a comunei Ş.J., având nr. cadastral C1 (H.G. nr. 216/2009). La art. 2 din hotărâre se menţionează valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat la suma de 76.996 RON, valoare cu care nu sunt de acord şi pe care o contestă, considerând că nu reflectă valoarea reală a unei juste şi drepte despăgubiri pentru imobilul expropriat, fiind mult mică decât cea cuvenită şi nereflectând realitatea imobiliară actuală. Prin urmare, solicită acordarea unei sume mai mari care să îi despăgubească real şi just faţă de prejudiciul încercat prin exproprierea terenului, pe baza unei evaluări la valoarea de circulaţie a terenului printr-un raport de expertiză.
Pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La data de 25 ianuarie 2012 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că prin cererea de chemare în judecată a contestat întreaga sumă de bani (76.996 RON) ce a fost stabilită de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 188/2004 prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009 şi procesul verbal din 9 aprilie 2009 pentru toată suprafaţa expropriată de 4.831 m.p. aflată în proprietate indiviză a reclamantei şi a SC G.C.G. SRL.
La termenul din data de 25 ianuarie 2012 tribunalul a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, a constatat că cererea de repunere în termenul legal de formulare a contestaţiei a rămas fără obiect, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al comunei Ş.J., judeţul Ilfov, pentru motivele indicate în încheierea de la acel termen.
La data de 28 martie 2012 SC G.C.G. SRL a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, cerere admisă în principiu prin încheierea de la termenul din data de 30 mai 2012.
În cauză au fost încuviinţate şi administrate probele cu înscrisuri şi cu expertiză tehnică în specialitatea topografie.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1351 din 19 iunie 2013 a respins cererea formulată de reclamanta SC W.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC W.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a anulat, în parte hotărârea din 10 mai 2009 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi, pe cale de consecinţă, a stabilit obligaţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA la plata unei despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 4.831 m.p. situat în com. Ş.J., cu număr cadastral C1 de 16,5 euro/m2, respectiv suma totală de 79.712 euro, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanta contestatoare, SC W.I. SRL, deţine în proprietate împreuna cu intervenienta accesorie, SC G.C.G. SRL, în cote egale imobilul supus exproprierii, compus din teren situat în Ş.J., în suprafaţa totală de 4.831 (patru mii opt sute treizeci şi unu) m.p., înscris în CF nr. xx a comunei Ş.J., având nr. cadastral C1 (H.G. nr. 216/2009).
În baza Legii nr. 198/2004 - privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale şi a H.G. nr. 941/2004 - privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, imobilul a fost inclus în Hotărârea nr. 1546/2006 modificată şi completată de Hotărârea nr. 425/2008, completată prin Hotărârea nr. 216 din 25 februarie 2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Ştefăneştii de Jos, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghiţa, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti.
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită la sediul Consiliului Local al comunei Ş.J., în urma verificării actelor dosarului de expropriere şi a procesului-verbal din 09 aprilie 2009, a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009, prin care s-a dispus exproprierea şi acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 4.831 m.p., situat în comuna Ş.J., judeţul Ilfov, ce aparţin reclamantei şi intervenientei accesorii.
La art. 2 din hotărâre se menţionează valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat la suma de 76.996 RON, valoare cu care reclamanta nu este de acord şi pe care o contestă, considerând că nu reflectă valoarea reală a unei juste şi drepte despăgubiri pentru imobilul expropriat, fiind mult mică decât cea cuvenită şi nereflectând realitatea imobiliară actuală, dar despre care pârâta susţine că a fost stabilit în baza raportului de evaluare efectuat de expert evaluator imobiliar, agreat de expropriator, la întocmirea căruia s-a ţinut cont de toate criteriile impuse de lege.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004: (1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului; (3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii
Procedând cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii reale a imobilului expropriat.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, la data expertizei, care în cauză a fost data de referinţă avută în vedere de tribunal, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cu care, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea unitară stabilită de comisia de experţi este de 16,5 euro/m.p., iar valoarea totală de 79.712 euro pentru întreaga suprafaţă a imobilului expropriat în suprafaţă de 4.831 m.p.
Având în vedere că prin prezenta acţiune s-a formulat contestaţie şi împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 mai 2009 prin care s-a dispus exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru întregul teren în suprafaţă de 4.831 m.p. ce aparţine reclamantei şi intervenientei accesorii, tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ., urmând a stabili obligaţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA la plata unei despăgubiri pentru exproprierea întregului teren în suprafaţă de 4831 m.p., deţinut în coproprietate de către reclamantă şi intervenienta accesorie.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul a anulat în parte hotărârea din 10 mai 2009 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi a stabilit obligaţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA la plata unei despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 4.831 m.p. situat în com. Ş.J., cu număr cadastral C1 de 16,5 euro/m2, respectiv suma totală de 79.712 euro, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Prin motivele de apel se arată că hotărâre este nelegală şi netemeinică întrucât prin propunerea de către experţi şi însuşirea de către instanţă a valorii terenului expropriat la suma de 79.712 euro s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că la stabilirea despăgubirilor, nici experții şi nici instanța, nu s-au raportat la preturile obişnuite de tranzacționare a altor imobile de acelaşi fel cu cel supus exproprierii.
Apelanta - pârâtă a mai solicitat să se observe faptul că atât experţii, cât şi instanţa de fond nu au avut în vedere toate înscrisurile depuse de ea la dosar, eliminând două contracte de vânzare - cumpărare, respectiv contractul de vânzare - cumpărare din 29 aprilie 2011 şi din 25 mai 2011 care au ca obiect terenuri situate în aceeaşi tarla cu terenul expropriat.
Comisia de experţi justifică eliminarea celor două contracte de vânzare - cumpărare prin aceea că preţul de tranzacţionare este mult prea mic, în condiţiile în care în cuprinsul raportului de expertiză se susţine că „preţurile au scăzut cu 10% în ultimele 12 luni ca urmare a scăderii solvabile pe piaţă (...)”.
Astfel, au fost înlăturate două înscrisuri, probe, care, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 făceau dovada preţului de tranzacţionare a unor imobile de acelaşi fel cu cele expropriate, în condiţiile în care aceste înscrisuri nu sunt falsuri, înlăturarea acestora şi de către instanţă, fără o motivare anume nu face decât să prejudicieze pârâta, inclusiv prin aplicarea greşită a legii, rezultând o valoare de circulaţie a imobilului vădit inechitabilă în raport de alte terenuri expropriate din aceeaşi localitate.
În această situaţie, dacă s-ar compara preţurile de tranzacţionare efective cu despăgubirea oferită de către stat de 4,51 euro/m.p. este evident că despăgubirea este una reală, în acord cu normele legale în materie.
Este de notorietate că în prezent, datorită crizei economice, piaţa imobiliară a scăzut dramatic, influenţând direct preţurile de vânzare ale imobilelor, preţuri care în raport cu sfârşitul anului 2008, s-au înjumătăţit sau sunt chiar mai mici.
Având în vedere cele arătate mai sus, consideră că indiferent de valoarea stabilită ca despăgubire (mai mare sau mai mică), cel mai important este ca această valoare să fie stabilită conform criteriilor legale, criterii conținute în art. 26 din Legea nr. 33/1994, şi de care trebuie să ţină seama atât experții desemnați cât şi instanța de judecată. În caz contrar, există riscul, ca în final (recurs), dosarul să fie restituit instanței pentru suplimentarea probatoriului în vederea respectării tocmai acestor prevederi legale invocate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori, prin decizia civilă nr. 107 A din 2 aprilie 2014 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva sentinţei civile nr. 1351 din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.
(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
(3) Experţii vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
(4) În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor, aceste dispoziţii legale au fost respectate de instanţa de fond, în sensul că a încuviinţat părţilor probele cu înscrisuri şi cu expertiză tehnică judiciară, comisia de experţi fiind constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
La data de 23 martie 2012 s-a depus la dosar un prim raport de expertiză.
La acest raport de expertiză pârâta - apelantă a formulat obiecţiuni, care au fost încuviinţate de instanţă, astfel încât s-a solicitat comisiei de experţi să refacă raportul de expertiză şi „să” ia în considerare nu doar preţul din oferte ci şi preţurile din contractele de vânzare-cumpărare încheiate, urmând să obţină aceste contracte de la părţi sau autorităţi publice.
La termenul din 12 octombrie 2012 s-a depus noul raport de expertiză, semnat de către toţi experţii, inclusiv de către expertul M.V., desemnat de către pârâţi.
Din acest raport de expertiză rezultă că pentru a se stabili valoarea proprietăţii expropriate, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 experţii au abordat metoda comparaţiei directe.
În aplicarea acestei metode de evaluare se analizează vânzările sau ofertele cu loturi de teren comparabile (situate în aceeaşi zonă şi de dimensiuni pe cât posibil mai apropiate cu cel de evaluat), pentru a determina dacă acestea au caracteristici inferioare, superioare sau egale cu ale proprietăţii de evaluat.
În cazul de faţă, metoda a fost aplicată având la baza informaţii cu privire la contracte de cumpărare de terenuri libere, similare, situate în aceeași zonă cu terenul de evaluat. În analiza ofertelor de pe piață s-a constatat faptul ca valoarea terenului pentru investiții nu depinde de suprafața acestuia, ci de amplasare, de accesul la utilităţi, deschiderea la frontul stradal şi de cea mai buna utilizare a sa.
Experţii au menţionat că din cele 6 contracte de vânzare cumpărare depuse de părți aferente unor tranzacţii cu terenuri extravilane agricole in perioada 2009-2011, 3 contracte nu au putut fi utilizate drept comparabile în cadrul metodei comparaţiei directe a vânzărilor datorită diferențelor mari de amplasament sau a neîndeplinirii condițiilor exprimate în definiția valorii de piață. Situația acestor contracte este prezentată în tabelul 1 anexat raportului.
Ca atare, Curtea a constatat că experţii au motivat de ce nu au ţinut seama de cele trei contracte invocate de apelantă prin motivele de apel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Aşa fiind şi având în vedere că în apel nu s-au depus înscrisuri care să confirme teza susţinută de apelantă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, invocând incidenţa cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Aplicarea şi interpretarea greşită a legii în soluţia pronunţată de instanţa de apel constă în faptul că nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv contractele de vânzare - cumpărare din 22 martie 2012, din 18 ianuarie 2012 şi respectiv din 31 ianuarie 2013.
A mai susţinut că instanţa de apel s-a mulţumit doar să constate că raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond respectă cerinţele Legii nr. 33/1994 iar experţii au motivat de ce nu au ţinut cont de toate înscrisurile depuse la dosar.
În acest context, se impunea refacerea expertizei, ţinând cont şi de contractele de vânzare - cumpărare încheiate în anii 2011, 2012 şi 2013, motiv pentru care recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat urmând a fi respins în sensul considerentelor ce succed:
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale în sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, invocate de către recurent, iar nerespectarea acestora pune în discuţie o problemă de încălcare a legii.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
În speţa supusă analizei, sub motivul încălcării dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul susţine că, în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamanţii, instanţele de fond şi apel nu ar fi avut în vedere preţurile indicate în contractele de vânzare - cumpărare din 22 martie 2012, din 18 ianuarie 2012 şi din 31 ianuarie 2013.
Această s usţinere se constată că nu este fondată.
La termenul de judecată din 5 februarie 2014, instanţa de apel a încuviinţat cererea de administrare a probei cu înscrisuri, formulată de apelantul pârât, punându-i în vedere să depună la dosar contracte privind tranzacţii încheiate în anii 2011 - 2013 şi eventual 2008 - 2009, pentru imobilele situate în comuna Ş.J., în afara celor care deja, au fost avute în vedere de experţii care au întocmit expertiza.
La data de 27 februarie 2014, apelantul - pârât a depus la dosar prin serviciul registratură un număr de trei contracte semnate pentru conformitate şi ilizibile, motiv pentru care la termenul de judecată din 5 martie 2014, instanţa a pus în vedere avocatului apelantului să depună la dosar copii lizibile pentru contractele de vânzare - cumpărare privind tranzacţii încheiate în perioada 2011 - 2013 şi eventual 2008 - 2009, pentru imobile situate în comuna Ş.J., acordând un nou termen de judecată pentru 2 aprilie 2014.
La acest din urmă termen avocatul apelantului - pârât nu s-a mai prezentat pentru a depune înscrisurile necesare în susţinerea motivelor de apel, astfel că instanţa a dispus decăderea din proba cu expertiza evaluatorie solicitată.
În acest context, este de observat că instanţa de apel a avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, astfel încât recursul formulat va fi respins ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenţii, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata sumei de 4.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC W.I. SRL, ce constau din onorar apărător, (factura din 4 noiembrie 2014, Cabinet de Avocat R.D.).
În consecinţă în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 107A din 2 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA la plata sumei de 4.400 RON către intimata reclamantă SC W.I. SRL cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3001/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3036/2014. Civil. Acţiune în declararea... → |
|---|
