ICCJ. Decizia nr. 3059/2014. Civil. Alte cereri. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3059/2014
Dosar nr. 229/59/2014
Şedinţa de la 14 octombrie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 93/R/23 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1371/325/2011, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de reclamanta M.E.M. împotriva Deciziei civile nr. 397/A din 24 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 13712/325/2011, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
A modificat în tot decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtul B.N. împotriva Sentinţei civile nr. 21372 din 18 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Timişoara în acelaşi dosar.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1093 RON, cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:
Obiectul concret dedus judecăţii de reclamanta M.E.M. îl constituie cererea de: A) constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5312 din 14 septembrie 1998 de BNP "C.C. din Bucureşti "cu privire la suprafaţa de teren de 1601 mp, înscris în CF nr. X1 Giroc (din conversia pe hârtie a CF nr. X2 şi B) rectificarea înscrierii din CF nr. X1 Giroc în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului 2 B.N. asupra terenului de 1601 mp şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei şi al defunctei S.M. pe acesta.
În susţinerea demersului judiciar de faţă, reclamanta susţine că este incidenţă instituţia vânzării lucrului altuia, urmare a operaţiei speculative şi a cauzei ilicite ce a stat la baza vânzării-cumpărării efectuate între părţi, în anul 1998, învederând, astfel aplicabilitatea prevederilor art. 966 şi 968 C. civ., cu consecinţa imediată a prevederilor art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 (dat fiind faptul că actul în baza căruia s-a făcut înscrierea, nu e valabil).
Pornind de la starea de fapt invocată de părţi, Curtea a reţinut că din cuprinsul contractului autentic de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, încheiat între S.M. şi M.E., în calitate de proprietară-vânzătoare şi pârâtul B.N. şi soţia sa B.E., cumpărători, rezultă fără dubiu şi în afara oricărei interpretări că, obiectul concret al vânzării l-a constituit suprafaţa de 2862 mp teren intravilan cu construcţie, astfel cum se menţionează expres în alin. (1) al contractului autentic de vânzare-cumpărare depus la dosar fond.
De altfel, în acest înscris, ce exprimă voinţa reală a părţilor la acel moment, şi se face menţiunea că "restul de teren (cu referite certă la cei 1601 mp din totalul de 4463 mp) reprezentând proprietatea CAP".
Prin urmare, menţiunile şi precizările exprese ale părţilor din contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990 privind obiectul vânzării, relevă fără nici un dubiu că, la acel moment s-a vândut doar suprafaţa de teren de 2862 mp, (teren intravilan cu construcţie), cu precizarea ce se impunea a fi făcută (pornind de la voinţa reală şi situaţia din teren) că restul de teren (din totalul existent, de 4463 mp), adică ce nu s-a vândut, a rămas în proprietatea CAP-ului (vezi situaţia de CF nr. X2 Giroc, de sub B 14-15).
Susţinerile pârâtului B.N., potrivit cu care, el şi soţia sa au cumpărat, în anul 1990, întreaga suprafaţă de teren înscris în CF nr. X2 Giroc, nr. top X3 de 4463 mp, sunt total nefondate şi infirmate, de altfel, de însăşi atitudinea procesuală a pârâtului care prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de acelaşi BNP C.C. din Bucureşti sub nr. 1568 din 12 mai 1997, a vândut pârâtului M.I. "terenul intravilan în suprafaţă de 2862 mp, şi construcţia de pe acesta, bun dobândit de la S.M. şi M.E.M. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 13804//1990" (alin. (2) din contractul autentific de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, sub nr. 1568 din 12 mai 1997).
Chiar dacă acest act de înstrăinare încheiat între părţi în anul 1997, a fost, potrivit susţinerilor pârâtului B.N., un act simulat (în realitate, el reprezentând o garanţie a unui împrumut acordat de pârâtul B.N., pârâtului M.I.), prin inserarea în cuprinsul său a obiectului concret ce a constituit obiectul contractului autentic anterior, nr. 13804/1990 încheiat cu vânzătoarele S.M. şi M.E.M., se subliniază, încă o dată, pe de o parte, voinţa reală a părţilor la momentul vânzării-cumpărării avută loc în anul 1990, iar pe de altă parte, obiectul concret vândut adică cei 2862 mp (din totalul de 4463 mp) + construcţia de pe teren.
În această situaţie, este evident că în anul imediat următor, respectiv în anul 1998, pârâtul M.I.A., nu putea revinde pârâtului B.N. terenul în suprafaţă de 4463 mp şi casa de pe acesta, înscris în CF nr. X2 Giroc, întrucât, chiar acesta face menţiunea expresă în alin. (3) al contractului de vânzare-cumpărare că "am dobândit bunul ce-l înstrăinez, prin contract de vânzare-cumpărare nr. 12790/1997". Ori, cum a mai precizat din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 12 mai 1997 între pârâtul B.N. - vânzător şi M.I.A. - cumpărător, rezultă că s-a vândut "terenul intravilan de 2862 mp şi casa de pe acesta" astfel cum pârâtul B.N. l-a obţinut de la S.M. şi M.E.M., prin contractul autentic cu nr. 13804/1990".
Din prezentarea cronologică a împrejurărilor şi circumstanţelor concrete ale încheierii celor 3 contracte de vânzare-cumpărare, coroborată în plus, cu depoziţia pârâtului B.N., exprimată prin interogatoriul dat în instanţa de fond şi situaţia de CF relevată de foile de CF depuse la dosar, rezultă fără nici un dubiu şi cu o evidenţă în afara oricărei interpretări că ceea ce pârâtul B.N. a dobândit în proprietate, prin cumpărare de la S.M. şi M.E.M. în anul 1990, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare, a fost suprafaţa de teren de 2862 mp şi casa există pe acesta (conform menţiunilor exprese din contract) şi deci, doar aceasta putea face obiectul vreunei înstrăinări ulterioare (ceea ce, în fapt, s-a şi realizat prin cel de-al doilea contract autentic de vânzare -cumpărare din anul 1997).
Din această perspectivă, Curtea a apreciat că în mod corect, Judecătoria Timişoara, ca primă instanţă, a stabilit împrejurările de fapt deduse judecăţii şi a făcut, raportat la acestea o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, pornind de la una din condiţiile esenţiale ale vânzării, aceea că lucrul vândut să fie proprietatea vânzătorului.
În caz contrar, în ipoteza deci a vânzării lucrului altuia (cazul de faţă), devin incidente dispoziţiile art. 966 C. civ. (lipsa cauzei) ce sancţionează cu nulitatea absolută actul juridic incident în aceste condiţii.
Astfel fiind, invocarea de către pârâtul-intimat B.N. (prin întâmpinarea depusă în recurs) a încălcării de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cu referire la principiul securităţii raporturilor juridice) este nefondată, în condiţiile în care el însuşi, prin actul juridic încheiat, a achiesat la dobândirea în proprietate a unui bun despre care ştia că nu e proprietatea vânzătorului, că nu a făcut obiectul vânzării-cumpărării anterioare, între aceleaşi părţi (pârâţi) cu un an înainte, astfel încât să-l poată redobândi.
Datele speţei, relatate anterior cronologic, pun în evidenţă faptul că suntem în prezenţa evidentă a vânzării lucrului altuia, aspect cunoscut pe deplin atât de vânzătorul M.I.A., cât şi de cumpărătorul B.N., fiind pe deplin incidente dispoziţiile art. 966 şi 968 C. civ.
În acest context juridic de fapt şi de drept, Curtea motivează că în mod greşit tribunalul a reţinut că, cu puterea lucrului judecat, în Dosar civil nr. 10963/325/2008 al Tribunalului Timiş, respectiv prin Decizia civilă nr. 188/R din 3 martie 2011, s-a stabilit că reclamanta nu este proprietara terenului revendicat (în acel dosar) de 1601 mp, ea urmând procedura prevăzută de art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 şi art. 23 din Legea nr. 18/1991.
În Dosarul civil nr. 10963/325/2008, reclamanta M.E.M. a investit instanţa de judecată cu o acţiune în sistarea stării de indiviziune şi grăniţuire, în contradictoriu cu pârâtul B.N., cererea fiind respinsă pe excepţia inexistenţei stării de coproprietate a pârâţilor faţă de situaţia de CF, condiţie imperativă pentru judecarea unei cereri de sistare indiviziune.
Prin urmare, cum instanţa de judecată nu a fost investită în acel dosar, cu examinarea legalităţii titlului pârâtului pentru cei 1601 mp, revendicaţi de reclamantă (care se consideră, dintotdeauna, proprietara totală a acestei suprafeţe, acest argument stând la baza promovării cererii de sistare indiviziune), nu se poate reţine puterea de lucru judecat la dreptul de proprietate asupra acestui teren, în favoarea pârâtului B., soluţia dată în Dosar nr. 10963/325/2008, fiind pe excepţie şi nu pe fond.
De altfel, legat de considerentele Deciziei civile nr. 188/R din 3 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 10963/325/2008, s-a reţinut, ca argument esenţial privind fondul litigiului ce se impune cu puterea lucrului judecat că, (pornindu-se de la examinarea cerinţelor legale pentru soluţionarea unei sistări de indiviziune), instanţa a reţinut că pârâtul B.N. şi soţia sa B.E.K. au dobândit de la S.M. şi reclamanta M.E.M., prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, terenul în suprafaţă de 2862 mp, intravilan cu construcţie, înscris în CF nr. X2 Giroc, top 732, restul de teren (adică cei 1601 mp, până la totalul de 4463 mp înscrişi în CF) reprezentând proprietatea CAP. Mai departe, în acel dosar, limitele investirii instanţei cu cererea de sistare indiviziune şi în raport cu susţinerile reclamantei că pârâtul B.N. s-a întabulat pe întreaga suprafaţă de teren de 4463 mp, s-a reţinut de asemenea, că reclamanta pentru a obţine o partajare a imobilului, trebuie, în prealabil să solicite desfiinţarea înscrisurilor care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâtului B.N. şi rectificarea situaţie de CF, ceea ce a şi făcut imediat, prin acţiunea civilă, înregistrată la 7 iunie 2011.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată în acel dosar (ieşire indiviziune), considerentele reţinute de instanţă privind inexistenţa stării de coproprietate a părţilor se conjugă perfect cu soluţia de respingere a acţiunii civile de partaj judiciar, însă acestea nu se pot bucura de puterea de lucru judecat în cel de al doilea litigiu unde se analizează condiţia de nulitate absolută parţială a titlului pârâtului, urmare a nerespectării art. 966 - 968 C. civ.
Concluzionând, cu opinie majoritară, Curtea a reţinut că tribunalul a făcut o greşită interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor legale incidente, respectiv a art. 966 - 968 C. civ., raportat la art. 480 C. civ., ceea ce atrage incidenţa temeiului de modificare a deciziei civile prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Împotriva Deciziei civile nr. 93/R din 23 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara a formulat cerere de revizuire pârâtul B.N., care a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la 21 februarie 2014 sub nr. 229/59/2014.
În motivarea cererii, revizuentul a invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a susţinut că Decizia civilă nr. 93/R din 23 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara în Dosarul nr. 13712/325/2011 este potrivnică Deciziei civile nr. 188/R din 3 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 10963/325/2008, impunându-se anularea hotărârii pronunţate în 2014.
În motivare se arată că din ambele dosare se constată că şi în prima cerere de chemare în judecată şi în a doua cerere ce chemare în judecată, reclamanta a formulat două capete de cerere.
Primul capăt de cerere se referă la dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1601 mp, iar al doilea la rectificarea cărţii funciare, ambele intrând sub incidenţa textului de lege, invocat ca temei de drept.
În legătură cu dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 1601 mp, arată că este adevărat că prin primul capăt de cerere, al primei cereri de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se contate că este proprietara suprafeţei de teren de 1601 mp, în raport de întreaga suprafaţă de teren de 4463 mp, partajarea terenului şi grăniţuirea proprietăţilor, revizuentul fiind proprietar numai pe suprafaţa de teren de 2862 mp, iar prin primul capăt de cerere al celei de-a doua cerere de chemare în judecată a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 septembrie 1998.
Atât în prima cerere de chemare în judecată, cât şi în cea de-a doua, precum şi în celelalte înscrisuri depuse la dosar, reclamanta a arătat că împreună cu mama ei au vândut revizuentului şi soţiei acestuia, prin contract de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, suprafaţa de teren de 2862 mp, cu construcţii, din terenul în suprafaţă totală de 4463 mp, diferenţa de 1601 mp, rămânând în proprietatea sa; ca ulterior revizuentul a vândut terenul cumpărat lui M.I.A., după care acesta l-a revândut, cu contractul de vânzare-cumpărare din 14 septembrie 1998, dar în suprafaţă de 4463 mp, în loc de 2862 mp, cât cumpărase, deci şi cei 1601 mp, care erau ai reclamantei.
Din lectura înscrisurilor depuse de reclamantă în ambele dosare, se constată că aceasta a urmărit, ca pe cale ocolită, în cel de-al doilea dosar, să se ajungă la constatarea ca suprafaţa de teren de 1601 mp, nu a fost vândută revizuentului, rămânând în proprietatea ei, ce n-a reuşit să obţină în primul dosar.
Sub acest prim aspect, Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat prin Decizia civilă nr. 188/R din 3 martie 2011, dată în Dosarul nr. 10963/325/2008, în sensul că revizuentul a cumpărat de la reclamantă întreaga suprafaţă de teren de 4463 mp, - deci şi cei 1601 mp -, de unde concluzia, că a vândut lui M.I.A., toată suprafaţa, pe care apoi i-a revândut-o.
Aceeaşi Curte de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2014 dată în Dosarul nr. 13712/325/2011 (definitivă şi irevocabilă şi aceasta), menţinând sentinţa primei instanţe, prin admiterea recursului reclamantei şi modificarea deciziei civile a instanţei de apel, a pronunţat o hotărâre potrivnică, celei date de aceeaşi instanţă în primul dosar.
Dovada că cele două decizii sunt potrivnice constă în aceea că, prin această ultimă decizie, admiţându-se recursul reclamantei şi menţinându-se hotărârea primei instanţe, constatarea parţială a nulităţii absolute s-a făcut ca urmare a faptului că M.I.A. i-a vândut şi cei 1601 mp, care nu erau ai lui, pentru că revizuentul nu-i cumpărase de la reclamantă. S-a statuat - indirect - că, într-adevăr, revizuentul nu a cumpărat şi cei 1601 mp de la reclamantă, contrar celor stabilite prin decizia anterioară, a doua soluţie încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Cu privire la rectificarea cărţii funciare.
Dacă aparent cele două decizii menţionate mai sus n-ar fi potrivnice, avându-se în vedere că cele două cereri de chemare în judecată sunt formulate diferit, cu privire la primul capăt de cerere, făcându-se abstracţie de fondul acestora, care este identic, cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care se solicită rectificarea cărţii funciare, cele două decizii sunt, în mod evident, total potrivnice, încălcându-se astfel, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia dată în primul dosar, definitivă şi irevocabilă - intrată în puterea lucrului judecat - a respins recursul reclamantei împotriva deciziei instanţei de apel, prin care fusese respinsă acţiunea reclamantei, inclusiv cu privire la cererea de rectificare a cărţii funciare.
Cu toate acestea reclamanta a făcut o a doua cerere de chemare în judecată a revizuentului, solicitând, din nou, ca şi în prima cerere de chemare în judecată, rectificarea înscrierii din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al revizuentului asupra suprafeţei de teren de 1601 mp, şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei şi al mamei sale asupra acestui teren.
Judecătoria Timişoara, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 21372 din 18 octombrie 2012, a admis acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată, dispunând, deci, şi rectificarea cărţii funciare solicitate.
Admiţând apelul Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 397/A din 24 mai 2013 a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond şi a respins acţiunea reclamantei, inclusiv cu privire la rectificarea cărţii funciare.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2014, rămasă definitivă şi irevocabilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a modificat decizia instanţei de apel şi a menţinut sentinţa instanţei de fond şi cu privire la rectificarea cărţii funciare.
Au apărut, astfel, două hotărâri potrivnice, ca urmare a pronunţării celor două decizii date de Curtea de Apel Timişoara, în cea dintâi, dată în primul dosar respingându-se cererea reclamantei de rectificare a cărţii funciare, iar în cea de-a doua pronunţată în cel de-al doilea dosar admiţându-se cererea reclamantei şi dispunându-se rectificarea cărţii funciare, încălcându-se, astfel, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
La primul termen de judecată din 26 martie 2014, din oficiu, în baza art. 137 alin. (1) şi art. 323 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cererii de revizuire, iar prin Decizia nr. 301 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa soluţionării cererii de revizuire formulată de revizuentul B.N. împotriva Deciziei civile nr. 93 din 23 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 13712/325/2011, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea art. 137 alin. (1), art. 158 alin. (1) şi art. 232 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, examinând cererea de revizuire, constată că aceasta este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.
Prin Decizia nr. 188/R din 3 martie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 10963/325/2008 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamanta M.E.M. împotriva Deciziei nr. 540 din 29 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, având ca obiect partaj judiciar.
Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990 de către fostul notariat de Stat Judeţean Timiş, numitele S.M. şi M.E. au vândut soţilor B.N. şi B.E.K. imobilul întreg proprietatea lor, înscris în CF X2 Giroc cu nr. top X3, compus din suprafaţa de 2862 mp teren intravilan cu construcţie, restul de teren reprezentând proprietatea CAP.
Potrivit CF X2 Giroc proprietare asupra nr. top. X3 " loc de casa cu casa nr. 428 în întindere de 4463 mp erau S.M. şi M.E.M., vânzătoarele.
Obiectul acţiunii de faţă îl constituie cererea reclamantei M.E.M. adresată instanţei de a constata starea de coproprietate cu pârâtul B.N., sistarea coproprietăţii, prin ieşirea din indiviziune a părţilor şi grăniţuirea proprietăţilor, prin stabilirea liniei de hotar între cele două loturi.
Din analiza cărţii funciare nr. X2 Giroc rezultă că singurul proprietar tabular al imobilului este B.N., necăsătorit, bun propriu dobândit prin cumpărare de la M.I.A. la data de 19 mai 1997.
Ca urmare, reclamanta fără a solicita desfiinţarea înscrisurilor care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâtului B.N., - în condiţiile în care în CF nr. X2 Giroc reclamanta nu apare înscrisă cu vreun drept de proprietate, - solicită "constatarea stării de coproprietate cu pârâtul B.N. sistarea coproprietăţii prin ieşirea din indiviziune şi grăniţuirea proprietăţilor prin stabilirea liniei de hotar".
Criticile aduse de recurentă hotărârii pronunţate de către instanţa de apel sunt nefondate câtă vreme reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile cuprinse în art. 111, 673 C. proc. civ. şi art. 480, 584 şi 689 C. civ., iar în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1990 se precizează clar că reclamanta şi mama sa vând întregul imobil, că restul terenului rămâne în proprietatea CAP-ului, context în care în mod greşit reclamanta susţine că părţile ar fi rămas în indiviziune.
Ca urmare, neexistând o coproprietate între părţi nu se putea dispune ieşirea din indiviziune a acestora şi nici grăniţuirea proprietăţilor.
O altă susţinerea a recurentei vizează faptul că terenul în litigiu nu a fost cooperativizat, criticând hotărârea instanţei de apel în acest sens.
Criticile au fost înlăturate dat fiind faptul că la dosarul cauzei există copia legalizată a cererii de intrare în CAP-ul "L." din Giroc a mamei reclamantei, Ş.M., cu suprafaţa de 4,50 jugăre teren, o adeverinţă eliberată de CAP Giroc din care rezultă că Ş.M. a fost membră CAP, că suprafaţa de 1601 mp a fost cooperativizat, mai mult chiar reclamanta a recunoscut la interogatoriu luat de instanţă că mama sa a fost membră a CAP Giroc, în cererea de înscriere intrând întreaga suprafaţă de 4463 mp teren, situat în comuna Giroc str. T. jud. Timiş.
Referitor la pretinsa contradicţie care ar exista în cuprinsul hotărârii, se constată că într-adevăr dobândirea dreptului de proprietate de către CAP la data cooperativizării s-a făcut în concordanţă cu statul CAP, nefiind necesară înscrierea dreptului de proprietate cooperatist în cartea funciară iar, redobândirea acestui drept se putea face în baza Decretului-lege nr. 42/1990 respectiv Legii nr. 18/1991; însă numai proprietarul construcţiilor ar fi putut uza de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, text preluat apoi de Legea nr. 247/2005, în sensul că (art. 23) dobânditorul actual al construcţiei - din zonele cooperativizate - este îndreptăţit să primească în proprietate întreaga suprafaţă deţinută ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti adică tot terenul ce s-a avut în vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi care a fost folosit în fapt de dobânditor.
În speţă, pârâtul a dobândit prin convenţie" întreg imobilul înscris în CF X2 Giroc nr. top. X2, a achitat impozitele aferente întregii suprafeţe de 4463 mp, reclamanta nu a contestat contractul de vânzare-cumpărare din anul 1990, terenul a intrat în circuitul civil făcând obiectul vânzării-cumpărării încheiate la 19 mai 1997 între familia B. şi numitul M.I.A., iar la 14 decembrie 1998 sub B17 se înscrie în CF X2 Giroc dreptul de proprietate al pârâtului în cauză prin cumpărare.
S-a motivat că şi în situaţia în care "dintr-o eroare" în CF s-ar fi înscris în mod greşit suprafaţa terenului 4463 mp, în proprietatea pârâtului B.N., reclamanta ar fi trebuit în primul rând să solicite rectificarea cărţii funciare, înscrierea dreptului său de proprietate şi doar ulterior să solicite sistarea stării de indiviziune şi grăniţuirea proprietăţilor.
Acestea au fost considerentele care au stat la baza pronunţării primei decizii (nr. 188/R din 3 martie 2011).
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenta hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Astfel cum se poate constata cele două cauze au obiecte distincte.
În considerentele deciziei ce se solicită a fi revizuită prima hotărâre a fost invocată iar instanţa a reţinut că ceea ce se impune cu putere de lucru judecat în al doilea proces este faptul că în primul proces s-a reţinut că pârâtul B.N. şi soţia sa B.E.K. au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 mai 1990, terenul în suprafaţă de 2862 mp, intravilan cu construcţie, înscris în CF nr. X2 Giroc, top X3, restul de teren (adică cei 1601 mp până la totalul de 4463 mp înscrişi în CF) reprezintă proprietatea CAP.
S-a mai motivat în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită faptul că în primul proces ce a făcut obiectul Dosarului nr. 10963/325/2008, reclamanta M.E.M. a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în sistarea stării de indiviziune şi grăniţuire, în contradictoriu cu pârâtul B.N., cererea fiind respinsă pe excepţia inexistenţei stării de coproprietate a pârâţilor faţă de situaţia din cartea funciară.
S-a constatat astfel că instanţa de judecată nu a fost învestită în acel dosar (primul litigiu) cu examinarea legalităţii titlului pârâtului pentru cei 1601 mp, revendicaţi de reclamantă şi nu se poate reţine puterea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate asupra acestui teren, în favoarea pârâtului B.N., faţă de soluţia pronunţată care nu analizează această chestiune pe fond.
Cât priveşte soluţiile pronunţate asupra capetelor de cerere privind rectificarea cărţii funciare trebuie precizat că aceste cereri sunt accesorii iar soarta lor depinde de soluţia dată în cererea principală.
Admiterea acestui capăt de cerere în cel de-al doilea litigiu este consecinţa constatării nulităţii absolut parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5312/1998 în ceea ce priveşte suprafaţa de 1601 mp.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. permite revizuirea în situaţia în care există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Pentru a se putea invoca motivul trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei;
b) să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză;
c) hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar) ci în procese (dosare) diferite;
d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat;
e) să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea puterii lucrului judecat.
În cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile mai sus relevate şi anume nu există identitate de obiect şi de cauză între cele două litigii şi, mai mult, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură Decizia nr. 188 din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost examinat în cadrul celui de al doilea proces, finalizat prin pronunţarea Deciziei nr. 93 din 23 ianuarie 2014, aşa cum rezultă din considerentele acestei din urmă hotărâri.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire de faţă nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în speţă fiind respectat principiul autorităţii de lucru judecat, va respinge cererea de revizuire ca nefondată şi constatând îndeplinite cerinţele art. 274 C. proc. civ., va obliga revizuentul să plătească intimatei M.E.M. suma de 3013 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de revizuentul B.N. de revizuire a Deciziei nr. 93/R din 23 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 13712/325/2011, ca nefondată.
Obligă revizuentul să plătească intimatei M.E.M. suma de 3013 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 14 octombrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3052/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3062/2014. Civil. Suspendare provizorie a... → |
|---|
