ICCJ. Decizia nr. 3077/2014. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3077/2014
Dosar nr. 3815/2/2011*
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub număr de dosar 45782/299/2009, contestatorul B.A.M. a formulat, în contradictoriu cu intimata Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, contestaţie la executare împotriva somaţiei din 14 decembrie 2009 emisă de intimată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004, precum şi cerere de suspendare a executării până la soluţionarea prezentei contestaţii, cu cheltuieli de judecată.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 399 C. proc. civ. şi Legea nr. 51/1998.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţie care a fost pusă în discuţia părţilor şi admisă prin Sentinţa civilă nr. 12685 din 16 iunie 2010, declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub număr de dosar 45782/299/2009.
Prin încheierea de şedinţă din 29 martie 2011, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi înaintarea pricinii spre repartizare unei secţii comerciale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei a V-a Comercială (actuală Secţia a V-a Civilă) sub număr de dosar 3815/2/2011.
Prin Sentinţa comercială nr. 66 din 08 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis contestaţiei la executare şi a dispus anularea executării imputată de intimata A.D.S. în baza contractului de concesiune din 25 noiembrie 2004, obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.658 RON.
În motivarea hotărârii, s-a reţinut, în esenţă, că executarea silită a fost începută în baza unui contract care nu constituie titlul executoriu, întrucât contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004 a fost încheiat cu un an înaintea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2005 (ordonanţă care stabileşte caracterul de titlu executoriu al contractelor încheiate de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti cu particulari), iar legea nu are putere retroactivă.
Împotriva acestei sentinţe, intimata Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a declarat recurs, care, prin Decizia nr. 2834 din 29 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis, a fost casată hotărârea atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, respectiv a O.U.G. nr. 64/2005 modificată, raportat la O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare, prin excluderea caracterului de titlu executoriu a contractului de concesiune din 25 noiembrie 2004 încheiat de părţi.
În fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub număr de dosar 3815/2/2011*.
Prin Sentinţa civilă nr. 52/2013 din 4 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul A.M.B. în contradictoriu cu intimata Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin adresa din 14 decembrie 2009 intimata Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a comunicat contestatorului B.A.M. titlul executoriu ce constată soldul creanţei de 4.663,75 RON reprezentând redevenţă în cuantum de 4.215,06 RON şi penalităţi aferente calculate până la 02 decembrie 2009, în cuantum de 448,69 RON, titlul executoriu constatator al acestei creanţe fiind reprezentat de contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004 încheiat între părţi.
S-a reţinut, în esenţă, că problema caracterului de titlu executoriu al contractului de concesiune din 25 noiembrie 2004 a fost tranşată în mod irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia de casare nr. 2834 din 29 mai 2012 şi s-a arătat că acest caracter de titlu executoriu al contractului de concesiune încheiat de părţi se răsfrânge nu numai asupra redevenţei, ci şi asupra penalităţilor de întârziere calculate conform clauzei penale negociate de părţi şi cuprinse în respectivul contract.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind nefondate susţinerile contestatorului referitoare la nulitatea titlului executoriu prin prisma dispoziţiilor legale invocate în cuprinsul acestuia.
Au fost înlăturate susţinerile contestatorului prin care acesta a invocat nepredarea documentaţiei cadastrale şi necomunicarea de către Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a unui răspuns la solicitările de înfiinţare a unei culturi de nuci, apreciindu-se că acestea nu sunt motive întemeiate pentru admiterea contestaţiei la executare, dat fiind că nu există nicio obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat de părţi cu privire la întocmirea şi predarea către contestatorul-concesionar a documentaţiei cadastrale pentru terenul concesionat (teren ce poate fi identificat prin tarla şi parcelă), iar lipsa unui răspuns din partea A.D.S. în legătură cu schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor concesionate nu-l exonerează pe contestator de la plata redevenţei pentru terenul ce i-a fost concesionat. Art. 7.1.11 din contract, reţine instanţa de fond, prevede posibilitatea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor numai cu acordul scris al concedentului, fără a impune vreo obligaţie în acest sens pentru A.D.S.
În ceea ce priveşte motivele contestaţiei la executare referitoare la imposibilitatea stabilirii cu certitudine a suprafeţei reale de teren pentru care contestatorul datorează redevenţă, s-a reţinut că şi acestea sunt nefondate.
Sub acest aspect, nu a putut fi primită susţinerea contestatorului din şedinţa publică de la 5 februarie 2013 potrivit căreia nu i s-ar fi predat nicio suprafaţă de teren, având în vedere motivarea în fapt a contestaţiei la executare în care contestatorul recunoaşte că "în realitate deţine o suprafaţă mult mai mică de teren", precum şi adresele prin care acesta solicită intimatei acordul pentru schimbarea categoriei de folosinţă a unor suprafeţe de teren. S-a apreciat ca fiind lipsită de logică solicitarea acordului pentru schimbarea categoriei de folosinţă pentru un teren pe care contestatorul nu l-ar fi deţinut, cu atât mai mult cu cât, s-a constatat că în aceste solicitări contestatorul chiar a indicat anumite tarlale şi parcele.
Reţinând că o anumită suprafaţă de teren a fost predată contestatorului, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, în raport de actele aflate la dosar, despre ce suprafaţă este vorba şi dacă redevenţă pentru care s-a emis titlul executoriu contestat a fost corect calculată, conform prevederilor contractuale stabilite de părţi.
Astfel, s-a reţinut, în esenţă, că prin somaţia din 14 decembrie 2009 cu care s-a comunicat titlul executoriu contestat în prezenţa procedură, intimata A.D.S. a solicitat plata de către contestator a sumei de 4.663,75 RON reprezentând redevenţă în cuantum de 4.215,06 RON şi penalităţi de întârziere calculate până la 02 decembrie 009, în cuantum de 448,69 RON.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că debitul principal de 4.215,06 RON reprezintă rata 4 din redevenţa aferentă anului 2009, scadentă la 15 octombrie 2009, iar penalităţile în cuantum de 448,69 RON se compun din: suma de 246,37 RON penalităţi calculate pentru perioada 13 august 2009 - 30 noiembrie 2009, aferente ratei nr. 3 din redevenţa aferentă anului 2009, scadentă la 15 iulie 2009 şi suma de 202,32 RON penalităţi calculate pentru perioada 16 septembrie 2009 - 02 decembrie 2009, aferente ratei nr. 4 din redevenţa aferentă anului 2009, scadentă la 15 octombrie 2009.
Conform contractului de concesiune din 25 noiembrie 2004 încheiat de părţi, redevenţa a fost convenită ca fiind echivalentul în RON a 331 kg grâu/ha/anual (art. 4.1), echivalenţă ce se stabileşte după cotaţia grâului de la bursa din Londra (art. 4.2) şi se plăteşte de către contestator în patru tranşe trimestriale, conform art. 5.3. din contract, termenele scadente fiind 15 ianuarie, 15 aprilie , 15 iulie şi 15 octombrie.
S-a constatat că aceste clauze contractuale nu au fost modificate prin actul adiţional nr. 1/2005 încheiat de părţi.
Potrivit art. 4.3 din contract, în situaţia modificării suprafeţei de teren, în conformitate cu art. 2.5. şi 2.6., cuantumul redevenţei se va recalcula proporţional cu suprafaţa înscrisă în actul adiţional.
Suprafaţa concesionată prin contractul nr. 18/2004 a fost de 377,04 ha teren agricol de la SC A. SA Leordeni, jud. Argeş şi de 25,28 ha teren neagricol (art. 2.1. lit. a) şi lit. b)).
Prin procesul-verbal de predare-primire din 12 ianuarie 2005 şi înregistrat la A.D.S. sub nr. 50289 din 13 ianuarie 2005, se menţionează că s-a procedat la predarea-primirea terenului cu destinaţie agricolă în baza contractului de concesiune nr. 18/2004. Se arată că suprafaţa efectiv predată este de 365,86 ha, din care 124,86 ha sunt ocupate abuziv.
Instanţa a reţinut că pe acest proces-verbal de predare-primire apare atât semnătura contestatorului, cât şi menţiunea că acesta refuză să semneze. Faţă de aceste două menţiuni aparent contradictorii, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că iniţial, la momentul închiderii procesului verbal (12 ianuarie 2005), contestatorul a refuzat să-l semneze, însă a efectuat acest lucru ulterior, la data de 14 ianuarie 2005, în acelaşi timp cu semnarea actului adiţional nr. 1 la contract, aspect ce rezultă din adresa emisă de contestator la data de 5 februarie 2005.
Prin urmare, la data de 14 ianuarie 2005 părţile au semnat actul adiţional nr. 1 la contractul de concesiune, act adiţional prin care au convenit modificarea art. 2 lit. a) şi b) din contract în sensul că suprafaţa concesionată este de 340,58 ha teren agricol şi 25,28 ha teren neagricol (conform suprafeţei din procesul-verbal încheiat la 12 februarie 2005).
Prin acelaşi act adiţional părţile au modificat şi art. 5.4. din contract în sensul că au convenit că redevenţa se datorează de la data de 11 noiembrie 2004 pentru suprafaţa de 223,24 ha teren agricol.
Cum, în speţă, contestatorul a semnat procesul-verbal de predare-primire din 12 ianuarie 2005 din care rezultă predarea efectivă către acesta a suprafeţei de 241 ha, iar actul adiţional nr. 1 din 14 ianuarie 2005 menţionează expres obligaţia de plată a redevenţei aferentă suprafeţei de 223,24 ha, s-a reţinut că acesta avea obligaţia de plată a redevenţei aferentă pentru cel puţin suprafaţa de 223,24 ha.
Ulterior datei de 14 ianuarie 2005, părţile nu au mai semnat un alt act adiţional la contract, deşi la dosar există depus un proiect de act adiţional nr. 2/2007, proiect în care suprafaţa concesionată apare ca fiind de doar 90.31 ha teren agricol şi 17,76 ha teren neagricol.
Cu toate că alte acte adiţional nu au mai fost semnate, iar dispoziţiile art. 4.3. din contract fac referire la calcularea redevenţei doar prin raportare la suprafaţa înscrisă în actul adiţional, s-a constatat că intimata A.D.S. a calculat redevenţa aferentă anului 2009 pentru o suprafaţă mult mai mică decât cea menţionată în procesul-verbal din 12 ianuarie 2005 şi actul adiţional nr. 1 din 14 ianuarie 2005. Această suprafaţă mai mică avută în vedere s-a datorat retrocedării de teren, aspect susţinut şi recunoscut de intimată în faţa Curţii, cu ocazia rejudecării în fond după casare.
Verificând modul de calcul al redevenţei pentru anul 2009, instanţa a reţinut că intimata a avut în vedere cantitatea de grâu de 16,2869412 tone, cantitate corect stabilită faţă de prevederile art. 4.1. din contractul de concesiune (331 kg grâu/ha anual) şi de suprafeţele menţionate de intimata A.D.S. ca fiind concesionate în anul 2009.
Având în vedere şi cotaţia bursei de la Londra, s-a apreciat că modul de calcul al redevenţei aferentă anului 2009 este corect.
Nu s-a putut reţine în sarcina intimatei nicio obligaţie contractuală neexecutată în mod culpabil. De asemenea, faţă de prevederile contractului de concesiune nr. 18/2005, ale actului adiţional nr. 1 din 14 ianuarie 2005 şi procesul-verbal de predare-primire din 12 ianuarie 2005, a rezultat că i s-a predat contestatorului suprafaţa de teren de 223,24 ha.
Cum suprafaţa de teren pentru care intimata a calculat redevenţa este mult mai mică decât cea predată contestatorului la data de 14 ianuarie 2005, iar clauza cuprinsă în art. 4.3. nu a fost modificată de părţi, s-a apreciat că pentru suprafaţa de teren în raport de care s-a calculat redevenţa pe anul 2009 (91,14 ha până la 3 martie 2009, 85,14 ha până la 25 mai 2009 şi 35,14 ha până la 31 decembrie 2009), s-a probat predarea ei către contestator.
Întrucât nu a fost îndeplinită obligaţia de plată a redevenţelor în termenul scadent prevăzut de art. 5.3. din contract, s-a reţinut că intimata A.D.S. a calculat penalităţi de întârziere în mod corect şi legal, făcând aplicarea clauzei penale convenită de părţi şi prevăzută de art. 5.11 din contract.
Invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., în termen legal, contestatorul A.M.B. a declarat recurs, solicitând, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii contestaţiei la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004, comunicat de Agenţia Domeniilor Statului - Serviciul Executări Silite şi Rezilieri Contracte prin adresa din 14 decembrie 2009, conţinând obligaţia recurentului de plată a sumei de 4.663,69 RON reprezentând redevenţă pretins datorată în cuantum de 4.215,06 RON şi penalităţi la aceasta în cuantum de 448,69 RON.
În argumentarea recursului, contestatorul A.M.B. a susţinut, în esenţă, că nu a fost realizată punerea sa efectivă în posesie, prin identificarea cadastrală exactă a suprafeţei concesionate, că actul adiţional a realizat acest lucru doar scriptic, deşi Agenţia Domeniilor Statului a fost notificată în legătură cu acest aspect, pe parcursul derulării contractului.
Astfel, apreciază că reţinerea instanţei conform căreia recurentul ar fi recunoscut prin motivarea în fapt a contestaţiei la executare că în realitate deţine o suprafaţă mult mai mică de teren nu este de natură a susţine soluţia de respingere a contestaţiei formulate.
Detentorul material al terenurilor în discuţie - A. SA Leordeni - nu a fost parte şi nu a semnat procesul-verbal de predare primire nici la data de 12 ianuarie 2005, nici la data de 14 ianuarie 2005 şi nici la data de 10 martie 2006.
Or, atâta timp cât intimata Agenţia Domeniilor Statului nu a făcut dovada preluării suprafeţelor în discuţie de la A. SA Leordeni, nu se poate reţine că aceasta ar fi predat terenurile recurentului, orice proces-verbal semnat până în prezent neavând decât valoarea unui înscris ce doar a reprodus o evidenţă scriptică a Agenţiei Domeniilor Statului cu privire la suprafeţele ce au fost considerate concesionate contestatorului, atestând doar întinderea suprafeţelor de teren concesionate, fără ca acestea să fie identificate cadastral şi fără a fi predate efectiv (în sensul unui transfer efectiv al stăpânirii materiale a acestora).
În opinia recurentului, instanţa de fond a interpretat în mod greşit probele administrate în cauză, omiţând necesitatea ca Agenţia Domeniilor Statului să fi dovedit că preluase de la A. SA Leordeni terenurile ce îi fuseseră concesionate, pentru a face dovada că la 12 ianuarie 2005 sau ulterior, era în măsură să transmită stăpânirea materială efectivă, ca o componentă a obligaţie de predare.
Apreciază ca fiind netemeinic considerentul sentinţei recurate conform căruia, prin adresele prin care contestatorul a solicitat intimatei Agenţia Domeniilor Statului acordul pentru schimbarea categoriei de folosinţă a unor suprafeţe de teren, acesta ar fi recunoscut că deţine terenurile pentru care a solicitat schimbarea categoriei de folosinţă.
Împrejurarea că a solicitat Agenţia Domeniilor Statului înfiinţarea unei culturi de nuci, consideră recurentul, nu poate valora recunoaşterea faptului că terenurile pe care dorea să înfiinţez aceste culturi îi fuseseră efectiv predate, ci doar o dovadă a faptului că a făcut demersuri preparatorii pentru executarea obligaţiilor asumate prin contract de a exploata eficient terenurile şi de a efectua investiţii în momentul în care ar fi avut stăpânirea materială efectivă a acestora.
Prin urmare, fără existenţa unei documentaţii cadastrale prin care să se identifice în concret localizarea tarlalelor şi parcelelor concesionate, precum şi în absenţa unei preluări efective a acestora de la A. SA Leordeni, recurentul susţine că s-a aflat în imposibilitatea localizării în spaţiu a acestor terenuri şi, pe cale de consecinţă, nu le-a putut exploata în mod concret din motive imputabile exclusiv intimatei Agenţia Domeniilor Statului, nefiind posibilă identificarea în teren a suprafeţelor doar pe baza evidenţe scriptice a Agenţiei Domeniilor Statului.
În mod eronat instanţa de fond a reţinut că suprafeţele stabilite şi comunicate unilateral de către Agenţia Domeniilor Statului prin înscrisul de la dosar (91,14 ha până la 03 martie 2009, de 85,14 ha până la 25 mai 2009 şi de 35,14 ha până la 31 decembrie 2009) ar fi fost în mod cert identificate ca fiind cele incluse în Actul adiţional nr. 1/2005, predate efectiv recurentului şi aflate în stăpânirea sa concretă în cursul anului 2009.
Toate apărările anterior formulate, susţine recurentul, sunt confirmate şi prin Sentinţa comercială nr. 729 din 18 ianuarie 2007 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 28177/3/2006, care în mod irevocabil a reţinut că nu a fost pus în posesia terenului concesionat prin contractul nr. 18/2004.
Conchizând, consideră că urmare a lipsei dovezii de preluare a terenurilor de către Agenţia Domeniilor Statului de la A. SA Leordeni, anterior datei de 14 ianuarie 2005 - când instanţa de fond a considerat că a intervenit predarea-primirea, a planurilor cadastrale de identificare a terenurilor concesionate, a lipsei unei predări efective a terenurilor concesionate, a lipsei notificărilor privind reducerea suprafeţelor urmată de încheierea de acte adiţionale la contract şi de protocoale de predare-primire, nu se poate reţine că la nivelul anului 2009, recurentul a putut exploata o suprafaţa de teren cu localizare certă pentru care ar datora redevenţă.
Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate şi temeiul de drept invocat, art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Este de necontestat că între părţile litigante s-a încheiat contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004 pentru suprafaţa de 377,04 ha teren agricol, diminuată la 340,58 ha teren agricol (conform suprafeţei din procesul-verbal încheiat la 12 ianuarie 2005) prin actul adiţional nr. 1 din 14 ianuarie 2005 (dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti).
Prin acelaşi act adiţional părţile au modificat şi art. 5.4. din contract în sensul că au convenit că redevenţa se datorează de la data de 11 noiembrie 2004 pentru suprafaţa de 223,24 ha teren agricol.
Chiar dacă o parte din terenul concesionat şi predat a fost retrocedat, ulterior datei de 14 ianuarie 2005 părţile nu au înţeles să mai încheie alte acte adiţionale.
Deşi dispoziţiile art. 4.3 din contractul de concesiune fac referire la calcularea redevenţei doar prin raportare la suprafaţa înscrisă în actul adiţional, în speţă, intimata Agenţia Domeniilor Statului a calculat redevenţa aferentă anului 2009 pentru o suprafaţă mult mai mică decât cea menţionată în procesul-verbal din 12 ianuarie 2005 şi actul adiţional nr. 1 din 14 ianuarie 2005, această suprafaţă mai mică avută în vedere datorându-se retrocedării de teren.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond, în raport de actele aflate la dosar şi prevederile contractuale stabilite de părţi, a reţinut în mod corect că în cauză se probează predarea suprafeţei de teren de 223,24 ha teren agricol pentru care intimata Agenţia Domeniilor Statului a calculat redevenţa.
Nu pot fi primite susţinerile contestatorului, reiterate şi în recurs, potrivit cărora nu i s-ar fi predate acestuia nicio suprafaţă de teren, întrucât, astfel cum în mod corect a observat şi instanţa de fond, nu se poate face abstracţie de motivarea în fapt a contestaţiei la executare în care contestatorul recunoaşte că "în realitate deţine o suprafaţă mult mai mică de teren", precum şi de adresele prin care acesta solicită intimatei acordul pentru schimbarea categoriei de folosinţă a unor suprafeţe de teren, fiind lipsit de orice raţionament a se cere acordul pentru schimbarea categoriei de folosinţă pentru un teren pe care reclamantul (în speţă contestatorul) nu l-ar fi deţinut.
Au fost înlăturate cu justeţe criticile vizând lipsa semnăturii pe procesului-verbal de predare-primire din 12 ianuarie 2005, întrucât iniţial, la momentul încheierii acestuia contestatorul a refuzat să semneze, însă a semnat ulterior, la data de 14 ianuarie 2005, în acelaşi timp cu semnarea actului adiţional nr. 1 la contract, aspect ce rezultă din adresa emisă de contestator la data de 5 februarie 2005.
Sunt lipsite de justificare susţinerile contestatorului prin care se invocă nepredarea documentaţiei cadastrale şi necomunicarea de către Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti a unui răspuns la solicitările de înfiinţare a unei culturi de nuci, deoarece nu există nicio obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat de părţi cu privire la întocmirea şi predarea către contestatorul-concesionar a documentaţiei cadastrale pentru terenul concesionat, iar lipsa unui răspuns din partea Agenţia Domeniilor Statului în legătura cu schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor concesionate, evident că nu-l exonerează pe contestator de la plata redevenţei pentru terenul ce i-a fost concesionat.
În raport de actele aflate la dosar şi prevederile contractuale convenite de părţi, instanţa de apel a verificat modul de calcul al redevenţei pentru anul 2009, constatând că modul de calcul al acesteia a fost unul corect.
În condiţiile în care suprafaţa de teren pentru care intimata a calculat redevenţa este mult mai mică decât cea predată contestatorului la data de 14 ianuarie 2005, iar clauza cuprinsă în art. 4.3. (potrivit căreia în situaţia modificării suprafeţei de teren cuantumul redevenţei se va calcula proporţional cu suprafaţa concesionată) nu a fost modificată de părţi, instanţa de fond a reţinut în mod legal că pentru suprafaţa de teren în raport de care s-a calculat redevenţa pe anul 2009 (91,14 ha până la 3 martie 2009, 85,14 ha până la 25 mai 2009 şi 35,14 ha până la 31 decembrie 2009), s-a probat predarea ei către contestator.
În cauză, nu se poate reţine în sarcina intimatei Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti nicio obligaţie contractuală neexecutată în mod culpabil.
Câtă vreme contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a redevenţelor (ce au fost corect calculate), potrivit termenul scadent stipulat la art. 5.3 din contractul de concesiune, intimata calculând, în mod legal penalităţile de întârziere cu aplicarea clauzei penale convenită de părţi la art. 5.11 din contract, se impune păstrarea soluţiei de respingere a contestaţiei la executare formulată de A.M.B. împotriva somaţiei din 14 decembrie 2009 emisă de intimată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004.
Nu în ultimul rând, Sentinţa comercială nr. 729 din 18 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 28177/3/2006 nu poate să determine o schimbare a soluţiei instanţei de fond, întrucât această instanţă doar a respins cererea de reziliere formulată de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti fără a statua cu privire la punerea în posesie a recurentului, cum în mod greşit se pretinde în cuprinsul recursului.
Chiar dacă în considerentele sentinţe invocate se aduce în discuţie o culpă comună în executarea contractului, din acestea nu rezultă o poziţie clară a intimatei referitoare la punerea în posesie, cu atât mai mult nu rezultă că recurentul "nu a fost pus în posesia terenului concesionat prin Contractul nr. 18/2004" astfel cum eronat susţine acesta.
Pentru toate argumentele care preced, constatând că sentinţa recurată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A.M.B. împotriva Sentinţei civile nr. 52/2013 din 4 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţinându-se hotărârea atacată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.M.B. împotriva Sentinţei civile nr. 52/2013 din 4 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3062/2014. Civil. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 3139/2014. Civil. Revendicare mobiliară. Recurs → |
|---|
