ICCJ. Decizia nr. 3062/2014. Civil. Suspendare provizorie a executării. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3062/2014

Dosar nr. 795/59/2014

Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin Sentinţa nr. 26 din 2 iulie 2014 a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC F. România SRL.

A dispus suspendarea executării Sentinţei civile nr. 222 din 31 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 3652/105/2012, având ca obiect pretenţii, până la soluţionarea de către Curtea de Apel Timişoara a cererii de suspendare formulată incidental în cadrul apelului declarat de apelanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC F. România SRL, împotriva aceleiaşi sentinţe şi care face obiect al Dosarului nr. 3652/105/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara în stadiul procesual al apelului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC F. România SRL solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate în faţa instanţei de fond şi respingerea acţiunii întrucât aceasta nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 589 C. proc. civ., fiind nefondată.

Înalta Curte constată că recursul a rămas fără obiect întrucât, astfel cum rezultă din evidenţele programului E. - aspect dealtfel confirmat şi de intimată - cererea de suspendare formulată incidental în cadrul apelului declarat de reclamanta SC P. SA a fost soluţionată prin încheierea Curţii de Apel Timişoara de la termenul din 8 octombrie 2014 care, admiţând cererea, a dispus suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea apelului.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge recursul ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F. România SRL împotriva Sentinţei nr. 26 din 2 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca fiind rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 14 octombrie 2014.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3062/2014. Civil. Suspendare provizorie a executării. Recurs