ICCJ. Decizia nr. 3079/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3079/2014
Dosar nr. 2683/40/2013
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 7 mai 2013 sub nr. 2683/40/2013, revizuentul M.D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul H.G.D. revizuirea deciziei pronunţate în Dosarul nr. 351/217/2011 al Tribunalului Botoşani şi Sentinţei civile nr. 180 din 20 mai 2012 a Judecătoriei Dărăbani, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.
În motivarea cererii sale, revizuentul a arătat că, într-un prim proces, în care a fost acţionat în judecată de către reclamantul H.M., Judecătoria Dărăbani, prin Sentinţa civilă nr. 657 din 16 decembrie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a dispus obligarea pârâtului M.D. să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 750 mp, iar prin Decizia nr. 646/R din 12 iunie 2009, Tribunalul Botoşani a admis recursul declarat de pârâtul M.D. împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea în revendicare formulată de reclamantul H.M.
Mai susţine revizuentul că, ulterior - după 4 ani - a fost din nou chemat în judecată de către acelaşi reclamant şi, prin Sentinţa civilă nr. 580 din 29 mai 2012 a Judecătoriei Dărăbani a fost admisă aceeaşi acţiune în revendicare formulată de H.M., hotărâre ce a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 388/R din 29 martie 2013 a Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.D. împotriva Sentinţei civile nr. 580 din 29 mai 2012 a judecătoriei.
A arătat revizuentul că există hotărâri potrivnice definitive date de instanţe, în una şi aceeaşi pricină, astfel încât se impune a fi anulată Sentinţa civilă nr. 580 din 29 mai 2012 a Judecătoriei Dărăbani, precum şi Decizia nr. 388/R din 29 martie 2013 a Tribunalului Botoşani, întrucât acestea sunt potrivnice Deciziei nr. 646/R din 12 iunie 2009 a Tribunalului Botoşani.
Prin Decizia nr. 1015/R din 28 octombrie 2013, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, verificându-şi competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (2) din acelaşi cod, potrivit căruia "în cazul art. 322 pct. 7 cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice", a constatat că este competentă a soluţiona cererea de revizuire Curtea de Apel Suceava, în favoarea căreia a fost declinată cauza.
Ca urmare a declinării, cererea de revizuire a fost trimisă spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava.
Prin Decizia nr. 13 din 5 martie 2014, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D. împotriva Sentinţei civile nr. 580 din 29 mai 2012 a Judecătoriei Dărăbani şi a Deciziei nr. 388/R din 29 martie 2013 a Tribunalului Botoşani.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate exercita în ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Totodată, cererea de revizuire poate fi exercitată numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri, sau dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se această hotărâre, instanţa a omis a se pronunţa asupra excepţiei puterii de lucru judecat.
Astfel, în condiţiile în care, în cel de-al doilea litigiu a fost analizată prima hotărâre şi nu a fost reţinută excepţia puterii de lucru judecat, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este nefondată.
Împotriva Deciziei nr. 13 din 5 martie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, revizuentul M.D. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.
În dezvoltarea criticilor din recurs, revizuentul a susţinut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât, prin Sentinţa civilă nr. 657 din 6 decembrie 2008 a Judecătoriei Dărăbani, modificată prin Decizia nr. 646/R din 12 iunie 2009 a Tribunalului Botoşani, s-a respins cu caracter irevocabil acţiunea în revendicare formulată de reclamantul H.M., iar ulterior, prin Decizia nr. 388/R din 29 martie 2013 a Tribunalului Botoşani a fost dată o altă soluţie, contrară celei dintâi şi că, în mod eronat, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de revizuire.
Se precizează astfel că instanţa nu a analizat autoritatea de lucru judecat, această excepţie având un caracter imperativ, obligatoriu.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Revizuirea este reglementată de legiuitor ca o fiind o cale extraordinară de atac de retractare pusă la dispoziţia părţilor, conform art. 322 din cod, în sensul că aceasta este deschisă numai referitor la hotărârile rămase definitive prin neapelare, precum şi la hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de cele 10 puncte descrise în cuprinsul acestui text procedural.
De altfel, pentru a fi incidente prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 este necesar ca hotărârile pretins contrare să încalce autoritatea de lucru judecat, întrucât, în acest caz, revizuirea îşi are suportul logic în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat care conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Raţiunea reglementării revizuirii, în temeiul art. 322 pct. 7 din cod rezidă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, în situaţia în care instanţele au pronunţat soluţii contrare, în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
În speţă, nu este îndeplinită condiţia vizând identitatea de părţi. Dacă în prima acţiune, intentată în anul 2008, reclamantul a fost H.M., acesta judecându-se în contradictoriu cu M.D., în cel de-al doilea litigiu, calitatea de reclamant o are altă persoană, anume H.G.D., Sentinţa civilă nr. 580 din 29 mai 2012 a Judecătoriei Dărăbani fiind pronunţată în contradictoriu cu acesta din urmă şi nu cu H.M.
Fundamentul acestui motiv de revizuire (art. 322 pct. 7) îl reprezintă puterea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză.
Nici obiectul acţiunii nu este absolut identic în ambele pricini, astfel că, în primul dosar (nr. 513/217/2008) al Judecătoriei Dărăbani, prin Sentinţa civilă nr. 657 din 16 decembrie 2008, a fost obligat pârâtul M.D. să lase reclamantului H.M. în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul în suprafaţă de 750 mp, din care 491 mp în parcela cadastrală X1 şi 259 mp în parcela cadastrală X2 şi a fost obligat pârâtul la 112,50 RON daune materiale către reclamant, iar în cel de-al doilea litigiu (nr. 351/217/2011) al Judecătoriei Dărăbani, reclamantul H.G.D. a solicitat o suprafaţă de 1.200 mp (precizată apoi la 737 mp), iar prin Sentinţa civilă nr. 580 din 29 mai 2012, instanţa a dispus obligarea pârâtului M.D. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţă de 621 mp, din care 385 mp în parcele X1 şi 236 mp în parcele X2, sat Hudeşti, judeţul Botoşani, şi a fost obligat pârâtul la suma de 1.140 RON, despăgubiri civile către reclamantul H.G.D.
În cazul concret dedus judecăţii, astfel cum s-a reţinut, revizuentul nu a invocat pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleaşi părţi în una şi aceeaşi pricină.
Chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situaţie ce nu se regăseşte în speţă, este de observat că, prin Decizia civilă nr. 388/R din 29 martie 2013 a Tribunalului Botoşani, a cărei anulare s-a solicitat, instanţa (în cel de-al doilea litigiu) a analizat raportul juridic dedus judecăţii, făcând trimitere la primul dosar ce a fost finalizat cu Decizia civilă nr. 646/R din 12 iunie 2009, acest aspect rezultând indubitabil din considerentele Deciziei nr. 388/R din 29 martie 2013 a Tribunalului Botoşani.
Aşadar, Înalta Curte constată că sunt legal aplicate de către Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 13 din 5 martie 2014, dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, în sensul neincidenţei acestora, în soluţionarea litigiului finalizat prin Decizia nr. 388/R din 29 martie 2013 fiind redate considerente prin care s-a apreciat că "nici Decizia nr. 646/R/2009 a Tribunalului Botoşani invocată de recurent nu poate fi considerată ca având relevanţă asupra prezentei cauze", cu motivarea că cele două litigii au reclamanţi diferiţi, iar dezlegările din prima decizie nu pot fi considerate ca având putere de lucru judecat, în raport cu prezenta acţiune.
Ca atare, motivul de recurs invocat ca fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 nu este incident în cauză, instanţa de revizuire pronunţând o hotărâre legală sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 7 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul M.D. împotriva Deciziei nr. 13 din 5 martie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3078/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3081/2014. Civil → |
|---|
