ICCJ. Decizia nr. 3081/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3081/2014
Dosar nr. 2266/108/2012*
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 2012, pe rolul Tribunalului Arad, reclamanţii N.A., N.I. şi M.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. SA solicitând anularea, în parte, a Hotărârii nr. 16/26 din 10 octombrie 2011, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010, doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanţilor, constatarea că moştenitorilor defunctei B.M. li se cuvin despăgubiri pentru suprafaţa expropriată şi să fie obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 29.786 euro, sau echivalentul în lei la cursul valutar din ziua plăţii, cu titlul de despăgubiri cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren cu nr. cadastral X1 situată în Pecica, în suprafaţă de 6857 mp, la dobânzile legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legilor nr. 255/2010 şi nr. 33/1994, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Sentinţa nr. 2872 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat partea referitoare la despăgubiri, Procesul-verbal nr. AA/2011 al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 255/2010 Pecica şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 95.071,15 RON cu titlul de despăgubiri rezultate din expropriere, precum şi la 1.400 RON, cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 26 din 21 februarie 2013, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. nr. 2872 din 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Arad.
A anulat sentinţa sus-menţionată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
În rejudecare, Tribunalul Arad, prin Sentinţa civilă nr. 472 din 19 februarie 2014, a admis în parte acţiunea. A anulat, în parte, Hotărârea din 26 din 10 octombrie 2011 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010. A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 118.784,83 RON, cu titlul de despăgubiri. A respins restul pretenţiilor solicitate. A compensat cheltuielile de judecată făcute de părţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că s-a dispus completarea probatoriilor, şi s-a solicitat experţilor Ţ.Ş., B.E. şi B.M.A. să efectueze un supliment de expertiză potrivit obiectivelor depuse pentru refacerea primei lucrări.
Ca atare, prin Încheierea din 27 noiembrie 2013 s-a admis proba privind efectuarea unei noi expertize de către experţii S.I.F., L.Ş. şi O.C.Z., lucrarea fiind depusă la dosar la data de 22 ianuarie 2014.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor AA din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanţi a suprafeţei de 6857 mp din terenul situat în Localitatea Pecica, jud. Arad, având nr. cadastral X1 şi s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp, iar reclamanţii au contestat această hotărâre susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamanţilor este grefată, într-adevăr, pe dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 conform cărora, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferul dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În rejudecare, instanţa a apreciat că, în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, s-a reţinut din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară că valoarea pe 1 mp a terenului expropriat este de 3,84 euro/1 mp.
Din analiza contractelor de vânzare-cumpărare de la dosar, încheiate în anii 2011 şi 2012 a rezultat că 1 mp de teren situat în extravilanul oraşului Pecica - jud.Arad a fost tranzacţionat diferit, cu preţul de 2,39 euro/mp teren + TVA şi 4,10 euro/mp teren.
Astfel, s-a stabilit că suma de 3,84 euro/1 mp din raportul de expertiză depus la dosarul cauzei se încadrează în preţurile tranzacţionate.
S-a reţinut că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea în favoarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bunăvoie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit, astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă nu doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal, bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu se determină în cadrul acţiunii civile, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulţumit de aceasta.
Potrivit îndrumărilor Curţii de Apel Timişoara din decizia de casare, s-a efectuat expertiza, în cadrul căreia, pentru stabilirea valorii de piaţă a terenului expropriat, experţii au utilizat criterii comparabile (primul criteriu de comparabilitate l-a constituit localizarea - extravilanul localităţii Pecica, pentru eventualele diferenţe efectuându-se corecţii, conform ghidurilor metodologice de evaluare):
- teren extravilan Pecica, categoria de folosinţă teren arabil, cu suprafaţa de 5000 mp, vândut la data de 27 noiembrie 2012 prin Contractul nr. X2 cu 4,1 euro/mp; este situat la cca. 3,8 km de intravilanul localităţii Pecica;
- teren extravilan Pecica, categoria de folosinţă teren arabil şi păşune (50% păşune), cu suprafaţa de 12.200 mp, vândut la data de 12 august 2011 prin Contractul nr. X3 cu 2,5 euro/mp; este situat la cca. 3,9 km de intravilanul localităţii Pecica;
- teren extravilan Pecica, categoria de folosinţă curţi construcţii, cu suprafaţa de 8.371 mp, vândut la data de 17 mai 2012 prin Contractul nr. X4 cu 2,38 euro/mp la 300 m de intravilanul localităţii Pecica.
În urma procesului de evaluare a rezultat, conform fişei anexate, valoarea de piaţă unitară pentru terenul evaluat, de 3,7 euro/mp.
Experţii au mai precizat că valoarea obţinută este similară cu valorile obţinute prin metoda comparaţiilor cu analiza statistică, metoda comparaţiilor cu utilizarea de oferte vânzare terenuri, respectiv metoda de randament (ultimele două utilizate în raportul de expertiză iniţial).
Astfel, a rezultat că valoarea de piaţă estimată în raportul de expertiză tehnică judiciară este corectă, 3,85 euro/mp, prin metoda comparaţiilor directe, respectiv 3,84 euro/mp prin metoda capitalizării rentei funciare.
Având în vedere valoarea de piaţă unitară obţinută în prezentul supliment la raportul de expertiză elaborat în acest dosar (3,7 euro/mp) şi explicaţiile referitoare la daune din raportul de expertiză iniţial, a rezultat o valoare a terenului în euro - 25.370,90 şi valoare teren RON - 116.414,37 şi s-au stabilit daune în valoare de 2.370,46 RON.
Răspunzând obiectivelor stabilite de instanţa de judecată, experţii au precizat că valoarea finală a despăgubirilor solicitate conform cerinţelor stabilite de instanţa de judecată este 118.784,83 RON, valoare stabilită şi în raportul de expertiză întocmit în acest dosar.
Împotriva Sentinţei nr. 472 din 19 februarie 2014 a Tribunalului Arad, secţia civilă, au declarat recurs (cale de atac ce a fost calificată ulterior ca fiind apel) reclamanţii, precum şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Apelanţii reclamanţi au invocat nelegalitatea sentinţei atacate, prin prisma neaplicării disp. art. 6 rap. la art. 1 din O.G. nr. 13/2001, în sensul că reclamanţii trebuie să beneficieze şi de dobânzii legale, calculate asupra diferenţei dintre despăgubirea iniţială de 4.889,04 RON şi cea stabilită prin expertiză judiciară, de 118.784,83 RON, stabilită de la data de 10 ianuarie 2012 şi până la data plăţii efective.
Apelantul-pârât a criticat sentinţa instanţei de fond exclusiv cu privire la metoda de determinare a valorii terenului expropriat, precum şi referitor la cuantumul despăgubirilor care au rezultat.
Astfel, pârâtul a susţinut că s-au încălcat disp. art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul exercitând un rol activ disproporţionat atunci când a decis să ignore concluziile raportului de evaluare efectuat de SC E. SRL şi şi-a însuşit valori ale terenului care au rezultat din suplimentul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, în urma casării cu trimitere spre rejudecare.
Tribunalul nu a reuşit să identifice şi să acorde proprietarului expropriat valoarea reală a imobilului şi nici daunele suplimentare aduse proprietarului, astfel cum statuează şi dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care fac trimitere la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia nr. 63 din 8 mai 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 472 din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad.
A admis apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de către reclamanţii N.A., N.I. şi M.E.
A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a dobânzii legale aplicate asupra diferenţei dintre despăgubirile acordate de instanţă, în cuantum de 118.748,83 RON, şi despăgubirea iniţială propusă de pârât în sumă de 4.889,04 RON, dobândă legală care se calculează începând cu data de 10 ianuarie 2012 şi până la data plăţii efective.
A dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 2.585 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, către reclamanţi. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei Tribunalului Arad.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care stabilesc cu caracter obligatoriu că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În plus, s-a reţinut că exproprierea creează în sarcina statului obligaţia de a acorda expropriatului o despăgubire justă, însă Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, astfel cum acestea au fost stabilite iniţial prin Legea nr. 198/2004, respectiv: preţul de vânzare al imobilelor de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificat, aceste criterii stând la baza H.G. nr. 488/2011.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulţumit de aceasta, expropriatul nemulţumit se poate adresa instanţei de judecată.
În rejudecare, cu ocazia administrării probei cu suplimentul de expertiză tehnică judiciară, s-a stabilit corect că după ce a analizat tranzacţii efective în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi unitate administrativ-teritorială (contractele de vânzare-cumpărare fiind depuse în anexă de către experţi), suplimentul realizat raportului de expertiză dispus iniţial, a concluzionat unanim că valoarea reală a imobilului - teren de 6.857 mp este de 118.784,83 RON, respectiv de 33.695,42 euro sau 3,7 euro/mp, concluziile comisiei de experţi având, de această dată, la bază strict preţurile de tranzacţionare efectivă a terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Faţă de considerentele mai sus expuse instanţa de apel a constatat că motivele de apel ale pârâtului nu sunt fondate, sub aspectele invocate.
Referitor la apelul declarat de reclamanţi, instanţa de control judiciar a reţinut că acesta este întemeiat, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu cele ale art. 6 din O.G. nr. 13/2001, în sensul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să beneficieze şi de dobânda legală aplicabilă/calculată asupra diferenţei dintre despăgubirea iniţială de 4.889,04 RON, stabilită prin Hotărârea nr. AA din 18 octombrie 2011 şi cea stabilită prin expertiză judiciară, de 118.784,83 RON, stabilită de la data de 10 ianuarie 2012 şi până la data plăţii efective.
Curtea de apel a apreciat că, potrivit art. 274 C. proc. civ., în raport cu admiterea acţiunii, reclamanţii sunt îndreptăţiţi şi la recuperarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariile achitate experţilor judiciari, în rejudecare.
Împotriva Deciziei nr. 63 din 8 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, criticile formulate fiind reluate şi identic prezentate, cu cele ce se regăsesc în motivele de apel declarate de aceeaşi parte împotriva sentinţei Tribunalului Arad.
Deşi în mod generic, recurentul-pârât a indicat ca temei de drept, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, este de observat că, în realitate, prin recurs nu se invocă motive de nelegalitate cu privire la decizia pronunţată în apel, toată expunerea din "motivare" tinzând spre chestiuni de apreciere a probatoriilor, pârâtul solicitând respingerea pe fond a acţiunii reclamanţilor.
De altfel, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii-reclamanţi N.A., M.E. şi N.I. au solicitat a se constata nul recursul, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.
Înalta Curte constată că recursul este nul.
Deşi cererea de recurs formulată de pârât a fost depusă la dosar la 24 iunie 2014, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. de la 1865, din cuprinsul "motivelor de recurs" astfel cum au fost redate de către pârât nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conţinutul criticilor pentru care se poate constata nelegalitatea unei hotărâri judecătoreşti, astfel încât să poată fi incidente prevederile art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, instanţa reţinând că din dezvoltarea acestora nu se poate realiza încadrarea criticilor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi cod.
Aşa fiind, motivele invocate drept critici în recurs constituie, de fapt, o reluare a criticilor din apel, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea deciziei pronunţate în apel.
Ca atare, nefiind structurate şi fundamentate sub aspectul motivelor de nelegalitate, strict şi limitativ reglementate de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. de la 1865, în sensul de a se invoca, în recurs, critici pertinente sub aspectul încălcării legalităţii de către instanţa de apel, reluarea identică a motivelor de apel, nu se constituie într-o motivare a recursului, potrivit exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, recurentul-pârât nu s-au conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Astfel, deşi a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâtul nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză, singurele critici vizând chestiuni legate de aprecierea probelor, în speţă, a expertizei tehnice judiciare.
De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia în părţilor şi asupra cărora să delibereze.
Ca atare, susţinerile recurentului-pârât, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond şi, pe cale de consecinţă, Înalta Curte, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei nr. 63 din 8 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3079/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3082/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
