ICCJ. Decizia nr. 3078/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3078/2014
Dosar nr. 2149/3/2013
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2014
Asupra recursului civil de faţă constată:
Prin cererea formulată la data de 4 iunie 2008, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Primăria Comunei Baloteşti, Primarul Comunei Baloteşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acestora la restituirea pe vechiul amplasament al terenului, în suprafaţă de 5.000 mp, din fosta moşie Preoţeşti Petreşti, situat pe raza com. Baloteşti, iar în subsidiar, pentru ipoteza imposibilităţii restituirii pe vechiul amplasament, retrocedarea pe un alt amplasament, de aceeaşi categorie şi valoare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că terenul menţionat a fost achiziţionat de autorul său, N.I.G. de la Societatea Cooperativă Malul Roşu prin Convenţia nr. 8146 din 24 mai 1945, autentificat la Tribunalul Ilfov, secţia notariat. Terenul a fost ulterior confiscat de Statul Român fără titlu. A învederat reclamantul că după 1990 a formulat în repetate rânduri cereri către autorităţile locale din comuna Baloteşti pentru retrocedarea acestui teren, cererile sale formulate în temeiul disp. Legii nr. 18/1991, nr. 169/1997, nr. 247/2005, fiind însă respinse.
Reclamantul a mai arătat că titlul său este în concordanţă cu actele normative în vigoare la data încheierii lui, iar prin deciziile repetate de respingere a cererilor sale, autoritatea locală a încălcat în mod grav dreptul său de proprietate prevăzut de Constituţie, C. civ. şi de alte convenţii internaţionale la care Statul Român este parte. Pe de altă parte, autoritatea locală nu a dovedit că terenul expropriat în anul 1943, prin Decizia de expropriere nr. 26 din 22 decembrie 1943, pronunţată de Curtea de Apel, secţia a V-a, este unul şi acelaşi cu cel vândut de Societatea Cooperativă "Malul Roşu" în anul 1945 unor persoane de drept privat. Chiar şi într-o atare situaţie, este de notorietate că, în ceea ce priveşte terenul expropriat, nu s-a îndeplinit obiectivul prevăzut constând în construirea unui aeroport militar, astfel că, potrivit disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 interpretat prin Decizia nr. 6/1999 a secţiilor unite a Curţii Supreme de Justiţie, terenul în speţă poate face obiectul unei revendicări. Prin corespondenţe interne ale Consiliului de Miniştri s-a arătat fără echivoc cu referire la statutul terenurilor din zonă şi proiectul din 1943 că terenul trebuie să rămână ţăranilor împroprietăriţi şi celorlalţi proprietari iniţiali, statul renunţând la proiectul pentru care dispusese exproprierea în anul 1943. În ceea ce priveşte atitudinea autorităţilor locale din com. Baloteşti, reclamantul a învederat că reaua-credinţă a acestora este evidentă, acestea atribuind terenurile din zonă altor persoane în perioada de litigiu, deşi aceşti beneficiari nu au deţinut niciodată anterior terenuri în zonă. Aceeaşi atitudine a avut-o şi Prefectura Ilfov care a dispus punerea în posesie asupra unor suprafeţe din zonă în beneficiul unor acţionari ai I. Baloteşti.
În drept, s-au invocat disp. art. 480, art. 948, art. 969, art. 1173, art. 1199, art. 1200 pct. 4 C. civ., art. 44 alin. (2) din Constituţia României.
Prin Sentinţa civilă nr. 256 din 25 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea formulată, ca inadmisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 60A din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa civilă menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, recursul împotriva deciziei menţionate fiind respins prin Decizia civilă nr. 5247 din 14 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin Sentinţa civilă nr. 1290 din 12 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi a respins cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, deşi prin cererea introductivă reclamantul a făcut referire la dispoziţiile unor legi speciale (Lege nr. 18/1991, Lege nr. 247/2005) şi deşi în petitul acesteia se face referire la restituirea terenului pe vechiul amplasament, iar în subsidiar, pe un alt amplasament, tribunalul a fost învestit cu o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, respectiv disp. art. 480 C. civ. din 1864, conform cererii precizatoare depuse de reclamant la dosar la data de 4 iunie 2008.
Prin convenţiunea autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu-Fierbinţi, jud. Ilfov, şi transcrisă în Registrul de inscripţii şi transcripţii sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, Societatea Cooperativă "Malul Roşu" a atribuit în deplină proprietate în favoarea numitului N.I.G., lotul din moşia Preoţeşti Petreşti, situată în com. Baloteşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti, jud. Ilfov, potrivit schiţei de plan de parcelare ataşate. Declaraţia autentificată sub nr. 2396 din 21 noiembrie 2006 atestă că N.I. a fost cunoscut şi sub numele de N.G., S.N. şi N.G.A.
Din Adresa din 24 noiembrie 2008, emisă de Primăria com. Baloteşti - jud. Ilfov, a rezultat că terenul în suprafaţă de 5.000 mp, ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a fost expropriat prin Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, făcând parte dintr-o suprafaţă de teren amplasat la sud de com. Baloteşti în tarlalele 123, 124, 125 şi 131, terenul din tarlalele 123, 124 şi 125 fiind pus la dispoziţia Comisiei Locale Baloteşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, fiind eliberate titluri de proprietate persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate.
Conform considerentelor expuse anterior, imobilul ce face obiectul cauzei a făcut obiectul unei exproprieri pentru utilitate publică conform Decretului nr. 1952/1943, în temeiul Deciziei nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a. Nu mai puţin însă reclamantul, căruia îi revenea sarcina probei, nu a produs dovezi care să ateste că titlul de proprietate de care se prevalează emană de la un adevărat proprietar, câtă vreme nu s-a dovedit că neexecutarea obiectivului de utilitate publică, aspect necontestat de părţile litigante (constând în construirea aeroportului Otopeni, de fostul Secretariat de Stat al Aerului din cadrul Ministerului Apărării Naţionale), fostul proprietar şi anume Institutul Naţional al Cooperaţiei ar fi cerut conform procedurii aplicabile exproprierii pentru cauză de utilitate publică retrocedarea imobilului. Ca atare, imobilul nu a mai ieşit din patrimoniul statului ulterior pronunţării Deciziei nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a, în temeiul Decretului nr. 1952/1943. Raportat la data preluării şi la situarea imobilului în extravilan, este exclusă incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a constatat că bunul imobil ce face obiectul cererii intră formal în sfera de aplicare a Legii nr. 18/1991, ipoteza invocată de reclamant nefiind însă circumscrisă disp. art. 8 din lege, aspect ce atrage analiza prezentei cereri pe fondul ei.
De asemenea, tribunalul a mai reţinut că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive din primul ciclu procesual nu a făcut obiectul căii de atac, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind susceptibilă de o nouă analiză în procedura judiciară de faţă.
Ca atare, faţă de cele arătate în precedent, tribunalul a apreciat că cererea de revendicare este admisibilă, însă se impune respingerea ei pe fond, raportat la împrejurarea că probatoriul administrat în cauză relevă că reclamantul nu se prevalează de un titlu de proprietate asupra imobilului.
Faţă de soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, în temeiul disp. art. 274 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a respins şi cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul I.G., solicitând desfiinţarea hotărârii apelate şi pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatelor la restituirea pe vechiul amplasament a terenului proprietatea apelantului - în suprafaţă de 5000 mp din fosta moşie Preoţeşti Petreşti situată pe raza Comunei Baloteşti.
Prin Decizia civilă nr. 283/A din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant I.G., împotriva Sentinţei civile nr. 1290 din 12 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Primăria Comunei Baloteşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local al comunei Baloteşti şi Comuna Baloteşti prin primar.
Obiectul litigiului de faţă îl constituie terenul din moşia Preoţeşti Petreşti, situată în com. Baloteşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti, jud. Ilfov, titlul exhibat de reclamant fiind convenţiunea autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu-Fierbinţi, jud. Ilfov, şi transcrisă în Registrul de inscripţii şi transcripţii sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, prin care Societatea Cooperativă "Malul Roşu" a atribuit acest teren în deplină proprietate în favoarea numitului N.I.G., cunoscut şi sub numele de N.G., S.N. şi N.G.A., autorul reclamantului.
În ce priveşte situaţia juridică a imobilului în litigiu ce s-a solicitat a fi stabilită de către instanţă, în rejudecare, Curtea a reţinut că, potrivit probatoriului administrat, reprezentat de Adresa din 24 noiembrie 2008 emisă de Primăria com. Baloteşti - jud. Ilfov, rezultă că terenul în suprafaţă de 5.000 mp, ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a fost expropriat prin Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, făcând parte dintr-o suprafaţă de teren amplasat la sud de com. Baloteşti, fiind pus la dispoziţia Comisiei Locale Baloteşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi eliberate titluri de proprietate persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate.
În sprijinul celor arătate mai sus, se reţine şi conţinutul Adresei din 16 februarie 2006 emise de Primăria com. Baloteşti, din care rezultă că terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului prin expropriere ca urmare a Deciziei nr. 26/1943 a Curţii de Apel Bucureşti şi a Decretului-lege nr. 1952/1943, teren pe care urma a se construi un aeroport, investiţie care nu s-a mai realizat. Cu toate acestea, Curtea reţine că nu s-a făcut vreo dovadă că Institutul Naţional al Cooperaţiei ar fi cerut, cu procedura prevăzută de lege retrocedarea, procedură ce ar fi făcut necesară obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, singura în măsură să demonstreze că terenul nu mai este expropriat. Ca urmare - potrivit adresei sus-menţionate - Societatea Cooperativă Malul Roşu a atribuit autorului reclamantului terenul în litigiu fără a se face vreo dovadă a faptului că aceasta era titulara dreptului de proprietate la momentul încheierii convenţiei.
Instanţa de apel a analizat temeinicia cererii în revendicare formulată de reclamant, prin raportare la situaţia juridică a imobilului, aceea de bun imobil intrat în patrimoniul statului, cu privire la care reclamantul exhibă un titlu de proprietate încheiat ulterior acestui moment cu o societate cooperativă. În ceea ce priveşte efectele acestui titlu, s-a reţinut că el naşte doar o prezumţie simplă de proprietate în favoarea reclamantului, de vreme ce acesta nu a produs nicio dovadă în sensul că ulterior exproprierii terenul în litigiu a intrat în proprietatea vânzătoarei, pentru ca aceasta să poată transmite un veritabil drept de proprietate cumpărătorului, respectiv în persoana autorului reclamantului, prezumţie care poate fi opusă cu succes pârâţilor care exhibă un titlu de proprietate reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată anterior instaurării regimului comunist.
Apelantul a susţinut prin motivele de apel că instanţa de fond nu a sesizat că respectiva convenţie încheiată între Societatea Cooperativă Malul Roşu şi autorul său nu a fost anulată de către instanţa de judecată sau de către autorităţile locale. Într-adevăr, în prezenta cauză nu a fost dovedită o asemenea stare de drept, însă aşa cum s-a arătat mai sus, această convenţie a fost analizată din perspectiva posibilităţii de a transmite un veritabil drept de proprietate în patrimoniul autorului reclamantului şi respectiv a reclamantului. Or, faptul că terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului ca urmare a exproprierii prin Decizia de expropriere nr. 26/1943 a Curţii de Apel Bucureşti reprezintă o certitudine care nu a fost negată nici de către apelant.
Ceea ce a susţinut acesta şi nu a probat, deşi sarcina probei îi incumba, în acord cu art. 1169 C. civ., este reprezentat de faptul că nefiind îndeplinit obiectivul pentru care se dispusese exproprierea, terenul în litigiu a intrat în circuitul civil, respectiv că a intrat în mod legal în patrimoniul Societăţii Cooperative Malul Roşu din patrimoniul statului (unde se afla, ca urmare a exproprierii) pentru ca aceasta să-l poată transmite în mod valabil către particulari, printre care şi autorul reclamantului.
Totodată, s-a procedat la verificarea calităţii reclamantului de a fi deţinătorul unui "bun actual", astfel cum această noţiune este definită în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a cărei analiză se impune a se face prin raportare la Decizia nr. 33/2008 - pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii - potrivit deciziei de îndrumare date de către instanţa de recurs. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul a susţinut prin cererea sa faptul că autorul său a stăpânit imobilul în litigiu, l-a cultivat până la data la care a fost confiscat de Statul Român, de regimul comunist, fără titlu.
În cauza Atanasiu şi alţii contra României (Hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 778/22.11.2010), Curtea şi-a nuanţat modalitatea de abordare a unor astfel de cauze.
Or, reclamantul nu a probat deţinerea unei hotărâri judecătoreşti sau a unei dispoziţii administrative prin care anterior să i se fi recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului revendicat şi să se fi statuat asupra îndreptăţirii sale la restituirea acestuia în natură.
Dimpotrivă, Curtea a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, acesta a recunoscut că prin deciziile autorităţilor locale au fost respinse în mod repetat cererile sale de retrocedare a terenului revendicat.
Aşa fiind, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi recunoscută reclamantului calitatea de deţinător al unui "bun actual".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.G., criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând, în esenţă, stabilirea unui regim juridic greşit al terenului revendicat pe calea dreptului comun.
O primă critică vizează aplicarea eronată a legii în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului revendicat, aspect pe deplin stabilit potrivit provenienţei terenului în litigiu de la autorul N.L.G., care a cumpărat la rândul sau lotul 161, suprafaţa de 5000 mp de la Cooperativa Malul Roşu, conform Convenţiei nr. 8146 din 24 mai 1945.
Prin Convenţia autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu-Fierbinţi, Judeţul Ilfov, şi transcrisă în Registrul de inscripţii şi transcripţii sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, Societatea Cooperativă Malul Roşu a atribuit în deplină proprietate în favoarea numitului N.L.G. lotul din moşia Preoţeşti Petreşti, situată în Comuna Baloteşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti, Judeţul Ilfov.
Acest act juridic, încheiat de părţi la data de 24 mai 1945, are natura juridică a unui act translativ de drepturi, îndeplinind toate condiţiile pentru dovedirea dreptului de proprietate potrivit art. 644 C. civ. şi Legii nr. 358 din 3 iulie 1944 privind autentificarea şi legalizarea înscrisurilor.
În mod nelegal instanţele anterioare au ignorat faptul că titlul de care se prevalează reclamantul nu a fost anulat sau desfiinţat, nici pe cale judecătorească şi nici pe cale administrativă, şi că în aceste condiţii nu era nevoie, în plus, de o hotărâre judecătorească pentru consacrarea dreptului său de proprietate.
O ultimă critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an de zile pentru scopul pentru care au fost preluate, atunci pot fi retrocedate, dacă nu s-a făcut o nouă cerere de expropriere.
Recursul este nefondat.
Examinând susţinerile reclamantului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că reclamantul a formulat o acţiune în revendicare pe calea dreptului comun pentru imobilul-teren, în suprafaţă de 5.000 mp, din fosta moşie Preoţeşti Petreşti, situat pe raza comunei Baloteşti, jud. Ilfov. În motivarea acţiunii sale reclamantul a arătat că titlul său de proprietate este valabil, că nu a fost desfiinţat şi că, deşi a efectuat demersuri pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului, în temeiul legilor speciale, solicitările sale au fost respinse.
În mod corect instanţa de apel a statuat că regimul juridic al terenului în litigiu este cel al unui teren extravilan, aspect necontestat pe parcursul judecării cauzei şi recunoscut şi de apărătoarea recurentului. Aceasta a arătat că s-a emis dispoziţie în temeiul Legii nr. 18/1991, de respingere a reconstituirii dreptului de proprietate, dispoziţie contestată în faţa instanţei de judecată, care a respins plângerea, ca fiind tardivă.
Din Adresa din 24 noiembrie 2008, emisă de Primăria com. Baloteşti - jud. Ilfov, a rezultat că terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată a fost expropriat prin Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, făcând parte dintr-o suprafaţă de teren amplasat la sud de com. Baloteşti în tarlalele 123, 124, 125 şi 131, terenul din tarlalele 123, 124 şi 125 fiind pus la dispoziţia Comisiei Locale Baloteşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, fiind eliberate titluri de proprietate persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate.
La fila 119 din Dosarul nr. 15600/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, se află Hotărârea nr. 2128 din 21 septembrie 2006, emisă de Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva propunerii emise de comuna Baloteşti.
De vreme ce categoria de folosinţă a terenului este aceea de extravilan şi a fost în administrarea a două institute de cercetare aflate pe raza comunei Baloteşti, preluat apoi de Comisia locală de pe raza aceleiaşi comune, terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991, lege specială de reparaţie, care ar fi permis reclamantului să-şi reconstituie dreptul de proprietate şi să aibă un "bun", în raport de jurisprudenţa recentă a Curţii Europene de la Strasbourg.
Într-o revendicare pe calea dreptului comun, reclamantul trebuie să-şi dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în sensul existenţei în patrimoniul său a unui drept real care să poată fi valorificat la data formulării acţiunii.
În cauza Atanasiu contra României, un "bun actual" există în patrimoniul reclamantului deposedat abuziv de stat, doar dacă în prealabil s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi executorie, prin care constatându-se calitatea de proprietar, s-a dispus expres şi restituirea bunului (parag. 140 şi 143).
În speţă nu există o astfel de hotărâre, reclamantul întemeindu-şi pretenţia dedusă judecăţii pe simpla speranţă de a i se vedea recunoscută supravieţuirea unui fost drept de proprietate, pe care este de multă vreme în imposibilitate de a-l exercita efectiv, împrejurare ce nu poate fi considerată drept un bun în sensul art. 1 Protocolul 1, adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, reclamantul deşi invocă în susţinerea acţiunii sale, dar şi în motivele de recurs că are un titlu asupra imobilului revendicat ce constă în Convenţia autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu - Fierbinţi, Judeţul Ilfov, şi transcris în Registrul de inscripţii şi transcripţii sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, actul menţionat nu este suficient pentru a constitui temeiul acţiunii formulate.
Este evident că terenul a fost preluat de autorităţi ale Statului Român şi s-a aflat în administrarea mai multor instituţii, iar reclamantul nu îl mai are în folosinţă de foarte mult timp.
Or, un vechi titlu de proprietate - chiar nedesfiinţat într-o procedură judiciară - nevalorificat în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, conform legilor speciale de reparaţie nu face dovada existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţă.
Sunt nefondate şi criticile formulate de reclamant în ceea ce priveşte aplicarea legilor de expropriere, deoarece în mod corect a reţinut curtea de apel că deşi reclamantul a invocat art. 35 din Legea nr. 33/1994, susţinând că bunurile care au fost expropriate şi nu au fost utilizate în termen de un an pentru scopul pentru care au fost preluate, pot fi retrocedate, dacă nu s-a făcut o nouă cerere de expropriere. Or, acest text nu este aplicabil în speţă, de vreme ce exproprierea terenului în litigiu s-a făcut cu mult anterior situaţiilor juridice reglementate de actul normativ menţionat, efectele exproprierii fiind guvernate de legea în vigoare la momentul producerii lor.
În consecinţă, acţiunea în revendicare formulată de reclamant este nefondată şi în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond şi menţinută soluţia de către instanţa de apel.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva Deciziei nr. 283/A din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3077/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3079/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
