ICCJ. Decizia nr. 3223/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3223/2014

Dosar nr. 1251/83/2012

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, sub nr. 1251/83/2012 la data de 15 februarie 2014, reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare, în numele membrilor săi de sindicat B.M., F.M., L.D., M.M., G.M., (...) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa cu Program Prelungit "D.M." Satu Mare, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare, obligarea pârâtei Grădiniţa cu Program Prelungit "D.M." Satu Mare la plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub numele de "al 13-lea salariu" prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, reactualizată cu indicele de inflaţie şi obligarea pârâţilor Consiliul Local Satu Mare şi Unitatea Administrativ Teritorială Satu Mare la asigurarea finanţării şi virarea sumelor necesare în acest sens.

Prin Sentinţa civilă nr. 788/LMA din 24 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul local Satu Mare şi Primarul municipiului Satu Mare.

S-a respins acţiunea civilă formulată de Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare cu sediul în Satu Mare în reprezentarea reclamanţilor B.M., F.M., L.D., M.M., G.M., (...), în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa cu Program Prelungit "D.M.", Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Satu Mare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii cu obligarea pârâtei angajatoare la plata premiului anual aferent anului 2010 "al 13-lea salariu" astfel cum a fost prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi obligarea pârâţilor Consiliul Local Satu Mare şi Unitatea Administrativ Teritorială Satu Mare la asigurarea finanţării şi virarea sumelor necesare în acest sens.

Prin Decizia nr. 672 R din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare în reprezentarea membrilor săi de sindicat.

Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1251/83/2012, la data de 6 martie 2013, fiind fixat termen pentru soluţionare la 2 octombrie 2013.

Prin încheierea din 2 octombrie 2013, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, prin rezoluţia din 22 octombrie 2014, în vederea discutării perimării cererii de recurs.

Înalta Curte va constata perimat recursul, pentru considerentele care succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Aşadar, perimarea operează cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 2 octombrie 2013, stabilit pentru soluţionarea recursului astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.

În raport de aceste considerente şi având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii, timp în care niciuna dintre părţile litigante nu a solicitat continuarea judecăţii recursului şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ. va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Satu Mare împotriva Deciziei nr. 672 R din 5 februarie 2013 a Curţii de Apei Oradea, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3223/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs