ICCJ. Decizia nr. 3103/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3103/2014
Dosar nr. 9694/85/2012
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, sub nr. 9694/85/2012 la data de 1 noiembrie 2012, reclamanta Comuna Cristian, prin primar, a solicitat, în temeiul Legii nr. 255/2010, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri pentru parcelele nr. a, b, c, d, f situate în extravilanul localităţii Cristian; obligarea pârâtului să plătească despăgubirile ce se vor stabili în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că este proprietarul imobilelor în suprafaţă totală de 99.210 mp, expropriate în vederea realizării Autostrăzii Sibiu - Orăştie şi că prin H.G. nr. 522/2011 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate de interes naţional, stabilindu-se un cuantum al despăgubirii în sumă de 813.472,40 RON.
Reclamanta nu şi-a dat acordul în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, care trebuie să se situeze la valoarea reală a imobilului şi a prejudiciului suplimentar încercat, or, la stabilirea valorii, nu s-a luat în calcul şi masa lemnoasă aflată pe aceste terenuri şi valorificată de pârât. Mai mult, nici suma de 813.472,40 RON nu a fost consemnată, deşi sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, bunurile expropriate făcând parte din domeniul privat al comunei Cristian.
După efectuarea raportului de expertiză prin care imobilele expropriate au fost evaluate, reclamanta şi-a precizat cuantumul despăgubirilor la suma de 619.628,12 RON.
Prin Sentinţa nr. 407 din 18 martie 2014 Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a admis acţiunea şi a stabilit cuantumul despăgubirilor pe care pârâtul le datorează reclamantei pentru suprafaţa de 75.569 mp, la suma de 619.628,12 RON, conform expertizei parte integrantă din sentinţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că proprietar asupra imobilelor supuse exproprierii, necesară pentru edificarea Autostrăzii Sibiu - Orăştie, este reclamanta, terenurile făcând parte din domeniul privat al acesteia. În vederea acordării de ajutor şi suport proiectului de autostradă, reclamanta a emis acte administrative de trecere din domeniul privat în cel public al comunei a terenurilor vizate prin expropriere, măsura fiind evident luată "pro causa".
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât a fost apreciată ca nefondată, întrucât terenurile s-au aflat în domeniul privat al comunei până la momentul când a apărut proiectul autostrăzii, ocazie cu care reclamanta a emis acte administrative prin care a schimbat din domeniu privat în domeniu public caracterul terenurilor expropriate.
Reclamanta, nefiind de acord cu preţul, a solicitat intervenţia instanţei pentru stabilirea unei despăgubiri juste. Din Anexa nr. 26 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Cristian nu fac parte parcelele expropriate, fapt care confirmă, în opinia instanţei de fond, convertirea dreptului "pro causa".
Pentru identificarea terenurilor supuse exproprierii instanţa a încuviinţat, la cererea părţilor, efectuarea unei expertize topografice. Conform concluziilor acestei expertize, însuşite de toate părţile din proces, rezultă suprafaţa reală totală afectată de măsura exproprierii, respectiv parcelele a, b, c, d, f din extravilanul localităţii Cristian.
Cu privire la valoarea despăgubirilor, prin expertiză s-a stabilit cuantumul acestora la suma de 619.628,12 RON, sumă pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Braşov, precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a arătat, în esenţă, că acţiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât terenul în litigiu se află în domeniul public al comunei Cristian potrivit art. 7 din Legea nr. 46/2008, astfel că acest teren trece de drept în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea expropriatorului, potrivit art. 28 alin. (11) din Legea nr. 255/2010. Mai mult, pentru parcelele în litigiu, Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 a emis hotărâri de revocare a consemnării sumelor, pe care reclamanta nu le-a atacat. Arată că aceste terenuri fac parte din fondul forestier care, prin efectul legii, sunt în proprietatea publică a comunei, chiar dacă reclamanta nu a completat Anexa nr. 26 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a susţinut, în esenţă, că suprafaţa de teren expropriată face parte din domeniul public al comunei Cristian. Potrivit art. 7 din Legea nr. 46/2008, numai păşunile împădurite pot face parte din fondul forestier proprietate privată al unităţii administrativ-teritoriale, nu şi pădurile. Reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite o H.C.L. cu propunere de completare a Anexei nr. 26 a H.G. nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Sibiu. S-au invocat dispoziţiile H.G. nr. 207/2012 prin care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, fără compensare echivalentă, de către C.N.A.D.N.R. a terenului forestier în suprafaţă de 16,4030 ha, din care 9,9210 ha este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Cristian, cu exceptarea de la plata obligaţiilor băneşti conform art. 14 din Legea nr. 255/2010, în vigoare la data introducerii acţiunii, H.G. nr. 522/2011 fiind abrogată.
În subsidiar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a criticat hotărârea instanţei de fond şi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate de tribunal, arătând că prin expertiză valoarea terenului expropriat a fost stabilit la suma de 156.422 RON.
Prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin titlul de proprietate nr. x/2002 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Sibiu a fost constituit dreptul de proprietate în favoarea comunei Cristian pentru o suprafaţă de 3.302 ha şi 5.200 mp, teren cu destinaţie forestieră, care face parte din fondul forestier naţional.
Potrivit art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 46/2008, fondul forestier naţional poate fi proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, iar potrivit lit. c) şi d) fondul forestier naţional poate fi fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice sau a unităţilor administrativ teritoriale.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. Prin urmare, doar păşunile împădurite pot fi incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, nu şi pădurea propriu-zisă, aşa cum a fost terenul în cauză. În acelaşi sens sunt şi prevederile pct. 9 din Anexa nr. III a Legii nr. 213/1998, care prevede că terenurile cu destinaţie forestieră fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind exceptate doar terenurile din domeniul privat al statului precum şi terenurile proprietatea persoanelor fizice şi juridice de drept privat.
Este adevărat că prin H.G. nr. 522/2011 a fost propusă acordarea de despăgubiri pentru imobilele înscrise în titlul de proprietate nr. x/2002, identificate cu parcelele a, b, c, d, f, în suprafaţă totală de 9,9210 ha, însă prin această hotărâre de guvern doar s-au declanşat procedurile de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada Orăştie - Sibiu, urmând ca situaţia juridică a fiecărui imobil în parte să fie lămurită ulterior, după prezentarea actelor necesare şi întocmirea documentaţiilor cadastrale de către expropriator.
Instanţa de apel a apreciat că, pentru clarificarea situaţiei juridice a terenului în litigiu, prezintă relevanţă avizul din 29 februarie 2012 emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor, aflat la dosarul instanţei de fond, prin care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a terenului în suprafaţă de 99.2010 mp din proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, aviz prin care s-a dispus şi defrişarea vegetaţiei forestiere.
Ca urmare a acestui aviz a fost emisă H.G. nr. 207/2012 prin care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, fără compensare echivalentă de către C.N.A.D.N.R. SA, a unui teren forestier proprietatea publică a statului, în suprafaţă de 16,4030 ha, în care este inclusă şi suprafaţa de teren în litigiu, scoaterea din fondul forestier naţional fiind făcută cu exceptarea de la plata obligaţiilor băneşti prevăzute de Legea nr. 255/2010, conform art. 3 din H.G. nr. 207/2012.
Anterior emiterii H.G. nr. 522/2011 şi H.G. nr. 207/2012 au fost emise acte administrative necontestate care fac dovada apartenenţei la domeniul public a terenului în litigiu. Astfel, la data de 8 mai 2008 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale emite avizul nr. x/2008 pentru amenajamentul pădurii de folosinţă forestieră proprietate publică a comunei Cristian, iar la data de 6 martie 2009 Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale emite Ordinul nr. 157/2009 prin care a fost aprobat amenajamentul fondului forestier proprietate publică a comunei Cristian, având în vedere avizul comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură nr. x/2008.
Toate aceste înscrisuri, cu privire la care instanţa de fond nu face nicio referire ignorându-le în totalitate, sunt dovezi incontestabile că terenul în litigiu aparţine domeniului public al comunei Cristian.
Faptul că terenul nu a fost inclus în Anexa nr. 26 la H.G. nr. 978/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sibiu, municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Sibiu, nu poate fi invocat cu succes de reclamantă, ci acest lucru a fost sesizat inclusiv de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Sibiu, care a emis Decizia nr. 19 din 3 aprilie 2012 prin care a dispus includerea suprafeţei fondului forestier al comunei Cristian în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale Cristian.
Despre acest fapt se face vorbire în lucrarea de expertiză efectuată în faţa instanţei de fond, experţii arătând că, după acest control al Curţii de Conturi, comuna Cristian a emis H.C.L. Cristian nr. 86/2012 prin care s-a aprobat înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei a terenurilor având categoria de folosinţă "păduri", cu datele de identificare cuprinse în Anexa nr. 1.
Din această Anexă se observă că terenul înscris în titlul de proprietate nr. x/2002 în suprafaţă de 3.292,60 ha a fost trecut în domeniul public al comunei Cristian. Suprafaţa totală a titlului de proprietate nr. x/2002 era de 3.302,52 ha, însă porţiunea de 9,9210 ha era trecută deja în domeniul public al statului prin H.C.L. Cristian nr. 82/2011.
Instanţa de apel a constatat că situaţia acestui teren nu este singulară, la dosarul cauzei fiind depuse şi alte titluri de proprietate pentru terenuri cu destinaţie forestieră constituite în favoarea comunei Şelimbăr şi comunei Sălişte, aceste terenuri trecând din proprietatea publică a comunei în proprietatea publică a Statului şi administrarea C.N.A.D.N.R. SA prin H.C.L. Şelimbăr nr. 31/2009 şi a Consiliului Local Sălişte nr. 135/2011.
Alături de terenul în litigiu, aparţinând comunei Cristian au fost incluse în Anexa la H.G. nr. 522/2011 şi alte terenuri, aparţinând altor comune şi altor proprietari, publici sau privaţi, fiind evident că prin declanşarea procedurii de expropriere prin H.G. nr. 1231/2010, Guvernul a urmărit identificarea imobilelor care constituie "coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică" şi identificarea proprietarilor acelor imobile, fără însă ca aceasta să aibă ca efect recunoaşterea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor astfel identificate, cum în mod eronat şi fără temei legal susţine reclamanta.
În ceea ce priveşte evaluarea terenurilor, aceasta este o operaţiune obligatorie într-o astfel de procedură, în care se pune problema finanţării interne şi externe a unei lucrări de o asemenea amploare, fără ca plata despăgubirilor să poată fi cerută în baza acestei Liste anexe, ci urmează ca pentru fiecare proprietar în parte să fie emisă hotărâre individuală de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor, conform art. 9 şi 20 din Legea nr. 255/2010.
Instanţa de apel a menţionat şi faptul că, pe parcursul soluţionării litigiului, au fost emise Hotărârile nr. 2, 8, 35 şi 26/2013 de către Comisia de verificare a dreptului de proprietate în temeiul cărora, în urma analizării documentaţiei cadastral-juridice a imobilului în litigiu, comisia a constatat că aceste imobile se află în proprietatea publică a localităţii Cristian şi a dispus anularea consemnării sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri pentru terenurile în litigiu.
S-a concluzionat că, în mod greşit a fost a fost admisă acţiunea, în condiţiile în care bunurile aflate în proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale au trecut de drept în proprietatea publică a statului şi administrarea expropriatorului conform art. 28 alin. (11) din Legea nr. 255/2010.
Instanţa de apel a constatat că este fondat şi motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu privind cuantumul despăgubirilor acordate de instanţa de fond, întrucât dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 conform cărora despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, nu sunt incidente în speţă, având în vedere că obiectul litigiului nu este stabilirea despăgubirilor.
În opinia instanţei de apel, textul arătat mai sus se aplică doar dacă părţile se înţeleg cu privire la expropriere, însă nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor şi solicită instanţei efectuarea unei expertize în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 care să stabilească cuantumul despăgubirilor, ceea ce nu este în speţă. Reţinerea instanţei de fond în sensul că "reclamanta nefiind de acord cu preţul a solicitat intervenţia instanţei pentru stabilirea unei despăgubiri juste" este de natură să dovedească confuzia în care s-a aflat instanţa de fond în ceea ce priveşte esenţa litigiului.
S-a apreciat însă că acest motiv de apel este subsidiar şi nu poate duce la o reducere a despăgubirilor acordate de instanţa de fond, atâta timp cât a fost apreciat ca întemeiat primul motiv din apelul Parchetului şi apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, referitor la apartenenţa imobilului la domeniul public şi la imposibilitatea acordării de despăgubiri reclamantei Comuna Cristian, pentru acest motiv. Or, în aceste condiţii, nu mai prezintă relevanţă, din punct de vedere juridic, valoarea imobilelor care au trecut din proprietatea publică a comunei în proprietatea publică a Statului Român, pentru realizarea unei lucrări de interes public naţional.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta Comuna Cristian, prin primar, formulând următoarele critici:
Instanţa de apel a fost în eroare cu privire la obiectul concret al acţiunii. Astfel, deşi a fost învestită cu o cerere de stabilire a despăgubirilor, faţă de apărările pârâtului, s-a ajuns să se analizeze dacă are sau nu drept la despăgubiri, pornind de la natura proprietăţii private/publice asupra imobilului.
În acest sens, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că imobilele în litigiu au aparţinut domeniului public al Comunei Cristian raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic coroborat cu art. 9, Anexa nr. III a Legii nr. 213/1998, conform cărora pădurile fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale.
Aceasta întrucât, în speţă, terenurile în litigiu nu au fost incluse niciodată în domeniul public al Comunei Cristian, ci au fost dobândite prin titlul de proprietate nr. x/2002 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Sibiu, motiv pentru care nici nu sunt înscrise în Anexa nr. 26 la H.G. nr. 978/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sibiu, municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Sibiu.
Având în vedere că titlul de proprietate arătat este constituit în temeiul Legii nr. 18/1991, iar Legea nr. 18/1991 reglementează constituirea/reconstituirea dreptului de proprietate privată, este evident că acest teren a intrat în domeniul privat al comunei.
Doar după emiterea unei hotărâri de guvern potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1998 un bun imobil trece din domeniul privat în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, astfel încât până la această trecere bunul aparţine domeniului privat.
Recurenta susţine că, la stabilirea naturii proprietăţii imobilelor, se impune a se lua în considerare doar actele care au ca obiect aceste imobile nu şi cele care ar fi trebuit îndeplinite sau cele emise după momentul declanşării lucrărilor de expropriere.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a confirmat natura privată a proprietăţii comunei Cristian asupra imobilelor în litigiu la momentul publicării în M. Of. al României a Anexei nr. 2 a H.G. nr. 522/2011 prin care s-a stabilit dreptul la despăgubire al reclamantei şi cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator pentru fiecare parcelă în parte, probă ignorată de instanţa de apel.
Apreciază că hotărârile Comisiei de Verificare a Dreptului de Proprietate asupra imobilelor supuse exproprierii, adoptate după promovarea prezentei acţiuni în august 2013, nu sunt în măsură să modifice o hotărâre de guvern, să înlăture efectele juridice ale acesteia şi să stabilească că, pentru imobilele proprietatea privată a Comunei Cristian propuse pentru expropriere, se anulează sumele consemnate cu titlu de despăgubire.
O a doua critică a recurentei se referă la faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despre care a reţinut că sunt aplicabile doar dacă părţile se înţeleg cu privire la expropriere, însă nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor şi solicită o expertiză, ceea ce nu ar fi cazul în speţă.
Or, recurenta-reclamantă se află tocmai în această situaţie, respectiv nu se opune exproprierii, iar H.C.L. Cristian nr. 82/2011 a fost emisă pentru a ajuta expropriatorul în demersul său, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond. Cât timp nu se contestă exproprierea, ci cuantumul despăgubirilor, sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Braşov, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine greşita calificare a obiectului juridic al acţiunii. Arată că a învestit instanţa cu o acţiune în stabilirea cuantumului despăgubirilor, iar aceasta s-a pronunţat cu privire la regimul juridic al acestor despăgubiri, concluzionând că nu sunt datorate.
Critica recurentei este determinată de aprecierea instanţei de apel în sensul că dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului expropriat a fost transferat cu titlu gratuit în domeniul public al statului, astfel că reclamanta nu este îndreptăţită la despăgubiri.
Înalta Curte constată că, în aplicarea acestui raţionament juridic, nu a fost schimbat obiectul acţiunii, ci s-au verificat condiţiile de fond ale acesteia, sens în care s-a dispus respingerea ei, în considerarea obiectului exproprierii-teren forestier şi a regimului juridic al acestuia.
Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, bunurile imobile, proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condiţiile legii, în proprietatea publică a statului şi în administrarea reprezentanţilor expropriatorilor, în termen de 30 de zile de la înştiinţarea unităţii administrativ-teritoriale.
În aplicarea acestei dispoziţii a fost emisă H.G. nr. 207/2012 prin care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, fără compensare echivalentă, a terenului forestier în litigiu. S-a menţionat expres faptul că scoaterea definitivă a terenului prevăzut la art. 1 alin. (1) se face cu exceptarea de la plata obligaţiilor băneşti conform art. 14 din Legea nr. 255/2010. Prin urmare, în acest caz, exproprierea s-a făcut fără despăgubiri. Această împrejurare, constatată de instanţa de apel, nu excede cadrului procesual, cum a susţinut recurenta, ci reprezintă o verificare a existenţei dreptului reclamantei la despăgubiri, acesta neputând fi prezumat doar în baza unui act administrativ ce alocă despăgubiri provizorii, cu atât mai mult cu cât legea obligă, în etapa următoare, la verificarea situaţiei juridice a imobilului anterior eliberării despăgubirilor finale.
Reclamanta a mai criticat şi modul în care instanţa de apel a stabilit regimul juridic al terenului, susţinând că terenul expropriat era inclus, la momentul publicării hotărârii de acordare a despăgubirilor, în domeniul privat al comunei, fiindu-i reconstituit acesteia în baza Legii nr. 18/1991, astfel că modificările ulterioare în situaţia acestui teren nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte plata despăgubirilor.
Este eronată o astfel de apreciere întrucât, regimul juridic al fondului forestier este dat, nu de parcurgerea unei proceduri de declarare a bunului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, printr-un act propriu de voinţă al acesteia, ci de categoria de folosinţă căreia îi aparţine de drept bunul. Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, fondul forestier naţional al unităţilor administrativ-teritoriale este inclus în domeniul public al acestora, cu excepţia păşunilor împădurite, care pot face obiect al dreptului de proprietate privată al acestor unităţi.
Chiar dacă imobilul provine din domeniul privat al comunei, în urma procesului de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, el trebuia trecut în domeniul public prin procedura specială de declarare, reclamanta neputându-şi invoca, în susţinerea pretenţiilor sale, propria culpă constând în refuzul de a se conforma dispoziţiilor legale, până la emiterea H.C.L. nr. 82/2001. Cu privire la această hotărâre de trecere a terenului în domeniul public al statului, recurenta a susţinut că, în acest mod, îl ajută pe expropriator, însă aceasta nu reprezintă decât conformarea reclamantei la norma legală.
Împrejurarea că hotărârea menţionată a fost adoptată după declanşarea procedurilor de expropriere şi întocmirea listei de despăgubiri provizorii, nu înseamnă că nu îşi produce efecte şi nu este opozabilă erga omnes, inclusiv expropriatorului.
O dovadă în acest sens este şi faptul că expropriatorul a revocat deciziile de acordare a despăgubirilor pentru terenurile trecute în domeniul public.
Pornind de la acest regim juridic ce nu mai poate fi contestat, în mod corect instanţa de apel a constatat că reclamanta nu are dreptul la despăgubiri pentru terenul expropriat.
Mai susţine recurenta că, atât timp cât nu s-a opus exproprierii, în mod greşit instanţa de apel a înlăturat de la aplicare, în cauză, dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, deşi etapa jurisdicţională a procedurii de expropriere este limitată la contestarea cuantumului despăgubirilor, neputându-se statua asupra dispoziţiei de expropriere.
Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că "primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî". Susţine recurenta că instanţa de apel a considerat aplicabilă această dispoziţie "doar în situaţia în care părţile se înţeleg cu privire la expropriere şi se contestă doar despăgubirile, ceea ce nu este în speţă".
Este o apreciere eronată asupra motivului pentru care instanţa de apel a înlăturat norma legală menţionată, întrucât aceasta a respins acţiunea privind acordarea despăgubirilor, constatând că pentru respectivele terenuri reclamanta nu este îndreptăţită a le solicita. Stabilirea valorii reale a despăgubirilor pretinse de reclamantă a fost considerată subsidiară cât timp s-a reţinut, ca fondată, teza referitoare la apartenenţa imobilului la domeniul public şi imposibilitatea acordării de despăgubiri.
Pe de altă parte, înlăturarea despăgubirilor deja acordate nu a fost hotărâtă de instanţa de judecată, prin referire la regimul acestei plăţi, ci a fost dispusă chiar de expropriator, în procedură administrativă, prin revocarea dispoziţiilor de plată, faţă de stabilirea în mod clar şi fără echivoc a regimului juridic al terenului.
Împrejurarea că recurenta nu s-a opus exproprierii nu este relevantă în etapa jurisdicţională în care se stabileşte caracterul cert al despăgubirilor, cum a susţinut recurenta, căci legea nici nu îi permite manifestarea unei astfel de opoziţii. Chiar dacă situaţia premisă în declanşarea acestui litigiu a fost aceea că părţile nu s-au înţeles cu privire la cuantumul despăgubirilor, aceasta nu împiedică instanţa să analizeze regimul juridic al bunului supus exproprierii pentru care se acordă aceste despăgubiri. Întrucât reclamanta a contestat suma oferită, a fost verificat inclusiv izvorul legal al dreptului său la despăgubiri, în mod corect constatându-se inexistenţa unui temei juridic al plăţii.
Faţă de aceste împrejurări, reţinând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte va respinge, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Cristian, prin primar împotriva Deciziei nr. 36 din 15 mai 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3098/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3117/2014. Civil → |
|---|
