ICCJ. Decizia nr. 3061/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3061/2014
Dosar nr. 61311/3/2010
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2010, reclamanta SC A.W. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 193 mp situat în Bucureşti, Şos. P., având număr cadastral provizoriu X1, la suma de 154.400 euro.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara unui teren în suprafaţa de 7.000 mp situat în Bucureşti, Şos. P., sector 2, identificat cu nr. cadastral X2. Conform Hotărârii emise de Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul supralărgirii şoselei Pipera, o parte din terenul proprietatea reclamantei aflându-se pe acest amplasament. Suma acordată, de 20.416 RON, nu corespunde valorii reale a terenului. Astfel, în zonă terenurile s-au vândut cu un preţ net superior valorilor stabilite conform Procesului-verbal din 7 decembrie 2010 şi hotărârii aferente, respectiv 45 euro/mp. În plus, dauna creată societăţii reclamante prin expropriere nu constă doar în valoarea terenului expropriat, ci şi în scăderea de valoare a restului terenului.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 9 - 10 din Legea nr. 198/2004, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, H.G. nr. 941/2004 şi H.G. nr. 1546/2006.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare a susţinut, în esenţă, că reclamanta nu a depus cerere pentru plata despăgubirilor calculate de pârâtă şi nici nu a ataşat documente privind dreptul de proprietate asupra imobilului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1018 din 9 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 193 mp situat în Şos. P., sector 2 Bucureşti, expropriat prin Hotărârea din 7 decembrie 2010 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, la 126.222 euro, echivalent în lei la data plăţii, la cursul B.N.R.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor de mai sus, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a cuantificat despăgubirile la suma de 37.172 RON pentru terenul expropriat cu nr. cadastral X1.
Expertiza efectuată în cauză de către comisia de experţi desemnată potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 a avut drept obiective stabilirea valorii de circulaţie a imobilului expropriat, stabilirea cuantumului complet al despăgubirilor, atât la data transferului dreptului de proprietate, cât şi la momentului efectuării expertizei, stabilirea prejudiciului cauzat proprietarului urmare a exproprierii parţiale, respectiv dacă valoarea restului de teren rămas va scădea sau nu după efectuarea lucrării de utilitate publică.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, la data efectuării expertizei valoarea de circulaţie a terenului expropriat era de 126.222 euro. Experţii au concluzionat că în urma exproprierii reclamanta nu a încercat un prejudiciu, întrucât şi înainte de executarea lucrării de utilitate publică avea accesul asigurat către Şos. Pipera pe toate laturile terenului.
În drept, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 - în reglementarea dată prin modificarea adusă prin O.U.G. nr. 228/2008, "acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
În privinţa modului de calcul al despăgubirilor, tribunalul a constatat că experţii au calculat valoarea despăgubirii ţinând cont de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel cu cel expropriat, în acest sens fiind anexate raportului de expertiză oferte de vânzare ale unor terenuri similare celui expropriat.
Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că valoarea propusă se încadrează între cea stabilită de expropriator şi cea solicitată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin apelul declarat, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, după prezentarea istoricului cauzei, a susţinut că în mod greşit au fost respinse obiecţiunile la expertiza efectuată în primă instanţă şi s-a admis acţiunea, acordându-se reclamantei suma rezultată din expertiză.
Or, instanţa de judecată ar fi trebuit să stabilească contravaloarea despăgubirilor în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, ţinând cont de grila actualizată de Camera Notarilor Publici, întrucât exproprierea a avut loc în baza Legii nr. 198/2004, care conţine prevederi derogatorii de la dreptul comun, respectiv Legea nr. 33/1994. Astfel, în timp ce Legea nr. 33/1994 vorbeşte despre valoarea de piaţă a bunului expropriat, Legea nr. 198/2004 se referă la valoarea stabilită conform expertizei actualizate de Camera Notarilor Publici. Suma pe care pârâtul a oferit-o a fost stabilită potrivit prevederilor citate, în funcţie de valoarea terenului din expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici pentru 2010.
Ca atare, tribunalul nu putea stabili o altă valoare în condiţiile în care exproprierea a fost efectuată în baza unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, în cel mai rău caz trebuia să ia în calcul valoarea din grila Camerei Notarilor Publici la data efectuării raportului de expertiză de către comisia de 3 experţi.
Apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a arătat că sentinţa atacată este netemeinică sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat.
Astfel, valoarea despăgubirilor propusă de către comisia de experţi şi omologată de prima instanţă este nejustificat de mare, ţinând cont de suprafaţa terenului expropriat, de amplasament, cât şi de realităţile actuale ale pieţei imobiliare, marcate de o stagnare, evoluţia valorilor imobiliare fiind în scădere începând cu mijlocul anului 2008, în condiţii de blocare a pieţei imobiliare şi de înăsprire a condiţiilor de creditare.
Pe de altă parte, valoarea stabilită prin raportul de expertiză nu reprezintă valoarea reală a imobilului, în sensul de preţ la care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, fiind vorba de preţuri exagerate, mult peste valoarea pe care reclamanta ar putea să o obţină pe piaţa liberă. La aprecierea valorii suprafeţei expropriate trebuia luat în considerare preţul pe care reclamanta l-ar putea obţine dacă ar vinde efectiv o suprafaţă de teren de 193 mp.
În raport de aceste considerente, valoarea cea mai aproape de realitate este cea menţionată în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 7 decembrie 2010, întrucât ţine cont atât de suprafaţa de teren efectiv expropriată, de destinaţia concretă a terenului, cât şi de valoarea la care se vând imobilele în zonă.
În speţă, instanţa de judecată avea posibilitatea să reţină o altă valoare decât cea din raport, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, şi nu era ţinută de concluziile probei, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului.
Sintagma "preţurile cu care se vând în mod obişnuit", în interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în speţe asemănătoare, reprezintă preţurile de vânzare (tranzacţionare) reale, şi nu ofertele de vânzare inserate în anunţuri publicate. Singurele valori certe de tranzacţionare sunt cele evidenţiate de Primărie şi de Camera Notarilor Publici, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentice încheiate în aceeaşi perioadă. În cauză, experţii nu au avut în vedere aceste valori la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor.
În apel, la solicitarea părţilor s-a efectuat o nouă expertiză evaluatorie.
Prin Decizia civilă nr. 217A din 22 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Municipiul Bucureşti prin Primarul General - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 1018 din 9 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul că a stabilit despăgubirile cuvenite pentru imobilul expropriat la sumă de 97.272 euro, în echivalent lei la data plăţii, în funcţie de cursul B.N.R., a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a reţinut că litigiul prezent a fost generat de nemulţumirea reclamantei de cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea sa conform Legii nr. 198/2004, prin Hotărârea din 7 decembrie 2010 emisă de pârât.
În cauză, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor. O dispoziţie similară se regăseşte şi în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, act normativ prin care a fost abrogată expres Legea nr. 198/2004.
Aşadar, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, legea specială, care reglementează exproprierile operate în scopul realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, trimite expres la dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 33/1994, care reprezintă legea cadru în materia exproprierii. Or, aceasta stabileşte în materia exproprierilor un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, coroborate cu cele ale Legii nr. 33/1994, rezultă că opţiunea legiuitorului, în materie de expropriere, este în sensul de a oferi proprietarului expropriat pentru cauză de utilitate publică o reparaţie la valoarea de piaţă a imobilului ce face obiectul acestei măsuri, valoare stabilită cu luarea în considerare a tuturor particularităţilor terenului în cauză şi nu prin raportare la o evaluare standard, realizată cu caracter general pentru un alt scop.
În aceste condiţii, instanţa de fond corect a reţinut că în cauză se impunea întocmirea unei expertize în condiţiile stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criteriu imperativ impus de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 şi reluat şi în art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Susţinerea că instanţa anterioară trebuia să aibă în vedere exclusiv raportul de evaluare folosit de notarii publici, potrivit art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, nu răspunde cerinţelor legale pentru stabilirea valorii reale de piaţă şi nu ţine seama de norma de trimitere la care s-a făcut anterior referire, normă cu caracter special în raport de cea înscrisă în textul citat.
Câtă vreme Legea nr. 198/2004, prin trimiterea expresă pe care o face la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/2004, stabileşte că pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, atât comisia de experţi, cât şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, în mod judicios prima instanţă nu s-a raportat la grila notarilor publici, care conţine doar valori orientative ale proprietăţilor imobiliare bazate pe analiza tranzacţiilor efectuate în anii anteriori şi pe anticiparea evoluţiei viitoare.
Evaluarea unei proprietăţi imobiliare, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, presupune identificarea proprietăţii imobiliare şi efectuarea inspecţiei tehnice a acesteia, ceea ce implică necesitatea solicitării părerii unor specialişti, cu atât mai mult cu cât ghidurile respective, stabilind doar valori minime, nu acoperă toate situaţiile din practică.
Prin urmare, luarea în considerare a altei valori decât cea de preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială ar contraveni art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care, spre deosebire de art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (actualmente art. 5 din Legea nr. 255/2010), instituie un standard de evaluare, iar nu un simplu element de analiză a informaţiilor cu privire la piaţa imobiliară.
În ceea ce priveşte criticile relative la modalitatea în care s-a realizat evaluarea terenului supus exproprierii la fond, formulate de ambii apelanţi, instanţa de apel a apreciat că sunt întemeiate, în sensul că în mod greşit comisia de experţi s-a raportat, aşa cum rezultă neîndoielnic din raportul de expertiză omologat, la preţurile de ofertare preluate din publicaţiile de specialitate, precum şi de la agenţiile imobiliare.
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, cu precizarea făcută de legiuitor în alin. (2), în sensul că pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În apel, au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri în raport de care părţile au susţinut că pot fi apreciate ca fiind similare celui expropriat.
Pentru a da eficienţă criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatorie a terenului expropriat, stabilind ca obiective evaluarea prin raportare la preţurile de tranzacţionare a terenului în litigiu la momentul realizării lucrării în apel, urmând ca experţii să justifice, în cazul în care se vor aplica indici de corecţie, motivele care au determinat aplicarea acestora.
Aşa fiind, în ceea ce priveşte criticile legate de metodele de calcul folosite de către experţii care au efectuat expertiza în primă instanţă, s-a constatat că acestea au rămas fără obiect, în condiţiile administrării un nou asemenea mijloc de probă.
Referitor la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanţa de apel a reţinut că prin raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală, astfel cum acesta a fost completat, comisia de experţi a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 97.272 euro, raportându-se la contractele anexate la dosar, apreciind că doar parţial aceste înscrisuri autentice vizează imobile similare celui expropriat şi pot reprezenta scripte de comparaţie. În cauză, experţii au motivat, cu trimitere concretă la starea de fapt a terenului expropriat, care este considerentul pentru care contractele de dare în plată anexate nu pot constitui un criteriu în stabilirea valorii terenului expropriat (argumentele expuse având suport în probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că terenul care a făcut obiect al acestor contracte a fost înstrăinat cu luarea în considerare a valorii sale contabile, iar nu a cererii şi ofertei).
În legătură cu metoda de evaluare folosită de către comisia care a efectuat expertiza completată din apel, Curtea a apreciat că aceasta este conformă prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Câtă vreme legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, concluzie ce reiese din chiar cuprinsul textului citat, despăgubirea trebuie să reprezinte o compensaţie pentru pierderea efectiv suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului său de proprietate, raportată la preţul cu care respectiva proprietate ar fi putut fi înstrăinată, adică preţul de piaţă al acesteia la momentul realizării efective a exproprierii.
Pentru stabilirea acestor valori, experţii au examinat tranzacţiile imobiliare identificate ca fiind încheiate în perioade de timp apropiate de momentele de referinţă stabilite de instanţă, indicând, aferent fiecărui moment, comparabilele supuse analizei, comparabila selectată drept reper pentru stabilirea preţului unitar, cu analiza comparativă a caracteristicilor relevante ale terenului expropriat şi ale comparabilelor şi cu explicitarea indicilor de corecţie aplicaţi, unde a fost cazul.
În ceea ce priveşte caracterul relevant al tranzacţiei luate în considerare pentru stabilirea preţului unitar, instanţa de apel a constatat că acest aspect rezultă din analiza realizată de experţi, care au examinat elementele caracteristice ale terenurilor care au făcut obiectul tranzacţiilor imobiliare, argumentând în mod corespunzător identificarea comparabilei celei mai apropiate şi aplicarea indicilor de corecţie.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a învederat că hotărârea recurată este nelegală pentru că a stabilit despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat în baza unui raport de evaluare ce a calculat cuantumul despăgubirii prin aplicarea arbitrară a unor indici de corecţie privind suprafaţa imobilului.
Recurentul a arătat că cei doi dintre experţi, M.T. şi M.D., au făcut parte şi din comisia de experţi care a stabilit valoarea despăgubirii în faţa instanţei de fond; la acel moment, indicii de corecţie au fost aplicaţi la valori reprezentând oferte de vânzare a unor terenuri similare, pe când, în apel, au fost raportaţi la valori reprezentând preţuri de vânzare a unor terenuri similare. Or, cei doi experţi ar fi trebuit ca atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel să fie consecvenţi în aplicarea indicilor de corecţie. Pe de altă parte, aceiaşi experţi, la fond, au folosit preţurile unor terenuri în suprafaţă de 260 mp, 270 mp şi 400 mp, cărora le-au aplicat corecţii de -10%, - 20% şi -30% din cauza diferenţei de suprafaţă, însă, în faţa instanţei de apel, au avut în vedere preţul unui teren în suprafaţă de 17.961 mp, căruia i-au aplicat o corecţie de +20% din cauza diferenţei de suprafaţă. Se poate observa că, deşi în cazul ambelor expertize terenurile folosite pentru comparaţie aveau suprafeţe mai mari decât cel expropriat, indicii de corecţie folosiţi la fond sunt negativi, iar cel aplicat în apel este pozitiv, ceea ce denotă lipsa de profesionalism şi subiectivitate din partea experţilor.
În cauză, aplicarea indicelui de corecţie pozitiv, întrucât suprafaţa expropriată este mai mică decât suprafaţa terenului folosit spre comparaţie, nu este legală, deoarece suprafaţa utilizată drept comparaţie este de 15.554 mp, şi nu de 17.961 mp; pe de altă parte, comparaţia trebuie făcută între suprafaţa terenului din care se face exproprierea (7.000 mp) şi suprafaţa terenului folosit spre comparaţie (15.554 mp), în caz contrar ajungându-se la situaţii absurde (cu cât este mai mică suprafaţa expropriată, cu atât este mai mare valoarea raportată la preţul unui mp). Justificarea aplicării procentului de +20% nu are nicio acoperire, întrucât nu s-a administrat nicio dovadă din care să rezulte diferenţele între cele două terenuri. Explicaţiile comisiei de experţi sunt pur teoretice şi nu au în vedere situaţia concretă a terenului expropriat.
Recurentul a mai arătat că despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat trebuia stabilită cu respectarea prevederilor legii în baza căreia a fost efectuată exproprierea, lege specială care derogă de la prevederile legii generale, adică în funcţie de valorile din grila notarilor publici. Prin urmare, instanţa trebuie să interpreteze şi să aplice corect Legea nr. 198/2004 raportat la Legea nr. 33/1994.
În speţă, pârâtul a realizat procedura de expropriere în baza unei legi speciale, care prevede că valoarea despăgubirii se calculează conform valorii din grila notarilor publici - art. 4 alin. (9). Despăgubirea calculată astfel reprezintă suma pe care o are de încasat persoana expropriată. În baza art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, persoana expropriată are dreptul să conteste contravaloarea despăgubirii astfel calculate - art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Prin urmare, trimiterea legii speciale la prevederile legii generale trebuie interpretată în sensul aplicării legii generale, astfel încât să nu golească de conţinut prevederile legii speciale.
Astfel, dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată, respectiv instanţa competentă să judece contestaţia, soluţia pe care o poate adopta instanţa de judecată, verificarea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum şi componenţa comisiei de experţi.
Aceleaşi dispoziţii nu sunt aplicabile însă cât priveşte persoana care învesteşte instanţa de judecată, soluţia pe care o poate adopta instanţa de judecată, respectiv dispunerea exproprierii, precum şi criteriile de stabilire a despăgubirii.
Aşa cum rezultă din dosar, pârâtul a stabilit contravaloarea despăgubirii cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, în funcţie de grila notarilor publici şi de locul unde se situează imobilul expropriat.
Dacă pe parcursul judecării contestaţiei, instanţa de judecată ar fi constatat că nu s-au respectat prevederile citate, atunci, în urma calculelor efectuate de comisia de experţi, ar fi trebuit să stabilească contravaloarea corectă a despăgubirilor.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, instanţa a fost învestită cu o contestaţie împotriva Hotărârii din 7 decembrie 2010 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, reclamanta solicitând reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite de comisie.
În mod corect, prin decizia atacată instanţa de apel a înlăturat critica pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocată în memoriul de apel, referitoare la incidenţa în cauză a unei proceduri derogatorii, speciale, de stabilire a despăgubirilor, conferită de dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în speţă numai în ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată, soluţia pe care o poate adopta aceasta, respectiv verificarea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum şi componenţa comisiei de experţi, iar nu cât priveşte persoana care învesteşte instanţa de judecată, soluţia pe care o poate adopta instanţa de judecată, respectiv dispunerea exproprierii, şi criteriile de stabilire a despăgubirii, cele din urmă supuse normelor speciale prevăzute de art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004.
Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că, potrivit textului de lege citat, "raportul de evaluare se întocmeşte având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare". Acest text vizează însă exclusiv evaluarea făcută de însuşi expropriator, în faza administrativă.
Aceeaşi Lege nr. 198/2004, atunci când reglementează calea contestării în instanţă a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în art. 9 alin. (3) - în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, stipulează că "acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Chiar textul normei din legea specială relevă fără echivoc faptul că trimiterea pe care o face la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirii sub toate aspectele reglementate de normele la care se face referire, fără restricţia pe care o impune interpretarea evident greşită a recurentului. Aşadar, însăşi legea specială face trimitere la dreptul comun în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a contestaţiei în conformitate cu art. 25, 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.
Ca atare, analiza fondului contestaţiei prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupune administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriatului, prin raportare la criteriile indicate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care au şi procedat instanţele de fond.
În lipsa vreunei norme exprese în Legea nr. 198/2004, care să limiteze sau să restrângă în vreun fel aplicarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a procedat în mod corect, dând eficienţă deplină prevederilor potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Textul legal invocat de pârât, art. 4 alin. (9), referitor la evaluare, din Legea nr. 198/2004, este aplicabil exclusiv în procedura administrativă prealabilă exproprierii, cum s-a arătat anterior, iar nu cu ocazia stabilirii despăgubirilor de către instanţă. Această concluzie se bazează pe interpretarea logică şi sistematică a prevederilor acestei legi speciale, care reglementează în mod detaliat etapele administrative ale procedurii de expropriere, distincte de etapa judiciară la care se face trimitere în caz de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirii emise de expropriator.
Evaluarea făcută exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare elaborat pentru uzul birourilor notariale, susţinută de recurent, are caracter estimativ, acest aspect rezultând din prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004, care face trimitere la dispoziţiile art. 5 şi 6 din acelaşi act normativ, în sensul că "hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condiţiile legii se comunică solicitantului, precum şi celorlalţi titulari ori, după caz, titulari aparenţi, se afişează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat şi în extras, pe pagina proprie de internet a expropriatorului".
Ulterior, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.
Aşadar, estimarea invocată de recurent semnifică, din perspectiva conţinutul său semantic, operaţiunea de evaluare cu aproximaţie, de apreciere a valorii sau mărimii pe baza unor date incomplete, această operaţiune fiind efectuată de către expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de vedere al persoanei expropriate. Or, estimarea, ca modalitate de determinare a unei valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialităţii.
Tocmai datorită caracterului orientativ şi estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare întocmite la solicitarea camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana expropriată, care se consideră nedreptăţită prin suma ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanţei stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În măsura în care expropriatorul a cuantificat incorect cuantumul despăgubirilor în procedura administrativă, se justifică reevaluarea acestora de către instanţa de judecată.
Din această perspectivă, pentru considerentele prezentate anterior critica recurentului privind norma de drept aplicabilă este nefondată.
Recurentul invocă prin recurs şi nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce priveşte stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite reclamantei în baza unui raport de evaluare ce a calculat cuantumul despăgubirii prin aplicarea arbitrară a unor indici de corecţie privind suprafaţa imobilului.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Înalta Curte constată că instanţa de apel, sancţionând raportul iniţial efectuat la fond doar pe baza unor oferte imobiliare, a dispus efectuarea raportului de expertiză în condiţiile Legii nr. 33/1994, lucrarea fiind depusă la fila 188 şi urm. dosar apel; prin acest nou raport de expertiză, comisia de experţi s-a raportat la contracte de vânzare-cumpărare încheiate până la data efectuării lucrării pentru terenuri pe cât posibil similare celui expropriat.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în speţă s-a făcut o aplicare corectă a textului analizat, acesta fiind, de altfel, singurul aspect de nelegalitate ce poate fi cenzurat în recurs din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu celelalte susţineri referitoare la aplicarea arbitrară a unor indici de corecţie privind suprafaţa imobilului expropriat. Argumentele vizând includerea unor coeficienţi într-o formulă de calcul complexă constituie, în realitate, o obiecţiune la raportul de expertiză întocmit într-o fază procesuală anterioară.
Prin urmare, contestarea aprecierii de către instanţa de apel a concluziilor raportului de expertiză reprezintă o critică de netemeinicie, astfel că evaluarea nu este posibil a fi realizată în recurs, controlul jurisdicţional în această etapă procesuală fiind exclusiv unul de legalitate, aceasta deoarece criticile referitoare la greşita interpretare a probelor care au condus la o greşită stabilire a situaţiei de fapt nu mai formează motiv de recurs, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
De altfel, examinarea utilităţii şi a concludenţei unei probe în soluţionarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanţei învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs faţă de cele menţionate în precedent, în legătură cu abrogarea, la data pronunţării deciziei recurate, a motivului de recurs ce oferea posibilitatea verificării temeiniciei hotărârii.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, este nefondat şi sub acest motiv de recurs.
Ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva Deciziei nr. 217A din 22 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva Deciziei nr. 217A din 22 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3058/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3074/2014. Civil. Hotarare care sa ţină loc... → |
|---|
