ICCJ. Decizia nr. 3193/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3193/2014
Dosar nr. 11835/95/2010*
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 8547/95 la 18 iulie 2010, petenţii M.C., P.P. şi F.A. au chemat în judecată intimata SC C.E.T. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată aceasta la despăgubiri în cuantum de 50% din valoarea eficienţei economice rezultată prin exploatarea invenţiei denumită „Căptuşala de protecţie a morilor de cărbune” la blocurile 1, 3, 4, 6 şi 7 în perioada anilor 2002 - 2009, în baza brevetului de invenţie din 30 iunie 2009, sumele rezultate urmând a fi reactualizate la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii.
Prin încheierea din data de 28 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 8547/95/2010 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea la secţia civilă, a Tribunalului Gorj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, sub nr. 11835/95/2010.
Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. 114 de la 28 februarie 2011 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamanţi, prin Decizia nr. 49 din 4 aprilie 2013, a respins calea de atac, ca nefondată pentru considerentele ce urmează.
Reclamanţii au arătat că sunt coautori ai invenţiei denumită „Căptuşala de protecţie a morilor de cărbune” atestaţi de brevetul de invenţie din 30 iunie 2009 şi că, începând cu anul 2002 şi până în 01 aprilie 2005, soluţia tehnică a fost aplicată de către intimată la blocul 1 cu 4 mori de cărbune, blocul 3 cu o moară de cărbune, blocul 4 cu 4 mori de cărbune, blocul 6 cu 3 mori de cărbune iar la blocul 7 cu o moară de cărbune, deşi s-a stabilit că extinderea aplicării invenţiei să se realizeze numai cu acordul scris al inventatorilor, acest lucru nu a fost respectat de societatea intimată.
Din anul 2002 şi până în prezent societatea intimată nu a încheiat un contract de exploatare a invenţiei cu aceştia, însuşindu-şi pe nedrept roadele rezultate din aplicarea invenţiei, sens în care se impune obligarea acesteia la plata despăgubirilor privind drepturile de autor în ceea ce priveşte folosirea efectivă a invenţiei fără nici un drept.
Însă, această utilizare a avut loc şi s-a extins în condiţiile art. 34 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea nr. 64/1991, rep. în sensul că utilizarea a fost una experimentală cu acordul reclamanţilor, în aceea perioadă salariaţi ai intimatei.
Aceste dispoziţii legale nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute la art. 32 şi art. 33 din Lege, utilizarea brevetului sau a cererii de brevet de către o persoană care a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii sau folosirii acestuia.
Se apreciază că sunt nefondate criticile din apel referitoare la nerespectarea de către tribunal a prevederilor art. 32, art. 36 şi art. 38 din Lege, în condiţiile în care aceste texte legale nu conferă calitate procesuală activă în solicitarea drepturilor patrimoniale în temeiul brevetului de invenţie pentru reclamanţii care nu au încheiat un contract în acest sens cu intimata.
Invocarea refuzului unităţii pârâte de a încheia contracte cu autorii convenţiei pentru folosirea acesteia nu este de natură a justifica existenţa calităţii procesuale active a reclamanţilor pentru a solicita drepturile patrimoniale.
Aceasta, deoarece între părţi nu a intervenit un contract privind utilizarea de către pârâtă a invenţiei şi, corelativ, obligaţia de a plăti coautorilor un anumit procent din beneficiul economic rezultat prin folosirea invenţiei, situaţie în care nu s-a făcut dovada existenţei raportului juridic de natură a angaja pârâta pentru nerespectarea obligaţiei asumate.
De asemenea, folosirea invenţie în una dintre exploatările miniere şi plata benevolă a unor cote procentuale din eficienţa economică obţinută, către coautori, nu este de natură să justifice pretenţiile reclamanţilor în lipsa dovezii existenţei unor raporturi contractuale cu pârâta în condiţiile prevăzute de Legea nr. 64/1991.
Prin întâmpinare pârâta SC C.E.T. SA a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, arătând că nu a fost respectat termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi că reclamanţii nu au dovedit întreruperea sau suspendarea acestui termen.
Cu privire la această excepţie, tribunalul a constatat că termenul de prescripţie curge de la data când s-a născut dreptul la acţiune, în cauză, de la data când reclamanţii au luat cunoştinţă de refuzul pârâtei de acordare a drepturilor solicitate.
Conform înscrisului aflat la fila 14 din Dosarul nr. 8547/95/2010 cu adresa din 03 februarie 2010, reclamanţii au solicitat pârâtei acordarea drepturilor pentru invenţie, iar cu adresa din 12 mai 2010, pârâta a comunicat că prin Decizia nr. 931 din 29 aprilie 2010 s-a hotărât respingerea solicitării până la completarea cu documente justificative şi refacerea calculelor eficienţei economice.
În aceste condiţii, în mod corect,Tribunalul Gorj a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
De asemenea, intimata, a solicitat ca reclamanţii să facă dovada plăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie,având în vedere lipsa unui raport juridic contractual între părţi,dovadă care nu a fost realizată.
Reclamanţii solicită despăgubiri pentru perioada 2002-2009, în situaţia în care şi-au înregistrat cererea de depozit la data de 28 decembrie 2004,iar brevetul de invenţie le-a fost eliberat la data de 30 iunie 2009.
În această perioadă, reclamanţii nu au notificat niciodată unitatea pârâtă cu privire la acordarea unei părţi din beneficiul realizat de eficienţa economică sporită prin utilizarea soluţiei inventive.
Notificarea făcută de către reclamanţi intimatei la data de 01 aprilie 2005 a fost efectuată în condiţiile art. 5 din Lege, referindu-se la înştiinţarea făcută unităţii cum că invenţia acestora urmează să fie supusă examinării de fond la O.S.I.M. şi, că unitatea pârâtă are drept de preferinţă la încheierea contractului de cesiune a exploatării invenţiei.
Indiferent de perioada solicitată ulterior de către reclamanţi, 2004-2010, acţiunea promovată de către aceştia trebuie să aibă la bază, ca o condiţie de admisibilitate,valabilitatea existenţei unei invenţii protejate prin brevet.
Faptul că reclamanţii invocă folosirea abuzivă a invenţie nu are relevanţă în cauză,fiind nedovedit acest fapt şi, mai mult, intimata a utilizat invenţia în mod experimental din anul 2002, o perioadă lungă de timp, cu acordul reclamanţilor care nu au notificat şi nu au interzis folosirea acesteia de către pârâtă.
Deşi, în cauză, a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate, la care au fost efectuate şi obiecţiuni, admise de instanţa de judecată, concluziile acesteia nu au fost luate în calcul având în vedere argumentele mai sus prezentate,în conformitate cu care, acţiunea formulată de către reclamanţi este nefondată, între părţi neexistând raporturi juridice născute din legea invocată sau din convenţiile dintre părţi.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând în principal, în esenţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în speţă nu este incident art. 34 lit. e) (folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenţiei brevetate) din Legea nr. 64/1991, pentru că recurenţii nu au fost de acord cu o așa zisă utilizare experimentală şi în niciun caz una prelungită până în prezent.
Soluţia tehnică care stă la baza invenţiei a fost creaţia reclamanţilor. Este adevărat că erau angajaţi ai unităţii pârâte, dar, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege, drepturile privind brevetul se cuvin „salariatului, pentru invenţiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare”.
Recurenţii nu au avut în contractul de muncă obiective privind cercetarea, realizarea de invenţii şi nici nu au fost remuneraţi în acest sens, aspect pe care ambele instanţe, de fond şi de apel îl ignoră.
Faptul că soluţia tehnică a fost folosită în cadrul unităţii la început limitat, că s-au făcut verificări iar apoi s-a şi extins la scară mare pentru eficienţă economică, constituie o expresie a unor demersuri fireşti privitoare la implementarea unei soluţii tehnice novatoare şi eficiente şi nu reprezintă „folosire în scopuri experimentale” în sensul Legii nr. 64/1991. Chiar dacă în perioada iniţială, până la depozitarea cererii de brevet, s-ar fi putut vorbi de o utilizare experimentală, ulterior pârâta a utilizat, a exploatat economic, a extins constant utilizarea soluţiei tehnice din 2002 până în prezent, fiind total şi evident depăşite limitele unei experimentări. Pârâta care exploatează eficienţa economică a invenţiei, este o unitate economică axată pe eficienţa economică a activităţii sale.
Mai mult, așa cum se arată în lege, această folosire în scopuri experimentale trebuie făcută exclusiv cu caracter necomercial, situaţie inexistentă la pârâtă.
S-a invocat existenţa unei eficienţe economice a invenţiei, pe care a şi stabilit-o expertiza de specialitate în apel, probă respinsă total nejustificat de către instanţa de fond. Instanţa de fond nu s-a preocupat să stabilească dacă „folosire experimentală” s-ar fi făcut „exclusiv cu caracter necomercial”, în condiţiile în care pârâta este o unitate comercială care a uzat de această soluţie tehnică pentru a reduce cheltuielile şi astfel a maximiza câştigul comercial. Morile de cărbune, în număr de 24 unde s-a folosit şi se foloseşte invenţia au rol economic comercial, nu experimental-didactic-ştiinţific.
Instanţa de apel omite să analizeze contradictorialitatea funciară a sentinţei de fond, sub aspectul temeiurilor de drept reţinute pentru respingerea acţiunii, critică susţinută de recurenţi în apel.
Astfel, s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Lege ("Orice persoana care, cu bună-credință, foloseşte invenţia sau a făcut pregătiri efective şi serioase de folosire a invenţiei, fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de brevet sau a brevetului european în traducerea iniţială, poate, după ce traducerea corectată are efect, să continue folosirea invenţiei în întreprinderea sa ori pentru necesităţile acesteia, fără plată şi fără să depăşească volumul existent la data la care traducerea iniţială a avut efect.") şi că un astfel de temei contrazice practic teza utilizării experimentale.
Pârâta a avut cunoștință de la început de faptul că reclamanţii au conceput o soluţie tehnică în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege (dreptul la brevet aparţine salariatului) a utilizat-o, a extins utilizarea, a avut cunoștință că au depus cererea de brevet sau putea cunoaşte cu minime diligenţe, a fost notificată la 1 aprilie 2005, că s-a depozitat cererea de brevet şi să încheie un contract.
Cererea recurenţilor de brevet depusă în anul 2004 are efectele prevăzute de art. 33 raportat la art. 32 din Lege, adică asigură protecţia împotriva „folosirii”, „utilizării procedeului”, conform art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Lege. Pârâta a folosit însă soluţia tehnică pe scară largă, cu beneficiu economic, încălcând clar protecţia cererii de brevet şi a însuși brevetului după emiterea acestuia.
Ca răspuns la această notificare, unitatea pârâtă, la data de 11 aprilie 2005, a invitat recurenţii pentru data de 13 aprilie 2005, la negocieri; la data respectivă a avut loc o discuţie în care pârâta nu a contestat existenţa şi eficacitatea soluţiei tehnice ba chiar a propus încheierea unei convenţii, dar după data emiterii brevetului; cu această ocazie s-a convenit ca orice extindere sau modificare a soluţiei tehnice să se facă doar cu acordul recurenţilor.
În speţa sunt incidente dispoziţiile art. 32 şi art. 33 din Lege, privind protecţia existentă de la data publicării cererii de emitere a brevetului şi întinderea acestei protecţii.
În mod total nelegal instanţa de judecată în apel conchide că recurenţii nu au calitate procesuală activă, fără ca măcar această excepţie să fie pusă în discuţie.
Conform art. 32 protecţia este exclusivă. Protecţia era deplină în perioada 2007-2010, întrucât conform brevetului de invenţie depus la dosar, data publicării cererii de brevet este 30 iunie 2006.
Nu se poate vorbi, așa cum pretinde pârâta, despre faptul că procedeul de fixare a căptuşelii de protecţie inventat de recurenţi ar fi unul cuprins în stadiul tehnicii la momentul conceperii sale.
Pârâta nu a negat utilizarea acestei soluţii tehnice. Faptul că susţine existenţa unor modificări aduse soluţiei tehnice brevetate este fără relevanţă întrucât, conform Legii nr. 64/1991 orice modificare, îmbunătățire, etc. a acesteia trebuie făcută numai cu acordul beneficiarilor de brevet. Atât timp cât o nouă invenţie nu a fost brevetată şi nici nu există o cerere în acest sens depozitată la O.S.I.M., susţinerile pârâtei privind modificarea soluţiei tehnice a recurenţilor ester irelevantă.
Chiar şi după emiterea brevetului de invenţie, când din nou au notificat pârâta să încheie contract cu beneficiarii brevetului, pârâta nu a negat utilizarea invenţiei, ci a ridicat obiecțiuni cu privire la eficienţa economică.
Teza în sensul că recurenții nu se pot adresa instanţei de judecată pentru stabilirea şi acordarea drepturilor lor patrimoniale, în condiţiile în care pârâta utilizează invenţia, realizează beneficiu economic datorită eficienţei sale şi refuză să încheie un contract cu titularii de brevet, susţine împiedicarea accesului la justiţie, imposibilitatea de a proteja prin mijloace legale proprietatea (titularii de brevet sunt proprietari ai invenţiei, proprietatea intelectuală fiind deasemenea garantată), drepturi fundamentale recunoscute şi garantate de Constituţie şi C.E.D.O., teză a apărării pârâtei în contradicţie cu art. 63 şi 73 din Legea nr. 64/1991.
Drepturile inventatorilor trebuie determinate în raport de criteriile Legii nr. 64/1991: „efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei” (art. 36).
Conform Hotărârii nr. 547/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 inventatorii au dreptul la beneficii economice drepturi patrimoniale pentru utilizarea de către unitate a invenţiei şi inventatorul salariat are dreptul să i se încheie un contract pentru stabilirea acestor drepturi. Cum unitatea în speţă refuză acest lucru, inventatorul se adresează instanţei de judecată pentru stabilirea şi acordarea drepturilor băneşti conform art. 91 alin. 8 din hotărâre.
Pârâta, a depus întâmpinare cu încălcarea dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
- Instanţa superioară de fond a reţinut, ca situaţie de fapt necontestată de pârâta-intimată că: reclamanţii sunt autorii soluţiei tehnice ce a fost aplicată de pârâtă începând cu anul 2002; în perioada realizării invenţiei reclamanţii erau angajaţii pârâtei; cererea de brevet a fost depusă la O.S.I.M. la 28 decembrie 2004; reclamanţii au notificat pârâta la 1 aprilie 2005 în condiţiile art. 5 din Legea nr. 64/1991; brevetul de invenţie a fost publicat în B. Of. P.I. la 30 iunie 2006.
- Brevetul de invenţie conferă titularului dreptul exclusiv de exploatare a obiectului invenţiei, pe durata de valabilitate a brevetului a acestuia. Durata de valabilitate a brevetului se calculează începând cu data constituirii depozitului naţional reglementar potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.
Între data depozitului reglementar şi data eliberării brevetului, solicitantul brevetului beneficiază de un drept provizoriu de exploatare a invenţiei, ce se consolidează după eliberarea brevetului.
Curtea de Apel constată lipsa calităţii procesuale active, reţinând că utilizarea invenţiei a avut loc şi s-a extins în condiţiile art. 34 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea nr. 64/1991 în sensul că utilizarea a fost una experimentală cu acordul reclamanţilor, nefiind deci aplicabile art. 32 şi art. 33 din Lege, câtă vreme pârâta a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii/folosirii invenţiei. Tot legat de excepţia reţinută, se arată că invocarea refuzului unităţii pârâte de a refuza să încheie contracte cu autorii convenţiei pentru folosirea acesteia nu este de natură să justifice calitatea procesuală activă a reclamanţilor de a solicita drepturi patrimoniale, câtă vreme între părţi nu a intervenit un contract pentru utilizarea invenţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 34 „Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi 33:
b) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 32 alin. (2) de către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenție sau cel al cererii de brevet, așa cum a fost publicată, ori a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii sau folosirii lui cu bună-credință pe teritoriul României, independent de titularul acesteia, cât şi înainte de constituirea unui depozit național reglementar privind invenția sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscută; în acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit sau a priorității recunoscute, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracțiune din patrimoniul afectat exploatării invenției;
c) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 32 alin. (2) exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial; producerea sau, după caz, folosirea invenției exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial;
e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției brevetate;
(2) Orice persoană care, cu bună-credință, folosește invenția sau a făcut pregătiri efective şi serioase de folosire a invenției, fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de brevet sau a brevetului european în traducerea inițială, poate, după ce traducerea corectată are efect, să continue folosirea invenției în întreprinderea sa ori pentru necesitățile acesteia, fără plată şi fără să depășească volumul existent la data la care traducerea inițială a avut efect.
Soluţia adoptată încalcă dreptul de proprietate industrială a reclamanţilor cu privire la invenţie, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 32 şi art. 33 din Lege, referitoare la dreptul exclusiv de exploatare.
Din poziţia procesuală a pârâtei, astfel cum rezultă din întâmpinările formulate, soluţia tehnică aplicată iniţial la o singură exploatare, a fost extinsă şi altor exploatări aparţinând pârâtei.
A reţine utilizarea experimentală în perioada 2004, dată de la care reclamanţii beneficiau de un drept provizoriu de exploatare, şi până în 2010, înseamnă că se încalcă dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. e) din Lege, deoarece odată depusă cererea pentru brevet, cu toate aspectele tehnice documentate, nu mai poate fi vorba de un experiment privind soluţia tehnică ce a fost brevetată.
Totodată, conform lit. c) din acest text de lege, pentru ca folosirea să nu constituie încălcarea drepturilor exclusive de exploatare, folosirea în scop experimental nu trebuie să aibă caracter comercial.
Or, simpla extindere a aplicării invenţiei la nivelul exploatărilor pârâtei demonstrează eficacitatea tehnică a acesteia, căci o invenţie nu se aplică, nu se extinde fără obţinerea unei eficienţe economice.
În cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din Lege, permisiunea folosirii invenţiei în volumul existent la data de depozit, în cauză anul 2004, fiind evident inaplicabile câtă vreme, aşa cum s-a arătat, pârâta a extins folosirea invenţiei.
Susţine instanța că refuzul pârâtei de a încheia un contract cu reclamanții în condiţiile art. 5 din lege şi atitudinea pasivă a acestora din urmă de a nu notifica pârâta se constituie în argumente în favoarea reţinerii lipsei calităţii procesuale active.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel, deşi reţine calitatea reclamanţilor de titulari ai dreptului de proprietate industrială precum şi utilizarea de către pârâtă a invenţiei protejate de brevet, refuză reclamanţilor accesul la justiţie pentru analiza drepturilor patrimoniale cuvenite.
Practic, instanţa de apel, deşi constată că acţiunea formulată nu este prescrisă, că pârâta nu a dorit încheierea unui contract potrivit art. 5 ori art. 36 din Lege, că aplică la scară extinsă procedeul tehnic, obţinând rezultate economice, îi privează pe reclamanţi de drepturile patrimoniale cuvenite, calculate potrivit art. 36 alin. (2) din Lege, funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea sau funcţie de aportul economic al invenţiei.
- Recurenţii învederează că instanţa de apel s-a pronunţat pe o excepţie ce nu a fost pusă în discuția părţilor. Critica este nefondată întrucât pârâta a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive urmare a inexistenţei unor raporturi juridice între părţi.
Instanţa, achiesând apărărilor pârâtei, a constatat absenţa unor raporturi juridice între părţi, concluzionând că în atare situaţie reclamanţii nu au calitate procesuală activă, şi, implicit, nici pârâta nu are calitate procesuală pasivă.
Înalta Curte pentru cele ce preced, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 32 şi 33 din Legea nr. 64/1991, precum şi faptul că instanţa superioară de fond a soluționat apelul fără analiza pretenţiilor patrimoniale, va admite recursul, va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii remuneraţiei cuvenite titularului brevetului de invenţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va reevalua şi apărările formulate de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.C. şi P.P. împotriva Deciziei nr. 49 din data de 04 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3192/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3198/2014. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
