ICCJ. Decizia nr. 3194/2014. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3194/2014
Dosar nr. 12660/3/2011
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 183A din data de 30 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - pârât Ş.N. împotriva Sentinţei civile nr. 1854 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B.I.C.G., E.T., H.T.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă apelată, Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilă a dispus:
Respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Admiterea acţiunii precizate formulată de reclamanţii B.I.C.G., E.T. şi H.T.
A constatat că autori ai desenului industrial protejat, prin certificatul de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008, sunt reclamanţi E.T. şi H.T.
Anularea certificatului de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008 eliberat pârâtului Ş.N.
Obligarea OSIM la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului nr. 018430, reclamantului B.I.C., în calitate de titular şi publicarea menţiunii de schimbare a titularului şi a autorilor în BOPI.
A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În susţinerea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data 18 februarie 2011, precizată la termenul din 24 mai 2011, reclamanţii B.I.C.G., E.T. şi H.T. au chemat în judecată pe pârâtul Ş.N., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate calitatea de titular al certificatului de înregistrare nr. 018430 a reclamantei B.I.C., calitatea de autori ai desenului nr. 018430 a reclamanţilor E.T. şi H.T., anularea certificatului de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008 eliberat de OSIM pârâtului, obligarea OSIM la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului reclamantei B.I.C. şi publicarea menţiunii de schimbare a titularului şi a autorilor în BOPI.
În motivarea cererii s-a arătat că în urma unei întâlniri între pârât şi dl. H.B. - administrator al societăţii reclamante, ce a avut loc în septembrie 2004, pârâtul i-a prezentat ideea organizării unui circuit automobilistic în jurul Palatului Parlamentului din Bucureşti.
În vederea realizării proiectului, reclamanta l-a contactat pe arhitectul E.T. care, împreună cu reclamantul H.T., s-au deplasat în România pentru a studia la faţa locului amplasamentul şi planurile urbanistice. Firma de arhitectură şi inginerie T.G., ai cărei membrii fondatori sunt reclamanţii T., este recunoscută ca fiind cel mai bun designer mondial al circuitelor de Formula 1.
La data de 24 noiembrie 2004, reclamanta B. a transmis societăţii T. fotografii şi hărţi ale amplasamentului, iar ulterior, la data de 14 decembrie 2004, reclamanţii T. au transmis oferta cu privire la raportul preliminar "Circuit urban de curse în Bucureşti România", ofertă acceptată la 15 decembrie 2004. Prin urmare, în baza contractului încheiat la 15 decembrie 2004,între reclamanta B.I.C. şi T.G., a fost elaborat un proiect de circuit automobilistic, proiect însuşit pe nedrept de către pârât prin depunerea şi înregistrarea acestuia atât la OSIM, cât şi ORDA.
Proiectul preliminar "Road City Course Bucharest" cu dată certă la 23 mai 2005, semnat de societatea T.G., conţinând piese scrise şi desen, planuri cartografice şi planşe fotografice, a fost finalizat şi predat către beneficiarul B.I.C. la data de 23 mai 2005.Acest proiect a fost depus şi prezentat Primăriei Municipiului Bucureşti la sfârşitul lunii mai 2005 de către H.B. împreună cu pârâtul Ş.N., aspect confirmat de corespondenţa purtată dintre Primăria Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti - Serviciu de Investigare a Fraudelor, Automobil Clubul Român şi presa din România.
Fără ca reclamanţii să fi avut cunoştinţă despre demersurile pârâtului privind înregistrarea proiectului în nume propriu, atât la OSIM cât şi la ORDA, la data de 24 octombrie 2005 reclamanta B.I.C. a încheiat un memorandum cu pârâtul şi S.B.K., privind finanţarea organizării circuitului B.R., în urma căruia acţiunile reclamantei ar fi trebuit să se dividă în părţi egale între cei trei acţionari.
Ulterior, din cauza unor neînţelegeri, reclamanta a renunţat la această colaborare şi a efectuat singură toate demersurile în faţa autorităţilor române, prin SC B.R. SRL, unde este acţionar unic.
Deşi proiectul a fost realizat în totalitate de către arhitecţii de la T.G., respectiv E.T. şi H.T. şi, deci, toate drepturile morale de autor asupra proiectului aparţin acestora, iar dreptul de titular al desenului aparţine reclamantei B., potrivit contractului încheiat în 2008, pârâtul Ş.N. a depus la OSIM, cu rea-credinţă, proiectul în posesia căruia a intrat prin prisma relaţiei cu reclamanta de rang 1, declarând pe propria răspundere în cererea de înregistrare la OSIM că el este autorul, dar şi titularul drepturilor ce decurg din înregistrarea desenului.
Reaua-credinţă rezultă din faptul că pârâtul a avut cunoştinţă despre existenţa şi folosinţa desenului şi l-a înregistrat în nume propriu, pentru a-l deturna de la scopul legitim prevăzut de Legea nr. 129/1992 şi a-i elimina pe reclamanţi.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 43 raportat la art. 22 alin. (3), art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 129/1992, art. 115 şi următoarele C. proc. civ.
Pârâtul Ş.N. a formulat întâmpinare, invocând în principal excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, pe fondul cererii susţinând netemeinicia acesteia.
Prioritar soluţionării cauzei, tribunalul a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, excepţie respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Excepţia a fost invocată prin raportare la Decizia nr. 433R din 23 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi soluţiile pronunţate de instanţa penală la plângerea formulată împotriva rezoluţiei procurorului.
Analizând hotărârile menţionate, în opoziţie cu cererea pendinte, s-a constatat că nu sunt întrunite în speţă condiţiile impuse de art. 166 C. proc. civ. raportat la art. 1201 C. proc. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte Decizia nr. 433R din 23 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, nu există identitate de obiect şi cauză cu prezenta cerere.
Decizia menţionată a avut ca obiect recursul declarat împotriva deciziei de apel pronunţată de Tribunalul Bucureşti împotriva Hotărârii nr. 43/2007 a Comisiei de Reexaminare Mărci prin care se respinsese cererea de înregistrare a DMI "circuit auto-moto-sport urban", pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond pentru acordarea protecţiei.
Prin acţiunea de faţă nu se contestă neîndeplinirea condiţiilor acordării protecţiei (noutate, originalitate etc.), ci se solicită anularea înregistrării desenului ca urmare a constatării calităţii de autor şi titular în persoana reclamanţilor, aspecte ce nu au făcut obiectul cenzurii în litigiul anterior.
Nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat nici prin raportare la ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală, o dată ce nu s-au depus la dosar hotărârile penale pronunţate pentru a se verifica dacă instanţele au analizat pe fond plângerile îndreptate împotriva acesteia, confirmând soluţia.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 05 august 2005, pârâtul Ş.N. a depus la OSIM o cerere de înregistrare a unui desen industrial "plan de circuit auto-moto-sport urban", în calitate de autor şi titular.
În urma examinării de fond, Comisia de Examinare Desene şi modele Industriale a decis respingerea cererii de înregistrare, prin decizia OSIM nr. 18218 din 30 mai 2006.
În urma soluţionării contestaţiei formulate de pârât şi a exercitării căilor legale de atac (apel, recurs), prin Decizia civilă nr. 433 din 23 octombrie 2008, rămasă irevocabilă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis recursul declarat de recurentul Ş.N. şi, desfiinţând hotărârea comisiei de examinare OSIM nr. 18218 din 30 mai 2006, a trimis cauza, în vederea continuării procedurii de înregistrare a desenului industrial "circuit auto-moto-sport urban", ca plan de circuit auto-moto-sport urban, potrivit clasificării de la Locarno, cl.19.
Pe baza acestei decizii, OSIM a eliberat certificatul de înregistrare a desenului nr. 018430.
Prin acţiunea de faţă s-a solicitat anularea înregistrării desenului ca urmare a faptului că, în realitate, autori ai acestuia sunt reclamanţii E.T. şi H.T., iar titular societatea reclamantă B.I.C.G.", invocându-se reaua-credinţă a pârâtului la înregistrare.
Probele administrate în cauză confirmă susţinerile reclamanţilor şi contrazic în aceeaşi măsură apărările pârâtului.
Este de netăgăduit faptul că iniţiativa organizării unui circuit auto-moto-sport în Bucureşti a aparţinut pârâtului, înscrisurile administrate (articole din presă, materiale publicitare, declaraţiile martorilor) relevând pasiunea şi preocupările acestuia în domeniul automobilistic înainte chiar de anul 2005 - anul demarării acţiunilor concrete în vederea organizării.
Sub aspectul protecţiei conferite de dreptul de autor al desenului, sau de titular al certificatului de înregistrare, nu are însă relevanţă paternitatea ideii organizării circuitului, sau chiar a alegerii amplasamentului de desfăşurare, în condiţiile în care nu ideea intră în sfera de protecţie a drepturilor de autor sau a celui privind înregistrarea desenului industrial, ci desenul însuşi, aspectul exterior al acestuia - forma concretă ce îndeplineşte condiţiile de acordare a protecţiei conform dispoziţiilor Legii nr. 129/1993, astfel cum a fost modificată.
Niciuna dintre părţi nu contestă colaborarea iniţială în vederea organizării circuitului, susţinerile fiind contradictorii însă, în privinţa realizării desenului circuitului.
Împrejurările colaborării iniţiale sunt confirmate şi de probele administrate în cauză (înscrisuri, materiale de presă ce atestă implicarea părţilor în demersurile de organizare, martori şi răspunsurile la interogatorii), raţiunile acestei colaborări fiind justificate însă, diferit, de părţi.
Astfel pârâtul susţine că implicarea reclamantei B.I.C. a avut ca scop exclusiv convingerea autorităţilor în vederea organizării circuitului, dată fiind reputaţia şi experienţa internaţională a firmei în organizarea unor astfel de evenimente, şi urma a consta în "parafarea" proiectului realizat de pârât, în sensul confirmării acestuia prin semnătura unor arhitecţi recunoscuţi, pentru credibilitate.
Pârâtul afirmă chiar, în răspunsurile la interogatoriile formulate, că în fapt el este cel care a înmânat schiţa proiectului reclamantei, eventual pentru corectarea din punct de vedere tehnic, aportul reclamanţilor constând doar prin semnarea acestuia.
Mai mult, pârâtul a susţinut că pentru serviciul solicitat a plătit reclamantului H.T. suma de 100.000 euro - bani gheaţă - înmânaţi într-un loc public - M.P. Romania din Bucureşti.
Afirmaţiile pârâtului nu sunt credibile şi contrazic probele administrate în cauză.
Reputaţia societăţii reclamante, experienţa acesteia în organizarea circuitelor automobilistice, calificarea reclamantului E.T., de profesie arhitect, în elaborarea proiectelor de circuit automobilistic, este demonstrată de probele administrate în cauză - proiectele circuitelor organizate în numeroase locuri din lume - Germania, Austria, Spania, Turcia, China, Bahrein, Abu-Dhabi, Malaezia şi este susţinută de pârâtul însuşi.
În acest context, este greu de crezut că singurul aport al reclamanţilor ar fi constat în semnarea proiectului creat de pârât, în scopul acordării de credibilitate.
Dimpotrivă, dovezile administrate probează faptul că desenul înregistrat de pârât reprezintă reproducerea qvasi-identică a proiectului elaborat de reclamanţii H.T. şi E.T., la solicitarea societăţii reclamante B.I.C..
Martorul B.G.E. a declarat că, în baza contractului încheiat cu societatea B.I.C., a lucrat împreună cu reclamantul E.T. la conceperea proiectului de circuit, a planului acestuia, de evaluare a cheltuielilor, a modalităţilor de implementare, planificarea concretă, măsurile de construcţie şi protecţie. Acesta a afirmat totodată că la elaborarea planului, a schiţei şi desenelor a participat arhitectul T., activităţile descrise fiind desfăşurate începând cu luna aprilie 2005.
Totodată, martorul C.R.A. a descris relaţiile existente la momentul anului 2005 între pârât şi societatea B.I.C., arătând că după prima întâlnire - de principiu - ce a avut loc în prezenţa ambelor părţi, la o diferenţă de o lună-două, i s-a prezentat documentaţia concretă şi completă privind circuitul automobilistic care purta sigla T.G. Motivul pentru care cei doi nu au mai organizat împreună circuitul a fost dat de un articol apărut în presă, care a determinat Consiliul General, în şedinţa din 04 august 2005, să modifice proiectul de hotărâre, în sensul de a nu mai nominaliza societatea iniţială (societate în care era implicat pârâtul însuşi).
Elaborarea proiectului circuitului, ce includea şi schiţa desenului de către reclamanţii T., este confirmată şi de martorul O.I. audiat la solicitarea pârâtului.
Astfel, martorul în calitate de director sportiv la Autoritatea Sportivă Naţională a aflat despre ideea organizării circuitului însă din anul 2004, când se vehicula sub formă de idee, iar în aprilie 2005 a purtat discuţii cu privire la acest subiect atât cu pârâtul, dar şi cu reprezentantul societăţii B.I.C. - H.B. Acesta a declarat că ştie că firma germană de arhitectură T. a fost implicată în sensul vizitării amplasamentului, elaborării schiţelor şi chiar a circuitului final. A arătat că a văzut desenele şi schiţele ce purtau ştampila societăţii de arhitectură germană.
Faţă de mărturiile concordante ale martorilor audiaţi, persoane implicate la rândul lor în implementarea proiectului, declaraţiile martorului C.C.I. nu susţin teza pârâtului.
Astfel, martorul a declarat că a participat la o singură discuţie cu pârâtul, ce s-a desfăşurat în perioada anilor 2002 - 2003, că acesta i-a prezentat ideea organizării circuitului şi planuri topografice şi de fezabilitate.
Mai mult, este de necontestat că proiectul de circuit a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti anterior cererii de înregistrare a desenului la OSIM, sub semnătura arhitecţilor T.G., astfel cum rezultă din materialele de presă depuse şi răspunsul pârâtului însuşi la interogatoriul propus de reclamanţi.
Explicaţia dată de pârât în continuarea răspunsului, în sensul confirmării proiectului propriu prin semnarea acestuia de către arhitecţi recunoscuţi în domeniu - reclamanţii T., nu este credibilă şi este contrazisă de întreaga corespondenţă purtată pe e-mail cu reclamanta B.I.C., ce atestă interesul concret al acesteia şi implicarea efectivă în realizarea proiectului (inclusiv prin contractul încheiat cu societatea de arhitectură T.).
Mai mult, pârâtul însuşi recunoaşte la interogatoriul propus că în derularea colaborării, societatea B.I.C. i-a comunicat o copie a circuitului Layout cu un prim plan de afaceri pe adresa sa de mail.
Realizarea proiectului cuprinzând schiţe, proiecte, desene de către reclamanţii T. rezultă şi din probele cu înscrisurile administrate în cauză - articole de presă ce atestau implicarea arhitecţilor T., raportul de cercetare tehnico-ştiinţific efectuat în dosarul penal nr. 45/P/2006, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică extrajudiciar al consilierului în proprietate industrială C.F., raportul de expertiză tehnico-ştiinţific al ORDA nr. 8250 din 03 iunie 2008.
Astfel, pe de o parte pârâtul a susţinut că este unicul autor al desenului industrial, efectuând în acest scop şi demersurile necesare protecţiei atât la ORDA cât şi la OSIM, însă pe parcursul soluţionării numeroaselor litigii dintre părţi (civile şi penale) s-a afirmat că invenţia desenului în sistem CAD aparţine numitei S.I.
Lipsa de credibilitate a pârâtului în susţinerea calităţii sale de autor al desenului şi, prin urmare, de persoană îndreptăţită la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului industrial transpare şi din modul de derulare al demersurilor în vederea organizării circuitului, dar şi a momentului în care s-a formulat cerere de înregistrare (la o zi după ce Consiliul General al Primăriei Municipiului Bucureşti a hotărât excluderea de la organizare a unei societăţi în care pârâtul avea interese comerciale vădite).
În considerarea acestor argumente, tribunalul a constatat că autori ai desenului industrial protejat prin certificatul de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008 sunt reclamanţii E.T. şi H.T.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 129/1992 republicată, care prevede că înregistrarea desenului industrial poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute de art. 22 alin. (3), s-a dispus anularea certificatului de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008 eliberat pârâtului Ş.N.
În conformitate cu dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 129/1992, s-a dispus obligarea OSIM la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului nr. 018430 reclamantului B.I.C., în calitate de titular, şi publicarea menţiunii de schimbare a titularului şi a autorilor în BOPI.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Ş.N., care a fost apreciat ca fiind nefondat, pentru considerentele ce succed:
1. Criticile apelantului pârât referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive sunt nefondate.
Prin încheierea din 24 mai 2011, prima instanţă a arătat că prin acţiunea înregistrată de reclamanţi se contestă calitatea de autor a pârâtului, cu privire la desenul industrial asupra căruia a fost acordată protecţie prin înregistrare, respectiv că pretenţiile reclamanţilor nu pot fi dezbătute decât în contradictoriu cu pârâtul recunoscut prin titlul de protecţie contestat în speţă drept autor şi titular al desenului industrial.
Aceasta reprezintă motivarea de esenţă ce a atras respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât, ce se încadrează dispoziţiilor legale incidente cauzei din art. 42 rap. la art. 22 alin. (3) din Legea nr. 129/1992 şi, în această măsură, urmează a fost însuşită de Curte, cu înlăturarea considerentelor ce o exced.
Nefondat susţine apelantul pârât că nu acesta ar trebui să stea ca pârât în procesul de anulare a protecţiei sale. Câtă vreme acesta a obţinut protecţia, prin înregistrarea desenului depus de acesta la înregistrare pe numele său, reclamanţii, ca persoane interesate în anularea acestei protecţii de pe numele pârâtului, au justificat prin cererea de chemare în judecată calitatea procesuală pasivă a acestuia [art. 109 alin. (1) C. proc. civ.].
Referirile apelantului pârât la OSIM nu pot fi reţinute pentru că Legea nr. 129/1992 nu prevede citarea ca pârât a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci în acţiunea de anulare. Dimpotrivă, hotărârea obţinută de părţile în dispută asupra drepturilor de protecţie se comunică la OSIM, conform art. 42 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, similar comunicării hotărârii judecătoreşti de anulare a unui certificat de moştenitor la Biroul Notarului Public ce l-a eliberat. Aşadar, cât timp nu se pretinde legal citarea ca pârât a OSIM pentru anularea pretinsă în judecată, a înregistrării desenului pe numele pârâtului, acesta, ca organ de stat, similar Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară ce a emis un act atacat în contradictoriu cu titularul dreptului, nu a fost pârât în proces, ci i se comunică hotărârea judecătorească de anulare.
Astfel, art. 42 din Legea nr. 129/1992 prevede: (1) Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3); (2) Anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului de înregistrare şi se judecă de către Tribunalul Bucureşti; (3) Hotărârea de anulare se înregistrează la O.S.I.M. şi se publică în termen de maximum două luni de la data înregistrării acesteia.
2. Nefondat susţine apelantul şi că prima instanţă, prin încheierea atacată o dată cu sentinţa, nu ar fi motivat respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârât.
Dimpotrivă, în încheierea din 24 mai 2011, prima instanţă a arătat că a reţinut că pârâtul pretinde nefondat imposibilitatea soluţionării de instanţă a pretenţiei de a se constata adevăratul titular căruia i se cuvine protecţia desenului, arătând că reclamanţii au îndreptăţire legală să solicite anularea protecţiei pârâtului şi că art. 51 din Legea nr. 129/1992 se referă expres la stabilirea prin hotărâre judecătorească a persoanei care este îndreptăţită la protecţie, alta decât cea pentru care s-a făcut înregistrarea.
Totodată, nefondat susţine apelantul şi că prima instanţă ar fi depăşit competenţele unei instanţe judecătoreşti, respectiv ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat şi s-ar fi substituit unui organ administrativ în realizarea unei proceduri administrative de înregistrare a desenului pe numele reclamanţilor.
Prima instanţă s-a pronunţat în baza legii, nu cu depăşirea competenţelor unei instanţe judecătoreşti. Astfel, în aplicarea art. 51 din Legea nr. 129/1992, a reţinut că reclamanţii au calitatea de titulari ai desenului în litigiu, textul relevând admisibilitatea acţiunii în constatare, şi nu inadmisibilitatea ei cum nefondat o invocă apelantul-pârât. Articolul 51 prevede că, în cazul în care, printr-o hotărâre judecătorească, se stabileşte că o altă persoană decât cea care figurează în cererea de înregistrare sau în certificatul de înregistrare este îndreptăţită la eliberarea certificatului de înregistrare, O.S.I.M. eliberează certificatul de înregistrare persoanei îndreptăţite şi publică schimbarea titularului.
De altfel, admiterea acţiunii în anulare, asupra titularului înregistrat s-a făcut legal de către instanţa judecătorească pe baza constatării adevăratului titular. Acesta a fost motivul care a determinat instanţa să dispună anularea, apartenenţa calităţii de titular al dreptului de proprietate intelectuală asupra desenului, la reclamante şi nu la pârât [art. 22 alin. (3) lit. e) rap. la art. 3 din Legea nr. 129/1992].
Invocarea de către apelantul-pârât a înlăturării unei proceduri administrative care să fie parcursă de reclamante, în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, este nefondată, art. 51, redat mai sus, arătând că, pe baza hotărârii judecătoreşti care a constatat că nu titularul înregistrat este adevăratul titular, ci reclamantul, procedura la OSIM este simplificată - solicitarea certificatului pe numele adevăratului titular, în baza hotărârii judecătoreşti, şi la publicarea de OSIM a schimbării titularului.
Este nefondat şi motivul apelantului-pârât că acţiunea ar fi fost inadmisibilă pentru că cererea de anulare a înregistrării pe numele său ar fi fost condiţionată legal de contestaţia administrativă reglementată separat la art. 24 din aceeaşi Lege.
Legea nr. 129/1992 nu conţine o asemenea condiţionare. Dimpotrivă, pune la dispoziţia persoanei interesate în înlăturarea unui terţ ce se pretinde nefondat titularul dreptului de proprietate asupra unui desen, două căi de acţiune: opoziţia reglementată la art. 21 şi urm. din lege, cu acea contestaţie la care se referă apelantul, iar separat, procedura acţiunii în anulare de la art. 42 din Lege. De altfel, însuşi acest text, art. 42 mai sus redat de Curte, vădeşte dreptul celui interesat de a se folosi de oricare din cele două căi legale: opoziţia, pentru a se obţine refuz la înregistrare, sau anularea înregistrării.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor se examinează de către Comisia de examinare a desenelor şi modelelor, care hotărăşte, după caz, înregistrarea sau respingerea desenului sau modelului, în termen de 12 luni de la data publicării cererii, ori poate lua act de renunţarea la cerere sau de retragerea acesteia; comisia va lua hotărârea de înregistrare a desenului sau modelului pe baza unui raport de examinare şi în conformitate cu prevederile art. 2, 6 şi 7.
Potrivit alin. (2), înregistrarea desenelor sau modelelor se face în Registrul desenelor şi modelelor şi se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M, iar alin. (3) lit. e) prevede că cererea de înregistrare a unui desen sau model va fi respinsă sau înregistrarea va fi anulată dacă solicitantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la înregistrarea desenului sau modelului în sensul art. 3.
Apelantul mai invocă un motiv nefondat de inadmisibilitate - că acţiunea în anulare nu ar putea fi folosită pentru că la data cererii de înregistrare ar fi fost îndeplinite condiţiile de înregistrare. Or, tocmai cum s-a arătat, există două remedii procesuale: opoziţia şi anularea, necondiţionându-se legal anularea de exercitarea opoziţiei. La data înregistrării fiind folosită de OSIM prezumţia relativă de la art. 4 din Legea nr. 129/1992 în sensul recunoaşterii dreptului în favoarea celui care solicită înregistrarea, în baza art. 42 din aceeaşi lege au exercitat legal reclamanţii acţiunea în anulare în procesul de faţă pe baza art. 22 alin. (3) lit. e) rap. la art. 3 din Legea nr. 129/1992.
Tot nefondat mai susţine apelantul că reclamaţilor le-ar fi interzis să cumuleze cauzele juridice de la art. 42 şi art. 51 din Legea nr. 129/1992, o asemenea interdicţie nefiind reglementată legal, textele având prevederile mai sus redate de Curte.
3. Apelantul a invocat nefondat şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
În acest sens, susţine netemeinic că Decizia civilă nr. 433R din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, ar avea autoritate de lucru judecat în cauză.
Potrivit art. 1201 C. civ. în vigoare la data deciziei menţionate, autoritatea de lucru judecat există numai atunci când există, cumulativ, atât identitate de cauză juridică şi de obiect între două dosare, cât şi identitate de părţi, această din urmă cerinţă nefiind vădit îndeplinită în speţă de vreme ce la pronunţarea acelei decizii invocate de apelant, reclamanţii n-au fost părţi.
În aceste condiţii, numai o putere de lucru judecat relativă ar fi putut invoca apelantul, şi numai pe aspectele dezlegate de decizie, pe care reclamanţii aveau dreptul legal de a face proba contrară în susţinerea cererii de chemare în judecată dacă ar fi fost interesaţi.
Pârâtul nu a invocat acest lucru, tocmai pentru că decizia a dispus doar admiterea recursului declarat de recurentul Ş.N., modificarea în tot a deciziei apelate, în sensul că admiterii apelului, schimbării Hotărârii nr. 43 din 29 mai 2007 a Comisiei de Reexaminare DMI, admiterii contestaţiei, desfiinţarea hotărârii Comisiei de Examinare OSIM nr. 18218 din 30 mai 2006 şi trimiterea cauzei în vederea continuării procedurii de înregistrare a desenului industrial Circuit auto-moto-sport urban ca plan de circuit auto-moto-sport urban potrivit clasificării de la Locarno, cls.19-07
Curtea a reţinut în motivarea deciziei că, deşi în cadrul recursului, cum şi prin apelul declarat în cauză, contestatorul a susţinut şi argumentat îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de Legea nr. 129/1992, republicată, pentru asigurarea protecţiei conferite de înregistrarea desenului industrial, o asemenea analiză nu poate fi făcută direct în recurs, câtă vreme atât Comisia de Reexaminare cât şi instanţa de apel nu au depăşit aspectele ţinând de condiţiile formale ale cererii de înregistrare, anume denumirea/titlul sub care a fost prezentat desenul, toate condiţiile de registrabilitate fiind analizate exclusiv din perspectiva încadrării desenului într-o clasă de produse în raport de care nu erau îndeplinite condiţiile de registrabilitate.
4. Asupra criticilor pe fond.
Art. 2 din Legea nr. 129/1992 prevede că, în înţelesul prezentei legi, termenii sau expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
b) autor - persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei înţelegeri, care a creat desenul sau modelul; k) solicitant - persoana fizică sau juridică ce solicită la O.S.I.M. înregistrarea, respectiv eliberarea unui certificat de înregistrare a unui desen sau model; l) titular - persoana fizică sau juridică căreia îi aparţin drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului şi pentru care se eliberează certificatul de înregistrare;
În articolul 3 din lege se mai arată că (1) Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine autorului desenului sau modelului ori succesorului său în drepturi, pentru desenele şi modelele create în mod independent. (2) În cazul în care mai multe persoane au creat în mod independent un desen sau model, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine persoanei care a depus prima cererea de înregistrare. (3) În cazul în care desenul sau modelul a fost creat ca urmare a unor contracte cu misiune creativă sau de către salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu, dreptul aparţine persoanei care l-a comandat.
Susţinerea apelantului că reclamanta B.I.C. nu ar fi titular al desenului pe motiv că reclamanţii E.T. şi H.T. n-ar fi salariaţii săi este nefondată, de vreme ce existenţa unui contract de muncă(contract angajator-salariat) nu este singura situaţie care dă drepturi de titular, ci legea prevede alternativ existenţa contractului cu misiune creativă (contract beneficiar-autor care execută comanda pretinsă de beneficiar), ca în speţă, când dreptul aparţine reclamantei care a comandat desenul.
Dimpotrivă, pârâtul a pretins în apel că i s-ar conferi calitatea de titular de drept de o situaţie contrară legii - renunţarea la drepturile morale de autor de către numita Ş.I., deşi cazurile de recunoaştere a dreptului de titular, când altă persoană decât titularul a realizat desenul (autorul), sunt reglementate expres şi limitativ de lege - contractul de muncă şi contractul cu misiune creativă.
Potrivit art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 211/2008, invocat de apelant, în cazul în care desenul sau modelul este rezultatul unui contract cu misiune creativă, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine persoanei care a comandat realizarea desenului sau modelului, în lipsa unor prevederi contractuale contrare.
Critica apelantului referitoare la încheierea contractului reclamanţilor în 2008 este nefondată, deoarece sentinţa apelată nu s-a pronunţat pe un contract din 2008. Dimpotrivă, la dosarul primei instanţe, există oferta pentru un raport de proiect preliminar "Circuit urban de curse" în Bucureşti din 14 decembrie 2004, întocmit de T.G. ingineri şi arhitecţi către reclamanta B.I.C. în care T.G. se obligă faţă de reclamata B.I.C. să realizeze proiectul în schimbul unei sume de 75.000 euro exclusiv TVA, iar la dosar se găseşte şi e-mail-ul de confirmare al reclamantei B.I.C. asupra preţului proiectului, din 15 decembrie 2004.
Nefondat mai pretinde apelantul-pârât şi că prima instanţă şi-ar fi bazat soluţia de admitere a acţiunii doar pe experienţa profesională în domeniu a reclamanţilor. Dimpotrivă, prima instanţă a evidenţiat, cu referire la recunoaşterea internaţională de arhitecţi pentru circuite auto, rezultată din probele cu înscrisuri şi martori, calitatea de autori ai desenului tehnic în litigiu ce aparţine reclamanţilor T. - persoane fizice grupate în cadrul T.G., astfel încât se relevă nefondată şi susţinerea apelantului că în speţa de faţă le era interzis de lege reclamanţilor arhitecţi persoane fizice E.T. şi H.T. gruparea acestora într-o anumită organizaţie. Dimpotrivă, Legea nr. 129/1992 prevede ca autori pe persoanele fizice independente sau grupate şi nu face vreo distincţie cu privire la caracteristicile grupării persoanelor fizice pe baza înţelegerii cărora s-a realizat creaţia.
Critica apelantului-pârât referitoare la refuzul primei instanţe de încuviinţare de administrare a unei probe de vizionare a unui CD cu o conferinţă de presă din 15 februarie 2005, pretinsă de acesta peste termenul de încuviinţare a probelor la prima instanţă, cu privire la care în expunerea introductivă a apelului susţine că la acea conferinţă administratorul reclamantei, H.B., şi arhitectul H.T. ar fi fost de acord să lucreze pentru pârât, deşi în concluziile scrise de la prima instanţă arătase că CD-ul, nedepus la dosar, conţine comentarii clarificatoare asupra modului cum s-a iniţiat circuitul în jurul Palatului Parlamentului şi rolului său ca principal autor şi iniţiator al circuitului şi desenul prezentat camerelor de luat vederi de către reclamant, este nefondată, de vreme ce în apel apelantul-pârât nici nu a solicitat această probă.
Sentinţa a respectat art. 138 C. proc. civ. Dacă ar fi existat un asemenea acord invocat abia în apel şi dacă el ar fi fost obţinut de la administratorul reclamantei B.I.C.G., H.B., faţă de suma pretinsă nedovedit de pârât la prima instanţă că ar fi fost achitată de acesta lui H.B. pentru reclamantul autor H.T., 100.000 euro, situată peste pragul legal de admisibilitate a unei probe testimoniale, 250 lei (art. 25 şi 26 Noul C. proc. civ.), nici nu ar fi fost permisă legal proba cu un asemenea CD sub aspectul vreunui discurs al numitului H.B. cu referire la prestaţia autorului H.T. în favoarea apelantului-pârât. Însuşi pârâtul arăta în concluziile scrise de la dosar prima instanţă, depuse la termenul din 24 februarie 2012, că este un adevăr că banii în sumă de 100.000 euro, documente şi planuri au fost luate de la acesta de B.I.C. care le-a transmis mai departe lui H.T. Că ar fi dat pârâtul un proiect nu rezultă în niciun caz din simpla menţiune «etc.», făcută de acesta în concluziile scrise, iar că banii în sumă de 100.000 euro ar fi fost daţi de acesta către B.I.C. care i-ar fi transmis mai departe lui H.T. reprezintă de asemenea o susţinere proprie a pârâtului, fără suport probator, din declaraţiile reclamanţilor ataşate de acesta în copie în susţinerea concluziilor scrise nerezultând asemenea fapt. Oricum, prin pretinderea unui asemenea acord al părţilor, apelantul-pârât, practic, contrazice însăşi susţinerea sa din apel că desenul înregistrat la OSIM ar fi fost realizat de numita Ş.I., ceea ce vădeşte caracterul nefondat al apelului.
Curtea a observat că, prin motivele de apel, apelantul nu a contrazis ceea ce a reţinut prima instanţă, respectiv că este de necontestat că proiectul de circuit a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti anterior cererii de înregistrare a desenului la OSIM, sub semnătura arhitecţilor T.G., astfel cum rezultă din materialele de presă depuse şi răspunsul pârâtului însuşi la interogatoriul propus de reclamanţi. Aşadar, apelantul-pârât, depunând desenul de circuit auto sub semnătura autorilor arhitecţi T., a susţinut nefondat la depunerea spre înregistrare la OSIM că pârâtul însuşi este autorul (certificatul de înregistrare Nr. 018430 din 23 octombrie 2008 menţionează că pârâtul Ş.N. este şi titularul şi autorul desenului plan de circuit auto-moto-sport urban), iar în cursul procesului de faţă a susţinut nefondat că autoarea desenului ar fi fost numita Ş.I., care ar fi renunţat la drepturile sale morale de autor în favoarea sa. Evident că, neavând pregătirea tehnică necesară, apelantul-pârât nu a putut realiza acesta desenul pe care l-a depus spre înregistrare la OSIM ca al său (certificatul de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008 care-l menţionează pe pârâtul Ş.N., ca fiind şi titularul şi autorul desenului plan de circuit auto-moto-sport urban, fiind astfel nul cu privire la aceste menţiuni esenţiale ale sale), iar depunerea de acesta a aceluiaşi desen la Primăria Municipiului Bucureşti cu recunoaşterea autorilor arhitecţi T. vădeşte caracterul nefondat al apelului. Firesc, dacă nu ar fi fost creat de aceştia, desenul depus la Primăria Municipiului Bucureşti nu avea de ce să-i ateste ca autori.
În apel, pârâtul mai face referire la deosebiri ale desenului în litigiu faţă de un program de calculator intitulat "Circuit auto-moto-sport urban în jurul Palatului Parlamentului", or această critică în sine nu este relevantă cauzei de faţă, în care este în dispută un obiect protejat de o lege(desenul protejat de Legea nr. 129/1992), nu un program de calculator care este protejat de Legea nr. 8/1996 (art. 7 din Legea nr. 8/1996 - "Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator").
De altfel, tot pârâtul susţine în apelul său şi că ar dovedi că este autorul, desenului tehnic depus spre înregistrare la OSIM, prin programul de calculator tip aplicaţie utilitară cu acelaşi nume înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. 1837 din 16 august 2005 pe numele Societăţii Ş.Ş.I. SRL, în calitate de asociat şi administrator al acestei societăţi, deşi nu contestă ce a reţinut prima instanţă că anterior acestuia, din mai 2005, desenul tehnic depus la Primăria Municipiului Bucureşti este atestat ca aparţinând autorilor reclamanţi T., purtând elemente de identificare a acestora, nu a pârâtului.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică extrajudiciară de la filele 172-176 vol. I dosar primă instanţă concluzionează doar că desenul industrial depus de pârât la OSIM la data de 5 august 5005 cu denumirea "Circuit auto-moto-sport urban" constituie o reproducere esenţială a Proiectului T. în proporţie de 80% şi nu are caracter individual, deoarece impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat nu este diferită de cea produsă de Proiectul T.. Raportul de expertiză extrajudiciară de la dosar primă instanţă nu priveşte cauzele juridice ale procesului de faţă, deoarece el are ca obiectiv doar să se stabilească dacă obiectul cererii de înregistrare depuse la OSIM de pârât reprezintă un desen industrial în sensul Legii nr. 129/1992.
Din răspunsul pârâtului la întrebarea nr. 5 la interogatoriul administrat acestuia în faţa primei instanţe rezultă vădit că în litigiu în procesul de faţă este acelaşi desen tehnic pe care părţile îşi dispută calitatea de autor şi titular de drepturi, elementele - cel depus iniţial la Primăria Municipiului Bucureşti, de identificare a autorilor şi titularilor reclamanţi şi, respectiv, cel depus la OSIM, de identificare a autorului şi titularului pârât fiind principalele diferenţe, iar ele nu privesc partea tehnică a desenului. Această parte tehnică este lămurită de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 8250 din 3 iunie 2008 întocmit de expertul tehnic al ORDA V.C., în cadrul cercetărilor penale, care a clarificat următoarele: pe compact discul pentru care a fost eliberat certificat de înregistrare la ORDA din 16 august 2005 nu se găseşte un program pentru calculator, ci o prezentare M.P.P., ce conţine o singură planşă arhitecturală şi descrierea circuitului auto(descriere tehnică, descrierea circuitului, descrierea zonei de parcare, zonele spectatorilor, echipamente tehnice ale circuitului, orarul privind asigurarea logisticii necesare pentru pregătirea pistei, catalog cu probleme pentru a fi examinate cu atenţie), precum şi un model de licenţă(în conformitate cu dispoziţiile legale la înregistrare în RPC ORDA); pe compact discul aparţinând T.G., fără marcă, cu menţiunile Bucharest town trak-Projeht n.1335-01, emblema şi datele de identificare ale T.G. şi seria Ug11D47251311 5 8514, a cărui traducere s-a efectuat pe compact discul marca P. cu seria HLD624KE19025688A03, se găsesc mai multe planşe arhitecturale, precum şi descrieri ale circuitului auto(descriere tehnică, descrierea circuitului, descrierea zonei de parcare, zonele spectatorilor, echipamente tehnice ale circuitului, orarul privind asigurarea logisticii necesare pentru pregătirea pistei, catalog cu probleme pentru a fi examinate cu atenţie).
Din compararea conţinutului fişierelor, expertul a relevat următoarele:
- majoritatea datelor tehnice ale circuitului folosite pentru descriere sunt identice, din punct de vedere al mărimii acestora(mici excepţii: capacitate spectatori, suprafaţă parcare, număr de locuri spectatori);
- există similitudini ale textului şi termenilor tehnici folosiţi în descriere(diferenţe apărând, cel mai probabil, la traducerea din limba germană);
- există similitudini ale imaginii folosită ca planşă arhitecturală;
- fotografiile folosite pentru exemplificarea unor elemente ale circuitului sunt diferite. Precizările finale ale expertului relevă că, deoarece data unui calculator se poate modifica uşor, lucrările înregistrate pe acel calculator pot fi alterate din acest punct de vedere, astfel că nu se poate stabili pe baza datei lucrărilor caracterul de anterioritate al înregistrărilor comparate pe compact discurile verificate. A relevat însă expertul că, în urma verificărilor asupra datei de creare, accesare, modificare a fişierelor, pe compact discul pus la dispoziţie ca model de comparaţie aparţinând T.G. se găsesc date de fişiere anterioare faţă de cele de pe compact discul aflat la PRC ORDA.
Aşadar, coroborat cu răspunsul pârâtului la întrebarea nr. 5 din interogatoriul administrat acestuia la prima instanţă, acest raport de constatare dovedeşte asemănarea până la identitate (cvasi-identitate, cum a reţinut prima instanţă) a desenului depus în mai 2005 la Primăria Municipiului Bucureşti cu cel depus în a doua parte a anului 2005 la OSIM şi ORDA, diferenţele nesemnificative fiind evidenţiate de expert(mici excepţii: capacitate spectatori, suprafaţă parcare, număr de locuri spectatori, existând similitudini (asemănări) ale imaginii folosită ca planşă arhitecturală; iar fotografiile folosite pentru exemplificarea unor elemente ale circuitului sunt diferite.
Apelantul mai face referire, în criticile de apel, la declaraţii contradictorii ale reclamanţilor la organele de cercetare penale, dar nu arată care este aspectul în contradicţie şi care este relevanţa lui în cauza de faţă.
Apelantul invocă, nefondat, că într-un dosar penal al Parchetului a fost efectuată şi o constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică, cu nr. 287 690 din 13 noiembrie 2009, prin care s-a stabilit că documentul cu nr. F/0516 din 05 august 2005 înregistrat de către pârâtul Ş.N. la OSIM în vederea obţinerii certificatului de înregistrare nu prezintă modificări, motiv pentru care prin aceeaşi Ordonanţă nr. 45/P/2006 din 22 februarie 2010 s-a dispus şi scoaterea sa de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen.) şi fals în declaraţii (art. 292 C. pen.) pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii. De vreme ce deţinea desenul original atestat prin depunerea la Primăria Municipiului Bucureşti ca aparţinând autorilor T., depunerea la Primăria Municipiului Bucureşti fiind anterioară cererii de înregistrare la OSIM, faptul că nu l-a falsificat prin modificări nu are legătură cu cauza de faţă.
Nefondat susţine apelantul că prima instanţă nu ar fi verificat declaraţiile tuturor martorilor, invocând în apel numele unora dintre aceştia. Dimpotrivă, pe baza coroborării materialului probator, prima instanţă a arătat că iniţiativa organizării unui circuit auto-moto-sport în Bucureşti a aparţinut pârâtului, înscrisurile administrate, articole din presă, materiale publicitare, declaraţiile martorilor relevând pasiunea şi preocupările acestuia în domeniul automobilistic înainte chiar de anul 2005 - anul demarării acţiunilor concrete în vederea organizării. Practic, prima instanţă a raportat apărările pârâtului din întâmpinarea din 11 aprilie 2006, depusă de acesta la OSIM, faţă de opoziţia formulată de T.G. împotriva cererii sale de înregistrare a desenului, în care acesta vorbeşte despre pasiunea şi ideea sa, la declaraţiile martorilor şi articolele de presă depuse în cauză.
Pentru a stabili situaţia de fapt cu privire la cine este autorul desenului care a fost depus de pârât la OSIM, prima instanţă a avut în vedere măsura în care se coroborează probatoriul de la dosar, reţinând şi că din declaraţiile cu câte doi martori(doi pentru reclamanţi şi doi pentru pârât) trei dintre acestea se coroborează, în sensul calităţii de autor aparţinând reclamanţilor T. (unul din cei trei fiind chiar martorul propus de reclamant, O.I.), iar una dintre declaraţii este contrară ansamblului probatoriu administrat.
Este vorba despre declaraţia martorului C.C.I., pe care prima instanţă a înlăturat-o în mod just - acest martor susţinea că pârâtul ar fi prezentat la Secretarul General al Camerei Deputaţilor planuri topografice şi de fezabilitate încă din 2002 - 2003. Or, acest lucru este evident nereal, neputând fi reţinut, proiectul (desenul depus în a doua parte a anului 2005 la OSIM) nefiind întocmit în 2002 - 2003 de vreme ce însuşi pârâtul a arătat că abia în 2 septembrie 2004 a încheiat o convenţie cu numita Ş.I., pe baza căreia aceasta să-i execute desenul şi să renunţe la drepturile de autor. În declaraţia depusă de aceasta la organele de cercetare penală, martora Ş.I. arată, de asemenea, că abia în 2 septembrie 2004 a încheiat cu pârâtul o asemenea convenţie. Aşadar, faţă de această declaraţie a martorei Ş.I., evident susţinerile martorului C.C.I. nu pot fi considerate ca dovedind că pârâtul ar fi autorul desenului ce a fost depus în a doua parte a anului 2005 la OSIM.
În aceste condiţii, apelantul susţine nefondat a se avea în vedere că martorul C.C.I. a declarat că în calitate de consilier la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor a fost cel care i-a facilitat o audienţă la Secretarul General al Camerei Deputaţilor de la acea dată, discuţie care a avut loc undeva în perioada 2002 - 2003, deci cu mult înainte de orice implicare a reclamanţilor-intimaţi în proiectul respectiv, în cadrul căreia pârâtul Ş.N. a prezentat planuri topografice, de fezabilitate etc. şi că acelaşi martor a fost audiat şi în cadrul dosarului penal nr. 45/P/2006 instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, declarând în data de 26 februarie 2009, în faţa organelor Ministerului Administraţiei şi Internelor, că în vara anului 2004 a fost la biroul acestuia unde i-a prezentat hărţi cu zona adiacentă Palatului Parlamentului, un proiect de circuit şi o prezentare a hotelurilor şi spitalurilor din zonă în vederea unei bune organizări a acestui circuit.
Pentru aceleaşi considerente nu se putea reţine de prima instanţă nici declaraţia martorului C.C., dată de acesta la 26 februarie 2009 la DGPMB-SCP (depusă în copie la dosar prima instanţă), în care susţinea că pârâtul i-ar fi prezentat proiectul de circuit în vara anului 2004. În declaraţia depusă de martora Ş.I. la organele de cercetare penală (copie filele dosar prima instanţă), martora arată că abia în 2 septembrie 2004 a încheiat cu pârâtul convenţie pentru executarea desenului tehnic, astfel încât, faţă de această declaraţie a martorei Ş.I. şi de convenţia la care face referire, depusă în copie la dosar prima instanţă, evident că susţinerile martorului C.C. nu pot fi considerate ca dovedind că pârâtul ar fi autorul desenului tehnic ce a fost depus în a doua parte a anului 2005 la OSIM.
Nefondat susţine apelantul că ar fi prezentat acesta în 2004 proiectul tehnic al circuitului mai multor finanţatori români şi străini, această susţinere nefiind confirmată de niciun mijloc de probă.
De asemenea, nefondat susţine că ar fi prezentat desenul tehnic în primăvara anului 2004 la Parlament, Automobil Clubul Român şi la Primăria Bucureşti.
Cu privire la Parlament, Curtea a arătat mai sus că prima instanţă a înlăturat just declaraţia martorului C.C.I. Alt mijloc de probă nu susţine afirmaţia pârâtului pentru Parlament în primăvara anului 2004, de prezentare a proiectului încorporând desenul tehnic ce a fost depus la OSIM abia în a doua parte a anului 2005.
Cu privire la Automobil Clubul Român, desenul tehnic nu a fost depus de pârât la acesta în primăvara anului 2004, aşa cum vădesc adresa de la fila 170 vol. I dosar prima instanţă şi comunicatul de presă de la fila 76 volumul I dosar prima instanţă. Dimpotrivă, comunicatul de presă face şi referire la celebrul designer al circuitelor de F1 din Malaezia, Bahrain, Shanghai şi Turcia, dl. H.T.
Cu privire la Primăria Municipiului Bucureşti, pârâtul nu a depus probe scrise care să ateste că ar fi depus acesta la Primărie desenul tehnic în primăvara anului 2004 cum susţine. Dimpotrivă, desenul a fost dovedit depus, cum a relevat prima instanţă, la sfârşitul lunii mai a anului 2005 sub semnătura reclamanţilor T..
Apelantul susţine nefondat că ar putea fi reţinută declaraţia martorului N.G., din dosarul penal nr. 45/P/2006, care ar fi declarat că în calitate de funcţionar în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti s-a întâlnit cu pârâtul Ş.N. în primăvara anului 2004, acesta prezentându-i un proiect de desfăşurare a unui circuit automobilistic, ce cuprindea schiţe ale traseului şi detalii tehnice legate de circuit . Evident, această declaraţie apare contrazisă de declaraţia martorei Ş.I., a cărei declaraţie este invocată în apel tot de apelant, şi de convenţia acesteia cu apelantul-pârât, convenţie depusă în copie la dosar prima instanţă. În declaraţia depusă de aceasta la organele de cercetare penală, martora Ş.I. arată că abia în 2 septembrie 2004 a încheiat cu pârâtul convenţie pentru executarea desenului tehnic. De altfel, firesc ar fi fost, dacă îl prezenta, el să apară înregistrat în evidenţele Primăriei, ceea ce nu s-a realizat în primăvara anului 2004. Dimpotrivă, desenul a fost dovedit depus, cum a relevat prima instanţă, la sfârşitul lunii mai a anului 2005 sub semnătura reclamanţilor T. - adresa nr. 269 din 4 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti arată că B.I.C.G. a prezentat şi predat, la sfârşitul lunii mai 2005, prin domnul H.B., Primăriei Municipiului Bucureşti, Proiectul Preliminar al circuitului Automobilistic din jurul Palatului Parlamentului şi menţionează că domnul B.I.C. a venit la întâlnirea de la sfârşitul lunii mai 2005 însoţit de domnul N.Ş.
Apelantul-pârât susţine nefondat că ar dovedi că este autorul desenului tehnic depus spre înregistrare la OSIM prin faptul că a expus pe larg proiectul circuitului automobilistic din jurul Palatului Parlamentului în volumul «Circuit Auto-Moto-Sport Urban în jurul Palatului Parlamentului», volum editat în cursul lunii august 2005 şi publicat în luna noiembrie 2005, şi prin programul de calculator tip aplicaţie utilitară cu acelaşi nume, înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. 1837 din 16 august 2005 pe numele Societăţii Ş.Ş.I. SRL, având drept autor pe pârât, în calitate de asociat şi administrator al acestei societăţi, de vreme ce anterior acestora, din mai 2005, este dovedit că desenul tehnic are ca autori pe reclamanţii T., după cum rezultă din coroborarea răspunsului pârâtului la întrebarea nr. 5 din interogatoriul administrat acestuia la prima instanţă, adresa nr. 269 din 4 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, declaraţia judiciară a martorului O.I. propus de pârât la prima instanţă, precum şi din declaraţia extrajudiciară de la dosar prima instanţă, dată în cursul cercetărilor penale de martorul C.R.A. În aceasta din urmă se menţionează că spre sfârşitul lunii mai 2005 au venit în biroul de la Primăria Municipiului Bucureşti, al martorului, domnii H.B. şi N.Ş., H.B. i-a înmânat martorului un exemplar dintr-un raport denumit Road City Course Bucharest, datat 23 mai 2005, pe raport apărând numele şi adresele B.I.C.G. şi T.G.I.A.. Martorul mai a precizat că nicăieri în cursul acelui raport nu apare numele N.Ş. şi că l-a înaintat în copie DGPMB-Serviciul de Investigare a Fraudelor cu adresa nr. 261 din 23 martie 2006.
Curtea a observat că din declaraţia menţionată a martorei Ş.I. şi din convenţia sub semnătură privată a acesteia cu pârâtul, rezultă că doar încheierea convenţiei a intervenit la 2 septembrie 2004. Nicăieri în convenţie nu se face referire la data executării unei asemenea convenţii. În final, convenţia menţionează că beneficiarul va achita executantei suma de 10.000 dolari SUA la punerea în aplicare a circuitului auto-moto-sport urban. Aşadar, pentru executarea convenţiei, constând în executarea desenului tehnic, martora nu a primit nicio contraprestaţie. De altfel, nici nu apare plauzibil ca pârâtul să fi plătit acesteia doar 10.000 dolari SUA pentru întocmirea desenului tehnic şi să fi plătit, cum susţine, fără să deţină probe, faţă de reclamanţii T. o sumă mult mai mare fără nicio contraprestaţie din partea lor. Curtea a reţinut că, în fapt, pârâtul nu deţine nicio probă că ar fi autorul sau titularul drepturilor asupra desenului tehnic, în sensul Legii nr. 129/1992, martora Ş.I. arătând în declaraţia depusă în copie la dosar primă instanţă, dată la 3 martie 2009, că nu mai deţine computerul pe care ar fi creat desenul tehnic pentru că, fiind depăşit ca uzură fizică, l-a înlocuit şi l-a aruncat la gunoi. A şi precizat în finalul declaraţiei că acea convenţie datată 2 septembrie 2004 a fost încheiată într-un singur exemplar care se află la pârât. Or, firesc ar fi fost, dacă martora ar fi apreciat a fi avut vreo creanţă asupra pârâtului, pentru suma menţionată în convenţie, să se afle în posesia sa exemplarul, pentru valorificarea creanţei. Faţă de toate aceste circumstanţe, Curtea nu poate reţine decât că acea convenţie s-a încheiat aşa cum şi menţionează numai ca pârâtul să o folosească pentru înregistrări la ORDA şi OSIM, tocmai pentru faptul că nu deţine nicio dovadă a calităţii sale de autor al desenului tehnic care, conform dovezilor cauzei, apare ca fiind creat de reclamanţii T., sub a căror semnătură a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti înainte de a fi depus de pârât spre înregistrare.
Aşadar, corect şi legal a arătat prima instanţă că, sub aspectul protecţiei conferite de dreptul de autor al desenului, sau de titular al certificatului de înregistrare, nu are relevanţă paternitatea ideii organizării circuitului, sau chiar a alegerii amplasamentului de desfăşurare (singurele care au putut fi reţinute, pe baza probelor administrate, ca aparţinând pârâtului), respectiv că ideea nu intră în sfera de protecţie a drepturilor de autor asupra desenului industrial, ci numai desenul însuşi îndeplineşte condiţiile de acordare a protecţiei conform dispoziţiilor Legii nr. 129/1993, desen care în speţă s-a dovedit că a fost realizat de reclamanţii T., ci nu de pârât, certificatul de înregistrare contestat înscriindu-l greşit pe pârât ca autor al desenului înregistrat.
Spre finalul apelului, apelantul reia, nefondat, excepţia autorităţii de lucru judecat, de această dată în raport cu o ordonanţă a Parchetului, nr. 54/P/2006 emisă la 22 februarie 2010 însoţită de Rezoluţia Prim Procurorului din 8 aprilie 2010, precum şi cu o decizie civilă nr. 605 din 3 februarie 2012 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus casarea cu trimitere la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului într-o cauză în care pârâtul era chemat să răspundă civil delictual pentru afirmaţii defăimătoare.
Potrivit art. 1201 C. civ.vechi. în vigoare la data ordonanţei şi rezoluţiei menţionate, autoritatea de lucru judecat există numai atunci când există identitate de cauză juridică, de obiect şi de părţi, între două dosare ale instanţei de judecată. Evident, soluţiile Parchetului nu se încadrează noţiunii menţionate, neavând vreo autoritate a vreunui lucru judecat de o instanţă judecătorească. Ele doar pot fi examinate prin prisma materialului probator care a stat la baza lor, ca toate celelalte probe ale cauzei în măsura dedusă judecăţii de părţi, interpretarea probelor de procuror neîmpiedicând liberul acces al reclamanţilor la instanţa de judecată civilă potrivit art. 21 Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme o altă instanţă de judecată, civilă sau penală, nu s-a pronunţat pe fondul litigiului.
Susţinerea apelantului că procurorul ar fi reţinut just că pârâtul a prezentat în 2004 lui H.B. proiectul care a fost înregistrat de pârât la OSIM este lipsită de suport probator câtă vreme nu a indicat mijloacele de probă care să susţină realmente asemenea fapt, prima instanţă procedând în mod legal la a stabili situaţia de fapt prin analiza tuturor probelor cauzei, a căror evaluare nu-i era interzisă de vreo excepţie de autoritate de lucru judecat, ci reprezenta obligaţia sa legală. De vreme ce sprijinul autorităţilor române (Primăriei Municipiului Bucureşti), la care se referă apelantul ca reţinut de procuror, pârâtul l-a cerut pe baza proiectului de circuit ce a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti la sfârşitul lunii mai 2005,de pârât împreună cu H.B., pentru firma B.I.C.G. (cum atestă adresa PMB depusă în copie la dosar prima instanţă), anterior depunerii cererii de înregistrare a desenului la OSIM, proiect depus la PMB sub semnătura arhitecţilor T.G., cum a reţinut prima instanţă fără ca apelantul să fi contestat, rezultă că autori ai desenului sunt reclamanţii T.
În rezoluţia dată la 22 februarie 2010 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. 45/P/2006, este menţionat şi ce s-a consemnat la constatarea tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat la care a participat E.T., că acesta avea cunoştinţă de faptul că numitul H.B. a dat un exemplar al proiectului învinuitului Ş.N.
Rezoluţia conţine aprecierea procurorului că nu s-a dovedit că a existat o însuşire fără drept în orice mod a calităţii de autor al desenului, precum şi aprecierea acestuia că pentru făptuitorii H.B. şi E.T. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii deoarece nu au mai dorit colaborarea cu învinuitul Ş.N., dar la momentul la care au afirmat că sunt titularii proiectului nu aveau cunoştinţă de înregistrarea acestuia. Aşadar, ordonanţa şi rezoluţia la care face referire apelantul, privind nedovedirea însuşirii pe nedrept a calităţii de autor al desenului potrivit art. 49 din Legea nr. 129/1992, nu are autoritate de lucru judecat în cauza civilă de faţă.
Anterior depunerii desenului tehnic la Primăria Municipiului Bucureşti niciun element de probă nu susţine existenţa desenului tehnic în posesia pârâtului sau prezentarea desenului tehnic care a fost înregistrat ulterior la OSIM, către alte persoane sau autorităţi de către pârât. Simpla idee prezentată de pârât, rezultată din probele evaluate de prima instanţă, nu-i asigură pârâtului dreptul de autor şi titular de protecţie, menţionate în certificatul de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008, iar simplele susţineri ale pârâtului nu fac probă în favoarea acestuia şi în defavoarea părţilor adverse acestuia care nu şi le-au însuşit. Cum s-a arătat, însuşi pârâtul arăta în concluziile scrise de la dosar prima instanţă, depuse la termenul din 24 februarie 2012, că este un adevăr că banii în sumă de 100.000 euro, documente şi planuri au fost luate de la acesta de B.I.C. care le-a transmis mai departe lui H.T.; Dar, că ar fi dat pârâtul un proiect nu rezultă în niciun caz din simpla menţiune făcută de acesta în concluziile scrise, iar că banii în sumă de 100.000 euro ar fi fost daţi de acesta către B.I.C. care i-ar fi transmis mai departe lui H.T. reprezintă de asemenea o susţinere proprie a pârâtului, fără suport probator, din declaraţiile reclamanţilor ataşate de acesta în copie concluziilor scrise nerezultând asemenea fapt.
La întrebarea nr. 5 din interogatoriul administrat apelantului-pârât la prima instanţă, dacă recunoaşte că proiectul a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti sub numele T.G., acesta a răspuns afirmativ, adăugând ulterior şi că de aici au început problemele, pentru că i-au furat proiectul şi şi l-au însuşit.
La întrebarea nr. 41 din interogatoriul administrat apelantului-pârât la prima instanţă, cum îşi explică identitatea datelor tehnice dintre cele două proiecte, acesta a explicat că practic le-a înmânat reclamanţilor proiectul iniţial, la care aceştia trebuia să dea o formă finală, tehnică.
Or, în acelaşi timp pârâtul s-a apărat în acest proces cu declaraţia martorei Ş.I. care a susţinut că a încheiat convenţia sub semnătură privată a pârâtului pentru execuţia desenului în 2 septembrie 2004, convenţia fiind încheiată pentru realizarea tehnică a desenului de către aceasta.
Se reţine astfel că, de vreme ce susţine că le-a înmânat reclamanţilor o formă de proiect iniţial la care aceştia trebuia să dea o formă tehnică, apelantul-pârât susţine nefondat că acesta este titularul drepturilor asupra desenului tehnic pe baza renunţării unei pretinse autoare a lui la drepturi, Ş.I..
Aşadar, desenul înregistrat la OSIM are forma tehnică dată de reclamanţii arhitecţi T., pârâtul, nedeţinător al cunoştinţelor tehnice necesare susţinând nefondat la OSIM că acesta ar fi autorul desenului tehnic în al cărui certificat a fost astfel înregistrat nereal ca autor.
În acest sens, Curtea a reţinut şi faptul că audiată de organele penale, martora Ş.I. a susţinut că a înlocuit şi aruncat la gunoi computerul pe care a lucrat la desen, astfel că lipsa acestui computer prejudiciază pe partea care susţine că a creat desenul mai întâi-apelantul -pârât, nu pe intimaţii-reclamanţi care beneficiază de proba cu desenul depus la sfârşitul lunii mai 2005 la Primăria Municipiului Bucureşti cu semnătura autorilor T. Cum depozitul apelantului-pârât la OSIM este ulterior, din 5 august 2005, prezumţia calităţii de autor a solicitantului a fost răsturnată de reclamanţi în defavoarea acestuia în procesul de faţă, cum corect a constatat prima instanţă.
Mai mult, în Dosarul nr. 28520/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, apelantul pârât a depus întâmpinare în care în care a susţinut că de comun acord cu reclamantul a depus la Primăria Municipiului Bucureşti proiectul său sub numele T.G. şi B.S.S.D. SRL şi că acest proiect a fost înlocuit cu altul, prezentând acelaşi conţinut dar cu inscripţionarea numelui B.I.C.G. în loc de B.S.S.D. SRL. Asemenea afirmaţie a înlocuirii denumirilor nu este susţinută de niciun mijloc de probă, ci contrazisă de adresa PMB depusă în copie la dosar prima instanţă. În aceeaşi întâmpinare mai susţinea pârâtul că nici nu cunoaşte cum proiectul B.S.S.D. SRL a fost înlocuit cu altul sub numele B.I.C.G., precum şi că proiectul depus la Primărie în anul 2005 este proiectul său cu toate detaliile tehnice, fotografiile şi schiţele conţinute în acesta, T.G. neaducând la acesta decât contribuţii neesenţiale cum ar fi: împaginare, folosirea de template-uri, culori, logo-uri, tocmai pentru a spori ideea de apartenenţă a acestui proiect la o societate cu experienţă în domeniu, ceea ce ar fi fost intenţia sa.
Cum desenul tehnic al circuitului a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti, la sfârşitul lunii mai 2005,de pârât împreună cu H.B., pentru firma B.I.C.G., aşa cum s-a reţinut mai sus de Curte pe baza înscrisului de la dosar prima instanţă, sub semnătura autorilor T., aceşti autori au fost corect şi legal recunoscuţi în această calitate în sentinţa apelată.
Decizia civilă nr. 605 din 3 februarie 2012, prin care Înalta Curte a dispus casarea cu trimitere la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului, nu are acelaşi obiect cu cauza de faţă, nici aceeaşi cauză juridică şi nu dezleagă în niciun mod dosarul de faţă. Având în vedere că certificatul eliberat de OSIM pârâtului nu fusese anulat la data deciziei, aceasta a trimis cauza pentru răspundere civilă delictuală în pretenţii băneşti pentru afirmaţii defăimătoare, la instanţa de apel, în vederea analizării incidenţei certificatului neanulat asupra răspunderii. De altfel, prin Decizia nr. 79A din 17 mai 2012, în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, a arătat că nu se putea reţine fapta ilicită pârâtului în afirmaţiile acestuia că nu reclamanţii sunt titularii dreptului protejat şi că între părţi există litigii, câtă vreme ele fuseseră făcute în perioada în care certificatul era în vigoare, nefiind anulat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ş.N., arătând că formulează critici din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează:
1. În ceea ce priveşte motivarea dată de instanţa de apel în susţinerea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în mod greşit s-a considerat că atât timp cât legea nu pretinde citarea în calitate de pârât a OSIM în cadrul unei acţiuni în anularea unui certificat de înregistrare, înseamnă că, în temeiul art. 42 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, este suficientă doar comunicarea hotărârii judecătoreşti astfel obţinute către OSIM.
Din articolul de lege menţionat nu reiese în niciun fel că OSIM nu ar trebui să aibă calitatea procesuală de pârât în cadrul unui litigiu vizând anularea unui certificat de înregistrare, ci doar că după obţinerea hotărârii de anulare, aceasta se înregistrează la OSIM.
În condiţiile în care calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată (pârât) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, aceasta poate aparţine numai celui faţă de care reclamantul îşi poate realiza obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv OSIM şi nu recurentul, ceea ce susţine excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Motivarea instanţei de apel este astfel nelegală, fondată pe simple analogii, fără a avea la origine niciun text legal imperativ.
2. Este nelegală şi motivarea respingerii excepţiei inadmisibilităţii.
2.a. În mod eronat instanţa consideră că art. 51 din Legea nr. 129/1992 ar da dreptul eventualului reclamant care obţine în instanţă anularea unui certificat de înregistrare, la o procedură simplificată, de obţinere a unui nou certificat de înregistrare pe numele său, respectiv " la solicitarea certificatului pe numele adevăratului titular, în baza hotărârii judecătoreşti şi la publicarea de OSIM a schimbării titularului."
În acest mod, instanţa de apel, similar celei de fond, dă o interpretare art. 51 din Legea nr. 129/1992 care contravine în mod vădit spiritului acestui act normativ şi dorinţei legiuitorului.
Acest articol nu face vorbire în nici un fel de o procedură simplificată, fără a se mai parcurge etapele precizate în acest act normativ, etape menite tocmai a verifica îndeplinirea cerinţelor legale de către solicitant.
Printr-o hotărâre judecătorească ar putea cel mult să se dispună anularea certificatului de înregistrare a desenului industrial, însă nicidecum să se stabilească calitatea de autor a altor persoane şi să se dispună OSIM să elibereze certificatul de înregistrare în calitate de titular altor persoane.
Dacă s-ar admite o asemenea ipoteză, ar însemna că întreaga procedură de înregistrare şi eliberare a titlului de protecţie a unui desen sau model industrial, prevăzută în capitolul III al Legii nr. 129/1992, ar putea fi pur şi simplu ignorată, instanţa de judecată arogându-şi, în fapt, pe nedrept, atribuţiile unei autorităţi administrative cu atribuţii clar definite în acest sens, încălcând principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat, interpunându-se şi cenzurând activitatea unui organ al autorităţii publice, organ ce ţine de puterea executivă.
2.b. Este greşită şi argumentaţia în sensul că persoana interesată în a solicita anularea unui certificat de înregistrare ar avea la dispoziţie atât procedura opoziţiei, prevăzută la art. 21 din Legea nr. 129/1992, cât şi pe cea a unei acţiuni în anulare, întemeiată pe art. 42 din acelaşi act normativ.
Pe lângă faptul că instanţa de apel nu aduce nici un fel de argument în susţinerea acestei interpretări personale a textelor Legii nr. 129/1992, ci doar citează integral textul art. 22 din lege, care nu are nici o relevanţă în materie, din lecturarea acestor considerente rezultă şi că instanţa de apel a dat o interpretare eronată celor susţinute prin motivele de apel.
Astfel, prin motivele de apel s-a referit la procedura prevăzută la art. 24 - 25 din Legea nr. 129/1992, conform căreia hotărârile privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului pot fi contestate, în scris şi motivat, la O.S.I.M., în termen de 30 de zile de la comunicare, urmând ca această contestaţie să fie examinată în termen de cel mult 3 luni de la depunere, de către Comisia de contestaţii din Departamentul de apeluri al O.S.I.M. Abia după formularea şi soluţionarea acestei contestaţii administrative, hotărârea Comisiei de contestaţii se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Din aceste texte legale reiese că unicele persoane care pot formula acest fel de contestaţie sunt solicitantul sau cei care au formulat obiecţiuni cărora nu li s-a dat curs, situaţie în care se aflau reclamanţii-intimaţi - aceştia formulând opoziţie la înregistrarea desenului industrial în data de 26 ianuarie 2006, opoziţii respinse prin raportul nr. 99 din 26 aprilie 2006 al Comisiei de opoziţii, însă nu au mai continuat procedura reglementată de lege, respectiv aceea a depunerii unei contestaţii administrative la decizia de eliberare a certificatului de înregistrare a desenului industrial pe numele său.
2.c. Tot în mod nelegal, instanţa de apel a considerat că prin existenţa a două remedii procesuale, respectiv opoziţia şi anularea, reclamanţii intimaţi ar fi avut dreptul să introducă prezenta acţiune în anulare, chiar dacă cererea sa îndeplinea, la data înregistrării, toate condiţiile de valabilitate prevăzute la art. 22 alin. (3) din Legea nr. 129/1992.
Această susţinere este vădit nelegală, în condiţiile în care o instanţă de judecată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, constatase în mod irevocabil îndeplinirea acestor condiţii, prin Decizia civilă nr. 433 din 23 octombrie 2008, obligând OSIM că continue procedura de înregistrare a desenului industrial în discuţie.
Dacă reclamanţii-intimaţi ar fi considerat că cererea sa de înregistrare a desenului industrial nu îndeplinea condiţiile de valabilitate la momentul înregistrării cererii, ar fi avut la dispoziţie formularea unei cereri de intervenţie voluntară principală, în condiţiile vechiului C. proc. civ., în cadrul dosarului nr. 727/3/2007, dosar finalizat irevocabil prin Decizia civilă nr. 433 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Mai mult, în condiţiile în care nici reclamanţii-intimaţi, în calitate de terţi interesaţi, nu au contestat - după cum a mai arătat - hotărârea privind cererea de înregistrare, conform procedurii prevăzută la art. 24 din Legea nr. 129/1992, rezultă implicit că aceştia au achiesat la această soluţie, apreciind drept justă eliberarea certificatului de înregistrare a desenului industrial pe numele său, în calitate de autor şi titular.
Aşa cum a argumentat şi prin motivele de apel, în lumina prevederilor art. 51 din Legea nr. 129/1992, folosit de către reclamanţii-intimaţi pentru a-şi întemeia acţiunea, instanţa ar fi putut cel mult să stabilească că reclamanţii ar fi îndreptăţiţi la eliberarea certificatului de înregistrare de către OSIM, şi nicidecum să dispună anularea certificatului de înregistrare în care figurează drept autor şi titular al desenului industrial, întrucât procedura în acest sens, era clar definită de art. 42 din Legea nr. 129/1992.
Faptul că instanţa de apel apreciază, ca unic argument în sensul inexistenţei unei interdicţii de a cumula procedura prevăzuta la art. 42 din Legea nr. 129/1992 cu cea de la art. 51, faptul că o asemenea interdicţie nu este reglementată legal, nu înseamnă că această opinie este validă şi trebuie luată ca atare.
Cele două texte legale în discuţie, respectiv art. 42 şi art. 51 din Legea nr. 129/1992, se referă la două situaţii juridice complet diferite, care în nici un caz nu pot fi subsumate în cadrul unei singure acţiuni în instanţă, întrucât situaţia prevăzuta la art. 42 are în vedere o acţiune în anularea certificatului de înregistrare, însă pentru o serie de situaţii limitative care să fi existat la data înregistrării cererii (ceea ce a demonstrat, atât în cadrul judecăţii în fond cât şi în apel, că nu este cazul în speţă) şi condiţionat de efectuarea unei contestaţii administrative, pe când cea de la art. 51 ar fi avut în vedere posibilitatea constatării de către instanţă a calităţii unei persoane de a fi îndreptăţită sau nu la eliberarea certificatului de înregistrare.
3. În legătură cu motivarea dată de instanţa de apel în susţinerea respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Şi aceasta este nelegală, întrucât instanţa de fond a unit această excepţie cu fondul cauzei, iar din administrarea probatoriilor, deci inclusiv din considerentele Deciziei civile nr. 433R din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, a rezultat fără putinţă de tăgadă că recurentul îndeplinea absolut toate condiţiile legale pentru a fi considerat autor şi titular al desenului industrial intitulat "Plan de circuit auto-moto-sport urban", sens în care instanţa a obligat OSIM să continue procedura de înregistrare a acestui model industrial, înregistrare ce s-a concretizat prin emiterea certificatului nr. 018430 din 23 octombrie 2008.
În realitate, prin Decizia nr. 433R din 23 octombrie 2008 s-a reţinut inclusiv că "solicitantului recurent nu i-a fost făcută cunoscută nici o neregularitate în privinţa îndeplinirii condiţiilor din lege şi regulament, pe care acesta să fi fost pus să o remedieze, anterior luării în discuţie a cererii de înregistrare, şi în cadrul termenelor prevăzute de lege."
Citând din decizia menţionată, instanţa de apel dă o interpretare total greşită celor reţinute, întrucât în cauza respectivă curtea de apel, admiţând recursul, nu a mai analizat toate motivele de nelegalitate invocate, ceea ce nu înseamnă că instanţa respectivă nu a făcut o analiză mai mult decât formală a dosarului, cu atât mai mult cu cât instanţa nu a obligat decât la continuarea procedurii de înregistrare a desenului industrial.
Or, procedura de înregistrare a fost realizată tot de autoritatea competentă în acest sens, respectiv OSIM, care dacă ar fi constatat incidenţa anumitor motive prevăzute la art. 22 alin. (3) din lege, ar fi putut să respingă cererea de înregistrare, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 433 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti instanţa a dispus în mod irevocabil trimiterea la OSIM a cauzei în vederea continuării procedurii de înregistrare a desenului industrial intitulat "Plan de circuit auto-moto-sport urban", ceea ce, aşa cum bine a reţinut prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin rezoluţia sa din 08 aprilie 2010 "echivalează cu faptul că instanţa nu a constatat nici un motiv de întrerupere sau anulare a înregistrării şi a dispus continuarea procesului de înregistrare din momentul întreruperii lui prin contestare, cu păstrarea priorităţii conferite de momentul depunerii cererii de înregistrare ".
În mod eronat instanţa de fond s-a raportat la această decizie numai în argumentarea respingerii autorităţii de lucru judecat, fără a observa, că pe fondul cauzei, aceasta conţinea o serie de chestiuni edificatoare.
Astfel, în considerentele Deciziei nr. 433 din 23 octombrie 2008, instanţa a arătat că recurentului nu i-a fost făcută cunoscută nicio neregularitate în privinţa îndeplinirii condiţiilor din legea privind desenele şi modelele (art. 22 din Legea nr. 129/1992) şi regulamentul de aplicare, neregularitate care să i se fi cerut a fi remediată, anterior luării în discuţie a cererii de înregistrare şi în cadrul termenelor prevăzute de lege.
În condiţiile în care reclamanţii-intimaţi nu au formulat nici cerere de intervenţie principală în cadrul cauzei soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 433 din 23 octombrie 2008 şi nici nu au urmat calea legală a contestaţiei administrative, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 129/1992 în cazul în care ar fi socotit că cererea de înregistrare depusă de subsemnatul nu ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute la art. 22 din lege, la acest moment este tardivă orice apreciere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de validitate la momentul depunerii cererii, cu atât mai mult cu cât Curtea de Apel a analizat implicit şi îndeplinirea acestor condiţii, în cadrul considerentelor Deciziei nr. 433 din 23 octombrie 2008.
De altfel, opoziţia formulată de reclamanţii-intimaţi nu s-a făcut pentru că recurentul nu ar fi fost autor sau titular al desenului industrial, ci pentru că proiectul depus de recurent nu ar fi îndeplinit condiţiile pentru a fi considerat desen sau model industrial, motive pentru care a şi fost iniţial respins de OSIM.
Aşadar, pentru a se dispune anularea certificatului de înregistrare în temeiul art. 42 din Legea nr. 129/1992, ar fi trebuit ca la momentul înregistrării cererii de către recurent, aceasta să nu fi îndeplinit condiţiile de validitate prevăzute de art. 22 alin. (3) din lege. Or, tocmai îndeplinirea acestor condiţii a fost analizată de către instanţă prin considerentele Deciziei nr. 433 din 23 octombrie 2008, irevocabilă, apreciindu-se că cererea sa îndeplinirea condiţiile legale.
4. Pe fondul cauzei.
4.a. Instanţa de apel, interpretând în mod greşit prevederile legale aplicabile în speţă, a reţinut că reclamanţii-intimaţi E.T. şi H.T. ar fi realizat modelul industrial al circuitului automobilistic, în baza unui aşa zis contract cu misiune creativă, contract care, de fapt, ar fi fost o ofertă din data de 14 decembrie 2004 întocmită de T.G., prin care aceasta se obligă să realizeze pentru reclamanta-intimată B.I.C. un proiect de circuit urban de curse în schimbul unei sume de 75.000 euro plus TVA.
Chiar în acţiunea introdusă la instanţa de fond, reclamanţii recunosc că ar fi semnat un contract între ei, respectiv între B.I.C. şi T.G., abia în luna august 2008.
Cu atât mai mult, în condiţiile în care acest aşa-zis contract ar fi fost semnat între două persoane juridice, aşa cum de altfel admit şi reclamanţii-intimaţi prin cererea de chemare în judecată şi cum conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992 autor poate fi doar o persoană fizică sau grup de persoane fizice, rezultă că E.T. şi H.T. nu pot fi consideraţi autori ai desenului cu nr. 018430.
Chiar acceptând motivarea instanţei de apel, în sensul că data întâlnirii ofertei reclamanţilor-intimaţi T., prin intermediul societăţii T.G., cu acceptarea reclamantei-intimate B.I.C. de a realiza un circuit automobilistic ar fi fost data de 15 decembrie 2004 - ceea ce oricum este fals - contractul ar fi fost încheiat tot între 2 persoane juridice, ceea ce, aşa cum a arătat, contravine art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992.
Conform acestui articol de lege, autor al desenului sau modelului industrial poate fi doar persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei înţelegeri, care a creat desenul sau modelul, pe când titularul este persoana fizică sau juridică căreia îi aparţin drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului şi pentru care se eliberează certificatul de înregistrare, conform art. 2 lit. l) din acelaşi act normativ.
Este total nelegală susţinerea instanţei de apel în sensul că T.G. ar reprezenta o grupare de persoane fizice, care ar fi îndrituite la a fi considerate autori ai modelului industrial, în condiţiile în care T.G. este o societate de arhitectură şi inginerie, constituită conform legislaţiei din Germania, aşa cum tot o societate este şi B.I.C.G., după cum recunosc chiar reclamanţii prin cererea lor de chemare în judecată.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, conform căruia "în cazul în care desenul sau modelul a fost creat ca urmare a unor contracte cu misiune creativă sau de către salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu, dreptul aparţine persoanei care l-a comandat", raportat la faptul că reclamanţii-intimaţi T. nu au fost niciodată angajaţii reclamantei-intimate B.I.C. şi că, aşa cum recunosc chiar aceştia prin cererea de chemare în judecată, eventualul contract cu misiune creativă dintre ei ar data din anul 2008, este evident că B.I.C. nu poate fi considerată în nici un caz "titulară" a desenului cu nr. 018430, în accepţiunea dată de legiuitor.
Mai mult, instanţa de apel ignoră în totalitate prevederile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 211/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, conform căruia "Contractele cu misiune creativă sunt acele contracte care prevăd în mod explicit sau implicit misiunea creativă", ceea ce evident nu se probează în speţă.
Din întreg probatoriul administrat reiese că eventuala înţelegere dintre reclamanţii-intimaţi a survenit în anul 2008 şi nu în anul 2004, aşa cum greşit apreciază instanţa de apel, deci cu mult după ce recurentul realizase deja proiectul de circuit automobilistic pe care îl depusese spre înregistrare la OSIM, încă din luna august a anului 2005.
Prin urmare, raportat şi la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 129/1992 şi art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 211/2008, conform căruia "În cazul în care mai multe persoane au creat în mod independent un desen sau model, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine persoanei care a depus prima cererea de înregistrare", este evident că recurentul era singurul îndrituit la eliberarea unui certificat de înregistrare pentru desenul industrial respectiv, cererea sa de înregistrare fiind cu mult anterioară oricărui demers întreprins în acest sens de reclamanţii-intimaţi, în favoarea sa operând inclusiv prezumţia prevăzută la art. 4 din Legea nr. 129/1992 şi art. 7 din H.G. nr. 211/2008.
Aşadar, criteriul anteriorităţii este îndeplinit în mod evident de proiectul depus de recurent la OSIM şi cu privire la care i s-a recunoscut calitatea de autor şi titular prin certificatul de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008, în dauna unui aşa zis proiect similar ai reclamanţilor, pentru înregistrarea căruia însă reclamanţii-intimaţi nu au folosit nici un moment căile legale de înregistrare la autorităţile competente în acest sens.
4.b. Ambele instanţe au apreciat, fără niciun suport legal şi fără ca vreo probă să ateste în mod efectiv acest lucru - ci doar în baza unor aspecte de ordin subiectiv, că societatea reclamantă B.I.C.G. şi reclamanţii E.T. şi H.T. ar fi autori ai modelului industrial respectiv, pentru simplul fapt că s-ar bucura de o reputaţie la nivel internaţional în organizarea de circuite automobilistice, respectiv în elaborarea de proiecte de circuit în mai multe state ale lumii.
Chiar dacă instanţa de apel susţine că nu ar fi aşa, din consideraţiile acesteia precum "celebrul designer al circuitelor de FI din Malaezia, Bahrain, Shanghai şi Turcia, dl. H.T." rezultă exact contrariul.
În condiţiile în care nu s-a luat în considerare niciuna din probele propuse şi administrare de către recurent, ci exclusiv probele administrate de reclamanţi, depoziţiile martorilor propuşi de aceştia, articolele de presă depuse de aceştia etc., probe care nefiind coroborate cu alte înscrisuri ori eventuale expertize nu pot avea valoare absolută şi dat fiind evidentul subiectivism al martorilor audiaţi, consideră că acestea nu ar fi putut în nici un caz conduce la o motivare legală şi temeinică a hotărârii unei instanţe de judecată.
O altă susţinere nelegală din partea instanţei de apel este aceea conform căreia reclamanţii-intimaţi ar fi depus proiectul de circuit la Primăria Municipiului Bucureşti anterior cererii de înregistrare depusă de recurent la OSIM, aspect neprobate în nici un fel.
De altfel, însăşi instanţa de apel se contrazice în afirmaţii.
Pe de o parte, apreciază că desenul "a fost dovedit depus 1-a sfârşitul lunii mai a anului 2005 sub semnătura reclamanţilor T.", pentru ca imediat mai apoi să se consemneze că "adresa nr. 269 din 04 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti (...) arată că B.I.C.G. a prezentat şi predat, la sfârşitul lunii mai 2005, prin domnul H.B., Primăriei Municipiului Bucureşti, Proiectul preliminar al circuitului automobilistic din jurul Palatului Parlamentului şi menţionează că domnul B.I.C. a venit de la întâlnirea de la sfârşitul lunii mai 2005 însoţit de domnul N.Ş."
Din aceste considerente nu rezultă nicidecum anterioritatea proiectului reclamanţilor-intimaţi, în contextul în care acesta a fost depus atât de dl. H.B. cât şi de recurent, la aceeaşi dată.
Mergând pe acelaşi raţionament greşit, al unei aşa zise anteriorităţi a proiectului depus de reclamanţii-intimaţi la Primăria Municipiului Bucureşti, instanţa de apel, în mod total nelegal, ignoră în totalitate, considerând că nu privesc dezlegarea cauzei de faţă, concluziile Ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nr. 45/P/2006 din data de 22 februarie 2010.
Prin această ordonanţă s-a decis scoaterea de sub urmărire penală a recurentului pentru faptele de însuşire fără drept a calităţii de autor a unei opere sau aducerea la cunoştinţă publică a unei opere sub un alt nume decât acela decis de autor, prevăzută şi sancţionată de art. 141 din Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe şi însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de autor al desenului sau modelului industrial, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 49 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, deoarece fapta nu există.
Procurorul a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei din urmă infracţiuni, "atâta vreme cât starea de fapt arată că părţile au colaborat la o idee, dar proiectul realizat de fiecare în parte separat, a fost înregistrat cu prioritate, în sensul legii privind proprietatea industrială de către învinuit" (adică subsemnatul Ş.N.).
Această ordonanţă a rămas definitivă prin Rezoluţia Prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din 08 aprilie 2010, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de H.B.
Aşadar, după cum se arată prin această ordonanţă a parchetului, nimeni nu contestă faptul că recurentul a colaborat cu reclamanţii-intimaţi până la un anumit punct, însă de aici şi până la a considera că există o similitudine totală între cele două proiecte este cel puţin exagerat.
În realitate, nimeni şi nimic nu-i oprea şi pe reclamanţi, dacă se considerau îndreptăţiţi, să uzeze de procedurile legale spre a-şi înregistra propriul proiect la OSIM şi ORDA. Faptul că nu au făcut-o, că nu au folosit procedura reglementată de lege în acest sens şi că abia după ce au aflat că recurentul a înregistrat propriul proiect au formulat opoziţie şi acum acţiune în anulare, reprezintă o atitudine ce denotă relele intenţii ale acestora şi faptul că doresc să-şi aroge paternitatea unui proiect al cărui autori nu sunt.
Instanţa de apel ignoră şi faptul că prin aceiaşi ordonanţă nr. 45/P/2006 s-a reţinut, după administrarea probatoriului considerat necesar-constând din proba cu înscrisuri, martori şi expertiză - că recurentul a fost cel care a avut ideea creării unui circuit auto în jurul Palatului Parlamentului din Bucureşti, pe distanţele şi suprafeţele existente în schiţele înfăţişate către autorităţi încă din anul 2003, abia în anul 2004 prezentând acest proiect şi lui H.B., precum şi faptul că s-a adresat acestuia deoarece, deşi deţinea ideea şi schiţele, precum şi un proiect, nu avea posibilitatea materială de a trece la executarea acestuia, întrucât nu deţineam fondurile necesare. Mai mult, cum în mod corect a mai reţinut procurorul, din probele administrate rezultă că anterior oricăror discuţii purtate cu reclamanţii-intimaţi recurentul a încercat să realizez proiectul cu ajutorul autorităţilor române, iar faptul că ulterior firma B.I.C. a încercat să îl înlăture din proiect, este o practică cunoscută în istoria invenţiilor.
Tot în mod greşit şi nelegal, instanţa de apel a considerat irelevante şi susţinerile în sensul că în cadrul aceluiaşi dosar penal a fost efectuată şi o constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică, cu nr. 287/690 din 13 noiembrie 2009, prin care s-a stabilit că documentul cu nr. F/0516 din 05 august 2005 înregistrat de către recurent la OSIM în vederea obţinerii certificatului de înregistrare şi contestat de către reclamanţi în sensul că l-aş fi falsificat, nu prezintă modificări, motiv pentru care prin aceiaşi Ordonanţă nr. 45/P/2006 din 22 februarie 2010 s-a dispus şi scoaterea sa de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen.) şi fals în declaraţii (art. 292 C. pen.), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Mai mult decât atât, instanţa nu a ţinut cont nici de faptul că prin constatarea tehnico-ştiinţifică menită să analizeze caracterului de anterioritate al programul de calculator intitulat Circuit auto-moto-sport urban în jurul Palatului Parlamentului depus de recurent faţă de aspectele de pe CD-ul depus de firma T. în cadrul dosarului penal sus-menţionat, procurorul a reţinut că imaginea folosită ca planşă arhitecturală este diferită, ceea ce se corobora cu declaraţiile sale şi ale martorei Ş.I.
De altfel, chiar instanţa de apel admite că între cele două proiecte, cel al său şi cel al reclamanţilor-intimaţi, nu există o identitate în proporţie de 100%, expertul evidenţiind anumite diferenţe, considerate de instanţa de apel nesemnificative, precum: "capacitate spectatori, suprafaţă parcare, număr de locuri spectatori, existând similitudini (asemănări ale imaginii folosită ca planşă arhitecturală), iar fotografiile folosite pentru exemplificarea unor elemente ale circuitului sunt diferite.
Or, aceste diferenţe sunt departe de a putea fi considerate nesemnificative, ele atestând indubitabil originalitatea proiectului pe care l-a depus spre înregistrare la OSIM.
Deşi însăşi instanţa de apel admite că iniţiativa organizării unui circuit auto-moto-sport în Bucureşti i-a aparţinut, din toate materialele probatorii reieşind pasiunea şi preocupările sale în domeniul automobilistic, chiar înainte de anul 2005, aceeaşi instanţă procedează nelegal dând dreptate instanţei de fond, care a apreciat în mod favorabil în probaţiune numai depoziţiilor martorilor propuşi de reclamanţii-intimaţi.
Instanţa de apel consideră că în mod just instanţa de fond nu a ţinut cont de declaraţiile martorului C.C.I. - cu detalierea în cadrul criticii a declaraţiei, deşi, în realitate, toate declaraţii pe care le-a valorificat nu ar fi trebuit înlăturate, deoarece ele nu se contrazic, ci se coroborează.
Astfel, în acelaşi Dosar penal nr. 45/P/2006, au fost audiaţi şi martorii N.G. şi Ş.I. - din ale căror declaraţii se redau extrase.
Între aceste declaraţii nu există nici un fel de contradicţie, întrucât nu se poate pune semnul egal între un simpla schiţă a unui proiect pe care recurentul a prezentat-o în primăvara anului 2004 dlui. N.G. şi desenul realizat în sistem CAD de doamna Ş.I. în toamna aceluiaşi an.
Doamna Ş.I. a realizat desenul respectiv la solicitarea sa, în baza Convenţiei încheiate cu recurentul în data de 02 septembrie 2004, însă acest desen s-a realizat pe baza schiţei realizate de recurent, care atestă că paternitatea proiectului îi aparţine. Oricum, dna. Ş.I. a renunţat prin aceiaşi convenţie la orice drept de autor al acestui desen în favoarea mea, tocmai pentru ca recurentul să-l poată înregistra în mod legal la OSIM şi ORDA.
De altfel, instanţa de apel cu nesocotirea evidentă a întregului probatoriu existent la dosar dă o interpretare greşită şi nelegală acestuia, bazată pe simple supoziţii de genul "pentru executarea convenţiei, constând în executarea desenului tehnic, martora nu a primit nici o contraprestaţie", "nu apare plauzibil ca pârâtul să fi plătit acesteia doar 10.000 dolari SUA (..)", "firesc ar fi fost, dacă martora ar fi apreciat (..)".
Aceste considerente ale instanţei de apel conţin anumite judecăţi de valoare şi interpretări proprii, care pe lângă faptul că nu au ce să caute în motivarea unei hotărâri judecătoreşti, exced cu mult cadrul procesual şi, pe cale de consecinţă, trebuie cenzurate de instanţa de control judiciar.
Deşi a arătat că proiectul circuitului automobilistic din jurul Palatului Parlamentului a fost expus pe larg atât în volumul «Circuit Auto-Moto-Sport Urban în jurul Palatului Parlamentului», volum editat în cursul lunii august 2005 şi publicat în luna noiembrie 2005, al cărui autor este recurentul, cât şi prin programul de calculator tip aplicaţie utilitară cu acelaşi nume, înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. 1837 din 16 august 2005 pe numele Societăţii Ş.Ş.I. SRL, având drept autor pe recurent, în calitate de asociat şi administrator al acestei societăţi, instanţa de apel a înlăturat absolut toate aceste argumente, raportându-se în mod obsesiv la faptul că reclamanţii-intimaţi ar fi depus proiectul de circuit la Primăria Municipiului Bucureşti, anterior datei la care a solicitat înregistrarea la OSIM şi ORDA ceea ce, după cum a arătat, nu este real.
Ambele instanţe, deşi admit că iniţiativa organizării unui circuit auto-moto-sport în Bucureşti îi aparţine, apreciază în mod total eronat şi cu ignorarea totală a prevederilor Legii nr. 129/1992, că protecţia conferită autorului/titularului unui desen industrial s-ar referi doar la aspectul exterior al acestuia şi nu la paternitatea ideii de organizare.
Ori, această analiză dovedeşte o maximă superficialitate şi un caracter excesiv de formal. Dacă s-ar accepta acest raţionament, în sensul că desenul său reprezenta de fapt doar "ideea" organizării circuitului automobilistic, ar însemna că acesta nu ar fi putut fi niciodată înregistrat ca desen industrial, ştiut fiind că o simplă "idee" ar putea face cel mult obiectul protecţiei conferite de Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor.
Însă, atâta timp cât prin Decizia nr. 433 din 23 octombrie 2008 s-a considerat în mod irevocabil că proiectul depus de recurent îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 129/1992 pentru a fi înregistrat ca desen, nefiind vorba despre o simplă idee, ci chiar despre un desen industrial în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 129/1992, rezultă în mod evident că raţionamentul logic avut în vedere în prezenta cauză este unul total greşit.
4.c. Instanţa de apel a ignorat complet şi considerentele Deciziei nr. 605 din 03 februarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 28510/3/2008, apreciind că aceasta nu ar avea nici o relevanţă în cauza de faţă, având obiect şi cauză diferite.
Însă, prin această decizie s-a constatat că prezumţia în sensul că reclamantul din acel dosar, H.B., ar fi autor al proiectului de circuit auto este una greşită, fiind răsturnată în mod irevocabil prin constatarea faptului că recurentul este autorul desenului industrial respectiv, conform certificatului de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008, sens în care se impune reanalizarea condiţiilor răspunderii civile delictuale din perspectiva existenţei înscrisurilor care confirmă calitatea recurentului de autor al desenului industrial.
Prin retrimiterea cauzei respective spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, aceasta a pronunţat Decizia nr. 79 din 17 mai 2013, prin care a respins apelul numitului H.B. ca nefondat, considerând că în speţă nu poate fi vorba despre vreo faptă ilicită, recurentul Ş.N. fiind titularul drepturilor exclusive ce decurg din înregistrarea la OSIM a desenului industrial ce reproduce circuitul automobilistic desfăşurat în jurul Palatului Parlamentului din Bucureşti - decizia a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 5562 din 02 decembrie 2013, prin care Înalta Curte a constat nul recursul declarat de H.B.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
1. S-a respins în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale invocată de către pârâtul-recurent, nefiind atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 42 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor,
"(1) Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).
(2) Anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului de înregistrare şi se judecă de către Tribunalul Bucureşti.
(3) Hotărârea de anulare se înregistrează la O.S.I.M. şi se publică în termen de maximum două luni de la data înregistrării acesteia."
Citarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), ca emitent al actului contestat, se impune în funcţie de motivele care susţin cererea de anulare, respectiv în ipotezele în care se pun în discuţie aspecte ce ţin de valabilitatea certificatului şi care fac obiectul unei proprii verificări din partea acestei instituţii - cum ar fi, de exemplu, verificarea dacă, aşa cum prevede art. 6 din lege, obiectul cererii îndeplineşte cerinţa de a constitui un desen sau model, în sensul art. 2 din aceeaşi lege.
Cadrul procesual în susţinerea acţiunii în anulare a fost fixat în prezentul dosar de dispoziţiile art. 22 alin. (3) lit. e) coroborat cu art. 3 din Legea nr. 129/1992 - reţinut de instanţa de apel şi necontestat în recurs.
Art. 22 alin. (3) lit. e) din lege prevede că
"(...)(3) Cererea de înregistrare a unui desen sau model va fi respinsă sau înregistrarea va fi anulată pentru următoarele motive: (...)
e) solicitantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la înregistrarea desenului sau modelului în sensul art. 3;(...)",
În vreme ce în art. 3 alin. (1) se arată că
"(1) Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine autorului desenului sau modelului ori succesorului său în drepturi, pentru desenele şi modelele create în mod independent."
Prin urmare, întrucât se pune în discuţie calitatea solicitantului de autor al obiectului protecţiei, şi dată fiind abilitarea OSIM în acest context, nu se impunea citarea acestei instituţii în dosarul de faţă.
Citarea însă a beneficiarului protecţiei este necesară în orice litigiu în care se pune în discuţie valabilitatea titlului său de protecţie, ca titular al acestuia. Altfel, chiar şi în ipoteza în care ar fi parte OSIM, titularul ar putea fi pus în situaţia de a fi lipsit de protecţia conferită de un titlu de proprietate industrială, desfiinţat în lipsa sa şi a apărărilor pertinente pe care ar fi fost cel mai în măsură să le facă.
2. În mod corect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, nefiind atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2.a. Pârâtul-recurent susţine că printr-o hotărâre judecătorească instanţa ar putea cel mult să se dispună anularea certificatului de înregistrare a desenului industrial, însă nicidecum să se stabilească calitatea de autor a altor persoane şi să se dispună OSIM să elibereze certificatul de înregistrare în calitate de titular altor persoane, pentru că, altfel, întreaga procedură de înregistrare şi eliberare a titlului de protecţie a unui desen sau model industrial, prevăzută în capitolul III al Legii nr. 129/1992, ar putea fi ignorată, iar instanţa de judecată şi-ar aroga, în fapt, pe nedrept, atribuţiile unei autorităţi administrative cu atribuţii clar definite în acest sens, încălcând principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat - interpunându-se şi cenzurând activitatea unui organ al autorităţii publice, organ ce ţine de puterea executivă.
Potrivit art. 51 din lege,
"În cazul în care, printr-o hotărâre judecătorească, se stabileşte că o altă persoană decât cea care figurează în cererea de înregistrare sau în certificatul de înregistrare este îndreptăţită la eliberarea certificatului de înregistrare, O.S.I.M. eliberează certificatul de înregistrare persoanei îndreptăţite şi publică schimbarea titularului."
Atât timp cât, potrivit normei legale, instanţa judecătorească este abilitată să stabilească printr-o hotărâre judecătorească că o altă persoană decât cea care figurează în cererea de înregistrare sau în certificatul de înregistrare este îndreptăţită la eliberarea certificatului de înregistrare, nu se poate pune problema depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Întrucât obiectul cenzurii instanţei îl constituie numai calitatea de titular al certificatului de înregistrare/autor, în lumina dispoziţiilor legale sus-menţionate, celelalte elemente ale obiectului protecţiei nu sunt afectate, impunându-se numai rectificarea cuvenită a menţiunilor referitoare la calitatea de titular/autor. Într-o asemenea situaţie nu este necesar să se mai reia întreaga procedură care se desfăşoară, în mod normal, potrivit legii, în faţa OSIM, pentru că aceasta nu este afectată în niciun fel de intervenţia instanţei, bucurându-se în continuare de protecţia cuvenită.
2.b. În motivarea deciziei de apel se regăsesc considerentele care susţin concluzia instanţei, în sensul că nu este condiţionată acţiunea de faţă de contestaţia administrativă reglementată de art. 24 din Legea nr. 129/1992 - nefiind astfel incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Contrar celor susţinute de către pârâtul -recurent, art. 22 din lege are relevanţă în prezentul dosar, în limitele de contestare, atât timp cât permite prin alin. (3) lit. e) de a se anula înregistrarea unui desen sau model în ipoteza în care solicitantul, respectiv titularul nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la înregistrarea acestora, în sensul art. 3, iar instanţa este abilitată de art. 51 din aceeaşi lege să stabilească faptul că o altă persoană decât cea care figurează în cererea de înregistrare sau în certificatul de înregistrare este îndreptăţită la eliberarea certificatului de înregistrare.
Cum în mod corect s-a reţinut în cauză, art. 42 alin. (1) din lege, prin prevederea în sensul că înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3), impune două cerinţe - cea privind calitatea de parte interesată, ce nu poate fi contestată în cauză, şi cea privind susţinerea pe unul dintre motivele de anulare prevăzute de art. 22 alin. (3) din lege - necondiţionând în niciun fel aplicarea acestor dispoziţii legale în raport de cele susţinute de către pârâtul -recurent relativ la procedura administrativă.
2.c. Pentru verificarea de către instanţă a îndeplinirii cerinţelor legale la data înregistrării, este reglementată de art. 42 din lege acţiunea în anulare.
Contrar celor susţinute de către pârâtul -recurent, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, nu a constatat în mod irevocabil îndeplinirea acestor condiţii, prin Decizia civilă nr. 433 din 23 octombrie 2008, obligând, în consecinţă, OSIM că continue procedura de înregistrare a desenului industrial în discuţie.
În decizie, Curte de Apel a reţinut că, deşi în cadrul recursului, cum şi prin apelul declarat în cauză, contestatorul a susţinut şi argumentat îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de Legea nr. 129/1992, republicată, pentru asigurarea protecţiei conferite de înregistrarea desenului industrial, o asemenea analiză nu poate fi făcută direct în recurs, câtă vreme atât Comisia de Reexaminare cât şi instanţa de apel nu au depăşit aspectele ţinând de condiţiile formale ale cererii de înregistrare, anume denumirea/titlul sub care a fost prezentat desenul, toate condiţiile de registrabilitate fiind analizate exclusiv din perspectiva încadrării desenului într-o clasă de produse în raport de care nu erau îndeplinite condiţiile de registrabilitate.
Pe aceeaşi linie cu cele arătate mai sus, nu li se poate reproşa reclamanţilor-intimaţi faptul că nu au intervenit în acest dosar, iar lipsa lor de iniţiativă, în sensul reclamat de către pârâtul-recurent, nu poate echivala cu o achiesare la legalitatea eliberării certificatului de înregistrare a desenului industrial pe numele său, în calitate de autor/titular, de natură să paralizeze acţiunea în anulare de faţă.
3. Excepţia autorităţii de lucru judecat este nefondată, cum în mod corect s-a reţinut în cauză, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În ceea ce priveşte Decizia civilă nr. 433R din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pe lângă faptul că nu regăseşte tripla identitate impusă de art. 1201 C. civ., dezlegările făcute sunt oricum limitate, astfel cum s-a arătat mai sus.
Curtea a reţinut într-adevăr că solicitantului recurent nu i-a fost făcută cunoscută nicio neregularitate în privinţa îndeplinirii condiţiilor din lege şi regulament, pe care acesta să fi fost pus să o remedieze, anterior luării în discuţie a cererii de înregistrare, şi în cadrul termenelor prevăzute de lege - considerent indicat în susţinerea criticii.
Numai că acest considerent produce efecte în limitele în care instanţa s-a considerat legal învestită şi care vizează exclusiv aspecte formale, astfel cum s-a redat mai sus din motivarea deciziei.
Faptul că ulterior, urmare acestei decizii, OSIM a continuat procedura de înregistrare, finalizată cu certificatul contestat şi nu cu respingerea cererii, nu înseamnă că instanţa nu poate cenzura respectarea dispoziţiilor legale în această procedură, abilitare legală pusă de dispoziţie de art. 42 din lege.
Aceste argumente, alăturate celor arătate în soluţionarea criticilor privind condiţionarea de procedura administrativă (care include şi valorificările făcute pe calea opoziţiei) şi lipsa unei intervenţii voluntare în dosarul soluţionat prin Decizia civilă nr. 433R din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, înlătura şi critica în sensul tardivităţii oricărei aprecieri cu privire la îndeplinirea condiţiilor de validitate la momentul depunerii cererii.
Această critică, susţinută în mod greşit sub aspectul inadmisibilităţii, nu ar putea fi primită oricum, în condiţiile în care art. 42 alin. (2) din lege prevede că anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului de înregistrare.
4. Criticile formulate pe fondul cauzei nu pot fi primite.
4.a. În conturarea drepturilor recunoscute în cauză nu s-a reţinut numai oferta din data de 14 decembrie 2004 întocmită de T.G., prin care aceasta se obligă să realizeze pentru reclamanta-intimată B.I.C. un proiect de circuit urban de curse în schimbul unei sume de 75.000 euro plus TVA, ci şi e-mail-ul de confirmare al reclamantei-intimate B.I.C. asupra preţului proiectului din data de 15 decembrie 2004 - aspecte confirmate şi prin acţiunea formulată, în care se face referire la contractul din 15 decembrie 2004.
Pe lângă faptul că o menţiune în acţiune în sensul că ar fi fost încheiat contractul în anul 2008 nu poate fi astfel decât urmarea unei erori materiale, acest aspect este înlăturat de un alt element şi anume cel privind înregistrarea la Primăria Municipiului Bucureşti a proiectului, care datează din luna mai 2005, aspect reţinut în cadrul situaţiei de fapt constatată de instanţa de apel - situaţie de fapt ce nu poate fi reapreciată de instanţa de recurs, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi considerentele prezentei decizii în analiza criticilor formulate.
În reţinerea contractului dintre părţi, astfel încheiat, nu se ignoră prevederile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 211/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, potrivit cărora contractele cu misiune creativă sunt acele contracte care prevăd în mod explicit sau implicit misiunea creativă, acesta prevăzând misiunea creativă, cum rezultă din corespondenţa părţilor, acordul acestora fiind încheiat în acest mod.
Aşa cum a subliniat instanţa de apel în considerente,
- potrivit art. 2 lit. b), autor poate fi persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei înţelegeri, care a creat desenul sau modelul,
- potrivit art. 2 lit. l), titular este persoana fizică sau juridică căreia îi aparţin drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului şi pentru care se eliberează certificatul de înregistrare,
- potrivit art. 3 alin. (3), dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine persoanei care l-a comandat, în cazul în care desenul sau modelul a fost creat ca urmare a unor contracte cu misiune creativă sau creativă sau de salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu.
Prima instanţă, confirmată fiind soluţia de instanţa de apel,
- a constatat calitatea de autori ai desenului industrial protejat prin certificatul de înregistrare nr. 018430 din 23 octombrie 2008 a reclamanţilor E.T. şi H.T.,
- a dispus obligarea OSIM la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului nr. 018430 reclamantului B.I.C., în calitate de titular, şi publicarea menţiunii de schimbare a titularului şi a autorilor în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (BOPI).
În aplicarea acestor dispoziţii legale, calitatea de titular - care poate fi şi o persoană juridică, poate fi diferită de cea de autor - ce nu poate decât o persoană fizică sau un grup de persoane fizice, iar modul în care s-a dispus în cauză nu contravine normelor sus-menţionate.
Încheierea contractului între două persoane juridice nu contravine în niciun fel art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992, aşa cum reclamă pârâtul-recurent, niciuna dintre acestea neavând calitatea de autor, în sensul acestor dispoziţii legale.
Din perspectiva art. 3 alin. (3) din Legea nr. 129/1992, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, nu are nicio relevanţă faptul că reclamanţii-intimaţi T. nu au fost niciodată angajaţii reclamantei-intimate B.I.C., întrucât crearea unui desen nu poate fi numai rezultatul muncii unor salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu, ci şi urmare a unor contracte cu misiune creativă.
Prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 129/1992 şi art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 211/2008, conform cărora, în cazul în care mai multe persoane au creat în mod independent un desen sau model, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine persoanei care a depus prima cererea de înregistrare, invocate de către recurentul, nu sunt incidente în speţă.
Atât timp cât în cauză nu s-a reţinut calitatea sa de autor, inclusiv în colaborare cu alte persoane, în conformitate cu art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992 - ca situaţie de fapt, acesta nu se poate prevala de calitatea de unic îndrituit la eliberarea unui certificat de înregistrare pentru desenul industrial respectiv, pe motiv şi că cererea sa de înregistrare este cu mult anterioară oricărui demers întreprins în acest sens de reclamanţii-intimaţi, cu invocarea în favoarea sa inclusiv a prezumţiei prevăzute la art. 4 din Legea nr. 129/1992 şi art. 7 din H.G. nr. 211/2008.
Oricum, aceste norme instituie numai o prezumţie în favoarea solicitantului, prevăzând că acesta este prezumat, până la proba contrară, a avea dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, conform art. 4 din lege.
Prin urmare, această prezumţie produce efecte până la proba contrară, probă valorificată în cadrul dosarului de faţă pe calea pusă la dispoziţie de Legea nr. 129/1992.
În egală măsură, pe lângă acest considerent, pârâtul reclamant nu se poate prevala de un drept de anterioritate justificat pe faptul că reclamanţii-intimaţi nu au folosit nici un moment căile legale de înregistrare la autorităţile competente în acest sens, respectiv OSIM şi ORDA, atât timp cât aceştia reclamă drepturi asupra obiectului protecţiei prin actul contestat, de care nu ar putea beneficia decât în urma soluţionării favorabile a pretenţiilor formulate în dosarul de faţă.
4.b. După cum rezultă din considerentele deciziei, în reţinerea calităţilor aferente în favoarea reclamanţilor, instanţa nu a justificat soluţia exclusiv pe reputaţia de care se bucură aceştia la nivel internaţional în organizarea de circuite automobilistice, respectiv în elaborarea de proiecte de circuit în mai multe state ale lumii. În ceea ce priveşte calitatea de autor, care nu poate aparţine decât unor persoane fizice, nu este absolut obligatoriu ca toţi să se bucure de aceeaşi recunoaştere a capacităţilor în domeniu, atât timp cât se susţine şi se dovedeşte şi contribuţia acestora.
Oricum, considerentele instanţei de apel nu sunt contradictorii sub aspectul relevat în cadrul criticii, pentru a fi atrasă incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care considerentul privindu-l pe dl. H.T. este dedus din comunicatul de presă al Automobil Clubul Român în care se face referire numai la unul dintre autori - fără ca acest lucru să însemne că celălalt nu se bucură de reputaţie în domeniu.
Din aceleaşi considerente rezultă că s-au analizat probe administrate de toate părţile şi nu exclusiv cele administrate de reclamanţi, aşa cum se susţine în cadrul criticii, probe în baza cărora s-a constatat că reclamanţii-intimaţi ar fi depus proiectul de circuit la Primăria Municipiului Bucureşti anterior cererii de înregistrare depusă de recurent la OSIM - situaţie de fapt ce nu poate fi reapreciată de instanţa de recurs, date fiind dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., cum s-a mai arătat.
Sub ultimul aspect, prezintă relevanţă anterioritatea de care se prevalează reclamanţii-intimaţi, dovedirea calităţii lor în crearea obiectului certificatului de înregistrare contestat, iar faptul că pârâtul-recurent a depus împreună cu dl. H.B., reprezentantul societăţii intimate, proiectul la Primărie la sfârşitul lunii mai 2005, după cum chiar acesta recunoaşte astfel în recurs, nu îi conferă nicio calitate în baza căreia să pretindă o protecţie, atât timp cât, în cauză, s-a reţinut lipsa calităţii sale de autor.
Relativ la data depunerii lucrării la Primărie, considerentele deciziei nu sunt contradictorii, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, se reţine că desenul a fost dovedit depus 1-a sfârşitul lunii mai a anului 2005 sub semnătura reclamanţilor T., lucru confirmat prin adresa nr. 269 din 04 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, în care se arată că B.I.C.G. a prezentat şi predat, la sfârşitul lunii mai 2005, prin domnul H.B., Primăriei Municipiului Bucureşti, Proiectul preliminar al circuitului automobilistic din jurul Palatului Parlamentului - în adresă menţionându-se că domnul B.I.C. a venit de la întâlnirea de la sfârşitul lunii mai 2005 însoţit de domnul N.Ş. - aceste considerente ale instanţei subliniind depunerea prin reclamanta-intimată a proiectului, care era semnat de ceilalţi doi reclamanţi.
Pârâtul-recurent susţine că, în stabilirea anteriorităţii proiectului depus de reclamanţii-intimaţi la Primăria Municipiului Bucureşti, instanţa de apel în mod greşit a considerat că nu privesc dezlegarea cauzei de faţă concluziile Ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nr. 45/P/2006 din data de 22 februarie 2010.
Din considerentele deciziei rezultă însă că instanţa de apel nu a reţinut relevanţa în cauză a acestei ordonanţe din perspectiva autorităţii de lucru judecat invocată în cadrul apelului, cu referire la art. 1201 C. civ. anterior, subliniind însă că aceasta şi concluziile pe care le conţine pot fi examinate prin prisma materialului probator care a stat la baza soluţiei pe care o conţine,ca toate celelalte probe ale cauzei - interpretarea probelor de procuror neîmpiedicând liberul acces al reclamanţilor la instanţa de judecată civilă, potrivit art. 21 Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme o altă instanţă de judecată, civilă sau penală, nu s-a pronunţat pe fondul litigiului.
În cadrul recursului nu s-au formulat critici de nelegalitate a modului în care a dispus instanţa relativ la relevanţa ordonanţei procurorului şi conţinutului acesteia, aşa cum impune art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar, în acest context, modul de apreciere a ansamblului probator al cauzei de către instanţa de apel, inclusiv astfel a actului în discuţie, nu poate fi cenzurat, nefiind permis acest lucru de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Instanţa de apel a dat relevanţa juridică cuvenită probei administrate în cadrul aceluiaşi dosar penal, respectiv constatarea tehnico-ştiinţifică grafoscopică, cu nr. 287 690 din 13 noiembrie 2009, prin care s-a stabilit că documentul cu nr. F/0516 din 05 august 2005 înregistrat de către recurent la OSIM în vederea obţinerii certificatului de înregistrare nu prezintă modificări.
În mod corect a constatat instanţa că acest raport nu are niciun efect juridic în dosarul de faţă, atât timp cât s-a constatat că lucrarea a fost depusă la Primăria Municipiului Bucureşti, avându-i ca autori pe reclamanţii T., la o dată anterioară cererii de înregistrare la OSIM formulată de către pârâtul-recurent - faptul că nu l-a falsificat neavând astfel legătură cu dosarul de faţă, în care se pune problema calităţii de autor a desenului, prin răsturnarea prezumţiei în acest sens pe care i-a conferit-o situaţia sa de solicitant, aşa cum prevăd art. 4 din Legea nr. 129/1992 şi art. 7 din H.G. nr. 211/2008.
În acelaşi context al stabilirii autorului desenului în cauză, contrar celor susţinute în recurs, instanţa de apel a avut în vedere şi programul de calculator, pe cărui relevanţă în cauză s-a pronunţat în ansamblul probator analizat, fără să preia concluzii din cercetarea penală - acest mod de soluţionare nefiind criticat sub aspecte de nelegalitate, astfel cum s-a arătat mai sus, din perspectiva art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Astfel, acesta a fost înlăturat pe considerente de legalitate, în sensul că în cauza de faţă se dispută un obiect protejat de Legea nr. 129/1992 şi nu un program pe calculator, care este protejat prin art. 7 lit . a din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza susţinută de pârâtul-recurent, în sensul că ar dovedi că este autorul desenului tehnic depus spre înregistrarea la OSIM, prin programul pe calculator tip aplicaţie utilitară cu acelaşi nume înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. 1837 din 16 august 2005 pe numele Societăţii Ş.Ş.I. SRL, în calitate de asociat şi administrator al acestei acestei societăţi, s-a apreciat de instanţa de apel că apărarea nu are nicio relevanţă în condiţiile în care situaţia de fapt stabilită în cauză denotă că din mai 2005 desenul tehnic este atestat ca aparţinând autorilor reclamanţi T., prin înregistrarea la Primăria Municipiului Bucureşti.
Între aceste două lucrări s-a făcut o comparaţie, iar din ansamblul probelor administrate, amplu detaliate în decizie, s-a constatat că există o asemănare până la identitate, cu diferenţe nesemnificative evidenţiate de expert.
Modul de apreciere a celor două lucrări de către instanţa de apel, inclusiv aspectele considerate nesemnificative, nu poate face obiectul controlului judiciar în faţa instanţei de recurs, nefiind permis acesta de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în condiţiile în care vizează aspecte de temeinicie, ce ţin de aprecierea probelor administrate.
În lămurirea calităţii de autor al acestuia, instanţa a făcut analiza probelor reprezentate de declaraţii de martori, arătând detaliat argumentele pentru care nu a ţinut cont de declaraţiile unora dintre aceştia, de care s-a prevalat pârâtul-recurent.
Modul de apreciere a probatoriului administrat nu poate face obiectul controlului judiciar pe calea recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât criticile aferente vizează aspecte de temeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei - motiv pentru care acestea nu vor fi analizate de Înalta Curte.
Trebuie subliniat însă că, în stabilirea calităţii de autor al desenului, cum a reţinut şi instanţa de apel, susţinerile pârâtului - recurent în sensul că martora Ş.I. a renunţat prin convenţie la orice drept de autor al acestui desen în favoarea sa, tocmai pentru ca acesta să-l poată înregistra în mod legal la OSIM şi ORDA, reprezintă un element important.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel relativ la calitatea părţilor în crearea obiectului protecţiei, ce nu poate fi reapreciată de instanţa de recurs, face ca şi eventuala înlăturare a unor judecăţi de valoare imputate a fi făcute de către instanţă, la solicitarea prin critica aferentă, să fie insuficientă în schimbarea acestea - motiv pentru care nu se mai impune analiza acestora.
În condiţiile în care pârâtul-recurent tinde a dovedi calitatea sa de autor al desenului prin faptul că proiectul circuitului automobilistic din jurul Palatului Parlamentului a fost expus pe larg atât în volumul «Circuit Auto-Moto-Sport Urban în jurul Palatului Parlamentului», volum editat în cursul lunii august 2005 şi publicat în luna noiembrie 2005, cât şi prin programul de calculator tip aplicaţie utilitară cu acelaşi nume, înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. 1837 din 16 august 2005 pe numele Societăţii Ş.Ş.I. SRL, instanţa de apel a înlăturat în mod corect toate aceste apărări, care nu au nicio relevanţă juridică în dosarul de faţă atât timp cât a stabilit că anterior acestora, din mai 2005, este dovedit că desenul tehnic are ca autori pe reclamanţii T.
Din considerentele deciziei rezultă că pârâtului-recurent i-a fost recunoscută calitatea de iniţiator, insuficientă însă pentru a se bucura de calitatea de autor al desenului ce se bucură de protecţie prin certificatul de înregistrare contestat în dosar.
Această calitate nu îl transformă de pârâtul-recurent în autor în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992, întrucât prin art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 2 lit. d) din aceeaşi lege se protejează aspectul exterior al obiectului protecţiei şi nu paternitatea ideii de organizare.
Ceea ce s-a înregistrat la OSIM, primind protecţie prin certificatul contestat, nu este ideea, ci desenul, astfel cum s-a concretizat, şi care a fost apreciat de OSIM că îndeplineşte cerinţele impuse de Legea nr. 129/1992, pentru a beneficia de protecţie - lucrare constatată ca fiind asemănătoare până la identitate, cu diferenţe nesemnificative, cu cea înregistrată în luna 2005 la Primăria Municipiului Bucureşti.
Ceea ce a făcut obiectul judecăţii finalizate cu Decizia nr. 433 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, exclusiv sub aspecte formale - astfel cum s-a detaliat mai sus, este proiectul final, apreciat ulterior de OSIM că ar reprezenta un desen industrial în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 129/1992, şi nu ideea de iniţiere a acestuia.
4.c. Cum rezultă din decizia recurată, instanţa a constatat că Decizia civilă nr. 605 din 3 februarie 2012, prin care Înalta Curte a dispus casarea cu trimitere la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului, nu are acelaşi obiect cu cauza de faţă, nici aceeaşi cauză juridică şi nu dezleagă în niciun mod dosarul de faţă.
Concluzia instanţei este corectă, neputându-se reţine tripla identitate impusă de dispoziţiile art. 1201 C.civil, ceea ce înlătură aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În plus, trebuie subliniat că soluţionarea cauzei, inclusiv la rejudecare, în limitele fixate, a fost determinată de existenţa protecţiei legale prin certificatul de înregistrare emis în favoarea pârâtului-recurent la data săvârşirii faptelor reclamate. Or, în dosarul de faţă se discută valabilitatea certificatului de înregistrare desen, necontestat în litigiul anterior, unde putea fi valorificat atât timp cât se afla în perioada de protecţie.
Toate aceste considerente susţin caracterul nefondat al criticilor formulate, în limitele în care acestea au putut fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., urmând ca Înalta Curte să dispună respingerea ca nefondat a recursului, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ş.N. împotriva Deciziei nr. 183A din data de 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3188/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3195/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
