ICCJ. Decizia nr. 3196/2014. Civil. Expropriere. Obligaţie de a face. Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3196/2014

Dosar nr. 5943/30/2011

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 5943 din 30 din 18 august 2011, reclamanţii N.V. şi N.A.M., au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în reprezentarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate acordul de voinţă/învoiala părţilor cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea lor şi care formează obiectul exproprierii de către pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanţi cu titlu de despăgubire pentru terenurile, proprietatea lor, care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, echivalent în lei, cu titlul de daune, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii N.V. şi N.A.M. au formulat precizare la acţiune, solicitând, în principal, să se constate acordul de voinţă/învoiala părţilor cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamanţilor şi care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanţi cu titlu de despăgubire pentru terenurile menţionate mai sus care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

În subsidiar, să se stabilească cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită lor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 şi urm. din acest ultim act normativ, şi să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; în toate cazurile să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii N.V. şi N.A.M. au formulat completare la acţiune, solicitând să se dispună adiţional şi anularea proceselor-verbale şi a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, în ceea ce priveşte despăgubirea, şi deci, în principal, să se constate acordul de voinţă/învoiala părţilor cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamanţilor şi care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanţi cu titlu de despăgubire pentru terenurile menţionate mai sus care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

În subsidiar, au solicitat să se stabilească cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită reclamanţilor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 şi urm. din acest ultim act normativ, şi să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; şi în toate cazurile să se dispună anularea Proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 32 din 14 septembrie 2011, nr. 33 din 14 septembrie 2011, nr. 54 din 14 septembrie 2011, nr. 55 din 14 septembrie 2011, nr. 71 din 14 septembrie 2011 şi nr. 72 din 14 septembrie 2011, precum şi a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32 din 14 septembrie 2011, nr. 33 din 14 septembrie 2011, nr. 54 din 14 septembrie 2011, nr. 55 din 14 septembrie 2011, nr. 71 din 14 septembrie 2011 şi nr. 72 din 14 septembrie 2011, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii N.V. şi N.A.M. au formulat o nouă completare de acţiune prin care solicită şi să se dispună anularea actelor şi formelor de expropriere iniţiate prin Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, care vizează terenurile identificate prin nr. cad. 404.558, respectiv parcelele A390/1/1/5 în suprafaţă de 959 mp, şi în suprafaţă de 642 mp, şi prin nr. cad. 404.561, respectiv parcelele A390/1/1/6 în suprafaţă de 94 mp, şi în suprafaţă de 1.597 mp, în ceea ce priveşte despăgubirea; să se dispună exproprierea totală a suprafeţei de 6.000 mp din parcela A 390/1/1/6, respectiv şi a diferenţei de suprafaţă de 1203 mp din parcela A390/1/1/6 rămasă în proprietatea reclamanţilor; să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri calculata în raport cu echivalentul în lei a sumei de 7 euro/mp şi pentru suprafeţele de teren expropriate în baza H.G. nr. 203/2012 sau, în subsidiar, să se stabilească şi pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită lor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 şi urm. din acest ultim act normativ, şi să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu de despăgubire pentru expropriere.

Pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regionala de Drumuri şi Poduri Timişoara a formulat întâmpinare faţă de completarea de acţiune formulata de reclamanţi pentru termenul de judecata din data de 18 octombrie 2012.

Se solicită instanţei de judecată să dispună respingerea cererii completatoare pe excepţie ca fiind prematur introdusă iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa civilă nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 5943/30/2011, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea precizată şi completată.

A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiţionarii-expropriaţi a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafaţa de 3106 mp din parcela A 390/1/1/6/2, identificată cadastral sub nr. 404561, în CF 404491 Lugoj; suprafaţa de 4197 mp din parcela A 390/1/1/5/2, identificată cadastral sub nr. 404458, în CF 404 492 Lugoj; suprafaţa de 1170 mp din parcela A 390/6/28/1/2, identificată cadastral sub nr. 404478, în CF 404055 Lugoj; suprafaţa de 1193 mp din parcela A 390/6/28/3/2, identificată cadastral sub nr. 404480, în CF 404056 Lugoj; suprafaţa de 551 mp din parcela A 390/6/17/1/2, identificată cadastral sub nr. 404436, în CF 404039 Lugoj; suprafaţa de 382 mp din parcela A 390/6/17/3, identificată cadastral sub nr. 404237, în CF 404037 Lugoj; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanşator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunţată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 325683 lei.

Şi, constatând acordul subiecţilor implicaţi în operaţiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condiţiile de exigenţă ale art. 5 în corelaţie cu acelea ale art. 6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare.

A dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 32, 33, 54, 55, 71 şi, respectiv, 72, toate întocmite la data de 14 septembrie 2011, în condiţiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53 din 19 ianuarie 2011, cum şi a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având aceleaşi numere, emise - în condiţiile de exigenţă ale art. 18 - 20 apartenente toate aceleiaşi Legi cu nr. 255/2010, în corelaţie cu acelea ale art. 15 şi 16 apartenente Normelor deja supra anunţate -, la 14 septembrie 2011.

A dispus exproprierea terenului în întindere cantitativă de 1203 mp din parcela identificată A390/1/1/6 în Cf 404491 Lugoj.

A respins în rest demersul judiciar precizat şi completat.

A obligat reclamanţii să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte Tribunalul Timiş, deschis la CEC SA Timişoara, suma de 1630 lei pentru fiecare, cu titlu de diferenţă onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experţii A.C., S.I. şi H.Ş.

A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiţionari a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8870 lei.

Împotriva Sentinţei civile nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş au declarat apel reclamanţii N.V. şi N.A.M., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Prin Decizia civilă nr. 90 din data de 24 iunie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanţii N.V. şi N.A.M. împotriva Sentinţei civile nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5943/30/2011, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

A admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, împotriva aceleiaşi hotărâri.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii N.V. şi N.A.M. astfel cum a fost precizată şi completată:

A dispus anularea în parte a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 32 din 14 septembrie 2011, 33 din 14 septembrie 2011, 54 din 14 septembrie 2011, 55 din 14 septembrie 2011, 71 din 14 septembrie 2011 şi 72 din 14 septembrie 2011, precum şi a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32 din 14 septembrie 2011, 33 din 14 septembrie 2011, 54 din 14 septembrie 2011, 55 din 14 septembrie 2011, 71 din 14 septembrie 2011 şi 72 din 14 septembrie 2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Lugoj, în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor N.V. şi N.A.M. pentru terenurile expropriate.

S-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru terenurile expropriate, respectiv pentru: terenul în suprafaţă de 551 mp din parcela A 390/6/17/1, identificată cadastral sub nr. 404436, înscrisă în CF nr. 404039 Lugoj; terenul în suprafaţă de 382 mp din parcela A 390/6/17/3 identificată cadastral sub nr. 404037 înscrisă în CF nr. 404037 Lugoj; terenul în suprafaţă de 1170 mp din parcela A 390/6/28/1 identificată cadastral sub nr. 404478, înscrisă în CF 404055 Lugoj; terenul în suprafaţă de 1193 mp din parcela A 390/6/28/3 identificată cadastral sub nr. 404480 înscrisă în CF nr. 404056 Lugoj; terenul în suprafaţă de 4197 mp din parcela A 390/1/1/5 identificată cadastral sub nr. 404558 înscrisă în CF 404492 Lugoj şi terenul în suprafaţă de 3106 mp din parcela A 390/1/1/6 identificată cadastral sub nr. 404561, înscrisă în CF nr. 404491 Lugoj, la suma totală de 105.990 lei şi obligă pârâtul la plata către reclamanţi a acestei sume.

A respins în rest acţiunea precizată şi completată.

A menţinut în rest sentinţa cu privire la obligarea reclamanţilor la plata sumei de 1630 lei pentru fiecare expert reprezentând diferenţă onorariu expert.

A obligat reclamanţii la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.

În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele:

Cu privire la apelul pârâtului şi al Parchetului, s-a constatat că în mod nelegal prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamanţi (art. 27 din Legea nr. 255/2010 şi art. 24 din Legea nr. 33/1994), instanţa de fond a apreciat că în speţă a intervenit un acord între expropriator şi expropriaţi în ceea ce priveşte valorile iniţiale de despăgubire stabilite încă de la 14 ianuarie 2011 (la care reclamanţii s-au declarat de acord cu oferta de despăgubire).

S-a reţinut greşit de prima instanţă că cererile reclamanţilor de acordare a despăgubirilor cuantificate prin H.G. nr. 1232/2010 au fost acceptate de aceştia sub imperiul legii noi nr. 255/2010, având în vedere că H.G. nr. 1232/2010 a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr. 255/2010), iar faptul că procedura de expropriere a început sub imperiul Legii nr. 198/2004 şi H.G. nr. 1232/2010 (în forma iniţială), dar s-a realizat efectiv la data de 14 septembrie 2011, data emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, nu atrage retroactivitatea acestor norme, în condiţiile în care au fost abrogate, respectiv modificate, pe parcursul procedurii, dar anterior emiterii hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor contestate în speţă, ce au fost emise în aplicarea Legii nr. 255/2010 şi a H.G. nr. 492/2011.

H.G. nr. 1232 din 06 decembrie 2010) a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr. 255/2010), iar potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin.(4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

În consecinţă, prin hotărârea mai sus menţionată, Comisia dispunea atât asupra transferul dreptului de proprietate, cât şi asupra cuantumului despăgubirii, nici evaluarea terenului şi nici notarea în cartea funciară a intenţiei de expropriere neconducând la preluarea dreptului de proprietate, şi atâta timp cât exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura de realizare urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.

Nu pot fi reţinute considerentele hotărârii atacate, potrivit cărora H.G. nr. 492/2011 ar încălca principiul neretroactivităţii legii, atâta timp cât hotărârea de guvern cuprinde normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, în vigoare la data exproprierii, astfel că, în aplicarea unei legi la o anumită situaţie juridică, trebuie să fie avute în vedere normele metodologice emise pentru aplicarea acelei legi, nu cele emise pentru aplicarea unei legi abrogate.

Corespunde realităţii că, într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă, însă art. 32 prevede că, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi.

În cauză, procedura de expropriere în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi era în curs de desfăşurare la data apariţiei legii, nefiind emise hotărâri ale Comisiei (producătoare de efecte juridice în sensul celor mai sus-arătate), astfel că urmarea procedurii (inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de despăgubire) este conformă legii, expropriatorul având obligaţia de a utiliza, în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condiţiile actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost emisă, respectiv Legea nr. 255/2010.

În condiţiile Legii nr. 255/2010, decizia de expropriere emisă în baza art. 9 constituie titlu pentru predarea imobilului şi, în termen de 5 zile de la emiterea ei, expropriatorul numeşte comisia de verificare a dreptului de proprietate şi constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor de către proprietar (art. 18 din lege).

Or, în cauză, reclamanţii nu şi-a dat acceptul cu privire la cuantumul despăgubirilor rezultate din urmarea procedurii derulate în baza Legii nr. 255/2010 (şi oferite de expropriator), astfel că nu există acordul de voinţă cu privire la acest cuantum, acord a cărui validare a fost cerută şi acordat în mod nelegal de prima instanţă.

În ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a constata că s-a realizat un acord de voinţă cu privire la cuantumul despăgubirilor, prin faptul că au fost rugaţi să accepte şi că au acceptat suma de 27,90/mp, curtea de apel a constatat că în mod greşit a fost admis acest petit, fiind nelegală soluţia tribunalului sub acest aspect.

Astfel, legea specială, prin derogare de la prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 18 din Legea nr. 255/2010, pretinde ca înţelegerea cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat să se realizeze numai după constituirea comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, într-o formă specială ad validitatem pentru realizarea unui acord de voinţă, respectiv prin întocmirea unui proces-verbal semnat de membrii acestei comisii şi de expropriat.

În speţă, un astfel de proces-verbal de constatare a înţelegerii cu privire cuantumul despăgubirilor cuvenite, nu a fost întocmit, de membrii comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, şi de reclamanţi, iar din cuprinsul cererii lor depuse la sediul autorităţii implicate în procedura de expropriere la data de 17 ianuarie 2011 rezultă faptul că reclamanţii cer ca plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate să se facă în condiţiile Legii nr. 255/2010, fără a fi indicat vreun cuantum al sumelor acceptate în acest sens, motiv pentru care se impune concluzia că între părţi nu s-a realizat acordul de voinţă invocat.

Raportat la considerentele arătate, curtea de apel a constatat că, critica adusă hotărârii atacate de pârât şi de Parchet, sub aspectul constatării acordului de voinţă cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor, este întemeiată.

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii pronunţată de prima instanţă, invocată de pârât cu privire la exproprierea suplimentară a parcelei de 1203 mp, curtea de apel a constatat că este întemeiată, având în vedere că nu s-au emis hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea suprafeţelor de 94 mp şi 1597 mp, pentru a putea fi pusă în discuţie utilitatea exproprierii acestei suprafeţe de teren şi pentru a se cunoaşte cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator.

Este întemeiată şi critica adusă hotărârii de pârât şi de Parchet în ceea ce priveşte anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor, având în vedere că s-a solicitat de către reclamanţi anularea în parte a acestora şi nu în totalitate aşa cum a dispus instanţa de fond.

În ceea ce priveşte critica sentinţei sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 22 din Legea 255/2010, potrivit căruia expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti în vederea stabilirii justei despăgubiri şi a dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea 33/1994, curtea de apel a constatat că şi aceasta se priveşte a fi întemeiată.

De altfel, prin subsidiarul cererii reclamanţilor s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii prevăzută de art. 25 din lege.

Astfel, valorile despăgubirilor oferite sunt cele cuprinse în hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 32, 33, 54, 55, 71 şi 72 toate din data de 14 septembrie 2011, contestate în speţă, întrucât prin aceasta au fost stabilite efectiv şi oferite reclamanţilor anumite sume cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 referitoare la condiţiile în care cuantumul despăgubirilor poate fi contestat, respectiv în limitele stabilite de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, "La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia".

Aşadar, conform acestor dispoziţii legale instanţa este chemată să se pronunţe asupra cuantumului despăgubirilor care trebuie să fie stabilită de o comisie de experţi.

În acest sens, la solicitarea pârâtului s-a dispus de către instanţa de apel efectuarea unei expertize judiciare de către trei experţi şi cum dl. expert D.D. a avut o altă opinie cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanţa a luat în considerare opinia majoritară a experţilor care au stabilit valoarea terenurilor expropriate potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu luarea în considerare a preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele limitrofe (conform contractelor de vânzare-cumpărare anexate).

Instanţa a reţinut astfel că prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat în suprafaţă totală de 10599 mp este de 105.990 lei (10599 mp x 10 lei/mp), valoare ce va fi avută în vedere de instanţa de apel la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.

Deşi expertiza efectuată de cei doi experţi la calcularea valorii despăgubirilor a luat în considerare şi valorile terenurilor ce intră sub incidenţa H.G. nr. 203/2012 (anexa 52 la raportul de expertiză), respectiv au fost evaluate şi terenurile în suprafaţă de 1691 mp (94 mp + 1597 mp) înscrise în CF nr. 404491 Lugoj, respectiv 1601 mp (959 mp + 642 mp) înscrise în CF 404492 Lugoj - curtea de apel a constatat că acestea nu pot fi acordate raportat la faptul că hotărârea de expropriere a acestor terenuri nu a fost emisă la data formulării acţiunii.

În ceea ce priveşte daunele calculate de experţi şi pretins suferite de reclamanţi urmare a exproprierii constând în plata unui eventual comision unor sume de bani pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, curtea de apel a constatat că aceste daune nu pot fi acordate reclamanţilor nefăcând dovada că au intenţionat să achiziţioneze un alt teren.

Instanţa nu a luat în considerare evaluarea efectuată de expert D.D. care a stabilit valoarea despăgubirilor la 10,9 euro/mp pentru terenul expropriat cu luarea în considerare a unor criterii ce exced celor prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că terenul în discuţie va avea în apropiere un complex de servicii, că zona se află într-un amplu proces de dezvoltare industrială şi comercială pe segmentul supus evaluării, că se va construi o benzinărie în apropiere, precum şi că se va extinde intravilanul UAT Lugoj ce va cuprinde şi terenurile supuse evaluării.

Raportat la considerentele arătate referitor la apelul reclamanţilor, curtea de apel a constatat că în ceea ce priveşte critica adusă hotărârii primei instanţe de către aceştia cu privire la respingerea cererii prin care s-a solicitat anularea actelor şi formelor de expropriere iniţiale în baza H.G. nr. 203/2012 şi solicitarea de acordare de despăgubiri pentru terenurile vizate prin notificarea nr. 24289/2012, este neîntemeiată.

Raportat la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, dreptul expropriatului de a se adresa instanţei se naşte în momentul comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor în temeiul art. 20 din Legea nr. 255/2010, astfel că raportat la data formulării completării de acţiune, hotărârea cu privire la anularea exproprierii iniţiată în baza H.G. nr. 203/2012, nu a fost emisă, motiv pentru care, cererea astfel formulată a fost corect respinsă ca prematură.

Cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata contravalorii terenului în suprafaţă de 1203 mp pentru care prima instanţă a dispus exproprierea acestuia, curtea de apel a constatat că raportat la considerentele arătate, la faptul că în mod greşit s-a admis petitul privind exproprierea suprafeţei de teren de 1203 mp, este neîntemeiată critica adusă hotărârii atacate prin care s-au respins pretenţiile vizând despăgubirile solicitate pentru acest teren.

Cum, prin expertiza efectuată în cauză s-au calculat şi daunele pretins suferite de reclamanţi, daune care nu s-au dovedit în cauză, curtea de apel a constatat că nu este întemeiată nici critica reclamanţilor în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 8.225 euro, cu titlu de daune pentru suprafaţa de teren limitrofă terenurilor expropriate, având în vedere că aşa cum au reţinut experţii, aceştia nu au făcut dovada cultivării terenurilor respective, terenuri care nu erau la data efectuării expertizei afectate de lucrări de execuţie a bretelei de legătură.

În baza art. 276 C. proc. civ., a obligat reclamanţii la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii N.V. şi N.A.M. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Prin recursul formulat reclamanţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara în vederea administrării probei cu expertiză contrarie, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.

În ipoteza în care se apreciază că nu se impune soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, se solicită modificarea deciziei recurată în sensul respingerii apelurilor formulate de Statul Român şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi în sensul admiterii apelului reclamanţilor.

În motivarea recursului reclamanţii au arătat următoarele.

Au invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., apreciind că decizia civilă recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, a dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, a prevederilor art. 24 şi 26 din Legea nr. 33/1994 şi cu schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al convenţiei părţilor asupra valorii de despăgubire pentru expropriere.

1. Instanţa de apel a considerat în mod nelegal că dispoziţiile H.G. nr. 492/2011 sunt incidente în cauză şi că nu s-a încheiat între părţi o convenţie validă asupra cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat.

Pretenţiile pecuniare pendinte îşi găsesc fundamentarea juridică în norma legală tranzitorie circumscrisă prevederilor art. 31 din Legea nr. 255/2010 (în versiunea în vigoare la data recurgerii la concursul justiţiei), în corelaţie cu prevederile art. 969 C. civ. de la 1864, coroborate cu dispoziţiile art. 24 ce constituie dreptul comun în materie configurat de Legea nr. 33/1994.

Incidenţa prevederilor H.G. nr. 1232/2010 şi aplicabilitatea cuantumului despăgubirilor statuate prin acest act normativ nu este înlăturată nici de adoptarea Legii nr. 255/2010 şi nici de emiterea H.G. nr. 492/2011, întrucât s-ar încălca principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile.

Conţinutul juridic al dreptului la acţiune cu privire la cuantumul despăgubirii este însă identic. Atât prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cât şi cele ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la procedura de drept comun în materia exproprierii reglementată de dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 statuează în mod indubitabil asupra principiului stabilirii prioritare a despăgubirii pentru expropriere pe cale convenţională, ingerinţa forului judiciar fiind îngăduită numai în subsidiar, în ipoteza în care părţile nu au determinat mutual despăgubirea, ceea ce nu este cazul în speţă.

Lucrările de specialitate dedicate instituţiei exproprierii subliniază că, în toate cazurile, convenţia are natura juridică a unui contract de tranzacţie, cu caracter extrajudiciar sau judiciar, în funcţie de etapa în care se încheie.

Prin urmare, contrar tezei juridice eronate a instanţei de apel, stabilirea convenţională a despăgubirii pentru expropriere este prioritară şi aplicabilă în cadrul instituţiei exproprierii pentru utilitate publică, deoarece determinarea cuantumului despăgubirii prin învoiala părţilor constituie un raport juridic de drept privat, de care forul judiciar trebuie să ia act şi să îi confere toate efectele juridice, indiferent că acest raport juridic s-a încheiat în faza administrativă sau în cea jurisdicţionala şi indiferent dacă acordul părţilor asupra despăgubirii îmbracă forma unui proces-verbal sau a unei convenţii civile, perfectate în temeiul art. 969 C. civ. prin ofertă urmată de acceptare.

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 255/2010, care nu impun încheierea cu titlu ad validitatem a procesului-verbal prin care să se constate acceptarea despăgubirii.

De altfel, textul legal invocat de Curtea de Apel Timişoara nici nu este incident în cauză, deoarece cuantumul despăgubirii a fost stabilit pe cale legală de către Guvernul României prin anexa la H.G. nr. 1232/2010 şi ofertat reclamanţilor pe această cale şi prin publicaţia de la consiliul local, nefiind întocmită la acea epocă şi decizia de expropriere, astfel încât nu era aplicabilă procedura prevăzută de art. 18 din Legea nr. 255/2010. Atâta vreme cât cuantumul despăgubirii de 27,90 lei/mp a fost ofertat prin anexa la H.G. nr. 1232/2010 şi avea natura juridică a unei policitaţiuni, simpla acceptare a ofertei notificată ofertantului era suficientă pentru perfectarea acordului asupra despăgubirii, nemaifiind necesară dresarea vreunui proces-verbal sau a altei formalităţi administrative.

Oricum, întrucât nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu era permis expropriatorului să invoce inexistenţa unui proces-verbal scris de constatare a acordului părţilor asupra, despăgubirii ofertate, întrucât autoritatea publică avea îndatorirea de a-şi constitui comisia abilitată în acest scop şi de a-i convoca în scris, astfel încât argumentele pârâtului cu privire la lipsa unui proces-verbal constatator au fost în mod nelegal împărtăşite şi valorificate juridic de către instanţa de apel.

În consecinţă, raportat la exigenţele şi particularităţile procedurii speciale consacrată legislativ de Legea nr. 198/2004 prin ale sale art. 3 - 8, sub imperiul căreia a fost declanşată operaţiunea de expropriere supusă pendinte disputei procesuale, ocurenţa acordului spre a cărui executare jurisdicţională tind este indubitabilă.

Valenţa de act juridic de drept public o are numai stabilirea utilităţii publice şi transferul silit al dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, iar nu şi determinarea convenţională a despăgubirii, situaţie în care expropriatorul participă la raportul juridic civil întocmai ca şi o entitate privată, iar raportul juridic obligaţional privind "preţul" exproprierii este, de asemenea, unul de drept privat.

Aceasta este, de altfel, şi raţiunea pentru care acţiunea judiciară a persoanei nemulţumite de cuantumul despăgubirii poate viza exclusiv acest aspect, care este "negociabil" şi de interes privat, iar nu şi utilitatea publică şi oportunitatea exproprierii.

În consecinţă, nu poate fi acreditată teza nefondării demersului lor judiciar având ca obiect consfinţirea jurisdicţională a convenţiei încheiată între ei şi pârât pe calea ofertei urmată de acceptare, pe motiv că o asemenea cerere în constatarea acordului de voinţă şi a despăgubirii ar excede procedurii "stricte şi imperative" de contestare a despăgubirilor reglementate de Legea nr. 198/2004 şi de Legea nr. 255/2010, atâta vreme cât ambele legi antemenţionate trimit în mod expres la procedura prevăzută de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, iar dispoziţiile art. 24 încorporate în legea dreptului comun asupra exproprierii statuează asupra principiului stabilirii consensuale a cuantumului despăgubirii, fiind astfel îngăduit forului judiciar să constate convenţia părţilor asupra despăgubirii şi cuantumul acesteia determinat mutual.

Prin H.G. nr. 1.232 din 6 decembrie 2010 s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", expropriator fiind Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Prin Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern menţionată a fost stabilit amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", iar prin dispoziţiile art. 1 din acelaşi act normativ s-a alocat suma de 156.000.000 lei pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate pe amplasamentul acestei lucrări de utilitate publică care au format obiectul exproprierii.

Formalităţile de publicitate impuse de prevederile legale au fost efectuate la data de 06 ianuarie 2011 prin afişarea la sediul Primăriei Mun. Lugoj a următoarelor documente: anexa 2 la H.G. nr. 1232 din 06 decembrie 2010 cuprinzând numele şi prenumele proprietarilor, nr. cad. şi suprafaţa afectată; anexa 1 (planul de situaţie avizat de OCPI Timiş în care sunt evidenţiate imobilele afectate); oferta de despăgubire pe teritoriul administrativ al mun. Lugoj pentru terenurile afectate de proiectul "Autostrada Lugoj - Deva"; notificarea intenţiei de expropriere a imobilelor aflate pe traseul autostrăzii Lugoj - Deva prin care proprietarii afectaţi erau invitaţi ca în termen de 10 zile de la data afişării listei cu imobile supuse exproprierii, să formuleze cererile de acordare a despăgubirilor; tabelul cuprinzând persoanele expropriate ce au luat cunoştinţă de Notificarea intenţiei de expropriere; modele de cereri; registru de cereri.

Sumele ofertate cu titlul de despăgubiri pe care proprietarii afectaţi de proiectul "Autostrada Lugoj - Deva" au fost invitaţi sa le accepte, au fost determinate pe baza Raportul de Evaluare realizat de experţii evaluatori B.G. şi B.M. luând în considerare valoarea de 27,90 lei/mp.

Din documentele indicate în cele ce preced rezulta suprafeţele de teren supuse exproprierii, numerele cadastrale după efectuarea operaţiunilor de dezmembrare, precum şi valoarea sumelor ofertate cu titlul de despăgubiri.

Poate interveni învoiala părţilor întrucât litigiile privind exproprierea au caracter civil conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Boden c/Suediei.

Se încalcă puterea de lucru judecat şi principiul nediscriminării raportat la Hotărârea nr. 5735 din 10 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un alt dosar.

2. Curtea de apel a respins în mod nelegal cererea lor de încuviinţare a unei expertize contrare şi a ratificat în mod greşit evaluarea realizată de experţii M.G. şi O.C.Z. înlăturând în mod arbitrar şi eronat lucrarea de specialitate realizată de exp. D.D., cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, nesocotind preţurile la care se vând în mod obişnuit imobilele similare din contractele depuse la dosar de ei. Instanţa nu trebuia să se raporteze la preţurile ipotetice vehiculate pe piaţa imobiliară de agenţiile de intermediere imobiliară.

Aceasta este raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut proba cu expertiza de evaluare imobiliară, spre a se determina în concret valoarea, prin raportare la vânzările perfectate pentru terenuri similare, întrucât, în caz contrar, era suficientă solicitarea de către forul judiciar a unui punct de vedere al unei agenţii imobiliare.

Cu atât mai mult este inadmisibil a se recurge la acest criteriu subsidiar de raportare la preţurile orientative şi artificiale ale agenţiilor imobiliare, atunci când există dovezi la dosarul cauzei privind vânzări împlinite pentru terenuri similare, cu preţuri concrete, plătite şi încasate, nefiind cazul să se apeleze la valorile prezumtive furnizate de agenţiile imobiliare.

Prin urmare, valoarea de 4,5 euro/mp pe care experţii tehnici ing. M.G. şi ing. O.C.Z. au solicitat-o de la o singură agenţie imobiliară, nefundamentată şi neconcretizată în contracte de vânzare înfăptuite, dar pe care experţii o ratifică greşit ca fiind irefutabilă, nu poate înfrânge valorile mult mai mari de 7 euro/mp, 10 euro/mp, 13 - 15 euro/mp sau chiar 28 euro/mp care sunt fundamentate temeinic prin contractele de vânzare existente la dosarul cauzei şi care obiectivează preţul real cu care terenuri similare s-au vândut în mod obişnuit.

În continuare recurenţii reclamanţi au criticat modul concret de efectuare a expertizelor şi criteriile avute în vedere de experţi pentru determinarea despăgubirii.

În raport cu cele expuse mai sus, au arătat că valoarea terenurilor expropriate este cea de 7 euro/mp, astfel cum a fost convenită de părţi prin oferta de despăgubire pe care au acceptat-o, iar terenul expropriat ulterior în fapt are aceeaşi valoare, pentru identitate de raţiune şi de voinţă implicită a părţilor. Prin urmare, expertizele evaluatorii în cauză nu-şi află rostul în demersul lor judiciar, în raport cu obiectul principal al acestuia.

În subsidiar, au arătat că se impune să fie valorizate concluziile şi valorile statuate în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic ing.D.D., care confirmă teza juridică şi evaluatorie pe care au acreditat-o în demersul judiciar pendinte, iar raportul întocmit de experţii tehnici ing. M.G. şi ing. O.C.Z. să fie înlăturat prin prisma celor expuse mai sus.

În consecinţă, pentru ipoteza subsidiară în care se va aprecia necesară evaluarea judiciară a terenului expropriat şi prin prisma respingerii cererii lor de încuviinţare a unei expertize contrare şi a ratificării greşite de către instanţa de apel a evaluării realizate de experţii M.G. şi O.C.Z., se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., în vederea administrării probei cu expertiza contrară.

3. Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi din perspectiva respingerii ca nefondat a apelului lor.

3.1. Instanţele de fond au respins în mod greşit cererea lor privind anularea actelor şi formelor de expropriere iniţiate prin Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, care vizează terenurile identificate prin nr. cad.404.558, respectiv parcelele A390/1/1/5 în suprafaţă de 959 mp, şi în suprafaţă de 642 mp, şi prin nr. cad. 404.561, respectiv parcelele A390/1/1/6 în suprafaţă de 94 mp, şi în suprafaţă de 1.597 mp, în ceea ce priveşte despăgubirea, şi cea de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri în suma de 23.058 euro - echivalent în lei la data plăţii - pentru suprafaţa de 1691 mp (94 mp + 1597 mp) din parcela A390/1/1/6 cu nr. cad.404561 înscrisă în CF nr. 404491, precum şi pentru suprafaţa de 1601 mp (959 mp+642 mp) situată parcela A 390/1/1/5/2, înscrisă în CF nr. 404492, nr. cad. 404558, expropriate ulterior în baza H.G. nr. 203/2012 (11.837 euro + 11.207 euro), ca prematură.

Instanţele de fond şi-au argumentat soluţia pe împrejurarea că nu au fost emise încă hotărârile şi procesele-verbale de expropriere pentru aceste suprafeţe de teren.

Contrar celor expuse, aceste suprafeţe de teren au fost expropriate pe durata derulării activităţii jurisdicţionale. H.G. nr. 203/2012 doar a completat lista imobilelor supuse exproprierii cu noi suprafeţe de teren suplimentare (printre care şi cele în cauză), astfel încât nu s-au emis şi nici nu se vor mai emite noi hotărâri şi procese-verbale de expropriere.

Prin urmare, constatându-se că suprafeţele de teren individualizate mai sus se impun a fi expropriate pe durata derulării activităţii jurisdicţionale, instanţele de fond trebuiau să dispună atât anularea actelor şi formelor de expropriere iniţiate prin Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, în ceea ce priveşte despăgubirea, cât şi obligarea pârâtului la plata despăgubirii aferente acestor suprafeţe de teren la nivelul sumei de 23.058 euro - echivalent în lei la data plăţii, determinată de noi prin raportare la valoarea de 27,90 lei/mp. (7 euro/mp) pentru care a intervenit acordul de voinţă dintre ei şi pârât cu privire la terenurile expropriate iniţial, identice şi limitrofe cu cele vizate de H.G. nr. 203/2012 şi de Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012.

Menţionează în acest context şi soluţia nelegală a Curţii de Apel Timişoara în privinţa pretinsei lipse de abilitare legală a instanţei judecătoreşti de a dispune exproprierea totală pentru suprafaţa de 1.203 mp, atunci când terenurile rămase neexpropriate nu mai sunt utilizabile potrivit destinaţiei lor şi exproprierea acestora este în fapt totală, echivalând cu o expropriere integrală în realitate, deoarece şi în această materie prevederile Legii nr. 198/2004 şi cele ale Legii nr. 255/2010 trimit la procedura reglementată de art. 24 din Legea nr. 33/1994, iar alin. (3) al acestui text legal abilitează în mod expres forul judiciar să dispună exproprierea totală, dacă situaţia reală o impune.

Soluţia exproprierii totale este concordantă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Hotărârea din 24 septembrie 1981 pronunţată în cauza Sporrong et Lonnroth c/. Suediei, care a statuat asupra exproprierii în fapt, concluzionând că, în absenţa unei exproprieri formale, documentate, judecătorul este ţinut să privească dincolo de aparenţe şi să analizeze realitatea situaţiei litigioase şi că, din moment ce Convenţia are ca scop protejarea unor drepturi concrete şi efective, este important să se cerceteze dacă situaţia în discuţie nu are semnificaţia unei exproprieri în fapt (care impunea, în speţă, pentru terenurile limitrofe, rămase în proprietatea lor şi neexpropriate formal, soluţia jurisdicţională a exproprierii totale).

3.2. Instanţele de fond au respins în mod nelegal şi cu încălcarea art. 23 şi urm. din Legea nr. 33/1994 cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii aferente diferenţei de suprafaţă de 1203 mp din parcela A390/1/1/6, nr. cad. 404561, înscrisă în CF nr. 404491, rămasă în proprietatea lor şi pentru care s-a dispus exproprierea pe cale judiciară, ca urmare a dispoziţiei de expropriere totală a suprafeţei de 6.000 mp din parcela A 390/1/1/6.

3.3. Instanţele de fond au respins în mod nelegal cererea lor de obligare a pârâtului la plata sumei de 8.225 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Suma de 8.225 euro - echivalent în lei pretinsă cu titlul de daune vizează valoarea suprafeţei de 1.175 mp, rămasa din parcela A 390/6/28/3 înscrisă în CF nr. 404056 Lugoj, în raport cu care s-a statuat prin raportul de expertiza tehnica judiciară efectuată în cauză, că nu mai poate fi utilizată, deoarece accesul la această suprafaţă de teren nu mai este posibil, fiind învecinată cu suprafaţa de teren expropriată la est, la vest de canalul HG403, iar la nord şi sud de parcelele de teren ale altor proprietari.

În consecinţă, dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren a fost dezgolit de atributele sale esenţiale usus şi fructus, afectaţiunea terenului a fost compromisă iremediabil, astfel încât cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii de 8.225 euro echivalent în lei pentru această suprafaţă de teren (determinată prin raportare la aceeaşi valoare de 27,90 lei/mp, echivalentul a 7 euro/mp) era întemeiată şi trebuia admisă ca atare.

În motivarea recursului pârâtul a arătat următoarele.

I. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză".

Instanţa de apel a stabilit valoarea de despăgubire a celor 6 terenuri expropriate de la apelanţii-reclamanţi la suma de 10 lei/mp, valorificând astfel varianta experţilor ing. M.G. şi ing. O.C.Z. din cuprinsul raportul iniţial de evaluare. Această valoare de 10 lei/mp a fost stabilită de experţi prin raportare la oferte de vânzare a unor terenuri de acelaşi fel cu terenurile expropriate. Instanţa de apel a omologat un raport de expertiză, care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege.

În cazul de faţă legiuitorul a stabilit imperativ criteriile de evaluare, iar actele de procedură îndeplinite cu ignorarea acestor criterii imperative sunt lovite de nulitate pentru că încalcă legea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/19941. Astfel, stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare la preţurile de tranzacţionare obişnuite de la momentul efectuării expertizei.

În cadrul răspunsului la obiecţiuni, experţii M.G. şi O.C.Z., au stabilit valoarea legală de despăgubire, de 0,12 euro/mp sau 0,52 lei/mp, cu respectarea exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la preţurile de tranzacţionare a terenurilor de acelaşi fel cu cele expropriate din UAT Lugoj, la data întocmirii raportului de expertiză, prin raportare la preţurile din contractele nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 şi nr. 4788 din 25 noiembrie 2013 încheiate la data efectuării raportului de expertiză - noiembrie 2013.

Astfel, dacă în cadrul raportului de expertiză experţii M.G. şi O.C.Z. au stabilit în mod nelegal valoarea reală de piaţă a terenurilor expropriate, prin raportare la preţurile din ofertele de vânzare, aceeaşi experţi, ulterior, în cadrul răspunsului la obiecţiuni, au revenit asupra primei valori şi au stabilit, în mod legal, valoarea reală de piaţă a terenurilor expropriate, prin raportare la preţurile din cele 2 contracte - nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 şi nr. 4788 din 25 noiembrie 2013 - singurele care pot fi avute în vedere la stabilirea valorii de despăgubire, fata de faptul că cele 2 contracte au fost încheiate la data întocmirii raportului de expertiză şi privesc imobile de acelaşi fel cu imobilele expropriate respectiv au aceeaşi categorie de folosinţă-arabil în extravilanul localităţii Lugoj.

De remarcat în acest sens că, la dosarul cauzei există probe legale şi concludente, contractele de vânzare-cumpărare şi răspunsul la obiecţiuni, şi suficiente pentru a stabili, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea de despăgubire pentru expropriere.

În această situaţie, dat fiind că valoarea de despăgubire de 0,12 euro/mp echivalentul a 0,52 lei/mp stabilită de cei doi experţi este mai mică decât despăgubirea stabilita de expropriator pentru imobilele expropriate, rezultă că valoarea de despăgubire stabilită de Statul Român este o valoare corectă şi reală ce reprezintă o justa şi prealabilă despăgubire, drept pentru care acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată şi se impune a fi respinsă.

II. Instanţa de apel nu a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea acesteia că valoarea corectă de despăgubire este de 10 lei/mp, cea stabilită de experţii M.G. şi O.C.Z. în cuprinsul raportului de expertiză şi totodată nu a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat concluziile diferite la care aceeaşi experţi au ajuns, ulterior, în cadrul răspunsului la obiecţiuni-motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7.

Lecturând decizia atacată se observa că, în ceea ce priveşte pronunţarea asupra valorii reale de piaţă a terenurilor expropriate, instanţa de apel a reţinut doar că "prin raportul la expertiză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat în suprafaţă totală de 10.599 mp este de 105.990 lei (10.599 mp x 10 lei/mp), valoare ce va fi avut în vedere de instanţa de apel la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor."

Instanţa de apel nu motivează de ce a valorificat opinia domnilor experţi din raportul de expertiză. Totodată, instanţa de apel a omis să analizeze opinia diferită la care au ajuns aceiaşi experţi M.G. şi O.C.Z., ulterior, în cadrul răspunsului la obiecţiuni.

Prin răspunsul la obiecţiuni, experţii au revenit asupra primei valori de 10 lei/mp din raportul de expertiză, concluzionând, în urma analizei noilor contracte de vânzare-cumpărare relevante, contractele nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 şi nr. 4788 din 25 noiembrie 2013, faptul că valoarea reală de piaţă a terenurilor expropriate este de 0,12 euro/mp, echivalent a 0,52 lei/mp.

Diferenţa dintre prima valoare la care au ajuns experţii, în cuantum de 10 lei/mp, şi valoarea ulterioara din cadrul răspunsului la obiecţiuni, în cuantum de 0,52 lei/mp, este deosebit de însemnată.

Or, instanţa de apel a omis să analizeze noua valoare consemnată de domnii experţi în răspunsul la obiecţiuni deşi, având în vedere diferenţa mare faţă de prima valoare, o analiză pertinentă se impunea cu necesitate.

Dacă instanţa de apel ar fi analizat răspunsul la obiecţiuni întocmit de cei doi experţi ar fi observat că valoarea din acest act, de 0,12 euro/mp sau 0,52 lei/mp, reprezintă valoarea stabilită cu respectarea exigentelor art. 26 din Legea 33/1994, respectiv prin raportare la preţurile de tranzacţionare a terenurilor de acelaşi fel cu cele expropriate din UAT Lugoj, la data întocmirii raportului de expertiză.

Dacă se acceptă ca, omologând valoarea de 10 lei/mp din raportul iniţial de evaluare instanţa de apel a înlăturat valoarea de 0,52 lei/mp din răspunsul la obiecţiuni, ne poziţionăm în situaţia unei nemotivări a hotărârii sub aspectul acestei înlăturări a concluziilor din răspunsul la obiecţiuni.

Principiul general consacrat de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, ca o garanţie împotriva arbitrariului judecătoresc şi pentru a da instanţelor superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar.

De asemenea, mai trebuie precizat că obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, instituit de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

Înalta Curte a constatat nefondate atât excepţia nulităţii recursului declarat de pârât, invocată de recurenţii-reclamanţi, cât şi recursurile, pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondată excepţia nulităţii recursului declarat de pârât, invocată de recurenţii-reclamanţi, având în vedere că recursul formulat de către această parte cuprinde motive de nelegalitate care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., şi anume încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin aceea că nu s-ar fi avut în vedere la calcularea despăgubirii preţuri de tranzacţionare şi oferte de vânzare şi nemotivarea de către instanţa de apel a alegerii valorii de despăgubire.

În ceea ce priveşte recursul formulat de către reclamanţi, Înalta Curte a constatat nefondat primul motiv prin care se susţine că instanţa de apel a considerat în mod nelegal că dispoziţiile H.G. nr. 492/2011 sunt incidente în cauză şi că nu s-a încheiat între părţi o convenţie validă asupra cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat.

Prin art. 1 din H.G. nr. 1232 din 6 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 842 din 16 decembrie 2010, emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", potrivit hărţii topografice prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre.

Potrivit art. 3 s-a aprobat ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1 suma globală estimată de 156.000 mii lei.

Astfel, contrar a ceea ce susţin recurenţii, anexa la H.G. nr. 1232 din 6 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 842 din 16 decembrie 2010, conţinea harta topografică pe care se află amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", iar nu sumele propuse a fi acordate fiecărui proprietar afectat de această lucrare de utilitate publică, potrivit art. 3 din hotărâre estimându-se doar o sumă globală pentru despăgubirea proprietarilor.

Anexa 2 la H.G. nr. 1232 din 6 decembrie 2010 care conţinea şi despăgubirile propuse pentru fiecare proprietar a fost edictată de-abia prin H.G. nr. 492/2011, prin care a fost modificată H.G. nr. 1232/2010.

De altfel, exproprierea fiind o instituţie de drept public, prin care statul şi unităţile administrativ-teritoriale impun, în mod forţat, transferul proprietăţii unor bunuri imobile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, în scop de utilitate publică şi în schimbul unei despăgubiri juste şi prealabile, în condiţiile legii, sub controlul instanţei judecătoreşti, procedura exproprierii se constituie într-o procedură specială, ale cărei etape sunt strict prevăzute de lege. Astfel, nu se poate reţine trimiterea recurenţilor la dreptul comun al ofertei urmată de acceptare, pentru a se ajunge la concluzia încheierii convenţiei asupra cuantumului despăgubirii, fără a fi necesară încheierea unui proces verbal sau a altei formalităţi administrative.

Atât potrivit Legii nr. 198/2004 (art. 12) cât şi potrivit Legii nr. 255/2010 (art. 29 raportat la art. 20), hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii este considerat primul act propriu zis de indisponibilizare a bunului, până la care proprietarul are dreptul să facă acte de dispoziţie asupra acestuia în calitate de proprietar, transferul dreptului de proprietate operând în baza deciziei de expropriere după consemnarea sumei reprezentând despăgubirea stabilită.

Faptul că potrivit art. 31 (capitolul "Dispoziţii finale") din Legea nr. 255/2010 "expropriatorul poate folosi orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi" nu însemnă că dacă expropriatorul reevaluează imobilul supus exproprierii după intrarea în vigoare a legii această reevaluare nu este legală, legea neimpunând folosirea evaluărilor făcute înainte de intrarea acesteia în vigoare a acesteia, ci lăsând la aprecierea expropriatorului dacă le foloseşte sau nu.

Notificarea intenţiei de expropriere în cauză s-a făcut în temeiul Legii nr. 255/2010, forma în vigoare la 23 decembrie 2010, conform art. 32 din lege (capitolul "Dispoziţii finale") potrivit căruia "în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi", iar până la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost notificată valoarea recalculată a imobilelor expropriate, conform H.G. nr. 492/2011, prin care a fost modificată H.G. nr. 1232/2010, prin introducerea anexei 2 care conţinea proprietăţile afectate de expropriere şi valoarea despăgubirilor propuse pentru fiecare proprietar în parte.

Astfel, nu se poate considera că prin notificarea valorii recalculate a imobilelor expropriate, conform H.G. nr. 492/2011, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, raportat la sumele afişate anterior, calculate potrivit criteriilor prevăzute de Legea nr. 198/2004, având în vedere că până la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nu se poate considera că s-a încheiat un act juridic între părţi prin care să se determine valoarea imobilului supus procedurii exproprierii.

Nu poate reprezenta un argument în favoarea intervenirii unei convenţii irevocabile între părţi cu privire la despăgubirea propusă iniţial în baza H.G. nr. 1232/2010, forma în vigoare de la acea dată, calculată potrivit criteriilor prevăzute de Legea nr. 198/2004, trimiterea făcută de către recurenţii reclamanţi la prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994, având în vedere că aceste dispoziţii legale privesc învoiala, asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, intervenită între părţi în faţa instanţei de judecată de care instanţa ia act prin pronunţarea unei hotărâri ce constituie act autentic.

Or, în situaţia de fapt în speţă recurenţii susţin că ar fi intervenit o astfel de învoială în faza administrativă a procedurii de expropriere prin simpla întâlnire a ofertei cu acceptarea, fără a se încheia vreun act şi anterior emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii care constituie primul act propriu zis de indisponibilizare a bunului, aşa cum s-a menţionat anterior.

Nu se poate reţine încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi al nediscriminării raportat la Decizia nr. 7/2013 a Curţii de Apel Timişoara în care s-ar fi reţinut intervenirea convenţiei privind despăgubirea calculată în baza criteriilor prevăzute de Legea nr. 198/2004, potrivit H.G. nr. 1232/2010 în forma iniţială, şi nelegalitatea notificării unei despăgubiri ulterioare conform H.G. nr. 492/2011, având în vedere că pe de o parte nu există identitate de părţi între cele două litigii, iar pe de altă parte, Decizia nr. 7/2013 a Curţii de Apel Timişoara nu a fost menţinută prin decizia 5735/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru considerente legate de fondul acestei probleme de drept ci prin respingerea ca tardiv a recursului formulat de Statul Român.

Mai mult, principiul nediscriminării urmăreşte asigurarea unui tratament egal al persoanelor fizice, indiferent de naţionalitate, gen, rasă sau origine etnică, religie sau credinţă, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală.

Or, recurenţii nu au pretins discriminarea în raport de vreuna dintre aceste categorii în cazul de faţă.

Sunt nefondate motivele de recurs prin care se critică respingerea ca nefondat a apelului declarat de către reclamanţi.

Astfel, sunt nefondate motivele de recurs prin care se susţine respingerea în mod greşit a cererii lor privind anularea actelor şi formelor de expropriere iniţiate prin Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, care vizează terenurile identificate prin nr. cad.404.558, parcelele A390/1/1/5 în suprafaţă de 959 mp, şi în suprafaţă de 642 mp, şi prin nr. cad.404.561, parcelele A390/1/1/6 în suprafaţă de 94 mp, şi în suprafaţă de 1.597 mp, în ceea ce priveşte despăgubirea, şi cea de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri în suma de 23.058 euro - echivalent în lei la data plăţii - pentru suprafaţa de 1691 mp (94 mp + 1597 mp) din parcela A390/1/1/6 cu nr. cad.404561 înscrisă în CF nr. 404491, precum şi pentru suprafaţa de 1601 mp (959 mp + 642 mp) situată în parcela A 390/1/1/5/2, înscrisă în CF nr. 404492, nr. cad.404558, expropriate ulterior în baza H.G. nr. 203/2012 (11.837 euro + 11.207 euro), ca prematură.

Singurul argument în susţinerea acestui motiv de recurs este acela că în mod greşit instanţele de fond şi-au argumentat soluţia pe împrejurarea că nu au fost emise încă hotărârile şi procesele-verbale de expropriere pentru aceste suprafeţe de teren expropriate pe durata derulării activităţii jurisdicţionale, întrucât nu se vor mai emite noi hotărâri şi procese-verbale de expropriere, fără a se face trimitere la vreo dispoziţie legală din care să reiasă acest lucru, simplul fapt că H.G. nr. 203/2012 doar a completat lista imobilelor supuse exproprierii cu noi suprafeţe de teren suplimentare nefiind de natură să confirme afirmaţiile recurenţilor. Astfel, această critică este practic nemotivată.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că raportat la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, dreptul expropriatului de a se adresa instanţei se naşte în momentul comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor în temeiul art. 20 din Legea nr. 255/2010, astfel că raportat la data formulării completării de acţiune, hotărârea cu privire la anularea exproprierii iniţiată în baza H.G. nr. 203/2012, nu a fost emisă, motiv pentru care, cererea astfel formulată a fost corect respinsă ca prematură.

Este nefondată şi critica prin care se susţine nelegalitatea soluţiei instanţei de apel cu privire la lipsa de abilitare legală a instanţei judecătoreşti de a dispune exproprierea totală pentru suprafaţa de 1.203 mp

Curtea de apel a reţinut nu se poate dispune exproprierea acestei suprafeţe şi determinarea despăgubirilor întrucât nu s-au emis hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea suprafeţelor de 94 mp şi 1597 mp, pentru a putea fi pusă în discuţie utilitatea exproprierii acestei suprafeţe de teren şi pentru a se cunoaşte cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.

Potrivit alin. (3) din acelaşi articol acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

Ca atare, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 potrivit căruia "în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală" nu este aplicabil în cazul de faţă întrucât nu priveşte stabilirea despăgubirii, ci transferul dreptului de proprietate, legea specială (nr. 255/2010) conţinând dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în materia exproprierilor (nr. 33/1994), de strictă interpretare şi aplicare.

Nu se pune problema aplicării regulilor exproprierii de fapt cu privire la suprafaţa de 1.203 mp atâta timp cât această suprafaţă de teren a rămas în posesia reclamanţilor, argumentele legate de scăderea valorii folosinţei din cauza dimensiunii reduse a acesteia neţinând de condiţiile exproprierii de fapt, ci eventual de acordarea unor despăgubiri în măsura dovedirii prejudiciului, pentru încălcarea atributului usus al dreptului de proprietate, ceea ce nu s-a cerut în speţă.

Având în vedere că în mod legal nu s-a dispus de către instanţă exproprierea suprafeţei de 1203 mp menţionată mai sus, nu se justifica nici obligarea pârâtului la plata contravalorii acestei suprafeţe de teren. Ca atare, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 23 şi urm. din Legea nr. 33/1994.

Este nefondată şi critica prin care se susţine că instanţele de fond au respins în mod nelegal cererea lor de obligare a pârâtului la plata sumei de 8.225 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat, adică valoarea suprafeţei de 1.175 mp, rămasa din parcela A 390/6/28/3 înscrisă în CF nr. 404056 Lugoj, în raport cu care s-a statuat prin raportul de expertiza tehnica judiciară efectuată în cauză, că nu mai poate fi utilizată, deoarece accesul la această suprafaţă de teren nu mai este posibil, fiind învecinată cu suprafaţa de teren expropriată la est, la vest de canalul HC403, iar la nord şi sud de parcelele de teren ale altor proprietari.

Această suprafaţă de teren a rămas în proprietatea recurenţilor reclamanţi, astfel că nu este justificată solicitarea de a li se acorda contravaloarea acesteia, ceea ce corespunde transferului dreptului de proprietate. Faptul că nu ar avea ieşire la calea publică poate fi valorificat în baza unei alte instituţii de drept, şi anume dreptul de servitute, cerere care nu face obiectul prezentului dosar, sau solicitarea unor despăgubiri corespunzătoare atributului dreptului de proprietate încălcat. Or, instanţa de apel a reţinut că, aşa cum au concluzionat experţii, reclamanţii nu au făcut dovada cultivării terenurilor respective, terenuri care nu erau la data efectuării expertizei afectate de lucrări de execuţie a bretelei de legătură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de către reclamanţi prin care se critică respingerea cererii de efectuare a unei contraexpertize, ratificarea expertizei întocmite de experţii M.G. şi O.C.Z. şi înlăturarea expertizei efectuate de expertul D.D. prin raportare la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu referire la preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobile similare, preţuri rezultate din contractele pe care le-a depus la dosar, acesta va fi analizat în acelaşi timp cu motivele de recurs formulate de către pârât care privesc tot modul de stabilire a despăgubirilor, dar prin raportare la alte contracte decât cele invocate de către reclamanţi, care ar fi dus în viziunea pârâtului la stabilirea unei sume mai mici decât cea reţinută prin decizia apelată.

Înalta Curte a constatat nefondate motivele de recurs formulate atât de către reclamanţi cât şi de către pârâţi prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 de către instanţa de apel sub aspectul calculării despăgubirilor prin raportare la ofertele de vânzare şi nu la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data efectuării raportului de expertiză.

În esenţă, recurenţii reclamanţi susţin încălcarea acestui articol prin raportare la faptul că nu s-ar fi avut în vedere la determinarea despăgubirilor pentru expropriere contractele de vânzare în care preţul a fost determinat prin raportare la valoarea metrului pătrat de 7, 10, 13 - 15 sau 28 euro, în timp ce recurenta pârâtă susţine încălcarea aceluiaşi articol prin raportare la faptul că nu s-ar fi avut în vedere la determinarea despăgubirilor pentru expropriere cele două contracte de vânzare pe baza cărora despăgubirea a fost determinată prin raportare la valoarea metrului pătrat de 0,12 euro.

După cum se poate observa diferenţele de valoare a metrului pătrat de teren din contractele depuse de fiecare dintre părţi sunt foarte mari ceea ce duce la concluzia că niciunul dintre contractele depuse şi care au fost avute în vedere la efectuarea celui de-al doilea raport de expertiză, unele dintre ele fiind înlăturate chiar de către experţi din cauza faptului că preţul era disproporţionat de mare faţă de media celorlalte contracte sau pentru că nu erau de acelaşi fel sub aspectul categoriei de folosinţă cu cel expropriat, nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994, de a reprezenta o tranzacţie obişnuită.

Astfel, nici despăgubirea stabilită de către experţi, în opinia majoritară, în cadrul celui de-al doilea raport de expertiză, în funcţie de cele două contracte din noiembrie 2013, la care face referire pârâta, cu privire la care au reţinut că ar îndeplini toate criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi apreciată ca fiind justă, preţurile fiind disproporţionat de mici, iar numărul de contracte insuficient pentru a susţine faptul că aceasta ar fi valoarea de piaţă obişnuită a terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ teritorială cu cele expropriate în cauză.

Criticile formulate de către reclamanţi care vizează modalitatea concretă de efectuare a expertizei nu se pot constitui în motive de nelegalitate ci eventual de netemeinicie şi nu pot fi analizate în recurs potrivit prevederilor art. 304 partea introductivă C. proc. civ.

Nu se poate reţine nelegalitatea respingerii de către instanţa de apel a cererii de a se efectua o expertiză contrară, având în vedere că aceasta a fost justificată de faptul că reclamanţii reiterau obiecţiunile formulate la cea de-a doua expertiză administrată în apel, la care experţii formulaseră deja un punct de vedere.

Date fiind aceste împrejurări, ţinând cont şi de respectarea principiului celerităţii soluţionării cauzei, de prevederile art. 1169 C. civ., în mod corect instanţa de apel s-a raportat la primul raport de expertiză unde au fost avute în vedere oferte de vânzare corectate cu marja apreciată de negociere între vânzător şi cumpărător, atâta timp cât părţile nu au depus la dosar contracte care să se încadreze fără dubiu în noţiunea de tranzacţii obişnuite în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pentru imobilele de acelaşi fel din acea unitate administrativ-teritorială.

Este nefondat şi motivul de recurs formulat de către pârât, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care se susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea acesteia că valoarea corectă de despăgubire este de 10 lei/mp, cea stabilită de experţii M.G. şi O.C.Z. în cuprinsul raportului de expertiză, şi totodată nu a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat concluziile diferite la care aceeaşi experţi au ajuns, ulterior, în cadrul răspunsului la obiecţiuni.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

După cum se poate observa, decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel arătând de ce a ajuns la concluzia că valoarea de 10 lei/mp pentru determinarea despăgubirii trebuie avută în vedere, conform opiniei majoritare a experţilor şi prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurenta fiind nemulţumită în realitate de faptul că instanţa de apel nu a răspuns la argumentele sale legate de modalitatea efectuării expertizelor. Sub acest aspect motivarea instanţei de apel poate fi complinită de către instanţa de recurs, ceea ce s-a şi întâmplat în cadrul analizării motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 306 alin. (1) - (3) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârât, invocată de recurenţii-reclamanţi, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârât, invocată de recurenţii-reclamanţi.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii N.V. şi N.A.M. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei nr. 90 din data de 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 3195/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi...		ICCJ. Decizia nr. 3197/2014. Civil. Expropriere. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 3187/2014. Civil. Revendicare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3188/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3194/2014. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3195/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3197/2014. Civil. Expropriere. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3200/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3203/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs