ICCJ. Decizia nr. 3186/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3186/2014
Dosar nr. 9831/105/2006*
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 426 din 6 mai 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a dispus după cum urmează:
A respins cererea de completare probatorii invocată de intimatul-intervenient.
A respins excepţia lipsei de interes.
A respins apelul formulat de Consiliul Judeţean Prahova şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, ca nefondate.
A admis apelul formulat de contestatoarea N.V., împotriva Sentinţei civile nr. 588 din 13 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu apelanţii-intimaţi Consiliul Judeţean Prahova şi Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi intimatul-intervenient în nume propriu Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova şi în consecinţă:
A modificat în parte sentinţa în sensul că:
A dispus restituirea în natură către contestatoare a imobilului situat în Ploieşti, str. K., nr. 1, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 452 mp identificat conf. raportului de expertiză P.D. şi a schiţei de plan anexă.
A stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de a menţine afectaţiunea de interes public a imobilului pe o perioadă de 10 ani.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Au obligat intimaţii la 100 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele argumente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea M.S.M. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 324 din 30 octombrie 2006 emisă de intimatul Consiliul Judeţean Prahova, prin care a fost respinsă notificarea nr. 531 din 7 august 2001, arătând că a depus în termenul prevăzut de lege actele doveditoare ale dreptului de proprietate al autorilor săi privind imobilul solicitat.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova a formulat cerere de intervenţie în interes propriu pentru apărarea dreptului său de administrator al imobilului cunoscut sub numele "Casa D.", ce adăposteşte Muzeul I.L. Caragiale - încuviinţată în principiu, în baza art. 52 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 588 pronunţată la data de 13 aprilie 2007, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 324 din 30 octombrie 2006 emisă de intimatul Consiliul Judeţean Prahova prin preşedinte; a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru 4 apartamente din imobilul imposibil de restituit în natură situat în Ploieşti, str.K., nr. 1, jud. Prahova (fostă I.V.S. nr. 34, jud. Prahova) şi a stabilit în favoarea contestatoarei plata unor despăgubiri pentru acel imobil, ce urmează să fie calculate de către Comisia Centrală de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, de stabilire a despăgubirilor; a respins ca neîntemeiat capătul contestaţiei privind restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 550 mp. situat în Ploieşti, str. K., nr. 1, jud. Prahova; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi a luat act de declaraţia contestatoarei în sensul că nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Din probatoriile administrate în cauză rezultă că prin Decizia nr. 22 din 5 ianuarie 1962 a fostului Sfat Popular al Regiunii Ploieşti - Comitetul Executiv s-a transmis din administrarea I.L.L. Ploieşti în administrarea Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti, pentru Muzeul Regional de Istorie Ploieşti, clădirea cunoscută sub numele de "Casa D.", monument istoric, fost situat în Ploieşti, Piaţa I.V.S. nr. 34, având număr de inventar 1193/1, precum şi terenul aferent utilizat ca grădină, delimitat prin gard şi alee de plopi.
În certificatul nr. 340 din 3 mai 2001 eliberat de Ministerul de Interne - Arhivele Naţionale ale României - Direcţia Judeţeană Prahova se arată că în anexa Decretului nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile din judeţul Prahova, la fila 8, poziţia nr. 130 figurează înscris numitul D.G.G. din Ploieşti, cu 4 apartamente situate în Ploieşti, str. I.V.S., nr. 34, situaţie confirmată şi prin adresa nr. 15963 din 31 mai 2001 emisă de Primăria Municipiului Ploieşti.
Acest decret reprezintă un caz de preluare abuzivă, în condiţiile în care, ca act normativ, este lovit în întregime de neconstituţionalitate, ceea ce înseamnă că nu poate sta decât la originea unor preluări fără titlu valabil.
În ceea ce priveşte calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită, în accepţiunea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2001, instanţa a reţinut că aceasta este fiica lui D.Ş. şi D.M., născută la data de 1 aprilie 1926 conform actelor de stare civilă depuse la dosar, tatăl său - D.Ş. fiind frate cu D.G. - proprietarul imobilului în litigiu, ambii având ca părinţi pe D.G.Z. şi D.T.
Susţinerea intimatului în sensul că notificarea formulată de contestatoare înregistrată sub nr. 531 din 7 august 2001 a fost respinsă întrucât nu au fost depuse actele doveditoare ale proprietăţii în sensul că art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi art. 22 din H.G.R. nr. 498/2003 nu poate fi reţinută câtă vreme imobilul în litigiu a aparţinut unchiului contestatoarei, acesta fiind menţionat în calitate de proprietar al acestuia în anexa Decretului nr. 92/1950 la poziţia nr. 130, dovada dreptului de proprietate putând fi făcută chiar şi cu însuşi actul normativ prin care s-a realizat preluarea abuzivă.
Împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de apel intimaţii Consiliul Judeţean Prahova, Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi contestatoarea M.S.M. - soluţionate prin Decizia civilă nr. 28 din 30 aprilie 2013 de Curtea de Apel Ploieşti, care a dispus după cum urmează:
A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes. A respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea M.S.M., decedată pe parcursul procesului în drepturile căreia s-a subrogat moştenitoarea acesteia, N.V..A admis apelul formulat de intimatul Consiliul Judeţean Prahova, precum şi cererea de intervenţie accesorie a intimatului Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 5650 din 5 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamantă, dispunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe de apel, în motivare reţinându-se următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei nr. 324/2006 emisă de Consiliul Judeţean Prahova prin care s-a soluţionat notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 550 mp. situat în Ploieşti, str. K., nr. 1, judeţ Prahova.
În raportul de expertiză topo se arată că terenul în suprafaţă de 1547 m. - fostă proprietatea fraţilor D., amplasat pe str. Piaţa I.V.S. nr. 24, Ploieşti - în prezent este împărţit la adresele din Piaţa V. nr. 4, str. K. nr. 1 şi str. C.T.G. nr. 3.
Decizia civilă nr. 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti, reţinută cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, s-a referit la dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul din Ploieşti, Piaţa V. nr. 4, fostă I.V.S. nr. 34.
Concluzionându-se că obiectul celor două procese nu este identic, s-a constatat că instanţa de apel făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 1201 C. civ. şi, întrucât prin soluţionarea cauzei pe excepţia autorităţii de lucru judecat instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în baza disp. art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a fost admis recursul, cauza fiind trimisă spre rejudecarea fondurilor apelurilor.
Curtea, procedând la rejudecarea apelurilor, a constatat următoarele:
Cererea de completare probatorii formulată de intimatul-intervenient a fost respinsă avându-se în vedere că expertul P.D. a identificat întreaga suprafaţă expropriată ce a fost situată la adresa I.V.S. nr. 34, precum şi imobilul ce a făcut obiectul prezentului litigiu solicitat în baza Legii 10/2001 prin notificarea nr. 531/2001 şi care este situat în Ploieşti, str. K. nr. 1, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 452 mp.
De altfel, şi prin decizia de casare s-a reţinut că imobilul, fostă proprietate a fraţilor D., a fost compus din suprafaţa de 1547 mp. teren, care este împărţit în prezent la adresele Piaţa V. nr. 4, str. K. nr. 1 şi str. C.T.G. nr. 3.
Pentru acest imobil au fost formulate notificări de către moştenitoarea fraţilor D., numita M.S.M., respectiv 531/2001 ce a vizat imobilul din prezentul litigiu situat în str. K. nr. 1, 534/2001 pentru imobilul situat în str. C.T.G. nr. 3 şi 535/2001 cu referire la imobilul situat în Piaţa V. nr. 4 - pentru acesta din urmă fiind acordate despăgubiri prin Decizia nr. 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Motivul de apel formulat de Consiliul Judeţean Prahova în sensul că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate pentru imobilul din litigiu este nefondat faţă de actele de proprietate depuse la dosar apel, din care rezultă că imobilul în litigiu situat în Ploieşti, str. K. nr. 1 este o parte din imobilul expropriat prin Decretul 92/1950, poziţia 130, imobil ce a fost situat în Ploieşti str. I.V.S. nr. 34, proprietate a fraţilor D. care figurau cu un număr de 4 clădiri, aşa cum rezultă din borderoul general al recenzorului din 1941, dar şi din Decizia nr. 22 din 05 ianuarie 1962 în care se arată că imobilul care găzduieşte azi Muzeul I.L. Caragiale este denumită "Casa D." şi împreună cu terenul aferent a fost situată în str. I.V.S. nr. 34.
Acest imobil a fost identificat atât prin raportul de expertiză judiciară în baza căreia s-a pronunţat Decizia civilă nr. 107/2001 a Curţii de Apel Ploieşti - rămasă irevocabilă, cât şi prin cel efectuat în prezenta cauză, în care se precizează că imobilul se află în Ploieşti, str. K. nr. 1 şi este compus din teren în suprafaţă de 452 mp. şi o clădire cu destinaţia "Muzeul I.L. Caragiale".
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Curtea a reţinut că prin încheierea din 13 februarie 2013, intimata a declarat că nu o mai susţine, poziţie pe care a exprimat-o şi la termenul din 29 aprilie 2014.
Excepţia lipsei de interes invocată de intimatul-intervenient, în sensul că notificările nr. 531 şi 535 au vizat acelaşi imobil, iar autoarea contestatoarei a solicitat despăgubiri de două ori pentru acelaşi imobil, nu se justifică faţă de considerentele mai sus expuse, din care rezultă, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia de casare, că imobilul expropriat ce a fost situat în str. I.V.S. nr. 34 se află în prezent împărţit la trei adrese.
Cum în speţă s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor contestatoarei M.S.M., al cărei legatar universal este apelanta-contestatoare N.V., conform certificatului de legatar existent la dosar apel, iar preluarea abuzivă a imobilului nu a fost contestată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) anexa 2 lit. a) pct. 4 din Legea nr. 10/2001 care prevăd posibilitatea restituirii în natură a imobilelor ocupate de instituţii publice de cultură (teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultură), Curtea a constatat că este fondat numai apelul declarat de contestatoare, dispunând în consecinţă.
Împotriva deciziei au formulat cereri de recurs intimatul Consiliul Judeţean Prahova şi intervenientul Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
1. În recursul declarat de intimatul Consiliul Judeţean Prahova s-au formulat următoare critici:
1.a. Contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate conform dispoziţiilor legale în materie, iar considerentul instanţei de apel în sensul că aceasta poate fi făcută cu actul normativ prin care s-a realizat preluarea abuzivă nu este conformă legii, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Conform Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, art. 24 din lege operează numai în absenţa unor probe contrare, fapt ce implică condiţia obţinerii de către solicitant a negaţiilor referitoare la actele de proprietate, obţinute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naţionale şi primăriei în a căror rază teritorială este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declaraţii olografe prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deţine alte înscrisuri - condiţie neîndeplinită de către contestatoare, pentru ca instanţa să poată prezuma dovada dreptului de proprietate.
În sprijinul celor arătate se arată că în certificatul de moştenitor nr. 197 din 02 septembrie 1997, la masa succesorală - bunuri imobile, figurează imobile situate în jud. Prahova, Buzău şi Bucureşti, fără a indica care sunt acestea, iar în testamentul autentificat cu nr. 925 din 04 aprilie 2007 se arată că defuncta M.S.M. lasă toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi în patrimoniul ei, la data decesului ei. Or, la data decesului acesteia, imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul său.
1.b. S-a ignorat necesitatea completării probatoriului cu înscrisuri, respectiv administrarea unei expertize tehnice judiciare topografice care era necesară pentru identificarea imobilului.
Cererea pe care au formulat-o în acest sens a fost respinsă pe motivul că imobilul în litigiu ar fi fost identificat de către expertul P.D., care a fost realizată în alt dosar.
Prin respingerea acestei probe a fost încălcat dreptul de a proba cele susţinute şi dreptul constituţional la apărare.
1.c. Prin Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curţii de apel Ploieşti contestatoarea a beneficiat de măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil şi nu mai poate solicita restituirea în natură tot a aceluiaşi imobil, situat la aceeaşi adresă, respectiv str. I.V.S. nr. 34.
De altfel, în Decizia nr. 22/1962 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Ploieşti - Comitetul Executiv se arată că această clădire, cunoscută sub numele de Casa D., a fost situată în Ploieşti, Piaţa I.V.S. nr. 34.
În susţinerea recursului au fost invocate dispoziţiile art. 304 alin. (1). pct. 9 C. proc. civ.
2. În recursul declarat de intervenientul Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova s-au formulat următoarele critici, în susţinerea cărora s-a invocat faptul că decizia este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., art. 1 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamental privind dreptul la un proces echitabil, cu încălcarea principiului egalităţii armelor şi neluarea în considerare a probatoriului administrat în cauză - cu aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2.a. Prin respingerea cererii de completare probatorii pe care a formulat-o s-au încălcat dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamental privind dreptul la un proces echitabil, cu nerespectarea principiului egalităţii armelor .
Se impunea suplimentarea probatoriului conform deciziei de casare, prin care s-a apreciat că nu este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de Decizia nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Trebuia admisă solicitarea referitoare la proba cu înscrisuri privind situaţia juridică a imobilului, precum şi efectuarea unei noi expertize topografice întrucât, pe de o parte, expertizarea imobilului s-a făcut numai pe o parte, iar în dosarul Înaltei Curţi a fost depusă o expertiză dintr-un alt dosar.
Se impunea efectuarea unei noi expertize care sa privească întreaga suprafaţă de teren, existând discrepanţe de suprafaţă, adrese poştale şi nr. de stradă.
2.b. S-a respins în mod greşit excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, pe care au invocat-o - cu referire la aceleaşi argumente din recursul declarat de intimat, în sensul că aceasta a obţinut măsuri reparatorii prin
Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
2.c. Prevederile legale încălcate şi aplicate greşit de către instanţa de apel:
- art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede faptul că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Prin stabilirea în sarcina contestatoarei a obligaţiei de a menţine afectaţiunea de interes public pe o perioadă de 10 ani a imobilului, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, adăugând la contestaţia reclamantei, ce a avut ca obiect anularea dispoziţiei nr. 324/2006 prin care a fost respinsă notificarea privind restituirea imobilului solicitat.
- art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 22 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pentru imobilul situat în Ploieşti, str. K. nr. 1, compus dintr-o construcţie ce găzduieşte Muzeul I.L Caragiale şi terenul aferent, apelantei contestatoare N.V. i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent prin Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, astfel încât acest imobil nu mai putea fi restituit în natură. Altfel, apelanta ar beneficia de o dublă reparaţie.
Intimatei-reclamante i-au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat, astfel cum acesta este descris în anexa Decretului nr. 92/1950, la fila 8, poziţia nr. 130, respectiv "4 apartamente situate în Ploieşti str. I.V.S. nr. 34", iar solicitarea doar a unei părţi din acest imobil nu îi dă dreptul la o dublă reparaţie.
Imobilul situat în Ploieşti str. K. nr. 1 este o parte din imobilul din Piaţa I.V.S. nr. 34, Ploieşti, Judeţul Prahova, iar faptul că imobilul situat în trecut la adresa din Ploieşti str. I.V.S. nr. 34 a primit în prezent alte denumiri, respectiv str. K. nr. 1, Piaţa V. nr. 4 şi str. Grigorescu nr. 3, nu înseamnă că reclamantei trebuie să îi fie restituite de trei ori câte 4 apartamente, aşa cum aceasta susţine în mod eronat.
Instanţa de apel trebuia să contate că autorului reclamantei i-a fost preluat abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, imobilul compus din 4 apartamente, situat în Ploieşti, str. I.V.S. nr. 34, imobil pentru care aceasta a beneficiat de măsuri reparatorii prin echivalent, motiv pentru care se impunea respingerea apelului şi, inclusiv, respingerea acţiunii.
Aceste aspecte reies şi din raportul de expertiza întocmit de expert F.L., ale cărui concluzii sunt că imobilul situat în Ploieşti, fosta Piaţă I.V.S. nr. 34 se compune din 500 mp str. C.T. Grigorescu nr. 3 - construcţie şi teren, 452 mp str. K., nr. 1 şi 548 mp Piaţa V. nr. 4, pe locul a două foste construcţii (prăvălie, garaj şi depozit).
În cauză nu este vorba despre imobile distincte, ci un singur imobil la care apelanta are dreptul şi care este compus din 4 apartamente situate la momentul naţionalizării în Ploieşti, str. I.V.S. nr. 34, adresă care în prezent a fost împărţită şi redenumită - redenumire ce nu dă dreptul apelantei la măsuri reparatorii distincte, aşa cum eronat susţine.
Mai mult decât atât, prezenta cauză a fost suspendată de către instanţa de apel, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod proc. civ., tocmai pentru soluţionarea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Recurentul intervenient a completat, în termenul de motivare a cererii de recurs, motivele invocate, prin care a arătat următoarele:
1. Decizia este afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
- instanţa nu se preocupă de examinarea solicitărilor intimatului intervenient Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova şi ale Consiliului Judeţean Prahova privind efectuarea unei expertize topo de ansamblu vizând terenul în litigiu, pe care se aflau construcţiile naţionalizate aparţinând fraţilor D., cu adresele corespunzătoare - aşa cum se poate constata din practica (pag. 2) instanţa uneşte cererea de probatorii cu fondul cauzei şi acordă cuvântul în dezbateri, ca şi cum cererea de probatorii ar fi o excepţie.
- instanţa nu se preocupă de examinarea constantei apărări a intervenientului Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova şi a Consiliului Judeţean Prahova potrivit căreia pentru imobilele în litigiu apelanta contestatoare N.V. a primit despăgubiri prin decizia 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
- în aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanţa nu examinează oportunitatea restituirii în natură a construcţiei Muzeul I.L.Caragiale Ploieşti, nu numai în raport de cele dispuse prin Decizia nr. 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti, dar şi în considerarea caracterului construcţiei, de monument istoric, edificată în sec. XVIII şi destinaţia acesteia de muzeu.
Astfel, motivarea deciziei nu valorizează materialul probator şi este neconvingătoare, abdicând de la cerinţele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
2. Decizia a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, nulitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2.a. Instanţa de apel ignoră împrejurarea potrivit căreia imobilul restituit contestatoarei N.V. este monument istoric, fiind edificat în sec. XVIII.
Regimul special de protecţie al construcţiilor monumente istorice, protejate prin Legea nr. 422/2001 limitează aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilelor, deoarece monumentele istorice aparţin domeniului public sau privat al statului, al unităţilor administrativ-teritoriale, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 422/2001].
Monumentele istorice proprietate publică, aşa cum este şi construcţia în litigiu - Muzeul I.L. Caragiale fiind prevăzut în inventarul anual al judeţului Prahova de atestare a domeniului public (M. Of. al României, partea I, nr. 406/10.05.2006) - sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, în timp ce monumentele istorice aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot face obiectul circuitului civil numai în condiţiile legii, statul având un drept de preemţiune [art. 4 alin. (2), 3, 4 din Legea nr. 422/2001].
Un argument în sensul interpretării restrictive al art. 16 din Legea nr. 10/2001 în privinţa imobilelor monumente istorice este şi regimul restrictiv de circulaţie al acestora, precum şi dreptul de preemţiune al statului în dobândirea lor.
2.b. S-au încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ.
Considerentele deciziei de casare cu trimitere pun inevitabil în discuţie necesitatea lămuririi de către instanţa de trimitere, în raport şi de susţinerile părţilor, dacă imobilul din strada K., nr. 1, Ploieşti - la care se referă notificarea nr. 531, şi a cărui restituire în natură se solicită, a fost deja restituit prin echivalent, în temeiul Deciziei nr. 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Instanţa de trimitere a abdicat de la această îndatorire, respingând cererea intimaţilor de efectuare a unei expertize topo de ansamblu, în vederea identificării corecte a construcţiei muzeu din componenţa imobilului situat în Ploieşti, piaţa V., nr. 4, fosta piaţă I.V.S., nr. 34 pentru care, în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost acordate măsuri reparatorii.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, la care se şi face referire, imobilul din Ploieşti, strada Piaţa I.V.S., nr. 34, naţionalizat, având 4 construcţii, a avut rând pe rând şi alte adrese, strada L., nr. 7, strada G.D., nr. 10, iar în prezent are 3 adrese corespunzător celor 3 laturi ale imobilului teren, respectiv strada V. nr. 4, strada C.T.G. nr. 3 şi strada K. nr. 1.
Prin decizia 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti, contestatoarei N.V. i-au fost acordate despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a normelor de aplicare unitară a legii, pentru toate construcţiile aflătoare la adresa strada Piaţa I.V.S., nr. 34, inclusiv pentru construcţia muzeu şi pentru acelea demolate, identificate în decizie cu adresa piaţa V. nr. 4, fostă I.V.S., nr. 34, astfel că nu mai poate beneficia de o a doua reparaţie, de data aceasta în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru construcţia muzeu I.L.Caragiale.
Faptul că în notificarea 531 această construcţie a fost identificată cu o altă adresă, strada K. nr. 1, nu prezintă relevanţă, de vreme ce s-a stabilit că adresa strada K. nr. 1 este una şi aceeaşi cu strada Piaţa I.V.S., nr. 34 şi piaţa V. nr. 4 Ploieşti.
Intimatul Consiliul Judeţean Prahova a formulat întâmpinare la recursul şi dezvoltarea motivelor de recurs ale intervenientei şi o cerere prin care a susţinut că dezvoltă motivele de recurs.
Prin întâmpinare a arătat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit legea, subliniind că: se impunea suplimentarea probatoriului, potrivit deciziei de recurs, cu o expertiză topografică; instanţa trebuia să admită excepţia lipsei de interes faţă de Decizia nr. 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti; prin obligarea contestatoarei de a menţine afectaţiunea imobilului s-a adăugat la contestaţia pe care aceasta a formulat-o, iar pentru imobil se acordă o dublă despăgubire deoarece pretenţiile au fost satisfăcute prin Decizia nr. 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Prin cealaltă cerere a formulat motivul de recurs, ce se regăseşte în recursul declarat de intervenientă, referitor la faptul că imobilul este monument istoric - cu indicarea pentru acesta a unei naturi de ordine publică.
La termenul de judecată a cauzei, faţă de conţinutul cererii, a calificat întâmpinarea drept completare a motivelor de recurs şi a constatat că motivele invocate prin ultimele două cereri sunt tardiv formulate, cu excepţia celui vizând lipsa de interes, iar motivul invocat ca fiind de ordine publică nu are această natură.
Prealabil analizării recursurilor se impune a se sublinia cadrul procesual în faţa instanţei de recurs, în ceea ce priveşte limitele de control judiciar.
Prin sentinţa primei instanţe s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, fără ca această parte să formuleze cerere de apel.
În faţa instanţei de apel aceeaşi parte a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatului, ce a fost admisă prin prima decizie de apel şi, ulterior, respinsă prin decizia recurată.
În aceste condiţii, aşa cum s-a subliniat şi în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată, intervenientul are numai calitatea de intervenient accesoriu, poziţia sa procesuală aflându-se sub regimul reglementat de art. 49 alin. (3) C. proc. civ., iar modul de derulare a litigiului în ceea ce priveşte cererea sa de intervenţie în interes propriu şi dispoziţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ. îi conferă cu privire la această cerere, cel mult, calitatea de intimat în cauză (calitate cu care a şi fost reţinut de instanţa de apel) - ce nu poate astfel formula critici care susţină pretenţii proprii, ci numai pe cele ale părţii pentru care a intervenit în cauză, în sprijinul apărării acesteia.
Date fiind aceste considerente, dintre motivele de recurs formulate suplimentar de intervenientul accesoriu, care numai în această calitate are îndreptăţirea de a formula recurs, vor fi analizate numai cele care sprijină apărări/motive din recursul formulat de intimat.
Atât timp cât partea alături de care a intervenit nu a formulat motivele de recurs invocate de intervenientul accesoriu, aceasta nu a considerat că decizia este afectată de respectivele motive de nelegalitate.
Această concluzie rezultă din dispoziţiile art. 56 C. proc. civ., care prevede că recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi recurs.
Analizând decizia în raport de motivele invocate, în limitele în care acestea puteau fi formulate de părţi, date fiind poziţiile procesuale ale acestora, şi ţinând cont totodată de termenului procedural în care puteau fi formulate, astfel cum s-a stabilit la termenul de judecată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed:
1.a. Instanţa de apel a reţinut că a fost făcută dovada dreptului de proprietate pentru imobilul din litigiu cu actele de proprietate (indicând şi filele aferente din dosar), din care ar rezulta că acesta este o parte din imobilul expropriat prin Decretul nr. 92/1950, poziţia 130, imobil ce a fost situat în Ploieşti str. I.V.S. nr. 34, proprietate a fraţilor D.
În motivarea deciziei de apel nu se regăsesc considerente care să facă referire la prezumţia de proprietate reglementată de art. 24 din Legea nr. 10/2001, acestea susţinând sentinţa primei instanţe - care nu este însă hotărârea supusă controlului judiciar pe calea recursului, după cum prevede art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Ceea ce invocă, de fapt, în susţinerea acestei critici, este că în certificatul de moştenitor nr. 197 din 02 septembrie 1997, la masa succesorală - bunuri imobile, figurează imobile situate în jud. Prahova, Buzău şi Bucureşti, fără a indica care sunt acestea, iar în testamentul autentificat cu nr. 925 din 04 aprilie 2007 se arată că defuncta M.S.M. lasă toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi în patrimoniul ei, la data decesului ei - subliniindu-se că, la data decesului acesteia, imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul său.
Într-adevăr, la data decesului reclamantei M.S.M. imobilul nu se afla în patrimoniul său, însă acest lucru nici nu era posibil întrucât imobilul se afla în proprietatea statului, legalitatea modului de preluare fiind contestată în prezentul litigiu.
Atât timp însă cât nu s-a contestat filiaţia până la fostul proprietar al imobilului, dreptul succesoral de care defuncta reclamantă a beneficiat în lumina Legii nr. 10/2001 s-a transmis către legatarul său universal, respectiv intimata în cauză.
1.b. Recurenţii susţin că cererea pe care au formulat-o în sensul completării probatoriului cu înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate a fost respinsă pe motivul că imobilul în litigiu ar fi fost identificat de către expertul P.D., însă expertiza a fost realizată în alt dosar.
Argumentul menţionat nu a fost singurul care a susţinut respingerea cererilor de probatorii, instanţa făcând referire şi la faptul că prin decizia de casare s-a reţinut că imobilul, fostă proprietate a fraţilor D., a fost compus din suprafaţa de 1547 mp. teren, care este împărţit în prezent la adresele Piaţa V. nr. 4, str. K. nr. 1 şi str. C.T.G. nr. 3 - argument necontestat de către recurenţi.
Acest considerent, aflat sub protecţia dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. atât timp cât a fost confirmat de instanţa de recurs, fundamentând de altfel şi decizia anterioară de recurs, nu putea fi ignorat de instanţă la rejudecarea cauzei, fiind înlăturată orice încălcare a drepturilor procesuale invocate.
1.c. Critica ce se regăseşte invocată şi sub aspectul nelegalităţii modului de soluţionare a excepţiei lipsei interesului, fundamentată pe Decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curţii de apel Ploieşti, în sensul că prin aceasta a beneficiat deja contestatoarea de măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil, este nefondată, neputându-se reţine încălcarea normelor invocate.
Aşa cum în mod corect s-a reţinut prin decizia de apel, prin decizia de recurs pronunţată în cauză s-a dezlegat aspectul invocat, fiind înlăturată autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti - motiv care a şi dus la soluţia casării primei decizii de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare.
Astfel, s-au reţinut de instanţa de recurs următoarele considerente:
În raportul de expertiză topo se arată că terenul în suprafaţă de 1547 m. - fostă proprietatea fraţilor D., amplasat pe str.Piaţa I.V.S., nr. 24, Ploieşti, în prezent este împărţit la adresele din Piaţa V. nr. 4, str. K. nr. 1 şi str. C.T.G. nr. 3.
Decizia civilă nr. 107/2011 a Curţii de Apel Ploieşti, reţinută cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, s-a referit la dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul din Ploieşti, Piaţa V., nr. 4, fostă I.V.S., nr. 34.
Întrucât obiectul celor două procese nu este identic - obiectul litigiului de faţă fiind imobilului compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 550 mp. situat în str. K. nr. 1, s-a constatat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 1201 C. civ.
O nouă rejudecare a cauzei, din perspectiva criticii analizate, ar încălca cele statuate prin decizia anterioară de recurs, precum şi dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
În considerarea acestor argumente care susţin caracterul nefondat al criticilor analizate, în cauză făcându-se o corectă aplicare a dispoziţiilor incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecinţă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intimatul Consiliul judeţean Prahova şi de intervenientul Muzeul judeţean de istorie şi arheologie Prahova împotriva Deciziei nr. 426 din data de 6 mai 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3181/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3187/2014. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
