ICCJ. Decizia nr. 3233/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3233/2014
Dosar nr. 36211/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 19 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 15825/211/2014 la data de 15 iulie 2014, SCP Executori Judecătoreşti S.M.R. şi S.O. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executor al creditoarei P.E.E., reprezentat de sentinţa nr. 393 din 01 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 461/33/2011, irevocabilă prin decizia nr. 3183 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, împotriva debitoarei A.N.R.P, continuatoarea personalităţii juridice a fostei Comisii Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor.
În motivarea cererii, s-a arătat că se urmăreşte îndeplinirea, pe cale de executare silită, a obligaţiei de a face stabilită în sarcina A.N.R.P. prin titlul executoriu, respectiv emiterea unei dispoziţii reprezentând titlu de despăgubire.
În drept, au fost invocate prevederile art. 665 C. proc. civ. Judecătoria Cluj Napoca, prin încheierea nr. 8083 din 22 iulie 2014, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Judecătoria Cluj Napoca a avut în vedere următoarele considerente:
Textul art. 650 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte instanţa de executare, statuând că aceasta este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Relevante sunt şi dispoziţiile art. 665 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora instanţa competentă a încuviinţa executarea silită este instanţa de executare.
Astfel, prin coroborarea prevederilor legale amintite mai sus, instanţa competentă să dispună încuviinţarea executării silite era stabilită prin norme speciale, respectiv art. 665 alin. (1) raportat la art. 650 C. proc. civ..
Cu toate acestea, trebuie avută în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) şi art. 713 alin. (1) din C. proc. civ., publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 529/16.07.2014.
În motivarea acestei decizii a instanţei constituţionale se arată că prevederile art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ. nu se bucură de claritate, precizie şi previzibilitate şi că se impune ca determinarea instanţei de executare să se realizeze pe baza unor criterii mai clare.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale că normele speciale atributive de competenţă în materia executării silite sunt suspendate de drept de la momentul publicării deciziei instanţei constituţionale astfel că urmează să se facă aplicarea normelor generale incidente în materia încuviinţării executării silite, respectiv prevederile legale incidente în procedura judiciară necontencioasă.
Art. 528 alin. (2) C. proc. civ. statuează că, în procedura necontencioasă, competenţa instanţei se stabileşte conform regulilor prevăzute pentru cererile contencioase.
Regula în materia cererilor contencioase, impusă de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. este că instanţa competentă este instanţa de la domiciliul, respectiv sediul pârâtului, dacă legea nu prevede altfel.
Un alt argument în favoarea aplicării regulii generale în materie de competenţă este reprezentat de motivarea Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale care face referire la necesitatea adoptării unei reglementări legale care să instituie criterii clare şi consacrate deja în legislaţie pentru a fi stabilită instanţa de executare, respectiv criterii precum locul situării imobilului sau domiciliul/sediul pârâtului.
Judecătoria Cluj Napoca, având în vedere considerentele expuse precum şi dispoziţiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, a statuat că instanţa competentă să soluţioneze cererea este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului, respectiv Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul debitorului cu privire la care se solicită încuviinţarea executării silite, care îşi are sediul în Bucureşti, Calea F.
Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr. 36211/299/2014.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, astfel învestită, la rândul său, prin sentinţa nr. 13621 din 3 septembrie 2014, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în fovoarea Judecătoriei Cluj Napoca şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a decide astfel, instanţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite s-a depus la Judecătoria Cluj-Napoca anterior publicării în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348/2014 şi, astfel fiind, în speţa este aplicabil art. 650 alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit căruia instanţa de executare este instanţa în circumscripţia căreia este situat sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor cu cererea de executare silită.
Cum, în speţă, sediul SCPEJ S.R.M. şi S.O. este situat în circumscripţia Judecătoriei Cluj-Napoca, această instanţă este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat la data de 7 noiembrie 2014 sub nr. 36211/299/2014 iar prin rezoluţia din 10 noiembrie 2014 a fost stabilit termen pentru soluţionare la 19 noiembrie 2014.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţa conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. „Instanţa, de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Dispoziţiile textului legal menţionat au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, dată de la care decizia a devenit obligatorie iar prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu mai produc efecte juridice.
Curtea Constituţională a constatat că prevederile acestui text de lege nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie deoarece permit un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părţile în litigiu, ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanţei de executare competente, respectiv cu imposibilitatea cunoaşterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanţe, o asemenea soluţie normativă afectând garanţiile constituţionale şi, implicit, cele convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil.
În motivarea deciziei, Curtea Constituţională a statuat ca, din coroborarea dispoziţiilor art. 650 cu cele ale art. 651 C. proc. civ., rezultă ca, dacă în ceea ce priveşte alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să îşi aleagă executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în funcţie de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligaţiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie" iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol de lege „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.", textul lege regăsindu-se şi în art. 147 alin. (1) lit. c) din Constituţie.
În raport de această împrejurare, în lipsa dispoziţiilor speciale ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ., pentru a determina competenţa teritorială a instanţei de executare, se revine la competenţa teritorială de drept comun, reglementată în prezent de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Este de reţinut totodată că, prin art. I pct 21 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea unor acte normative conexe, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 753 din 16 octombrie 2014, alin. (1) al art. 650 C. proc. civ. a fost modificat în sensul că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune aitfel.(...)".
În cauză, cererea de încuviinţare a executării silite a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, la data de 15 iulie 2014, fiind stabilit termen pentru soluţionarea acesteia la 22 iulie 2014.
În raport de data la care Decizia nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale a devenit obligatorie şi de textele legale menţionate este evident că la termenul din 22 iulie 2014 instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de încuviinţare a executării silite în temeiul unui text de lege declarat neconstituţional şi a cărei aplicare era, în puterea legii, suspendată de drept, nu putea trece la examinarea respectivei cereri, decât cu ignorarea şi în pofida statuărilor instanţei Curţii Constituţionale.
Or, Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014 este aplicabilă în speţă, deoarece competenţa instanţei de executare se verifică, potrivit art. 529 alin. (1) C. proc. civ., la momentul soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite.
Dacă la acest moment o decizie de neconstituţionalitate a unui text de lege prin care se reglementează competenţa este obligatorie, textul de lege nu mai poate fi aplicat întrucât neconstituţionalitatea afectează norma declarată neconstituţională încă de la intrarea în vigoare. Aplicarea pentru viitor a deciziilor de neconstituţionalitate înseamnă că nu pot fi afectate situaţii juridice trecute, iar nu cele aflate în curs de soluţionare.
Înalta Curte, având în vedere ca sediul debitoarei se află în Bucureşti, pentru considerentele expuse, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se află sediul acesteia, respectiv Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti. Definitivă.
Decizia se comunică părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3225/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3235/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
