ICCJ. Decizia nr. 3283/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI .JUSTIŢIE
SECŢIA l CIVILĂ
Decizia nr. 3283/2014
Dosar nr. 43960/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 43960/299/2014, executorul judecătoresc M.I., cu sediul profesional în Bucureşti, Calea D., a solicitat încuviinţarea executării silite, prin poprire, asupra tuturor veniturilor şi conturilor bancare prezente şi viitoare deschise la unităţile bancare având sediile principale în circumscripţia acestei instanţe, ale debitoarei SC F.E.E.F.S. SRL, cu sediul social în Ghimbav, judeţul Braşov, prin punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2412 din 28 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 1104/197/2014.
În motivare, s-a arătat că, prin cererea formulată la data de 25 august 2014 creditoarea Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA (C.N.CI.R. SA) a solicitat Biroului executorului judecătoresc M.I. executarea silită, prin poprire, asupra veniturilor aflate la dispoziţia debitoarei SC F.E.E.F.S. SRL, pentru acoperirea creanţei în cuantum total de 1149 RON compusă din 738 RON, cheltuieli de judecată şi 411 RON, reprezentând dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data introducerii acţiunii, precum şi a dobânzii legale, până la data achitării efective. În cerere, creditoarea a precizat că dreptul său de creanţă izvorăşte din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2412 din 28 februarie 2014, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 1104/197/2014.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 622 alin. (3) şi art. 665 alin. (1) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 16246 din 3 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu de instanţă şi s-a dispus decimarea competenţei privind soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
În motivare, s-a reţinut că data sesizării executorului judecătoresc de către creditoarea Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA (C.N.C.l.R. SA) este 27 august 2014, conform încheierii emise de B.E.J. M.I., în dosarul de executare silită nr. 2862/2014. iar data depunerii cererii de încuviinţare a executării silite la instanţă este 25 septembrie 2014.
Judecătoria a avut în vedere şi Decizia nr. 348/2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M. Of. la data de 16 iulie 2014, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, decizie care produce efecte doar pentru viitor, conform prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Aşa fiind, raportat şi la dispoziţiile art. 665, respectiv art. 650 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, în cazul în care instanţa de executare a fost sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., competenţa sa rămâne legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru cererea pendinte, dar şi pentru alte cererii ulterioare, formulate în cadrul şi în legătură cu executarea silită.
În caz contrar, dacă instanţa de executare a fost sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite ulterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., în absenţa normei speciale, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., devine aplicabilă norma generală de competenţă teritorială, instituită de dispoziţiile art. 107 din acest act normativ, conform căreia competenţa privind soluţionarea cauzei revine instanţei de la domiciliul sau sediul debitorului, ca o transpunere în plan execuţional a acestei norme de drept comun.
Având în vedere că, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost depusă pe rolul instanţei ulterior datei de 16 iulie 2014, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a stabilit că instanţa de executare este instanţa de la sediul debitoarei, respectiv Judecătoria Braşov.
La rândul său, prin încheierea din camera de consiliu pronunţată la data de 29 octombrie 2014, în Dosarul nr. 43960/299/2014, Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea acestuia.
În motivare, a reţinut că legiuitorul a stabilit o competenţă alternativă în favoarea instanţei de executare de la sediul debitorului sau al terţului poprit. Astfel, în această situaţie, conform dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., în cazul competenţei teritoriale alternative reclamantul are alegerea între mai multe instanţe competente deopotrivă, pârâtul putând cere declinarea competenţei în favoarea celeilalte instanţe (alegerea urmează să se facă la data sesizării instanţei).
Judecătoria Braşov a mai avut în vedere dispoziţiile art. 650 alin. (1) şi art. 781 C. proc. civ., reţinând aplicabilitatea, în cauză, a prevederilor art. 651 alin. (4) din acest act normativ.
De asemenea, a constatat că nu sunt incidente considerentele Deciziei nr. 348/2014, pronunţate de Curtea Constituţională, întrucât, după depunerea cererii de urmărire la executorul judecătoresc ales de către creditor, executorul trebuie să sesizeze instanţa de executare în funcţie de criteriile oferite de dispoziţiile art. 651, art. 781 şi art. 818 C. proc. civ., întrucât, pentru faza executării silite, legiuitorul a prevăzut reguli speciale în materia competenţei, de la care nu se poate deroga prin voinţa creditorului.
În cauza dedusă judecăţii, chiar dacă sediul debitoarei se află în localitatea Ghimbav, jud. Braşov, nu are relevanţă acest fapt potrivit regulii generale de competenţă prevăzută de art. 107 C. proc. civ., pentru că toţi terţii popriţi au sediul în raza de competenţă a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii în primă instanţă revine Judecătoriei Braşov, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc M.I. la data de 25 august 2014, în dosarul de executare nr. 2862/20I4, creditoarea Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA (C.N.C.I.R. SA), cu sediul social în Bucureşti, str. F., a solicitat executarea silită, prin poprire, asupra conturilor bancare prezente şi viitoare, deschise la unităţile bancare care au sediile principale pe raza Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, aparţinând debitoarei SC F.E.E.F.S. SRL, cu sediul social în Ghimbav, judeţul Braşov, prin punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2412 din 28 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 1104/197/2014.
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 25 septembrie 2014, sub nr. 43960/299/2014, B.EJ. M.I. s-a adresat Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, solicitând încuviinţarea executării silite a debitoarei mai sus menţionate.
Potrivit dispoziţiilor art. 665 alin. (1) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, „în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul va solicita să se dispună încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) şi dovada taxei de timbru".
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că cererea formulată de către creditoare, a fost înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc ulterior datei la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stipulau că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie, se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă în considerarea faptului că aceste norme permiteau un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părţile litigante, aspect ce echivala cu imposibilitatea cunoaşterii, de către debitor, a instanţei de executare competente.
Astfel, în cauză, în absenţa unei norme speciale atributive de competenţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanţă, stipulând că „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
De altfel, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost modificat şi completat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în M. Of. la data de 16 octombrie 2014, textul art. 650 alin. (1) din Cod primind o nouă formă, în sensul că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.
Aceste norme nu sunt însă aplicabile cauzei pendinte întrucât executarea silită a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138 din 15 octombrie 2014, respectiv la 19 octombrie 2014, creditoarea sesizând biroul executorului judecătoresc la data de 25 august 2014.
Prin urmare, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile şi faptul că organul de executare a fost învestit, de către creditoare, cu soluţionarea cererii de executare silită la momentul la care, deşi fusese admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nu exista o normă specială de competenţă în materie, la stabilirea instanţei de executare competente în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, prin poprire, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru soluţionarea, în fond, a acţiunilor civile.
Dispoziţiile legale prevăzute de art. 781 C. proc. civ., invocate de Judecătoria Braşov în hotărârea de declinare, nu se aplică în speţă, întrucât textul de lege menţionat reglementează competenţa executoruiui judecătoresc în cazul instituirii popririi asupra conturilor unei persoane fizice sau juridice şi nu priveşte modalitatea de determinare a instanţei competente în cazul formulării unei cereri de încuviinţare a executării silite. Norma citată are în vedere stabilirea biroului executorului judecătoresc îndreptăţit să înfiinţeze poprirea la cererea creditorului, formularea unei astfel de cereri fond în atribuţia executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorul ori, după caz, de la sediul principal sau de la sediile secundare ale instituţiei unde debitorul şi-a deschis contul.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că debitoarea SC F.E.E.F.S. SRL, împotriva căreia urmează să se efectueze executarea silită, prin poprire, are sediul în Ghimbav, judeţul Braşov.
Având în vedere că această localitate se află în circumscripţia Judecătoriei Braşov, în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3282/2014. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 3284/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
