ICCJ. Decizia nr. 3274/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şî JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3274/2014
Dosar nr. 30477/3/2012
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 august 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 30477/3/2012, reclamantul Ţ.l. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R. România SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 501.000 RON, reprezentând daune morale rezultate din prejudiciul de imagine care i-a fost adus în urma publicării art. intitulat „A vândut de 10 ori aceeaşi vilă", cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 26 şi art. 30 alin. (6) şi (8) din Constituţie, art. 998-999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 8 şi art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prin sentinţa nr. 2197 din 16 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ţ.l.
Prin decizia nr. 199 A din 13 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Ţ.l. împotriva sentinţei nr. 2197 din 16 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă; s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată şi că pârâta şi-a rezervat dreptul de a cere acordarea acestora pe cale separată.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate în cauză, care era hotărâtoare în dezlegarea pricinii.
În motivare, reclamantul a arătat că, în articolul publicat în cotidianul L. în luna martie 2010, s-a menţionat că reclamantul şi-a construit o vilă în Botoşani cu banii obţinuţi din înşelarea unor persoane. Aceste informaţii nu corespund adevărului, întrucât imobilul era edificat încă din luna februarie 2006, aspect ce rezultă din autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie şi extrasul de carte funciară. Mai mult decât atât, litigiile despre care se face vorbire în acest articol s-au desfăşurat în anii 2007 şi 2009.
Reclamantul a susţinut că, deşi instanţele de fond şi apel au reţinut natura calomnioasă a afirmaţiilor pârâtei, nu s-au pronunţat asupra acestora, limitându-se să-şi însuşească argumentul părţii adverse potrivit căruia aserţiunile acesteia au fost preluate din alte publicaţii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată în termenul procedural prevăzut de dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., pârâta SC R. România SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în prezent abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ., ce va fi analizată de Înalta Curte din perspectiva excepţiei de nulitate a recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispoziţiile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În recurs nu au fost administrate probe în sensul dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997, modificată.
Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate invocată, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele următoare;
Conform prevederilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea acestora.
Potrivit C. proc. civ. în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, motivele de nelegalitate sunt limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 -9.
Înalta Curte reţine că recurentul a invocat ca unic motiv de recurs nepronunţarea instanţei de apel asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Critica a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Acest motiv de recurs a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ., astfel că, faţă de data pronunţării hotărârii atacate, nu poate constitui temei pentru exercitarea recursului.
Dispoziţiile art. 306 C. proc. civ. prevăd că:
"(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2);
(2) Motivele de ordine publică pot fî invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor;
(3) Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă mcadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304".
Înalta Curte constată că dezvoltarea criticilor formulate de reclamant nu permite încadrarea acestora în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
De asemenea, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică pe care instanţa, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să le poată invoca din oficiu,
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 303 alin. (1) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat de reclamantul Ţ.l. împotriva deciziei nr. 199A din 13 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul Ţ.l. împotriva deciziei nr. 199A din 13 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3273/2014. Civil. Validare poprire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3275/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
---|