ICCJ. Decizia nr. 3275/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3275/2014
Dosar nr. 233/87/2013
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 5641 din 26 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu majoritate, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman împotriva sentinţei nr. 1221 din 28 martie 2013 a Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu reclamantul A.F.; a fost modificată, în tot, sentinţa recurată, în sensul că s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a formulat „recurs în interesul legii" petentul A.F., solicitând anularea hotărârii, obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 12756 prin care a fost modificat punctajul mediu anual, ca urmare a punerii în executare a sentinţei civile nr. 3865 din 25 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Teleorman, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit, conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 februarie 2009; obligarea pârâtei la acordarea diferenţei dintre punctajul mediu anual stabilit potrivit art. 169 din Legea nr. 263/2010 şi cel determinat conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011 şi la plata diferenţelor drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării, potrivit O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 februarie 2009 la zi, conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu 01 ianuarie 2001 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În motivare, recurentul a arătat, în esenţă, că pârâta a făcut o greşită aplicare a legii şi că este îndreptăţit la acordarea punctajului prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008, cât şi la majorarea celui stipulat de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, motiv pentru care se impune revizuirea deciziei nr. 128756 din 04 martie 2001 emisă de pârâtă.
Nici înainte şi nici după pronunţarea recursului în interesul legii, nu s-a apreciat că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 instituie condiţii diferite pentru cei cărora li s-a deschis dreptul de pensie în baza acestui act normativ. În ceea ce priveşte dreptul pensionarilor, la nivelul instanţelor s-a creat practica judiciară neunitară, rămasă astfel şi după soluţionarea recursului în interesul legii, prin recalcularea pensiilor unei categorii de pensionari în baza unui stagiu complet de cotizare.
În drept, calea de atac a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi (2) şi art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 146/1997.
În această etapă procesuală, intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare şi nici nu au fost administrate probe în sensul prevederilor art. 305 C. proc. civ.
Examinând cererea formulată, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată de instanţa, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reţine:
Conform dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., „pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti".
Prin urmare, prerogativa sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie eu soluţionarea unui recurs în interesul legii aparţine, conform prevederilor legale mai sus menţionate, procurorului general al Parchetului de pe lângă această instanţă, ministrului justiţiei, colegiuiui de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiilor de conducere ale curţilor de apel şi Avocatului Poporului.
În acest context, se observă că dispoziţiile art. 329 C. proc. civ. nu acordă părţilor unui proces legitimare procesuală activă în privinţa solicitării Înaltei Curţi de a se pronunţa cu privire la problemele de drept soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti.
De asemenea, Înalta Curte, analizând recursul, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicîională.
În cauză, decizia civilă nr. 5641 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost pronunţată în recurs, într-un litigiu având ca obiect drepturi şi asigurări sociale.
Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 155 din Legea pensiilor nr. 263/2010, actualizată, care stipulează că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face recurs la Curtea de apel competentă, decizia mai sus menţionată este irevocabilă şi nu mai poate fi supusă reformării tot pe calea recursului.
Cum căile de atac sunt supuse principiului legalităţii şi unicităţii, înseamnă că părţile au dreptul de a exercita o singură dată o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Aceste principii sunt reglementate şi în dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, care prevăd că mijloacele procesuale de atac ale unei hotărâri judecătoreşti, precum şi exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care prevăd faptul că sunt irevocabile hotărârile pronunţate în recurs, chiar dacă prin acestea a fost soluţionat fondul cauzei.
Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate, rezultă faptul că declararea recursului împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi suspusă acestei căi de atac, întrucât dreptul de exercitare a fost deja epuizat.
Prin natura sa juridică, recursul este o cale extraordinară de atac prin care se asigură controlul de legalitate al hotărârii judecătoreşti atacate.
În speţă, hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului a fost supusă controlului de legalitate, fiind irevocabilă şi, pe cale de consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării căii de atac a recursului.
Pentru aceste considerente în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.F. împotriva deciziei nr. 5641 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3274/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 3277/2014. Civil. Ordonanţă... → |
|---|
