ICCJ. Decizia nr. 3277/2014. Civil. Ordonanţă preşedinţială. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3277/2014
Dosar nr. 3699/1/2014
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2745 din 16 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 800/46/2014, a fost respins, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul R.V. împotriva sentinţei nr. 93 din 27 august 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
În motivare, instanţa a reţinut că interesul este o condiţie necesară pentru dobândirea calităţii de parte în procesul civil şi se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obţine oricare din părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează să o desfăşoare.
În speţă, interesul promovării cererii de recurs de către reclamantul R.V. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu este actual, deoarece nu mai există niciun folos practic pentru recurent din moment ce la data de 12 septembrie 2014 Curtea de Apel Piteşti a dispus suspendarea executării sentinţei civile nr. 78 din 5 martie 2014, până la soluţionarea apelului declarat în cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul R.V., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 şi art. 504 alin. (2) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
În motivare, contestatorul a menţionat că în recurs a invocat motivul de ordine publică reglementat de dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ce constă în faptul că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a instanţei.
Urmare admiterii excepţiei lipsei de interes invocate de intimaţi, instanţa de recurs a legitimat o hotărâre judecătorească nulă absolut, a permis ca aceasta să producă efecte juridice şi să se bucure de autoritate de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Prin raportare la motivul de casare de ordine publică invocat în recurs, instanţa trebuia să caseze sentinţa atacată, să restituie cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Piteşti, instanţă care trebuia să-şi verifice competenţa materială şi teritorială în soluţionarea cauzei şi, doar în situaţia în care s-ar fi considerat legal învestită, să analizeze, în funcţie de circumstanţe, care dintre părţi ar mai putea justifica un interes.
Contestatorul a mai arătat că recursul a fost judecat fără a fi cercetat motivul de casare pe care l-a invocat prin cererea de recurs, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului.
Prin întâmpinare, intimaţii au susţinut că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale invocate.
Instanţa, cu titlu prealabil, reţine că cererea de chemare în judecată, soluţionată în mod irevocabil prin decizia contestată, a fost formulată la data de 18 ianuarie 2011, astfel încât dispoziţiile legale aplicabile litigiului sunt cele cuprinse în C. proc. civ. de la 1865, iar nu în C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010. Acest aspect rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 27 şi 25 alin. (1) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Examinând contestaţia în anulare din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate invocată, prin întâmpinare, de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - A.J.F.P. Argeş, analiză care este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât motivele dezvoltate de petent în cuprinsul contestaţiei în anulare pot fi încadrate în prevederile art. 318 teza a Il-a C. proc. civ.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că aceasta poate fi soluţionată exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., fără a se putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.
Legislaţia internă este conformă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, pronunţându-se în cauza Mitrea contra României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanţa care soluţionează contestaţia şi instanţa a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea şi relevanţa probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Întrucât, în cauza de faţă, contestatorul şi-a întemeiat cererea pe un motiv prevăzut de lege în cadrul regimului juridic al acestei căi extraordinare de atac, respectiv art. 318 teza a II-a C. proc. civ., aceasta îndeplineşte, conform celor expuse anterior, condiţiile de admisibilitate, situaţie în care argumentele susţinute de intimaţi prin întâmpinările depuse la dosar sunt apreciate de Înalta Curte ca nefondate.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru argumentele ce succed:
Conform dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prin prezenta contestaţie în anulare petentul a arătat că instanţa de recurs a omis să examineze motivul de recurs de ordine publică reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pronunţând decizia fără a cerceta fondul cauzei. Această împrejurare se circumscrie dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a din actul normativ menţionat.
Din considerentele deciziei a cărei retractare se solicită rezultă că, la termenul de judecată din 16 octombrie 2014. instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei de interes în promovarea recursului de către reclamantul R.V., invocată de intimata B. - Groupe Societe Generale, în raport de împrejurarea că cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 78 din 05 martie 2012 a Tribunalului Argeş, din cadrul dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, fusese soluţionată.
Cercetarea motivului de recurs pretins omis a fi analizat echivalează cu cercetarea fondului contestaţiei în anulare, ceea ce presupune să fie îndeplinite cumulativ condiţiile de exercitare a acţiunii civile.
Prin urmare, examinarea interesului contestatorului în punerea în mişcare a acţiunii civile prin declararea contestaţiei în anulare era prioritară cercetării fondului acestei căi de atac de retractare.
Reţinând că nu este îndeplinită această condiţie premisă, Înalta Curte a respins, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. contestaţia în anulare, nemaifiind necesară examinarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 din acest act normativ.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., deoarece necercetarea motivului de recurs invocat de contestator nu este rezultatul unei omisiuni, ci consecinţa admiterii unei excepţii peremptorii.
Faţă de această împrejurare, se constată că instanţa de recurs a procedat conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în tot, cercetarea în fond a pricinii.
În concluzie, Înalta Curte nu putea să examineze motivele de recurs înainte de rezolvarea excepţiei lipsei de interes invocate în cauză, întrucât, prin reglementarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a instituit regula soluţionării cu prioritate a excepţiilor procesuale, înainte de judecata în fond a litigiului.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.V., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - A.J.F.P. Argeş.
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.V. împotriva deciziei nr. 2745 din 16 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 800/46/2014.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3275/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3282/2014. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
