ICCJ. Decizia nr. 3286/2014. Civil. Pretenţii. Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3286/2014

Dosar nr. 1219/85/2009

Şedinţa publică de la 28 octombrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1568/C/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a admis în parte acţiunea comercială formulată de reclamanta SC P. SA Timişoara, în insolvenţă prin lichidator judiciar G.I.C. Ipurl, în contradictoriu cu pârâta SC C.I. SRL Sibiu şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 202.150 lei reprezentând rest plată factură, a dobânzii legale calculate la suma de mai sus, începând cu data de 2 aprilie 2007 şi până la efectuarea plăţii, la restituirea către reclamantă a echivalentul în lei a sumei de 221.750 euro reprezentând garanţie, precum şi dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 19 ianuarie 2009 şi până la plata efectivă şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3862,5 lei, fiind respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, din 23 februarie 2006, s-a încheiat între SC C.R. SRL, în calitate de antreprenor şi societatea reclamantă, în prezent în stare de insolvenţă, în calitate de subantreprenor, contractul de execuţie lucrări, având ca obiect executarea de către subantreprenor în favoarea antreprenorului a lucrării de construcţie (construcţie şi proiectare) magazin K., inclusiv amenajări exterioare si de amplasament, situat în Sibiu, în conformitate cu caietul de sarcini şi a autorizaţiei de construire.

Potrivit clauzelor contractuale, preţul convenit al lucrării a fost de 4.435.000 euro la care urma a se adăuga T.V.A.-ul aferent. Plata urma a se face în lei la cursul B.N.R. al zilei emiterii facturii. Art. 2 pct. 4 teza I statua asupra scadenţei plăţii, respectiv 18 zile lucrătoare după intrarea antreprenorului în posesia facturii emisă de subantreprenor.

Tot prin manifestarea lor comună de voinţă, părţile au inserat în contract obligaţia reclamantei de a plăti o garanţie pârâtei în valoarea de 5% (4,75%+0,25%), lucru statuat de dispoziţiile art. 2 pct. 5., 4,75% din preţul lucrării, fără T.V.A. reprezintă o garanţie, pe care antreprenorul urmează să o reţină din preţ timp de 5 ani, începând de la data preluării construcţiei. Procentul de 0,25% din preţul lucrării, fără T.V.A. urmează a fi reţinut de beneficiar, timp de 10 ani de la data preluării construcţiei de către antreprenor.

În fapt, ambele părţi confirmă că s-a reţinut cu titlu de garanţie suma de 440.500 euro fără T.V.A., respectiv un procent de 10% din valoarea totală a lucrării. Prin răspunsul dat la interogatoriul ce i-a fost luat, partea pârâtă a precizat, atât natura garanţiei, cât şi temeiul acesteia. A arătat astfel că 5% reprezintă o garanţie de executare/de îndeplinire a clauzelor contractului, iar 5% (4,75%+0,25%), reprezintă garanţie de bună execuţie.

Art. 3 din contract consfinţeşte obligaţiile subantreprenorului. în speţă importă pct. 2 şi 3 din cap. III, subantreprenorul obligându-se să finalizeze construcţia până cel mai târziu la data de 7 decembrie 2006, şi totodată să execute această lucrare respectând normele legale române în vigoare. Se instituie concomitent, în beneficiul antreprenorului, dreptul acestuia de a constata viciile lucrării şi de a pretinde părţii cocontractante remedierea acestora într-un termen rezonabil. Lipsa de răspuns din partea subantreprenorului conferă antreprenorului dreptul de a însărcina terţe persoane cu remedierea viciilor rămase, parţial neremediate, pe cheltuiala şi riscul subantreprenorului.

Cap. VII cuprinde dispoziţii cu privire la recepţia lucrării.

Dispoziţiile finale (cap. IX pct. 2) conferă antreprenorului dreptul de a-şi cesiona contractul unei alte firme din grup, cesiunea vizând şi garanţiile. Orice modificare sau adăugire la contract urma a fi făcută prin act adiţional semnat de reprezentanţii ambelor părţi (fila 5 şi urm. din contract).

Prin actul de novatie încheiat la data de 1 martie 2006 între SC T.I. SRL, SC C.R. SRL şi SC C.I. SRL (partea pârâtă din prezenta cauză) s-a hotărât ca toate drepturile şi obligaţiile asumate de SC C.R. SRL prin contractul de antrepriză generală încheiat la data de 22 februarie 2006 cu SC T.I. SRL, având ca obiect executare a lucrării S.K. Sibiu, să fie preluate în aceleaşi condiţii de către SC C.I. SRL. Ca urmare a încheierii acestui act juridic, partea pârâtă îşi legitimează calitatea procesual pasivă din prezenta cauză.

Ca urmare a derulării şi executării contractului premenţionat, între părţi se naşte prezentul litigiu având ca obiect, pe de o parte, obligaţia de plată restantă a unei părţi din factura din 6 martie 2007, iar pe de altă parte, restituirea unei părţi din garanţia plătită de reclamant (5% din valoarea contractului ), garanţie apreciată ca fiind reţinută nelegal şi fără justificare contractuală. Pe partea cealaltă, partea pârâtă, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, în esenţă, invocând vicii în executarea lucrărilor efectuate de către reclamanta-subantreprenor, vicii remediate de către terţi în locul părţii reclamante. Cu privire la cuantumul garanţiei apreciază justeţea reţinerii a 10% din valoarea contractului, conform clauzelor contractuale.

În dovedirea pretenţiilor solicitate partea reclamantă depune la dosar factura din 6 martie 2007 în valoare de 751.532,60 lei.

Cu privire la această factură, partea pârâtă o cuprinde în opisul depus la fila 136 din dosar, la poziţia 18, apreciind cu privire la efectuarea de plăţi conform facturii, că au fost efectuate plăţi în valoare de 161.949,84 euro în echivalent în lei 549.382,60 lei către: S. - 120.000 euro (406.728 lei); C. - 25.000 euro (85.015 lei); T.P. - 14.950,60 euro (50.841 lei); B. O.P. T.A. - 1.999,24 euro (6.798,60 lei).

Este confirmată existenţa unui rest de plată în sumă de 202.150 lei.

În opisul facturilor primite de către antreprenor se menţionează la poziţia 18 că plăţile efectuate conform facturii din 2007 au avut la bază contractele de delegaţie şi de cesiune de creanţă încheiate de către pârâta - antreprenor cu societăţi terţe în vederea remedierii viciilor ori a lucrărilor neexecutate de către reclamanta subantreprenor.

Prin poziţia exprimată în cursul litigiului, partea pârâtă a apreciat că a achitat părţii reclamante sume în plus, ce depăşesc cuantumul facturii invocate în susţinerea pretenţiilor din acţiunea introductivă de instanţă.

în susţinerea poziţiei reclamanta a invocat efectuarea a trei tipuri de lucrări:

A. Lucrări apreciate de pârâtă ca fiind executate în contul reclamantei cu taxare inversă. Conform opisului depus la fila 239 din dosar, este vorba de următoarele societăţi comerciale executante:

1. E.S. - faţă de care a achitat suma de 70.647 lei pentru efectuarea lucrărilor conform contractului din 2007, ce a avut ca obiect remedieri instalaţie electrică K.

2. B.C. - faţă de care a achitat suma de 1692,7 lei, în baza contractului de execuţie din 27 iulie 2007, ce a avut ca obiect remedieri lucrări magazin K. Sibiu.

3. L.R. - plată în sumă de 14.198,03 lei, conform contractelor

4. M.C.E.G. România- plată în sumă de 89.923,01 lei, conform contractului din 6 martie 2007.

5. SC L.S. SA Sibiu - plată în sumă de 3.294,05 lei conform contractului din 6 noiembrie 2007.

6. A.B. Sibiu - plată în sumă de 67.859,37 lei şi 25.943,95 lei conform contractului din 7 martie 2007.

7. S.C. - plată în sumă de 3718 lei, conform contractului din 21 februarie 2007.

8. SC V.D. SRL - plată în sumă de 12.784,99 lei, conform contractului din 16 februarie 2007.

9. A.I. - plată în sumă de 252,59 lei, conform contractului de execuţie încheiat la data de 9 noiembrie 2007.

A. Lucrări apreciate de partea pârâtă ca fiind executate în contul SC P. SA, anterior lunii decembrie 2007. Acestea sunt individualizate în listingul depus la fila 321, valoarea totală a acestora fiind de 16.604 euro.

B. Lucrări executate de terţi în contul SC P. A, ca urmare a contractelor de execuţie încheiate între reclamantă şi aceşti executanţi, conform listingului depus la fila 359 din dosar.

Această a treia categorie de lucrări are relevanţă în prezenta speţă întrucât vizează, printre alţi terţi, şi societăţile comerciale faţă de care partea pârâtă a făcut plăţi în baza facturii din 2007, aşa cum acestea sunt menţionate atât, în listingul depus de partea pârâtă - poziţia 18 - la fila 136 din dosar, fiind confirmate, atât prin interogatoriile luate de ambele părţi litigante, precum şi prin concluziile formulate de către expertul contabil în raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză. Plăţile efectuate de partea pârâtă au avut la bază o serie de contracte de cesiune de creanţă, ori de delegare, încheiate între reclamant (cedentă), terţi (cesionari) şi pârâtă (debitor-cedat).

Tribunalul, a reţinut în acest sens plăţile făcute de către partea pârâtă, în contul părţii reclamante, faţă de următoarele societăţi comerciale:

a. C.G., conform contractului de cesiune datat 12 martie 2007. Se efectuează o plată de 85.015 lei, conform O.P. Din 19 martie 2007, plata este confirmată şi de expertul contabil - obiectiv 14.

b. T.P. - plată în sumă de 50.841 lei, efectuată de partea pârâtă conform O.P. Din 2 iulie 2007. Această plată s-a făcut în baza contractului de cesiune de creanţă încheiat la 12 martie 2007. Efectuarea plăţii este confirmată şi de raportul de expertiză contabilă (pct. 12 – fila 652).

c. B.O.P.T.A. - plată în sumă de 6.798 lei, conform O.P. Plata efectuată de către partea pârâtă s-a făcut în baza contractului de cesiune de creanţă încheiat la 3 aprilie 2007, fiind confirmată şi de expertul contabil, pct. 16 din expertiză.

d. M.C.E.G. România, plăţi efectuate de partea pârâtă în valoare de 406.728 lei, conform OP. Din 7 martie 2007. în extrasul de cont apare menţiunea că această plată a fost efectuată de partea pârâtă în contul datoriei ce o avea faţă de partea reclamantă. Această plată se fundamentează pe contractul de delegaţie încheiat de părţi în martie 2007.

Faţă de cele ce au precedat, Tribunalul a recunoscut plăţile făcute de către societatea pârâtă faţă de cele patru societăţi comerciale identificate la pct. C, ca fiind făcute în contul facturii din 2007. Valoarea plăţilor este în sumă de 549.382,60 lei, aspect reţinut şi de expertul contabil a se vedea în acest sens anexa nr. 1).

Diferenţa rezultată dintre valoarea totală (751.532,6 lei) a facturii şi plăţile făcute de către partea pârâtă către terţi (549.382,60 lei) este de 202.150 lei. Această valoare a fost reţinută de tribunal ca reprezentând rest plată din factura premenţionată.

Sub acest aspect nu au fost reţinute, nici poziţia părţii reclamante din acţiunea introductivă de instanţă, care a solicitat cu acest titlu suma de 307.969,81 lei, şi nici pe cea a părţii pârâte, care a apreciat că şi-a îndeplinit în integralitate obligaţia de plată conform contractului nr. 61, ba mai mult că a făcut plăţi în exces.

Poziţia instanţei este susţinută de însăşi probatoriul administrat de cele două părţi litigante. Astfel, tribunalul a reţinut că, deşi prin poziţia exprimată, părţile au negat cuantumul sumei stabilite de instanţă, totuşi acestea confirmă poziţia instanţei.

În ceea ce priveşte partea reclamantă, tribunalul a reţinut că, prin întrebările la interogatoriu, ce s-a luat părţii pârâte, la solicitarea părţii reclamante, aceasta din urmă, la întrebarea nr. 3, afirmă existenţa unui rest de plată în valoare de 202.150 lei.

În ceea ce priveşte partea pârâtă, s-a reţinut că aceasta recunoaşte existenţa restului de plată în cuantumul de 202.150 lei, prin înscrisul ce însăşi această parte îl depune la fila 136 din dosar, înscris constând în listingul facturilor şi plăţilor efectuate în baza contractului de execuţie din 2006.

Poziţia instanţei este confirmată şi de expertul contabil, concluziile date la obiectivul nr. 3, precum şi anexa 1 la raportul de expertiză, converg în a dovedi existenţa unui rest de plată în cuantumul premenţionat.

Tribunalul nu a reţinut apărările pârâtei cu privire la celelalte plăţi efectuate către terţi pentru vicii, motivat de aceea că nu Ie-a probat şi nici nu a formulat acţiune reconvenţională. Cel ce face o afirmaţie în faţa instanţei trebuie să o şi dovedească, conform principiului de drept statuat de dispoziţiile art. 1169 C. civ. (onus probandi incubit actori). Sub acest aspect au fost înlăturate apărările formulate de către partea pârâtă prin Notele depuse la fila 583, instanţa pronunţându-se cu privire la cererea în completarea probatoriului pentru vicii, prin respingerea acesteia, motivat de aceea că proba privind efectuarea unei expertize tehnice în construcţii nu a fost solicitată în condiţiile art. 114 ori 138 din C. proc. civ.

Tot de respingere din partea instanţei este şi poziţia părţii pârâte cu privire la lipsa efectuării recepţiei finale a lucrării. Din actele dosarului rezultă că între părţi a avut loc o recepţie parţială, ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal datat 12 februarie 2007-13 februarie 2007-14 februarie 2007, semnat şi ştampilat de ambele părţi. Procesului verbal îi este ataşată lista cu viciile identificate de către partea pârâtă. Procesul verbal privind remedierea viciilor depus la fila 516 din dosar este nesemnat de către partea pârâtă. Aceasta primeşte un exemplar, conform dovezii de comunicare aflată la fila 517. Neefectuarea recepţiei finale se datorează astfel părţii pârâte, care însă în prezenta cauză nu a fost în măsură să dovedească existenţa viciilor şi ca atare temeinicia poziţiei ce a adoptat-o.

Societatea reclamantă este o societate aflată în faliment. La dosar s-a depus o copie a tabelului preliminar al creanţelor din care rezultă că societatea pârâtă a fost înscrisă la masa credală cu suma de 2.465.737,02 lei, din care i-a fost admisă cu titlu de creanţă chirografară suma de 337.861,47 lei. Odată cu intrarea în procedura de faliment, lichidatorul judiciar întocmeşte tabelul suplimentar al creanţelor împotriva SC P. SA Timişoara, societatea pârâtă fiind exclusă de la masa credală. Sumele pretinse prin declaraţia de creanţă îşi au izvorul în contractul de execuţie din 2006, novat la data de 1 martie 2006. Societatea pârâtă nu a făcut dovada contestării tabelului suplimentar. Această poziţie concordă cu poziţia adoptată în prezenta cauză, în sensul că, deşi instanţa i-a pus în vedere, funcţie de apărările ce Ie-a formulat în întâmpinare, dacă înţelege să formuleze acţiune reconvenţională, aceasta a arătat că nu.

Faţă de această stare de fapt, în temeiul dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ. în aplicarea dispoziţiilor ce urmează a fi individualizate de instanţă, tribunalul a admis în parte prezenta acţiune în maniera ce urmează:

Convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile cocontractante, conform principiului de drept statuat de dispoziţiile art. 969 C. civ. (în varianta nemodificată a codului civil, aplicabilă speţei ca normă în vigoare la data naşterii raportului comercial). Obligaţia corelativă a părţii pârâte este aceea de plată integrală a lucrărilor executate de către reclamanta - subantreprenor, motiv pentru care tribunalul a admis în parte capătul 1 de cerere, obligând partea pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 202.150 lei, cu respingerea celorlalte pretenţii solicitate cu acest titlu.

Conform art. 1073 C. civ. (aplicabil speţei ca lege în vigoare la data naşterii raportului comercial), creditorul unei obligaţii de plată a unei sume de bani are dreptul la îndeplinirea exactă a acesteia, în caz contrar având dreptul la dezdăunări. În aplicarea acestei dispoziţii legale, ce reprezintă dreptul comun în materie, art. 43 C. com. instituie în beneficiul creditorului dreptul de a solicita dobânda legală de la data scadenţei obligaţiei comerciale de plată a preţului.

Aşa cum deja s-a specificat, prin manifestarea comună de voinţă a celor două părţi în art. II pct. 4 teza 1 părţile au statuat ca obligaţia de plată a preţului cuprins în facturi să devină scadentă după 18 zile lucrătoare după intrarea facturii în posesia antreprenorului.

Factura incidenţă în prezenta speţă este emisă la data de 6 martie 2007. Partea reclamantă nu a făcut dovada predării facturii, însă predarea va fi apreciată de instanţă ca fiind făcută la data înregistrării facturii în contabilitatea pârâtei, respectiv 6 martie 2007. Expertul contabil a precizat la obiectivul 1 că factura este înregistrată în contabilitatea pârâtei la data emiterii de către reclamantă. Prin adăugarea celor 18 zile lucrătoare, tribunalul a reţinut ca şi scadenţă a obligaţiei de plată data de 2 aprilie 2007, dată de la care societatea pârâtă datorează şi dobânda legală aferentă obligaţiei principale de plată, 202.150 lei. Cuantumul dobânzii a fost individualizat pentru perioada şi suma stabilită prin prezenta hotărâre judecătorească în fază de executare silită, conform dispoziţiilor art. art. 371² alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la petitul III al acţiunii introductive de instanţă, tribunalul a constatat că partea pârâtă a reţinut din valoarea totală a contractului un cuantum de 10% cu titlu de garanţie, respectiv suma de 443.500,12 euro. Starea de fapt este confirmată, atât de părţile litigante, cât şi de expertul contabil (obiectul nr. 5 din expertiză). Este de precizat că expertul afirmă că reclamanta are un rest faţă de pârâtă pentru achitarea integrală a valorii de 10%, de 8.653,38 lei. Acest lucru nu importă însă, întrucât tribunalul a constatat ca şi corectă practica pârâtei de reţinere a unei garanţii de 5% din valoarea contractului (221.750 euro), care urma a fi scăzută din garanţia efectiv reţinută. Suma ce urma a fi restituită cu acest titlu este de 221.750 euro.

Tribunalul a precizat în partea introductivă a considerentelor că, în contractul părţilor există o singură clauză cu privire la garanţia datorată de către societatea reclamantă, aceasta fiind circumscrisă dispoziţiilor art. 2 pct. 5 din contractul părţilor.

În virtutea rolului său activ prevăzut de dispoziţiile art. 129, 130 C. proc. civ.ilă şi în justificarea poziţiei celor două părţi care, în derularea contractului s-au situat pe aceeaşi poziţie cu privire la reţinerea unei garanţii în cuantum de 10%, instanţa a pus în vedere părţilor să precizeze temeiul legal sau convenţional în care s-a făcut această reţinere.

Partea pârâtă, îşi fundamentează poziţia (conform răspunsului la interogatoriul ce i-a fost luat), pe aceea că procentul de 10% constituie garanţie conform art. 2 pct. 3 şi 5 din contract: 5% reprezentând garanţie de executare, ori de îndeplinire a clauzelor contractuale, iar 5% (4,75%+0,25 %) garanţie de bună execuţie.

Tribunalul nu a putut reţine această poziţie a părţii pârâte, motivat de aceea că, din clauzele contractuale nu rezultă existenţa a două tipuri de garanţie. Atâta timp cât contractul părţilor ori legea nu instituie obligaţia de garanţie şi cuantumul acesteia, orice reţinere a pârâtei cu acest titlu nu este fundamentată.

Întrucât părţile nu au cuprins în convenţia lor menţiuni cu privire la plata garantei de 5% (pentru bună execuţie) pentru ca instanţa să fie în măsură să cenzureze condiţiile de eficientizare a clauzei (în ce condiţii devine eficientă obligaţia de restituire), tribunalul a obligat pârâta la restituire, scadenţa obligaţiei fiind stabilită de instanţă ca fiind punerea în întârziere a părţii pârâte prin convocare la conciliere directă: data de 19 ianuarie 2009.

De la această dată, în temeiul art. 43 C. com. a fost acordată în beneficiul reclamantei şi în sarcina pârâtei dobânda legală aferentă sumei de 221.750 euro în echivalent în lei.

Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.ilă tribunalul a obligat partea pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.862,5 lei, reprezentând 2/3 din valoarea onorariului expertului contabil.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta SC P. SA, cât şi pârâta SC C.I. SRL.

Prin Decizia nr. 77 din 28 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia, secţia a ll-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta SC C.I. SRL împotriva sentinţei nr. 1568/C/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1219/85/2009, a fost schimbată în parte sentinţa atacată şi, în consecinţă a fost respinsă acţiunea reclamantei SC P. SA Timişoara formulată prin lichidator judiciar G.I.C. Ipurl şi pentru plata sumei de 202.150 lei rest plată factură, a dobânzii legale şi pentru restituirea echivalentului în lei a garanţiei de 221.750 euro şi plata dobânzii legale aferente. A fost înlăturată obligarea pârâtei de la plata sumelor menţionate şi de la plata cheltuielilor de judecată de 3.862,5 lei. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate. A fost obligată reclamanta SC P. SA Timişoara să' plătească pârâtei SC C.I. SRL suma de 26.659,9 lei cheltuieli de judecată în apel. A fost respinsă drept prematură cererea pârâtei privind restituirea cauţiunii. A fost respins apelul reclamantei.

Verificând apelurile declarate de reclamanta SC P. SA şi pârâta SC C.I. SRL, faţă de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., curtea de apel a constatat următoarele:

Drepturile şi obligaţiile părţilor îşi au izvorul în contractul de execuţie de lucrări din 23 februarie 2006, pârâta dobândind calitatea de antreprenor urmare a novaţiei din 1 martie 2006.

Potrivit contractului, anexele fac parte integrantă din contract. Anexele cuprind şi graficul de plăţi însuşit de reclamantă prin semnătură şi ştampilă. Interpretând coroborat acest grafic, facturile emise de reclamantă şi dispoziţiile cap. II pct. 5 din contract, curtea de apel a constatat că valoarea garanţiei ce putea fi reţinută de pârâtă este de 10 %. Pârâta avea obligaţia să restituie 4,75 % din preţul lucrării după 5 ani de la preluarea construcţiei şi 0,25 % din acelaşi preţ după 10 ani de la preluare. Cum părţile nu au stabilit un termen de restituire pentru diferenţa până la 10 %, înseamnă că aceasta trebuia restituită la recepţia principală, conform cap. III pct. 4 şi cap. VII pct. 1, 2, 3 lit. c), 4 şi 5. Prevederile cap. II pct. 4 din contract reglementează termenul de restituire a garanţiei şi nu cuantumul total al garanţiei. Reclamanta şi-a însuşit prin semnătură şi ştampilă un cuantum al garanţiei de 10 % din preţul contractului. Reclamanta a emis facturile în baza cărora s-au făcut plăţile şi chiar reclamanta a indicat în aceste facturi că garanţia ce urma să fie reţinută era de 10 %. Acceptarea de către reclamantă a unei garanţii de 10 % rezultă fără dubiu şi din contractul de mandat încheiat la 8-9 martie 2007. Potrivit art. 1 s-a stipulat că pârâta va plăti direct delegatului (terţ faţă de prezenta cauză), printre altele, o garanţie de 5 % de bună execuţie şi o garanţie de 5 % pentru perioada de garanţie, conform lit. c) şi d). Aceste prevederi, pe care chiar reclamanta Ie-a inserat în contractul de subantrepriză din 20 iunie 2006, conduc spre aceeaşi concluzie că, şi în contractul de antrepriză încheiat cu pârâta, garanţia ce urma să fie reţinută era tot de 10 % din valoarea contractului.

Curtea de apel mai constată că reclamanta a acceptat fără obiecţiuni plăţile făcute de pârâtă, cu reţinerea garanţiei de 10 %. Totodată, din chiar evidenţa contabilă a reclamantei pe care aceasta a anexat-o cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a înregistrat în contabilitate garanţia reţinută în procent de 10 % şi nu de 5 %.

În consecinţă, curtea de apel a constatat că, în mod greşit, s-a reţinut de către prima instanţă că valoarea în procente a garanţiei ce putea fi reţinută de către pârâtă era de 5 % din valoarea contractului şi nu de 10 %. Această garanţie trebuia restituită reclamantei după cum urmează: 5 % din valoarea contractului la recepţia principală, 4,75 % după 5 ani de la recepţie şi 0,25 % după 10 ani de la recepţia prevăzută de cap. VII pct. 3 C din contract. Restituirea putea fi făcută în condiţiile în care lucrările ar fi fost executate în termen şi corespunzător de către reclamantă, inclusiv prin eventuale remedieri.

Condiţia executării corespunzătoare a lucrărilor de construcţii de către reclamantă trebuia îndeplinită şi pentru ca pârâta să achite contravaloarea facturilor emise de reclamantă pentru contravaloarea lucrărilor executate, aşa cum au stipulat părţile în cap. III - obligaţiile subantreprenorului. Nerespectarea prevederilor contractuale prin neîndeplinirea obligaţiilor de către reclamantă nu trebuia invocată doar printr-o cerere reconvenţională a pârâtei. Apărarea întemeiată pe excepţia neexecutării contractului poate fi invocată de partea interesată pe calea întâmpinării, câtă vreme se urmăreşte contracararea susţinerilor părţii adverse şi nu realizarea unor pretenţii faţă de cocontractant, prima instanţă apreciind greşit asupra mijlocului procesual prin care pârâta putea opune neexecutarea contractului de către reclamantă.

Înscrierea pârâtei în tabelul creanţelor împotriva reclamantei era singurul mijloc eficace de realizare a dreptului pârâtei la despăgubire câtă vreme reclamanta este în faliment, orice acţiune judiciară pentru plata de despăgubiri fiind suspendată de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Rolul activ al judecătorului primei instanţe, manifestat prin faptul că pârâtei i s-a adus la cunoştinţă că poate formula o cerere reconvenţională, este lipsit de eficacitate faţă de prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Aşadar, pentru a putea fi obligată pârâta la plata contravalorii lucrărilor era necesară îndeplinirea obligaţiei reclamantei de executare conformă a lucrărilor.

Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv notificări de constatare a viciilor lucrărilor, protocol de recepţie parţială, facturi şi contracte pentru executarea lucrărilor neefectuate de reclamantă sau remedierea deficienţelor executate de terţi, planşe fotografice şi înregistrări video, curtea de apel a apreciat că pârâta a probat executarea incompletă şi cu vicii a lucrărilor. Susţinerile pârâtei sunt confirmate şi de expertiza judiciară administrată în apel. Expertiza în specialitatea construcţii întocmită de experţii H.V.C., O.G.E. şi T.A. concluzionează în sensul că o parte din lucrări nu au fost efectuate, iar o altă parte a fost executată necorespunzător. Experţii au identificat şi lucrările executate de terţi pentru remedierea deficienţelor lucrărilor executate de reclamantă, dar şi în locul celor neexecutate de reclamantă.

Potrivit raportului de expertiză în construcţii, pârâta a contractat şi realizat lucrări cu terţii atât pentru remedierea deficienţelor, cât şi pentru lucrările nerealizate de reclamantă conform contractului în valoare totală de 1.499.064 lei (693.909,49 euro). Actele, planşele fotografice, notificările şi celelalte înscrisuri avute în vedere de experţi sunt depuse în anexa la raport în vol. V-VI filele 1309 - 1943 din dosarul Curţii de Apel Alba lulia, unele înscrisuri fiind depuse în traducere, dar şi în limba germană.

Aşadar, curtea de apel a constatat că reclamanta a încălcat contractul nerealizând corespunzător sau deloc o parte a lucrărilor contractate. Dată fiind necesitatea punerii în funcţiune a magazinului, precum şi dispoziţiile contractului, pârâta s-a văzut nevoită dar şi îndreptăţită să contracteze cu terţi pentru remedierea deficienţelor şi executarea completă a lucrărilor.

Reclamanta nu a dovedit că este în măsură să execute întocmai obligaţia sa. Acest lucru este imposibil în prezent, lucrările fiind efectuate de alţi executanţi. Imposibilitatea executării contractului de către reclamantă este evidentă şi faţă de situaţia juridică a reclamantei care este o societate dizolvată în procedura falimentului şi care nu mai desfăşoară activităţi conform obiectului său de activitate. Reclamanta îşi continuă existenţa doar în scopul lichidării, conform Secţiunii a 7-a (art. 107-130 din Legea nr. 85/2006).

Curtea de apel a mai reţinut că tribunalul a apreciat greşit asupra relevanţei înscrierii pârâtei în tabelul creanţelor împotriva reclamantei. înscrierea pârâtei cu suma de 337.861,47 lei nu înseamnă că pârâta nu ar fi fost prejudiciată cu o valoare mult mai mare prin nerespectarea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale. Pârâta nu ar mai fi putut obţine un titlu de creanţă împotriva reclamantei pentru suma cu care s-a considerat prejudiciată, date fiind dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 care ar fi paralizat pe durata procedurii insolvenţei reclamantei orice acţiune în pretenţii. Pârâta poate însă invoca neexecutarea contractului, aşa cum s-a reţinut anterior.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ., curtea de apel a constatat că, urmare a neexecutării contractului din culpa reclamantei, aceasta nu este îndreptăţită la a pretinde executarea în totalitate a obligaţiei de către pârâtă. Faţă de valoarea confirmată în expertiză, şi anume 1.493.064 lei, pe care pârâta a fost obligată să o achite altor executanţi urmare a neexecutării obligaţiilor de către reclamantă, curtea de apel a apreciat că acţiunea reclamantei este nefondată, atât în ce priveşte suma pretinsă cu titlu de contravaloare lucrări executate, cât şi cu titlu de garanţie, precum şi în ce priveşte accesoriile (dobânzile) la aceste sume.

Faţă de cererea pârâtei privind eliberarea cauţiunii, curtea de apel a constatat că aceasta este prematură, cauza nefiind soluţionată în fond printr-o hotărâre irevocabilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 723¹ alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 77 din 28 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia, secţia a ll-a civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. Ipurl solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea administrării de probe noi, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii în totalitate a apelului declarat de pârâta şi admiterea apelului propriu cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe în sensul obligării pârâtei să-i plătească şi dobânda legală cuvenită pentru neplata sumei reprezentând garanţia de bună execuţie, calculată de la data scadenţei şi până la data de 18 ianuarie 2009, cu consecinţa admiterii acţiunii promovate de recurenta reclamantă şi să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 202.150 lei reprezentând rest plată factură din 6 martie 2007 şi a dobânzii legale; obligarea pârâtei la restituirea echivalentului în lei a sumei de 221.570 euro reprezentând garanţie reţinută în mod nelegal de către pârâtă şi plata dobânzii legale la această sumă.

În dezvoltarea criticilor se arată că modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi pentru aflarea adevărului în cauză şi pronunţarea unei hotărâri în concordanţă reală cu situaţia de fapt, decizia instanţei de apel având la bază un raport de expertiză eronat prin care experţii au ajuns la concluzia greşită că pârâta a contractat cu terţii lucrări pentru remedierea lucrărilor efectuate de reclamantă în sumă totală de 693.909,49 lei. Recurenta critică faptul că deşi a formulat obiectiuni la raportul de expertiză acestea nu au fost admise, instanţa de apel motivând extrem de lapidar acest aspect.

Printr-o altă critică se învederează faptul că hotărârea recurată este rezultatul interpretării greşite a contractului de execuţie încheiat de recurenta cu SC C.R. SRL novat prin actul de novaţie încheiat la 1 martie 2006, prin care pârâta a preluat toate drepturile şi obligaţiile acestei societăţi, în aceleaşi condiţii contractuale.Potrivit pct. ll 4 şi II 5 din contractul de execuţie încheiat, pârâta avea dreptul la reţinerea unui procent total de 5 % din sumele facturate, cu titlu de garanţie iar conform pct. lX.3 orice modificare sau adăugire la acest contract este posibilă doar prin act adiţional semnat de ambele părţi. Instanţa de apel a schimbat înţelesul neechivoc al dispoziţiilor contractuale când a reţinut că părţile au convenit o garanţie de 10 % deşi nu a fost încheiat un act adiţional în acest sens.

Recurenta arată că se încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 şi reţinerea instanţei de apel în sensul că acceptarea de către recurenta a unei garanţii de 10 % rezultă fără dubiu şi din contractul de mandat încheiat la 8-9 martie 2007 deoarece acest contract nu are ca parte recurenta.Arată că înregistrarea în contabilitate a faptului că a fost reţinută garanţia de 10 % nu echivalează cu agrearea contractuală a acestei garanţii, acţiunea de faţă fiind demarată tocmai pentru obligarea pârâtei la respectarea contractului şi la restituirea garanţiei reţinute în mod nelegal.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 recurenta a susţinut că referitor la primul petit al acţiunii, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 969 şi 1073 C.civ conform cărora creditorul unei obligaţii de plată a unei sume de bani are dreptul la îndeplinirea exactă a acesteia, în caz contrar la dezdăunări. Prin semnarea facturii fiscale din 6 martie 2007 pârâta a recunoscut existenţa unui rest de plată în cuantum de 202.150 lei conform menţiunilor inserate în cuprinsul facturii fiscale iar ca pârâta să refuze plata facturii fiscale ar fi trebuit să comunice existenţa viciilor în termen de 1 an de la predarea obiectivului acesta fiind termen de prescripţie, aspect asupra căruia instanţa de apel nu s-a pronunţat. Dacă pârâta ar fi achitat altor executanţi sume ca urmare a neexecutării de către recurentă a lucrărilor asumate, pentru a putea să opună acesteia sumele ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de art. 64 din legea insolvenţei şi să se înscrie în tabelul creanţelor, însă aceasta nici nu s-a înscris nici nu a contestat tabelele de creanţe întocmite de lichidatorul judiciar iar ceea ce invocă este compensarea restului de plată al facturii solicitat de recurentă cu pretinsele sume achitate de aceasta terţilor pentru remedierea lucrărilor efectuate de recurentă, pretins defectuos.

Potrivit art. 1145 C. civ. pe care instanţa nu Ie-a aplicat, compensaţia nu are loc decât între două datorii care sunt certe, lichide şi exigibile. Or, în speţă nu poate opera compensarea între creanţa subscrisei şi pretinse creanţe ale pârâtei care nu sunt certe, lichide şi exigibile raportat la art. 76 alin. (1) din Legea insolvenţei şi art. 64 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege. Pârâta nu se poate apăra cu ceva ce nu poate pretinde, respectiv nu poate invoca compensarea cu privire la o creanţă din a cărei realizare este decăzută. în procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 26 ianuarie 2007 încheiat de o comisie de recepţie cu personal de specialitate din toate domeniile şi semnat de beneficiarul lucrării şi de către pârâta antreprenor general este stipulat că lucrările nu prezintă vicii deosebite şi se pot asigura condiţiile de punere în funcţiune, prin urmare, prin semnarea procesului verbal s-a certificat conformitatea lucrărilor executate astfel încât pârâtei intimate îi incumbă obligaţia de plată a restului de plată în baza facturii din 6 martie 2007.

Referitor la cel de al doilea petit al acţiunii, recurenta arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 969 C. civ. şi a adăugat la contract prin reţinerea ca fiind incidenţă a unei garanţii neasumate contractual şi reţinute de către pârâtă în mod nelegal şi fără justificare contractuală sau legală. Instanţa a reţinut o natură a garanţiei ca fiind de execuţie deşi această formulare nu este folosită în contract sau în alt act şi a stabilit fără temei contractual şi care anume ar fi condiţiile de restituire a acesteia iar în final instanţa de apel conchide că această garanţie nu trebuie restituită de pârâtă.

Înalta Curte, analizând criticile formulate prin prisma motivelor de recurs invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta a solicitat în principal casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel motivat de faptul că este necesară administrarea de probe noi pentru aflarea adevărului în cauză şi pronunţarea unei hotărâri în concordanţă cu situaţia de fapt arătând faptul că decizia instanţei de apel are la bază un raport de expertiză eronat prin care experţii au ajuns la concluzia greşită că pârâta a contractat cu terţii lucrări pentru remedierea lucrărilor efectuate de reclamantă, în sumă totală de 693.909,49 lei.

Înalta Curte, va reţine ca nefondată această critică având în vedere că în faţa instanţei de apel a fost administrată o expertiză tehnică în construcţii ale cărei concluzii sunt în sensul că recurenta nu a efectuat o parte din lucrări, iar o altă parte a fost executată necorespunzător, experţii identificând şi lucrările executate de terţi pentru remedierea deficienţelor lucrărilor executate de reclamantă, dar şi în locul celor neexecutate de reclamantă. Aşadar, nu se poate reţine că nu a fost stabilită situaţia de fapt de către instanţa de apel atâta timp cât au fost administrate probe care au relevat modul concret de îndeplinire a obligaţiilor contractuale de către părţi. Faptul că recurenta reclamantă nu este mulţumită de concluziile la care au ajuns experţii, nu-i deschide acesteia posibilitatea casării deciziei şi trimiterii spre rejudecare a cauzei, atâta timp cât aceasta nu a fost în măsură să aducă argumente pertinente cu privire la pretinsa reţinere eronată a situaţiei de fapt, atât în faţa instanţei de apel, prin obiecţiunile formulate, cât şi în calea de atac a recursului.

Din perspectiva art. 304 pct. 8 recurenta a invocat faptul că hotărârea recurată este rezultatul interpretării greşite a contractului de execuţie încheiat de recurenta cu SC C.R. SRL novat prin actul de novaţie încheiat la 1 martie 2006, sub aspectul reţinerii că nivelului garantei de execuţie ar fi de 10 % iar nu de 5 %.

Înalta Curte, reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 are în vedere situaţia când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Controlul exercitat de instanţa de recurs, în temeiul acestui motiv de recurs, vizează respectarea şi corecta aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 969 C. civ. potrivit cărora, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Interpretarea greşită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii recurate numai atunci când o atare interpretare a avut ca rezultat schimbarea naturii actului juridic sau a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, ca atare, denaturarea înţelesului actului are loc atunci când concluzia pe care instanţa de fond o deduce din interpretarea actului este în mod evident eliminată şi contrazisă prin sensul clar şi vădit neîndoielnic al termenilor şi conţinutul actului interpretat. Este vorba de o schimbare a naturii actului juridic atunci când un act juridic este calificat altfel decât este acesta în realitate.

Din analiza considerentelor deciziei atacate rezultă faptul că instanţa nu a dat o calificare greşită naturii actului juridic dedus judecăţii sau clauzelor acestuia, ci a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor contractuale raportat şi la probele administrate în cauză în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către recurentă reţinând că procentul de garanţie stipulat de părţi este de 10 % iar nu de 5 % astfel cum suţine în mod greşit recurenta. Astfel, din graficul de plăţi anexă la contract rezultă că, din plăţile pe care beneficiarul le efectua pe etape de lucrări executate, se reţinea suma de 10 % din valoarea facturii, această garanţie urmând să fie restitută în trei etape, condiţionat de efectuarea recepţiei principale.

Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel nu a nesocotit prevederile art. 969 şi art. 1073 C. civ. ci a analizat pretenţiile părţilor prin raportare la dispoziţiile contractuale. Astfel, s-a constatat că reclamanta a încălcat contractul nerealizând corespunzător sau deloc o parte a lucrărilor contractate. Dată fiind necesitatea punerii în funcţiune a magazinului, precum şi dispoziţiile contractului, pârâta s-a văzut nevoită dar şi îndreptăţită să contracteze cu terţi pentru remedierea deficienţelor şi executarea completă a lucrărilor. întrucât s-a constatat că recurenta nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile asumate contractual, instanţa a reţinut că aceasta nu este îndreptăţită la a pretinde executarea în totalitate a obligaţiei de către pârâtă, respectiv a facturii fiscale din 6 martie 2007 şi să pretindă restituirea garanţiei de execuţie în lipsa semnării procesului verbal de recepţie principală.

Criticile întemeiate pe art. 304 pct. 9 prin care recurenta a criticat respingerea acţiunii cu privire la obligarea pârâtei la plata facturii din 6 martie 2007 sunt nefondate având în vedere culpa dovedită a recurentei reclamante în privinţa neexecutării obligaţiilor contractuale, în cauză făcându-se dovada că pârâta a fost obligată să apeleze la terţi pentru finalizarea lucrării pentru care încheiase contractul cu pârâta, acţionând în temeiul celor convenite contractuale.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei privind faptul că pârâta a semnat procesul verbal de recepţie finală, în realitate făcându-se dovada semnării doar a unui proces verbal de recepţie parţială.

Criticile recurentei privind încălcarea prevederilor art. 969 şi 1073 C. civ. de către instanţă nu pot fi primite, ca de altfel nici apărările acesteia prin care susţine că beneficiarul, prin semnarea facturii fiscale din 6 martie 2007 a recunoscut existenţa unui rest de plată în cuantum de 202.150 lei deoarece, conform clauzelor contractuale, efectuarea plăţilor era condiţionată de efectuarea la timp şi în parametrii agreaţi a lucrării, în caz contrar beneficiarul având libertatea să efectueze lucrările cu alţi executanţi, aspect care s-a produs în fapt. în aceste condiţii, aspectele formale invocate de recurentă cu privire la modalitatea în care ar fi trebuit, în opinia sa să procedeze beneficiarul, nu pot fi reţinute. Nu se poate vorbi de un termen de prescripţie pentru vicii atâta timp cât recepţia finală nu a fost făcută. Beneficiarul nu era obligat să urmeze procedura prevăzută de art. 64 din legea insolvenţei şi să se înscrie în tabelul creanţelor cu sumele achitate de aceasta terţilor pentru remedierea lucrărilor efectuate defectuos de către recurentă având în vedere că acesta avea la dispoziţie dreptul de a reţine garanţia de bună execuţie.

Nu este fondată nici critica prin care se susţine că instanţa a avut în vedere compensarea creanţelor întrucât argumentul principal pentru care a fost admis apelul pârâtei a fost acela că reclamanta nu şi-a executat obligaţiile contractuale asumate, prin urmare pârâta nu putea şi obligată să plătească lucrări neonorate.

Referitor la critica privind cel de al doilea petit al acţiunii şi anume că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 969 C. civ. şi a adăugat la contract prin reţinerea ca fiind incidenţă a unei garanţii neasumate contractual şi reţinute de către pârâtă în mod nelegal şi fără justificare contractuală sau legală, se constată că şi aceasta este nefondată având în vedere că, astfel cum s-a arărat mai sus, instanţa a reţinut culpa recurentei în executarea obligaţiilor contractuale ceea ce a determinat reţinerea garanţiei de execuţie.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că este legală hotărârea atacată, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală, Înalta Curte, va obligă recurenta-reclamantă SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. Ipurl la plata sumei de 20.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC C.I. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. Ipurl împotriva Deciziei nr. 77 din 28 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia, secţia a ll-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă SC P. SA prin lichidator judiciar G.I.C. Ipurl la plata sumei de 20.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC C.I. SRL.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 3282/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3290/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 3270/2014. Civil ICCJ. Decizia nr. 3271/2014. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3272/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3282/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3290/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3295/2014. Civil. Pretenţii. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3309/2014. Civil. Acţiune în constatare. Revizuire - Fond ICCJ. Decizia nr. 3310/2014. Civil. Pretentii. Revizuire - Fond