ICCJ. Decizia nr. 3282/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3282/2014
Dosar nr. 25342/3/2008
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 aprilie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, a respins excepţia nulităţii apelului declarat de apelanta SC M. SA pentru netimbrare şi a suspendat judecata, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind cererile de apel formulate de apelantele SC M. SA prin administrator judiciar B.I. Sprl şi A.A.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 3682 din 7 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 25342/3/2008, în contradictoriu cu intimaţii A.N.A.F., SC D.C. SA, Statul Român prin M.F.P. şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi.
În motivare s-a reţinut că apelanta SC M. SA prin administrator judiciar B.I. Sprl este în procedura insolventei drept pentru care, instanţa a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia de la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă de drept toate acţiunile judiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitoarei.
Împotriva încheierii din data de 4 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 25342/3/2008, a declarat recurs A.A.A.S. solicitând în principal, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reconvenţionale formulate de A..A.A.S., disjungerea acesteia pentru continuarea judecăţii acestei cererii, în subsidiar, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cereri de suspendare în privinţa soluţionării capătului de cerere cu privire la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuninr din 2003 încheiat între A.V.A.S. şi M.E.I., disjungerea acestui capăt de cerere şi fixarea unui nou termen pentru continuarea judecăţii, precum şi admiterea cererii de suspendare pentru toate celelalte capete de cerere.
În susţinerea criticilor se arată că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât nu se impunea suspendarea cauzei raportat la obiectul acţiunii care nu are ca obiect realizarea unei creanţe faţă de averea debitoarei M.E.I. ci rezoluţiunea contractul de privatizare ce formează obiectul cererii reconvenţionale formulată de recurenta, cu titlu de sancţiune pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor ce îi reveneau M.E.I. în baza acestui contract.
Un alt argument ce evidenţiază faptul că o acţiune având ca obiect rezoluţiunea unui contract nu poate fi suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 este acela că o astfel de acţiune are un caracter strict real şi comercial, aspect pentru care competenţa de soluţionare a unei astfel de cauze aparţine instanţei comerciale şi nu judecătorului sindic, astfel cum prevede art. 11 din aceeaşi lege.
Recurenta susţine că nu se impune suspendarea capetelor de cerere 2, 3, 4 din cuprinsul cererii reconvenţionale. Prin acestea s-a solicitat obligarea M.E.I. la plata penalităţilor datorate cu titlu de daune interese pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale dar şi la constatarea dreptului A.A.A.S. de a reţine toate sumele achitate de M.E.I. în temeiul acestui contract, prin urmare nici aceste capete de cerere nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Se mai arată că, conform art. 41 din Legea nr. 137/2002 contractele de privatizare constituie titluri executorii în cazul neîndeplinirii de către cumpărători a obligaţiilor pecuniare asumate, prin urmare nu se poate susţine că prin soluţionarea cererii reconvenţionale recurenta urmăreşte obţinerea unei creanţe faţă de M.E.I.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte tardivitatea depunerii motivelor de recurs, Înalta Curte, constată că este nefondată această susţinere, având în vedere că recursul se poate formula pe toată durata suspendării.
Referitor la recursul declarat împotriva încheierii de suspendare, Înalta Curte, reţine că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului.
Critica recurentei în ceea ce priveşte faptul că acţiunea de faţă având ca obiect rezoluţiune şi despăgubiri nu intră sub incidenţa art. 36 din Legea nr. 85/2006 este nefondată întrucât se constată că cele două capete de cerere nu pot fi separate iar existenţa creanţei constând în despăgubiri atrage aplicabilitatea acestui articol, instanţa neputând scinda acţiunea în sensul aplicabilităţii parţiale a suspendării.
Sumele de bani pretinse ca efect al rezoluţiunii se constituie în creanţe împotriva debitoarei în insolvenţă care nu pot fi acordate în litigiul pendinte întrucât se opune art. 36 din Legea nr. 85/2006 care prevede că se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta A.A.A.S. împotriva încheierii din data de 4 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, SECŢIA a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 25342/3/2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 28 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3272/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 3286/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
