ICCJ. Decizia nr. 3271/2014. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3271/2014
Dosar nr. 1718/1/2014
Şedinţa publică din 24 octombrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4836 din 03 decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta SC M. SRL împotriva pârâţilor A.N.I.F. Bucureşti, Oraşul Băile Olăneşti, Primăria Băile Olăneşti, prin primar, Consiliul Local Băile Olăneşti, Consiliul Judeţean Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea şi Prefectura Judeţului Vâlcea, privind obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 501.000 lei, sumă majorată ulterior la 1.238.973 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare a unui pod şi drum de acces, situate pe domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC M. SRL, prin administrator judiciar Euroconsult Bucureşti a declarat apel, respins ca nefondat prin Decizia nr. 26/A/C din 03 iulie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
SC M. SRL, prin administrator judiciar E.I. Sprl - Filiala Bucureşti şi prin administrator special B.T., a declarat recurs împotriva sus-menţionatei decizii, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor, în vederea lămuririi şi înţelegerii actului juridic supus judecăţii şi a raporturilor juridice dintre părţi.
Prin Decizia nr. 1435 din 9 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a constatat nulitatea cererii de recurs, reţinând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât criticile dezvoltate în declaraţia de recurs nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, Înalta Curte a reţinut că, deşi recurenta-reclamantă a indicat drept motive de recurs prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. - care se referă la nemotivarea hotărârii sau situaţia în care aceasta cuprinde motive contradictorii, interpretarea greşită de către instanţa de apel a actului juridic dedus judecăţii, cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesul acestuia, respectiv la hotărârea lipsită de temei legal sau pronunţată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii -, din observarea criticilor formulate de către recurentă se constată că acestea nu reprezintă critici efective de nelegalitate aduse hotărârii, în sensul motivelor de recurs evocate, ci doar critici de netemeinicie.
În acest context, instanţa supremă a apreciat că din observarea criticilor formulate, care, în esenţă, vizează faptul că instanţa de apel nu a manifestat rol activ, în sensul de a audia firma de proiectare şi nu a observat minuta din 01 octombrie 2010, nu a avut în vedere complexul speţei, iar cât priveşte recalificarea căii de atac în apel, nu a amânat cauza şi nu a desemnat în mod aleatoriu judecătorii competenţi să judece cauza în apel, se constată că cele invocate de către recurentă în susţinerea recursului său nu se subscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte a constatat că, deşi recurenta-reclamantă a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt şi de administrare şi apreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora. Or, simpla indicare a unui text de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de legiuitor cu nulitatea recursului.
Prin urmare, constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât în declaraţia de recurs nu a dezvoltat critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege şi că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţa de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a constatat nulitatea cererii de recurs.
Împotriva acestei decizii, SC M. SRL, prin administrator judiciar E.I. Sprl- Filiala Bucureşti şi prin administrator special B.T. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 teza a ll-a C. proc. civ.
În motivare, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a analizat aspectele expuse prin memoriul de recurs numai în raport de prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut la pct. 9 al aceluiaşi articol nefiind analizat sub toate aspectele sale, fiind analizat doar din prisma nesocotirii dispoziţiilor de drept procesual, nu şi a dispoziţiilor de drept material.
În continuare, autoarea căii de atac a redat motivele de recurs reţinute în considerentele deciziei atacate şi a arătat că din argumentele evocate prin cererea de recurs şi preluate în considerentele deciziei atacate rezultă că erau suficiente elemente care să conducă la circumstanţierea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., putându-se constata, chiar şi din oficiu, că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 969 C. civ.
În final, contestatoarea a susţinut că sancţiunea aplicată, respectiv constatarea nulităţii cererii de recurs, se datorează unei omisiuni, care, din analiza considerentelor deciziei atacate şi a motivelor de recurs, rezultă că a fost săvârşită din greşeală.
La 21 octombrie 2014, intimatul Consiliul Judeţean Vâlcea a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
La termenul din 24 octombrie 2014 înalta Curte a calificat excepţia inadmisibilităţii ca fiind o apărare de fond, care urmează să fie analizată odată cu contestaţia în anulare.
Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:
Din conţinutul art. 318 teza a ll-a C. proc. civ. rezultă că sunt reglementate două ipoteze în care se poate exercita această cale extraordinară de atac, respectiv instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, iar această omisiune să se fi produs din greşeală.
În speţă, Înalta Curte notează că, având în vedere numeroasele aspecte vizând situaţia de fapt şi modul de administrare şi interpretare a probelor invocate prin cererea de recurs, precum şi faptul că recurenta nu a procedat la o sistematizare adecvată a criticilor, prin circumstanţierea fiecăreia în parte motivelor de recurs invocate, instanţa de recurs a grupat criticile dezvoltate de aceasta, reţinând că nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi că nu sunt incidente nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.; în consecinţă, Înalta Curte, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a constatat nulitatea cererii de recurs.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a argumentat soluţia, în considerentele deciziei recurate făcându-se referire la criticile recurentei, cu privire la care a apreciat însă că vizează netemeinicia deciziei atacate şi că, deşi recurenta-reclamantă a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta îşi exprimă de fapt nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt şi de administrare şi apreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora. Or, simpla indicare a unui text de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de legiuitor cu nulitatea cererii.
Mai mult decât atât, se constată că prin contestaţia în anulare au fost reluate parte din criticile invocate în susţinerea recursului, cu toate că acestea au fost avute în vedere de instanţă în soluţionarea căii de atac.
În acest context, se impune precizarea că, prin utilizarea acestei proceduri, contestatoarea urmăreşte în realitate să acceadă în mod nepermis la calea unui recurs la recurs, câtă vreme instanţa de recurs a luat în analiză motivul pretins necercetat, i-a dat o anumită calificare, iar contestatoarea critică exact această calificare. în acest sens, subliniază instanţa supremă şi faptul că verificarea modului în care instanţa de recurs a apreciat cu privire la încadrarea criticilor dezvoltate prin memoriul de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de textele de lege nu poate face obiectul contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a ll-a C. proc. civ.
În plus, instanţa supremă apreciază şi că, atâta vreme cât instanţa de recurs a constatat că niciuna dintre criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., făcând referire expresă la criticile citate de contestatoare în contestaţia de faţă, nu pot fi primite susţinerile acesteia conform cărora instanţa, din greşeală, nu a analizat aceste critici şi prin prisma motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al articolului menţionat mai sus.
Prin expunerea acestor considerente, instanţa supremă a răspuns atât criticilor formulate în contestaţia în anulare, cât şi apărărilor formulate în întâmpinările depuse în cauză sub titulatura excepţiei de inadmisibilitate şi calificate drept apărări de fond.
Pe cale de consecinţă, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 318 teza a ll-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL, prin administrator judiciar E.I. Sprl Filiala Bucureşti şi prin administrator special B.T. împotriva Deciziei nr. 1435 din 9 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 371/90/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3270/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3272/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
