ICCJ. Decizia nr. 335/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 335/2014
Dosar nr. 24555/3/2009
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1674 din 11 octombrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 24555/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte contestaţiile formulate de reclamanţii SC M.H.C. SRL şi A.B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. SA. drept urmare, a dispus modificarea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 65, nr. 66 şi nr. 67 din 23 aprilie 2009 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, astfel: pentru terenul din Hotărârea nr. 65 din 23 aprilie 2009 a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 185.557,51 lei; pentru terenul din Hotărârea nr. 66 din 23 aprilie 2009 a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 105.117,94 lei; pentru terenul din Hotărârea nr. 67 din 23 aprilie 2009 a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 142.775,95 lei. Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata valorii prejudiciului, ca nefondat.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamanţii SC M.H.C. SRL şi A.B. sunt proprietarii în cote egale ai unui teren în suprafaţă de 16.700 mp situat în extravilanul comunei Ştefăneştii de Jos jud. Ilfov în tarlaua 3 parcela A10/13, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 23 iunie 2005 la BNP - C.Ş.S.
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 65 din 23 aprilie 2009, s-a dispus exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 2.173 mp situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, în tarlaua 3 parcela A10/2/13, în cuantum de 98.951,91 lei.
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 66 din 23 aprilie 2009, s-a dispus exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1231 mp situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, în tarlaua 3 parcela A10/2/13, în cuantum de 56.056 lei.
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 67 din 23 aprilie 2009, s-a dispus exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1672 mp situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, în tarlaua 3 parcela A10/2/13, în cuantum de 76.138 lei.
Prin procesele-verbale întocmite la data de 09 aprilie 2009 s-a consemnat faptul că reclamanţii nu au fost de acord cu despăgubirile stabilite prin aceste hotărâri.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză la data de 25 mai 2011, s-a stabilit că, la data exproprierii, valoarea terenului era de 38 euro/ mp, adică 192.888 euro, respectiv 818.346,63 lei calculat la 4,24 lei pentru un euro la cursul BNR din data de 22 aprilie 2009, valabil pentru data de 23 aprilie 2009.
În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin exproprierea acestora, s-a stabilit că terenul rămas este format din 2 suprafeţe de teren, prima de 8190 mp, iar a doua de 3450 mp, acestea fiind suficient de mari pentru a putea fi judicios exploatate agricol şi că, în consecinţă, nu există prejudiciu sau vreun spor de valoare.
În aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a avut în vedere, la stabilirea despăgubirilor, preţul obişnuit de vânzare al imobilelor de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv valoarea unui metru pătrat de teren extravilan situat în comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov (tarla 22, parcela A10E/95/26), stabilit printr-un raport de expertiză întocmit într-o cauză similară la data de 16 mai 2011. Astfel, s-a luat în considerare o valoare de 20,8 euro/ mp (1 euro = 4,1054 lei), care reflectă o justă despăgubire datorată pentru terenul expropriat.
În ceea ce priveşte prejudiciul pretins, tribunalul a constatat că reclamanţii nu au făcut vreo dovadă a susţinerilor lor referitoare la intenţia de realizare a unei ferme agricole şi a prejudiciului suferit din cauza nerealizării acesteia, constatare ce se coroborează cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, conform cărora terenurile rămase pot fi judicios exploatate şi că nu există prejudiciu sau vreun spor de valoare.
Prin decizia nr. 203 din 7 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi SC M.H.C. SRL şi A.B. împotriva sentinţei menţionate.
A admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin C.A.D.N.R. SA, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte sentinţa, în sensul că a modificat cuantumul despăgubirilor, astfel: pentru parcela cu nr. cadastral 723/2 în suprafaţa de 2173 mp teren, a stabilit o despăgubire de 37.897 euro, în echivalent în lei la data plăţii; pentru parcela cu nr. cadastral 723/1/2 în suprafaţa de 1231 mp teren, a stabilit o despăgubire de 21.468,64 euro, în echivalent în lei la data plăţii; pentru parcela cu nr. cadastral 723/3/1 în suprafaţa de 1672 mp teren, a stabilit o despăgubire de 29.159,68 euro, în echivalent în lei la data plăţii. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a valorificat constatările noii expertize efectuate în faza apelului, prin care s-a stabilit valoarea unitară a unui metru pătrat de teren de 17,44 euro la data efectuării expertizei în apel - 17 iulie 2012, valoare ce se situează peste nivelul acordat prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor de 10 euro/ mp şi sub valoarea de 100 euro/ mp, cât pretind reclamanţii. Experţii au arătat că, la stabilirea acestor valori, au avut în vedere informaţiile de pe piaţa imobiliară şi metoda comparaţiei directe în raport de vânzările de terenuri similare din zonă.
Instanţa a constatat că valorile astfel stabilite prin expertiza efectuată în apel corespund exigenţelor dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care nu erau întrunite de expertiza avută în vedere la pronunţarea hotărârii apelate, fiind o expertiză extrajudiciară.
Din acest motiv, au fost respinse susţinerile apelanţilor privind omologarea raportului de expertiză efectuat în primă instanţă şi majorarea cuantumului despăgubirilor la 818.346,63 lei, de vreme ce a fost omologat raportul de expertiză din apel, astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecţiuni, în care cuantumul total al despăgubirilor pentru suprafaţa de 5.076 mp teren a fost stabilit la valoarea de 403.419,28 lei, echivalentul a 88.525,44 euro.
A fost respins şi cel de-al doilea motiv de apel al reclamanţilor, atâta vreme cât aceştia, la dezbaterile în faţa primei instanţe, nu au pretins cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M.H.C. SRL şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează:
1. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta SC M.H.C. SRL a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a valorificat în mod greşit concluziile raportului de expertiză întocmit în faza apelului, considerând că respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
S-a susţinut, astfel, că acest raport de expertiză conţine preţuri practicate pentru terenuri din zone diferite ca aşezare faţă de localizarea terenului expropriat.
De asemenea, dispoziţiile legale nu au fost respectate cu ocazia efectuării acestei expertize, atât timp cât comisia de experţi nu a explicat corecţiile aplicate, diferite de la un contract la altul. Astfel, preţurile din cele trei contracte au fost scăzute, fără vreo explicaţie sau dovadă, cu diferite procente, chiar şi de 25%, experţii refuzând să răspundă în mod concret la obiecţiunea pe acest aspect formulată de către recurenta - reclamantă.
S-a mai susţinut că, în mod greşit, nu au fost luate în considerare, la efectuarea expertizei, caracteristicile terenurilor expropriate, respectiv zona în care sunt amplasate şi gradul de dezvoltare a acestora.
Recurenta a arătat că despăgubirile stabilite în cuantumul indicat prin acest raport de expertiză nu reprezintă o compensaţie reală pentru pierderea suferită ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii şi nici justă, deoarece nu reflectă valoarea adevărată a bunului expropriat, acoperind întreaga pierdere suferită. În acest sens, recurenta a solicitat luarea în considerare a expertizei judiciare administrate în faţa primei instanţe de către comisia de experţi desemnată de instanţă.
2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. a susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor în valoare de 403.419,28 lei (88.525,44 euro), atât experţii, cât şi instanţa de apel, nu au ţinut cont de toate înscrisurile depuse de către pârâtă la dosarul cauzei.
Astfel, au fost eliminate fără niciun argument legal două contracte de vânzare - cumpărare, respectiv contractul de vânzare - cumpărare din 29 aprilie 2011 şi cel din 25 mai 2011, care au ca obiect terenuri situate în tarlaua 2, fiind avute în vedere contracte care au ca obiect terenuri situate în tarlale diferite faţă de terenul expropriat.
De asemenea, nu a fost avută în vedere grila Camerei Notarilor Publici, din care rezultă că preţul unitar pentru astfel de terenuri este de 1,8 euro/ mp, deci un preţ cu mult inferior celui oferit cu titlu de despăgubiri, fapt de natură a atrage incidenţa art. 27 din Legea nr. 33/1994.
S-a susţinut că este de notorietate faptul că, în prezent, din cauza crizei economice, piaţa imobiliară a scăzut dramatic, influenţând în mod direct preţurile de tranzacţionare, care, începând cu sfârşitul anului 2008, s-au înjumătăţit sau sunt chiar mai mici.
Astfel, ţinându-se cont de preţurile efective de tranzacţionare a terenurilor similare cu cel expropriat, prin compararea despăgubirii oferite de către stat cu valoarea maximă pe care proprietarii ar fi obţinut-o printr-o vânzare liberă, urmează ca cererea reclamanţilor să fie respinsă ca neîntemeiată.
În cazul în care, pe fond, cererea intimatului-reclamant nu va fi respinsă şi se va constata că, la efectuarea expertizei, nu au fost respectate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că experţii nu au ţinut seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului de expertiză, se impune refacerea expertizei, urmând a se dispune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în aplicarea art. 314 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 31 ianuarie 2014, această instanţă de recurs a rămas în pronunţare asupra recursurilor, urmând a verifica prioritar încadrarea criticilor recurentului - pârât în prevederile art. 304 C. proc. civ., în contextul excepţiei nulităţii recursului invocate de către recurenta - reclamantă.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de către recurentul - pârât, Înalta Curte apreciază că excepţia nu este întemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că eventuala indicare greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario din această normă, sancţiunea nulităţii recursului operează doar atunci când nu se formulează critici de nelegalitate a deciziei, susceptibile de încadrare juridică în cazurile de recurs.
În cauză, recurentul - pârât a indicat, drept temei al recursului declarat, cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că acestea pot fi încadrate în cazul de recurs expres precizat, dat fiind că se pretinde aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, din perspectiva criteriilor de calcul al despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat.
Drept urmare, excepţia nulităţii va fi respinsă ca neîntemeiată, iar criticile recurentului - reclamant vor fi analizate în contextul arătat, urmând a fi înlăturate, însă, acele susţineri ce nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, tinzând la modificarea situaţiei de fapt şi la reaprecierea probatoriului administrat.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte reţine că prin ambele recursuri se susţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin valorificarea raportului de expertiză întocmit în faza apelului de către comisia de experţi desemnată în condiţiile art. 25 din acelaşi act normativ, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat de la reclamante.
Se reţine, de asemenea, că recurenta - reclamantă nu a criticat soluţia de menţinere a sentinţei sub aspectul respingerii cererii de stabilire a despăgubirilor pentru terenul neexpropriat.
În acest context, Înalta Curte urmează a verifica dacă instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a criteriilor de stabilire a despăgubirilor pentru un teren expropriat, prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de criticile formulate prin fiecare recurs în parte.
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de către recurenta - reclamantă SC M.H.C. SRL, se constată că finalitatea recursului reclamantei este înlăturarea raportului de expertiză întocmit în faza apelului şi menţinerea expertizei judiciare efectuate în cursul judecăţii în primă instanţă.
Înalta Curte reţine că tribunalul a dispus administrarea unei expertize pentru stabilirea preţului obişnuit de vânzare al terenurilor de acelaşi fel cu terenul expropriat, din aceeaşi unitate administrativ - teritorială, în conformitate cu art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
Cu toate acestea, nu a dat eficienţă raportului de expertiză întocmit de comisia de experţi, deoarece a considerat că preţul propus ca reper al despăgubirilor cuvenite nu a fost determinat cu respectarea criteriilor din art. 26 din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care a valorificat un raport de expertiză întocmit într-o alt dosar, care reflecta criteriile legale.
Prin considerentele deciziei recurate, s-a motivat înlăturarea raportului de expertiză luat în calcul de către prima instanţă prin caracterul extrajudiciar al probei, iar acest aspect nu este criticat de către recurenta - reclamantă (ca, de altfel, nici de către recurentul - pârât).
Totodată, instanţa de apel a arătat că nu a luat în considerare nici expertiza judiciară administrată în faţa tribunalului, în contextul susţinerilor din apel pârâtului, în sensul că experţii s-au raportat la oferte de vânzare, şi nu la acte autentice de vânzare - cumpărare. Instanţa de apel a arătat, în acelaşi timp, că expertiza din apel a fost realizată cu respectarea criteriilor de evaluare a despăgubirilor din art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei - reclamante prin care se urmăreşte valorificarea concluziilor expertizei judiciare efectuate în cauză în faţa tribunalului.
Raportul de expertiză judiciară întocmit la data de 25 mai 2011 nu permite aplicarea criteriilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, cât timp experţii s-au raportat la oferte de vânzare, şi nu la tranzacţii efectiv perfectate.
Din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, rezultă că despăgubirile se calculează pe baza preţurilor de vânzare practicate, în mod obişnuit, în unitatea administrativ - teritorială în care se află imobilul expropriat, la data efectuării expertizei în faţa instanţei.
Sintagma utilizată de către legiuitor presupune determinarea preţului de piaţă, respectiv cel care se formează pe piaţa imobiliară locală în urma fluctuaţiei cererii şi a ofertei şi la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referinţă, la data arătată de către legiuitor.
Acesta vizează, în primul rând, preţul consemnat în contracte autentice de vânzare - cumpărare, context în care actele de această natură încheiate în formă autentică reprezintă un mijloc de probă relevant în aprecierea preţului de piaţă.
Doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacţii în perioada de referinţă se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale.
Or, în condiţiile în care experţii s-au raportat exclusiv la oferte de vânzare, raportul de expertiză întocmit în aceste condiţii în cursul judecăţii în primă instanţă nu respectă criteriile desprinse din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Urmează a se verifica legalitatea aprecierii instanţei de apel în sensul că raportul de expertiză întocmit în faza apelului la data de 17 iulie 2012 întruneşte exigenţele cerute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de susţinerile recurentei - reclamante.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că împrejurarea relevată prin motivele de recurs, anume că experţii desemnaţi în faza apelului s-au raportat la preţuri de vânzare ale unor terenuri cu amplasament diferit faţă de terenul expropriat, nu conduce la concluzia încălcării prevederilor art. 26 alin. (2), cât timp recurenta se referă, în fapt, la distanţa între terenurile avute în vedere de către experţi şi terenul expropriat.
Condiţia din text ce evocă localizarea terenului expropriat are în vedere exclusiv situarea terenurilor comparate în aceeaşi unitate administrativ - teritorială cu terenul expropriat, respectiv în aceeaşi comună, oraş sau judeţ, după caz, avându-se în vedere definiţia dată unităţii administrativ - teritoriale prin art. 1 alin. (2) lit. i) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Legiuitorul nu a impus vreo condiţie referitoare la distanţa la care trebuie să fie plasate terenurile al căror preţ de tranzacţionare este luat în considerare de către instanţa de judecată în stabilirea despăgubirilor.
Cât priveşte celălalt element menţionat de către recurentă ca fiind ignorat la efectuarea expertizei, respectiv caracteristicile terenului expropriate, se reţine că recurenta face referire la zona în care este amplasat şi gradul de dezvoltare a acestuia.
Or, referirea legiuitorului la imobile „de acelaşi fel”, ca reper al calculului cuantumului despăgubirilor, semnifică raportarea la categoria de folosinţă a terenului şi la amplasarea în intravilan sau extravilan la momentul exproprierii, neavând vreo relevanţă potenţialul de dezvoltare al zonei. Legiuitorul a intenţionat dezdăunarea persoanei expropriate prin raportare la prejudiciul cert suferit prin privarea de proprietate, a cărui evaluare se bazează pe caracteristicile terenului de la data exproprierii, şi nu pe eventualele modificări ce ar putea interveni în viitor.
Recurenta a mai susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin stabilirea despăgubirilor pe baza raportului de expertiză întocmit în faza apelului, din perspectiva faptului că experţii nu ar fi justificat corecţiile aplicate la preţurile din tranzacţiile luate în considerare, în determinarea preţului obişnuit de vânzare.
Contrar afirmaţiilor recurentei, experţii au justificat corecţiile aplicate, prin răspunsul la obiecţiunile reclamantei cu acest obiect, indicând mai multe motive, printre care necesitatea respectării criteriului legal al calculării preţului terenurilor similare la data expertizei, localizarea terenurilor comparate, în raport cu terenul expropriat, aşadar susţinerile recurentei nu au temei.
Pe de altă parte, modul concret de identificare şi aplicare de către experţi a corecţiilor la preţurile din tranzacţii nu poate fi cenzurat în prezenta fază procesuală, deoarece atribuţiile acestei instanţe de control judiciar sunt circumscrise verificării nelegalităţii, nu şi a netemeiniciei deciziei, în raport de situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat.
Drept urmare, susţinerile recurentei pe acest aspect nu reprezintă critici de nelegalitate şi vor fi înlăturate, atât timp cât nu aduc în discuţie vreun criteriu legal de cuantificare a despăgubirilor, ci constatările de fapt ale experţilor, ce au fost valorificate ca atare de către instanţa de apel şi care nu pot fi reapreciate.
Faţă de considerentele expuse în raport de criticile concrete ale recurentei, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a ajuns la concluzia că raportul de expertiză din faza apelului permite aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, va respinge recursul reclamantei ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, se constată următoarele:
Instanţa de apel a valorificat raportul de expertiză întocmit în faza apelului, prin care experţii, contrar susţinerilor din recurs, au explicat (atât prin raport - fila 130 dosar apel, cât şi prin răspunsul la obiecţiunile C.N.A.D.N.R. - fila 215) modul de selectare a actelor autentice de vânzare - cumpărare, dintre cele depuse de către C.N.A.D.N.R. şi reclamantă la dosar, pe care le-au considerat relevante pentru stabilirea preţului prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, arătând că s-au avut în vedere, în principal, datele de încheiere a contractelor cele mai apropiate de data expertizei.
După cum s-a arătat deja cu ocazia analizării recursului reclamantei, constatările de fapt ale experţilor, valorificate ca atare de către instanţa de apel, exced obiectului controlului de legalitate exercitat de către această instanţă de recurs, interesând temeinicia deciziei recurate.
Drept urmare, susţinerile recurentului pe acest aspect vor fi înlăturate, ţinând cont şi de faptul că recurentul nu a dezvoltat susţineri care să releve nerespectarea vreunui criteriu de cuantificare a despăgubirilor dintre cele desprinse din art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte raportarea la grilele Camerei Notarilor Publici drept reper pentru stabilirea despăgubirilor, se constată că susţinerile cu acest obiect sunt nefondate.
Expertiza efectuată de către Camera Notarilor Publici potrivit art. 771 alin. (5) din C. fisc. reprezintă criteriu de cuantificare a despăgubirilor doar în faza administrativă a exproprierii, astfel cum prevede expres art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, nu şi în faza judiciară, iniţiată în conformitate cu art. 9 din aceeaşi lege, în cadrul căreia trebuie determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pe de altă parte, s-a arătat deja, în cadrul analizei recursului reclamantei, că, în condiţiile acestei din urmă norme, despăgubirile cuvenite persoanei expropriate se calculează, în primul rând, în funcţie de preţul consemnat în contracte autentice de vânzare - cumpărare.
Or, experţii au determinat preţul de piaţă, relevant pentru determinarea despăgubirilor, pe baza unor asemenea înscrisuri depuse chiar de către pârât în cursul judecăţii. Ca atare, critica privind neluarea în considerare a altor criterii de determinare a preţului contrazice apărările pe care pârâtul le-a susţinut până în acest moment şi care, mai mult, au fost valorificate de către instanţă (care şi-a însuşit concluziile experţilor), motiv pentru care nu poate fi primită.
În condiţiile în care cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanţa de apel este mai mare decât cel al despăgubirilor oferite de către expropriator, aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 nu conduce la respingerea cererii de chemare în judecată, sens în care norma a fost invocată prin motivele de recurs.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat şi recursul pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, invocată de recurenta-reclamantă SC M.H.C. SRL.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC M.H.C. SRL şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 203/ A din 07 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 540/2014. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 535/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
