ICCJ. Decizia nr. 3386/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3386/2014
Dosar nr. 54097/3/2010
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 4524 din 30 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele reprezentând penalităţi pentru neîncadrarea în prognozele orare pentru energie electrică aferentă perioadei iulie 2007 - 9 noiembrie 2007, invocată de pârâta SN T.F.M. SA-SC C.F.R. M. SA, ca neîntemeiată dar şi acţiunea formulată de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA împotriva pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru suma pretinsă de reclamantă, cu titlu de penalităţi pentru neîncadrarea în prognozele orare pentru perioada iulie 2007 - noiembrie 2007, că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente :
În speţă, relaţiile comerciale dintre părţi privind furnizarea energiei electrice s-au derulat în baza unor convenţii, iar prin aceste convenţii nu s-a prevăzut nicio obligaţie a pârâtei de a plătii reclamantei contravaloarea unor penalităţi pentru neîncadrarea în prognozele de consum orare.
Astfel, deşi reclamanta a cunoscut prejudiciul constând în penalităţile facturate de furnizorii de energie electrică pentru abaterile de prognoză, aceasta Ie-a facturat către O.T.F., în urma controlului Curţii de Conturi prin care s-a stabilit obligaţia reclamantei de a recupera aceste sume de la operatorii de transport feroviar, conform susţinerilor reclamantei necontestate de pârâtă.
Prin urmare, tribunalul a reţinut că momentul la care reclamanta a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea, este data finalizării controlului efectuat de Curtea de Conturi a României - prin procesul verbal de constatare din 09 aprilie 2010 - conform susţinerilor reclamantei, care a stabilit obligaţia reclamantei de a recupera de la operatorii de transport feroviar sumele facturate de furnizori cu titlu de abatere de prognoză.
Cum controlul a fost efectuat în anul 2010, iar acţiunea reclamantei a fost introdusă la data 09 noiembrie 2010, tribunalul având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile reclamantei reprezentând penalităţi pentru abaterile de prognoză în perioada iulie 2007-09 noiembrie 2007.
Prin cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată la data de 31 ianuarie 2013, reclamanta a susţinut că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, întrucât aceasta, nu a comunicat reclamantei prognoza de consum, fapt ce a condus la prejudicierea sa.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada întocmirii şi comunicării acestor prognoze către furnizorii de energie electrică în perioada analizată şi nici dovada că a solicitat pârâtei comunicarea datelor necesare pentru întocmirea prognozelor orare de consum, altele decât cele pe care pârâta s-a obligat să le furnizeze reclamantei prin convenţiile încheiate - art. 3 lit. e).
În speţă, nu s-a reţinut nicio faptă ilicită a pârâtei săvârşită, constând în încălcarea unei obligaţii legale, cu caracter general, câtă vreme raporturile comerciale dintre ea şi reclamantă în ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice s-au desfăşurat în baza unor convenţii prin care au fost reglementate drepturile şi obligaţiile părţilor.
În ceea ce priveşte prejudiciul invocat de reclamantă, pentru a fi susceptibil de reparare acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cert şi să nu fi fost încă reparat.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.
Prima instanţă a reţinut că, prejudiciul pretins de reclamantă nu este cert întrucât, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, depăşirea de către pârâtă a consumului de energie electrică prognozat nu poate fi determinat cu exactitate, pe baza înregistrării pe intervale orare a energiei consumate de pârâtă, aspect ce rezultă şi din adresa din 2010 a CN C.F. C.F.R. SA din care se constată că reclamanta nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea prognozelor orare de consum, unica modalitate de lucru fiind aceea a împărţirii penalităţilor aferente abaterilor de prognoză în funcţie volumul de prestaţii al fiecărui operator.
Întrucât nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită a pârâtei şi nici un prejudiciu cert, prima instanţă a constatat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul pretins de reclamantă.
Pentru aceste considerente şi având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti cât şi pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 119/2014 din 17 februarie 2014 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti şi de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune întrucât dreptul la acţiune a început să curgă de la momentul la care a luat cunoştinţă de prejudiciul creat - 25 iunie 2010, iar acţiunea a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, la 9 noiembrie 2010.
Cu privire la apelul formulat de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect, faptul că reclamanta nu a făcut dovada întocmirii şi comunicării acestor prognoze către furnizorii de energie electrică în perioada analizată şi nici dovada că a solicitat pârâtei comunicarea datelor necesare pentru întocmirea prognozelor orare de consum, altele decât cele pe care pârâta s-a obligat să le furnizeze reclamantei prin convenţiile încheiate.
În acest sens s-a reţinut că, reclamanta nu a aplicat prevederile procedurilor privind prognoza consumului de energie electrică în relaţiile sale contractuale încă din anul 2007 şi nu a modificat contractul de furnizare la momentul respectiv, împrejurare în care prin decizia Curţii de Conturi s-a stabilit obligativitatea reclamantei de a recupera sumele ce i-au fost facturate ca abateri de prognoză şi de a actualiza corespunzător convenţiile de furnizare a energiei electrice de tracţiune.
A mai reţinut instanţa de apel şi că „în condiţiile în care revinderea energiei electrice de către prestator se poate face numai în baza unui contract de furnizare a energiei electrice încheiat cu beneficiarul, iar în convenţiile încheiate între părţi - art. 2 lit. h) din convenţia 2007, art. 2 lit. k) din convenţiile din 2008 şi 2009 s-a prevăzut dreptul prestatorului de a iniţia modificarea/completarea rezilierea convenţiei sau a anexelor acesteia ori de câte ori apar elemente noi, sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau modificarea unor clauze noi, reclamanta avea obligaţia de a iniţia modificarea şi completarea contractelor de distribuţie a energiei la momentul la care a constatat existenţa unor abateri de prognoză pentru care furnizorul a facturat penalităţi."
De asemenea, în mod corect s-a reţinut pe fondul cauzei că prejudiciul nu are caracter cert, întrucât, depăşirea de către pârâtă a consumului prognozat de energie electrică nu poate fi determinat cu exactitate pe baza înregistrării pe intervale orare a energiei consumate de pârâta SC C.F.R. M. SA, aspect care rezultă şi din adresa din 2010 a CN C.F. C.F.R. SA prin care se constată că reclamanta nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea prognozelor orare de consum şi unica modalitate de lucru este împărţirea penalităţilor aferente abaterilor de prognoză în funcţie de volumul de prestaţii al fiecărui operator feroviar.
În raport de criticile formulate, s-a apreciat că instanţa de fond în mod corect a stabilit că „în speţă, nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită a pârâtei săvârşită cu vinovăţie, constând în încălcarea unei obligaţii legale, cu caracter general, câtă vreme raporturile comerciale dintre ea şi reclamantă în ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice s-au desfăşurat în baza unor convenţii prin care au fost reglementate drepturile şi obligaţiile părţilor".
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti şi pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti au declarat recurs.
Recursul declarat de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Criticile aduse deciziei atacate de către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti, se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a confundat penalităţile pentru abaterile de prognoză, care reprezintă o parte din costul energiei electrice pentru tracţiune cu penalităţile contractuale de întârziere la plată, reglementate de clauzele penale contractuale.
În acest sens, recurenta arată că acest element de cost face parte din modul de calcul al energiei electrice pentru tracţiune, este obligatoriu în calcularea acesteia şi nu depăşeşte cadrul contractual.
Acest element de cost este impus de Ordinele A.N.R.E. nr. 34/2006 şi nr. 73/2009, care stabilesc procedura pentru marii consumatori cu tarife reglementate, printre care şi CN C.F. C.F.R. SA, prin care aceştia asigură furnizorilor, datele necesare la elaborarea prognozei energiei electrice.
În acest context, se arată că recurenta CN C.F. C.F.R. SA, revinde energia către OTF - operatori transport feroviar - în baza Ordinului A.N.R.E. nr. 3/2007, singurul document normativ în vigoare, care reglementează modul în care, reclamanta, ca prestator, revinde energia electrică pentru tracţiune clienţilor săi, beneficiari, iar potrivit prevederilor art. 25 ale Ordinului A.N.R.E. nr. 3/2007, pârâta SC C.F.R. M. SA avea obligaţia de a transmite CN C.F. C.F.R. SA prognozele de consum, recurenta solicitând în repetate rânduri, O.T.F., SC C.F.R. M. SA SA aceste prognoze, în vederea identificării, împreună cu aceasta, a unei soluţii pentru minimalizarea costurilor energiei electrice pentru tracţiune, în funcţie de performanţe, cu semnarea unui act adiţional în acest sens.
Din această perspectivă, recurenta susţine că, instanţa de apel analizând aceste aspecte şi probele existente la dosarul cauzei, în mod eronat a apreciat ca nefondată cererea sa, deoarece consideră că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, pentru fapta ilicită culpabilă de a nu transmite prognoza de consum şi de a refuza semnarea un act adiţional în acest sens, act ce avea rolul de a completa convenţiile de furnizare a energiei electrice pentru tracţiune, fapt ce a condus la prejudicierea reclamantei CN C.F. C.F.R. SA, iar prin înscrisurile doveditoare ale pretenţiilor reclamantei şi raportul de expertiză tehnică judiciară electroenergetică a fost dovedit temeiul pretenţiilor reclamantei.
Recursul pârâtei SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă pentru sumele calculate cu titlu de penalităţi pentru perioada iulie 2007 - 9 noiembrie 2007.
Criticile aduse deciziei atacate de către pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti, se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel, în mod eronat a considerat că reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti a formulat acţiune în termenul de prescripţie de 3 ani, respingând ca nefondată excepţia invocată, întrucât reclamanta şi-a cunoscut prejudiciul anterior momentului la care a avut loc finalizarea controlului Curţii de Conturi - 9 aprilie 2010, astfel că, exercitarea dreptului la acţiune de către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA putea avea loc cu mult înaintea controlului Curţii de Conturi, respectiv iulie 2007.
În acest sens, pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti susţine că încă de la momentul intrării în vigoare a Ordinului A.N.R.E. nr. 34/2006 - decembrie 2006, SC E. SA a facturat către CN C.F. C.F.R. SA, facturi în care au fost cuprinse si penalităţile pentru abaterile de la prognozele orare, astfel că, prejudiciul reclamantei constând în plata penalităţilor abaterilor de prognoză achitate către furnizorul SC E. SA era născut încă de la momentul intrării în vigoare a acestui ordin A.N.R.E. nr. 34/2006.
Din această perspectivă, recurenta-pârâtă susţine că nu poate fi reţinut ca moment al cunoaşterii prejudiciului de către reclamantă data de 9 aprilie 2010, momentul la care a fost finalizat controlul Curţii de Conturi, deoarece această situaţie este contrazisă chiar de susţinerile reclamantei şi de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti şi de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti să fie respinse, pentru următoarele considerente :
1. Recursul reclamantei CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta critică soluţiile pronunţate de cele două instanţe, întrucât în mod eronat nu au reţinut ca fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, având în vedere că aceasta nu a comunicat reclamantei prognozele de consum, fapt ce a condus la prejudicierea sa.
Astfel, faţă de susţinerea reclamantei, potrivit căreia, pârâta avea obligaţia comunicării prognozelor de consum, în mod corect prima instanţă, făcând aplicarea art. 7 din Ordinul A.N.R.E. nr. 34/2006, a reţinut că pârâta nu se încadrează în categoria consumatorilor eligibili de energie electrică, astfel încât nu are obligaţia de a întocmi prognoze de consum, această obligaţie revenind reclamantei CN C.F. C.F.R. SA care încheie contracte direct cu furnizorii de energie electrică.
De asemenea, susţinerea reclamantei potrivit căreia art. 25 ale Ordinului A.N.R.E. nr. 3/2007 stabilea în sarcina pârâtei SC C.F.R. M. SA obligaţia de a transmite către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA prognozele de consum, se constată că nu poate fi primită
Aceasta deoarece, art. 25 din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, invocat de reclamantă, prevede că „toţi beneficiarii trebuie să pună la dispoziţia prestatorului datele necesare pentru elaborarea prognozei privind energia electrică totală distribuită prin instalaţiile prestatorului, conform reglementărilor în vigoare", iar în acest sens se reţine că, legiuitorul a stabilit fără echivoc transmiterea numai a datelor necesare şi nu a prognozelor de consum, cum greşit susţine reclamanta CN C.F. C.F.R. SA.
În acest sens se reţine, potrivit obligaţiilor contractuale că, pârâta a transmis către CN C.F. C.F.R. SA „date necesare" în vederea întocmirii de către aceasta a prognozelor orare, însă reclamanta nu s-a conformat obligaţiilor ce-i reveneau.
Din această perspectivă, se constată că în mod corect cele două instanţe au reţinut dispoziţiile art. 25 din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, potrivit cărora, toţi beneficiarii trebuie să pună la dispoziţia prestatorului datele necesare pentru elaborarea prognozei privind energia electrică totală distribuită prin instalaţii prestatorului, conform reglementărilor în vigoare, însă această obligaţie a beneficiarului de a transmite prestatorului anumite date necesare elaborării prognozei, nu se confundă cu obligaţia ce incumbă doar prestatorului de a elabora prognozele orare privind consumul de energie electrică şi de a transmite aceste prognoze furnizorului.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei, potrivit căreia, aceasta a solicitat în repetate rânduri pârâtei, comunicarea prognozelor de consum, se constată că, în contractele de furnizare a energiei electrice de tracţiune încheiate între prestatorul CN C.F. C.F.R. SA şi beneficiarul SC C.F.R. M. SA nu au fost prevăzute clauze prin care beneficiarul să fie obligat la întocmirea şi comunicarea unor prognoze de consum orare, lunare sau anuale, astfel că în lipsa unui temei convenţional, pârâta nu putea fi obligată la comunicarea prognozelor de consum şi nici la plata unor penalizări pentru pretinse depăşiri de prognoză.
Astfel, potrivit art. 31 lit. a) şi b) din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, revinderea energiei electrice de către prestator către beneficiar se realizează numai în baza unei convenţii de furnizare a energiei electrice prin care prestatorul (CN C.F. C.F.R. SA) preia toate drepturile şi obligaţiile furnizorului său pe care le va transmite prin convenţiile încheiate, potrivit reglementărilor în vigoare, prestatorul fiind cel care răspunde în condiţiile legii pentru încadrarea în puterile maxime şi în cantităţile de energie contractate pentru consumul propriu şi al tuturor beneficiarilor săi, iar reclamanta CN C.F. C.F.R. SA nu a iniţiat pe perioada dedusă judecăţii -iulie 2007 - 09 noiembrie 2009, niciun fel de demersuri cu privire la modificarea, completarea ori reactualizarea convenţiilor cu clauze privitoare la stabilirea, îndeplinirea, respectarea prognozelor de consum, precum şi a modului de soluţionare a abaterilor de la acestea.
Acest fapt a fost constatat şi de către prima instanţă, aceasta reţinând că „reclamanta nu a aplicat prevederile procedurilor privind prognoza consumului de energie electrică în relaţiile sale contractuale încă din anul 2007 şi nu a modificat contractul de furnizare la momentul respectiv, astfel încât prin decizia Curţii de Conturi s-a stabilit obligativitatea reclamantei de a recupera sumele ce i-au fost facturate ca abateri de prognoză şi de a actualiza corespunzător convenţiile de furnizare a energiei electrice de tracţiune."
Cu privire la stabilirea prejudiciului invocat de reclamantă, se reţine că pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă, caracterul cert presupunând atât existenţa cât şi posibilitatea de evaluare a acestuia.
Din această perspectivă se constată că, în mod corect s-a reţinut faptul că acesta nu are caracter cert, întrucât, depăşirea de către pârâtă a consumului prognozat de energie electrică nu poate fi determinat cu exactitate pe baza înregistrării pe intervale orare a energiei consumate de pârâta SC C.F.R. M. SA, aspect care rezultă şi din adresa din 2010 a CN C.F. C.F.R. SA din care rezultă că reclamanta nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea prognozelor orare de consum şi unica modalitate de lucru este împărţirea penalităţilor aferente abaterilor de prognoză în funcţie de volumul de prestaţii al fiecărui operator feroviar.
În raport de criticile formulate de către reclamantă, se constată că instanţa, în mod just a stabilit că în cauză nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită a pârâtei săvârşită cu vinovăţie, constând în încălcarea unei obligaţii legale, cu caracter general, câtă vreme raporturile comerciale dintre aceasta şi reclamantă în ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice s-au desfăşurat în baza unor convenţii prin care au fost reglementate drepturile şi obligaţiile părţilor.
2. Recursul pârâtei SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti susţine că în mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului materiale la acţiune, întrucât reclamanta şi-a cunoscut prejudiciul anterior momentului la care a avut loc finalizarea controlului Curţii de Conturi - 9 aprilie 2010, astfel că, exercitarea dreptului la acţiune de către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA putea avea loc cu mult înaintea controlului Curţii de Conturi.
Această critică este nefondată, având în vedere că, instanţa de apel a apreciat în mod corect că prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât dreptul la acţiune a început să curgă de la momentul la care aceasta a luat cunoştinţă de prejudiciul creat, respectiv 25 iunie 2010, iar acţiunea a fost introdusă la data de 9 noiembrie 2010, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.
Din această perspectivă, se constată că, faţă de soluţia de respingere a recursului reclamantei, criticile formulate de către recurenta-pârâtă SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti ar putea fi interpretate ca fiind lipsite de interes, însă prin calea de atac promovată de această parte s-a urmărit doar conservarea drepturilor câştigate.
În acest context, nu se poate constata că s-au încălcat dispoziţiile legii pentru a fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, întrucât criticile aduse Deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti şi de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA Bucureşti şi de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 119/2014 din 17 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3310/2014. Civil. Pretentii. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 3391/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
