ICCJ. Decizia nr. 3391/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3391/2014
Dosar nr. 570/30/2012
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 671/LP/PI din 13 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 570/30/2012 s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL prin administrator judiciar S.C.P., T.A. Sprl Bucureşti în contradictoriu cu pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara, fiind obligată pârâta să plătească. reclamantei suma de 2.209.051,32 lei reprezentând contravaloarea-lucrărilor efectuate pe DN 67 D - şi la plata sumei de 43.915 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi plătească suma de 2.680.477,72 de lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate asupra carosabilului DN 67 D, afectat de intemperii.
În vederea stabilirii situaţiei de fapt, respectiv a verificării afirmaţiilor reclamantei în sensul că a efectuat lucrări de refacere a drumului şi de stabilire a valorii acestora, în cauză au fost efectuate două expertize tehnice care, ambele au relevat că pe porţiunile de drum în discuţie au fost efectuate lucrări de consolidare pentru identificarea deficienţelor apărute datorită ploilor abundente din perioada iunie-iulie 2010, care au fost puse în corelaţie cu procesele-verbale de calamităţi menţionate.
Faţă de concluziile primei expertize care a relevat efectuarea unor lucrări în valoare de 2.481.822,54 de lei, tribunalul a apreciat că, în raport de complexitatea verificărilor efectuate şi datelor furnizate, raportul de expertiză întocmit de cei trei experţi furnizează mai multe elemente şi este apt să conducă la stabilirea cu mai mare exactitate a stării de fapt, motiv pentru care l-a valorificat pentru fundamentarea concluziilor sale.
Aspectele expuse au creat convingerea că, urmare a stării de fapt relevată prin procesele-verbale de calamitate şi corespondenţei purtată între părţi, reclamanta a fost solicitată să efectueze lucrările de consolidare a drumului, iar beneficiara acestora este pârâta, în calitatea sa de administrator al acestuia.
Împotriva hotărârii primei instanţe hotărâri a declarat apel CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, prin Decizia nr. 160/A din 27 februarie 2014 a respins apelul pârâtei CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 671 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 570/30/2012, totodată a respins cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de apelantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în mod judicios prima instanţă a constatat că reclamanta a executat în beneficiul pârâtei lucrările de reabilitare drumuri, la care face referire în obiectul cauzei, iar referitor la valoarea acestor prestaţii executate de reclamantă, în cauză au fost efectuate două rapoarte de expertiză tehnică, primul de un expert, al doilea de trei experţi.
împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantei.
Motivele de recurs invocate de către recurentă reprezintă de fapt o reiterare a motivelor de apel, o critică adusă hotărârii primei instanţe, prin care recurenta a arătat că între părţi nu au existat raporturi contractuale care să stea la baza executării de către reclamantă a lucrării a cărei valoare se pretinde pe calea prezentului litigiu, că prima instanţă nu a ţinut cont de temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv răspunderea civilă contractuală la soluţionarea acţiunii şi fără a pune în discuţia părţilor a recalificat temeiul de drept al acţiunii.
Mai susţine recurenta că, reclamanta nu a modificat temeiul de drept al acţiunii - răspunderea civilă contractuală - printr-o precizare de acţiune, conform art. 132 C. proc. civ. şi că la soluţionarea acţiunii, prima instanţă nu a ţinut cont de lipsa raporturilor contractuale care stăteau la baza acţiunii reclamantei.
Aşa cum rezultă din probaţiunea dosarului, recurenta arată că nu există încheiat contract sau act adiţional prin care părţile litigante să fi convenit modificarea contractului iniţial, concretizate în sensul ca societatea reclamantă să execute şi alte lucrări suplimentare decât cele prevăzute în contract, sens în care apreciază că, nu a existat din partea societăţii apelante un acord de voinţă în vederea executării lucrărilor care fac obiectul litigiului.
Astfel, acţiunea reclamantei are ca temei răspunderea contractuală, care trebuie fondată pe o convenţie, însă această convenţie nu există, sens în care, nu există nici un temei pentru atragerea răspunderii contractuale a societăţii apelante, temei de drept invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii sale.
În acest context, se susţine că, lucrările suplimentare solicitate pe calea prezentei cereri de către reclamantă au fost executate unilateral, fără permisiunea beneficiarului sau un acord de voinţă din partea acestuia, iar temeiul de drept susţinut de către reclamantă pentru acţiune nu justifică admiterea acţiunii.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara să fie respins, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 304 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest motiv de casare îşi găseşte aplicaţiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susţinerile părţilor ar rezulta un dubiu asupra conţinutului actului supus judecăţii, iar judecătorii s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.
Această ipoteză nu se regăseşte în criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel, câtă vreme din considerentele acesteia se constată că criticile recurentei, potrivit cărora, reclamanta nu ar fi modificat temeiul de drept al acţiunii - răspunderea civilă contractuală -conform art. 132 C. proc. civ., nu se susţin.
Această deoarece, prin precizarea de acţiune formulată de către reclamantă şi aflată la fila 120 din dosarul tribunalului, se constată că acest înscris reprezintă o clarificare a temeiul juridic al pretenţiilor, ca fiind cel al îmbogăţirii pârâtei fără just temei, chiar dacă actul se intitulează „precizări" acesta vine să stabilească cadrul procesual; în condiţiile art. 84 C. proc. civ., care prevăd că, cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.
În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la faptul că, aceasta nu a iniţiat nici un fel de raporturi juridice cu reclamanta şi că refuzul său privind plata lucrărilor executate, este justificat de lipsa oricăror raporturi juridice, se constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere că cele două instanţe nu au examinat obiectul cauzei sub aspectul răspunderii contractuale, ci prin luarea în considerare a răspunderii angajate în temeiul îmbogăţirii fără just temei a pârâtei, în condiţiile în care pârâta a beneficiat în mod neechivoc de lucrările prestate de reclamantă, folosind materiale de construcţie, capital şi forţă de muncă proprii, iar valoarea acestor elemente de patrimoniu se regăsesc în prezent în patrimoniul pârâtei.
Mai mult decât atât, din probatoriul administrat în faţa primei instanţe, se constată că pârâta nu a negat efectuarea lucrărilor ce au constituit obiectul prezentei cauze, ci absenţa unui contract sau a unui alt acord de voinţă între părţi, precizând că nu a efectuat plata acestor prestaţii din lipsă de documente scrise, convenite de ambele părţi.
În acest context, această critică nu poate fi primită, întrucât contractul nu este singurul document în sens de negotia, respectiv de instrumenta, ce poate dovedi existenţa unui drept de creanţă invocat de către creditorul obligaţiei, mai ales în situaţia răspunderii reglementată de principiul îmbogăţirii fără justă cauză, când obiect al probaţiunii îl poate constitui orice înscris, început de dovadă scrisă, respectiv declaraţii de martori, interogatoriu sau prezumţii de fapt pe care este chemată instanţa să le constate.
Din această perspectivă se constată că, în mod corect cele două instanţe au reţinut faptul că reclamanta a executat în beneficiul pârâtei lucrările de reabilitare drumuri la care face referire în obiectul cauzei, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate de instanţa de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat şi interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanţei de recurs în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat - corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce priveşte fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara împotriva Deciziei nr. 160/A din 27 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3386/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3396/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
