ICCJ. Decizia nr. 3481/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3481/2014
Dosar nr. 2172/101/2014
Şedinţa publică din 5 decembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3053 din 3 septembrie 2014 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins ca inadmisibil apelul declarat de revizuientul G.G. împotriva deciziei nr. 17/R/REV din 13 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin decizia nr. 17 R/REV din 13 mai 2014 a Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul G.G. împotriva deciziei civile nr. 144/R din 20 martie 2014 a Tribunalului Mehedinţi pronunţată în Dosarul nr. 940/181/2012.
S-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată revizuientul-apelant a învestit prima instanţă cu soluţionarea unei cereri de revizuire a deciziei civile nr. 144/R din 20 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 940/1818/2012.
Prin această decizie a fost admis recursul declarat de G.M. împotriva sentinţei civile nr. 454 din 5 decembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă, a fost casată în parte această hotărâre cu privire ia acţiunea civilă având ca obiect revendicare formulată de recurent şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Întrucât decizia a cărei revizuire se solicită este irevocabilă, în raport de dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, s-a constatat inadmisibil apelul declarat de revizuient împotriva deciziei civile nr. 17/R/REV din 13 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.
Împotriva deciziei nr. 3053 din 3 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs recurentul G.G.
Motivele invocate vizează împrejurarea că instanţa nu a avut în vedere actele de proprietate pe care le-a depus, fiind ataşate la întâmpinare şi la concluziile scrise, ceea ce a dus la greşita identificare a terenului ce face obiectul litigiului. S-a mai arătat că în mod nejustificat a fost chemat în judecată de reclamantul G.M., care nu îşi poate dovedi cu înscrisuri pretinsul drept de proprietate. În aceste condiţii, a arătat recurentul, obiectul judecăţii lipseşte cu desăvârşire, solicitând admiterea recursului şi „anularea şi casarea" hotărârilor pronunţate în cauză.
În şedinţa publică de azi instanţa, din oficiu, a ridicat excepţia nulităţii recursului pentru neîucadrarea motivelor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Faţă de excepţia nulităţii recursului, sunt de reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pcl. 1-9 C. proc. civ. Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. conduce la nulitatea recursului.
În cauză, se constată că, faţă de susţinerile formulate de recurent, nu este posibilă încadrarea acestora în vreuna din ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care atrag modificarea ori casarea hotărârii.
Verificând criticile din cererea de recurs se constată că recurentul face o expunere a situaţiei de fapt, aspectele invocate neputând fi considerate drept critici încadrabile în dispoziţiile art. sus evocat.
Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2)" al aceluiaşi art., respectiv când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţa de recurs.
Cum, din cererea de recurs nu rezultă critici propriu-zise cu privire la hotărârea recurată şi nici critici ce ar putea fi încadrate de instanţă în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., neexistând motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, este incidenţă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, sens în care urmează a se dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurentul G.G. împotriva deciziei nr. 3053 din 3 septembrie 2014 a Curţii de Apei Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3479/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3482/2014. Civil. Asigurări sociale. Recurs → |
---|