ICCJ. Decizia nr. 353/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 353/2014
Dosar nr. 22218/271/2013
Şedinţa publică din 04 februarie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 06 decembrie 2013, petentul Biroul executorului judecătoresc G.M.F. a solicitat încuviinţarea executării silite în dosarul execuţional nr. 744/2013, având ca obiect un titlu executoriu reprezentat de o ipotecă mobiliară, ca urmare a cererii formulate de creditoarea SC B. SRL împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 665 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 13750 din 09 decembrie 2013, Judecătoria Oradea a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 2445 alin. (1) C. civ. şi art. 1811 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul creditorul.
Învestită prin declinare, Judecătoria Timişoara a pronunţat încheierea civilă nr. 16027 din 20 decembrie 2013, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Oradea şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că, având în vedere calea aleasă de creditoare, respectiv executarea silită reglementată de C. proc. civ., instanţa fiind sesizată de executorul judecătoresc în temeiul dispoziţiilor art. 665 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea este cea de la sediul petentului. S-a mai reţinut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 2445 C. civ., câtă vreme instanţa nu a fost sesizată de creditorul ipotecar în temeiul acestei dispoziţii legale.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea formulată la data de 06 decembrie 2013, petentul Biroul executorului judecătoresc G.M.F. a solicitat încuviinţarea executării silite în Dosarul execuţional nr. 744/2013, având ca obiect un titlu executoriu reprezentat de o ipotecă mobiliară, ca urmare a cererii formulate de creditoarea SC B. SRL împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL.
Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată – 06 decembrie 2013 -, rezultă că aceste dispoziţii îi sunt aplicabile cererii pendinte.
Potrivit dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”
Legea reglementează, în art. 665 alin. (1) C. proc. civ., obligaţia executorului judecătoresc de a solicita instanţei de executare să încuviinţeze executarea silită.
În cauza de faţă, prin cererea adresată executorului judecătoresc, creditoarea a solicitat executarea silită a ipotecii mobiliare înscrise în favoarea sa la Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare. Executorul judecătoresc, respectând dispoziţiile art. 665 alin. (1) C. proc. civ., s-a adresat instanţei cu solicitarea de a încuviinţa executarea silită, fără a preciza modalitatea în care urmează să se realizeze executarea.
Prin urmare, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziţie derogatorie de la competenţa stabilită prin art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a se cunoaşte forma de executare aleasă de creditor, rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea este instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite.
Cum în cauză sediul biroului judecătoresc ce instrumentează Dosarul de executare nr. 744/2013 este în municipiul Oradea, aşadar, în circumscripţia Judecătoriei Oradea, rezultă că această instanţă este instanţa de executare competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite.
De asemenea, se mai reţine că art. 651 C. proc. civ. este norma ce reglementează competenţa executorului judecătoresc, în raport cu forma de executare ce va fi urmată, dacă prin lege nu se dispune altfel, iar art. 651 alin. (4) C. proc. civ. arată că nerespectarea dispoziţiilor art. menţionat atrage nulitatea necondiţionată a actelor de procedură efectuate.
Alegerea executorului judecătoresc este anterioară începerii executării silite, aparţinând creditorului care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind competenţa executorului judecătoresc nu poate fi sancţionată decât la cererea părţii interesate prin invocarea acestui motiv de nulitate necondiţionată în cadrul unei contestaţii la executare propriu-zise, în temeiul art. 651 alin. (4) C. proc. civ.
Prin urmare, odată învestit un executor judecătoresc, instanţa de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul său, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel.
În cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 2445 C. civ., invocate de Judecătoria Oradea, text de lege care reglementează faptul că se poate cere instanţei încuviinţarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat şi, prin urmare, nici dispoziţiile art. 1811 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului C. civ. care prevăd competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul creditorul.
În speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1811 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, executorul judecătoresc s-a adresat instanţei cu solicitarea de a încuviinţa executarea silită fără a preciza modalitatea în care urmează să se realizeze executarea, având posibilitatea, potrivit art. 2435 C. civ., ca, în caz de neexecutare, să aleagă una din modalităţile prevăzute de acest text de lege (vânzarea bunului ipotecat, însuşirea bunului pentru a stinge creanţa ipotecară, preluarea bunului în scop de administrare).
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 665 alin. (1) C. proc. civ., sediul biroului executorului judecătoresc ce instrumentează dosarul de executare nr. 744/2013 fiind în municipiul Oradea, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect încuviinţare executare silită formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc G.M.F., cu sediul în Oradea, str. F.S., judeţul Bihor, pentru creditoarea SC B. SRL, cu sediul procesual ales în Timişoara, str. G.C., împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL, cu sediul în S. judeţul Bihor, în favoarea Judecătoriei Oradea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 352/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 355/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
