ICCJ. Decizia nr. 355/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 355/2014
Dosar nr. 1823/86/2012
Şedinţa publică din 04 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 10 februarie 2012, reclamanta A.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând: desfiinţarea parţială a hotărârilor nr. 122, 123 şi 124, toate din 8 noiembrie 2011, emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordarea despăgubirilor comuna Ş., jud. Suceava, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafeţele de teren expropriate, de 160 m.p., identică cu parcela de 495 m.p. identică cu parcela şi de 1.695 m.p., identică cu parcela, situate pe amplasamentul lucrării "Varianta de ocolire Suceava" şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri de 92.690 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb de la data introducerii acţiunii; obligarea pârâtei să-i plătească suma de 182.199 euro, în echivalent în RON, cu titlu de despăgubiri pentru scăderea valorii economice a suprafeţei de teren de 15.692 m.p. rămasă în urma dezmembrării parcelelor expropriate, sumă calculată la cursul de schimb valutar de la data introducerii acţiunii; obligarea pârâtei la plata sumei egală cu 10 % din valoarea despăgubirilor suprafeţelor de teren expropriate, reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziţionării unui teren identic; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civila nr. 495 din 12 martie 2013, Tribunalul Suceava, secţia civilă a admis contestaţia, a modificat în parte hotărârile nr. 122, 123 şi 3 24 din 8 noiembrie 2011 emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor comuna Ş., jud. Suceava şi a dispus plata de către Statul român reprezentat prin C.N.A.D.N.R. către contestatoare a sumei totale de 44.911 euro, echivalentul în RON la data plăţii, din care 34.748 euro pentru suprafaţa de 1.695 m.p, 1600 euro pentru suprafaţa de 160 m.p. şi 8563 euro pentru suprafaţa de 495 m.p., reprezentând valoarea terenurilor expropriate la data întocmirii raportului de expertiză.
Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea intimatei la plata unei sume egale cu 10% din valoarea despăgubirilor, respectiv suma de 4.491 euro cu titlu de prejudiciu cauzat, reprezentând cheltuielile administrative necesare achiziţionării unui teren în locul terenului expropriat şi a obligat intimatul să plătească contestatoarei suma de 7.180 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că pentru stabilirea valorii despăgubirilor, în conformitate cu disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994 a fost încuviinţată proba cu expertiză tehnică de specialitate efectuată de o comisie formată din 3 experţi. Potrivit acestui raport" de expertiză şi a suplimentului, valoarea terenului expropriat este de 44.911 euro, din care 34.748 euro pentru suprafaţa de 1.695 m.p.; 1.600 euro pentru 160 m.p. şi 8.563 euro pentru 495 m.p., şi care reprezintă valoarea de la data întocmirii raportului de expertiză.
Concluzia comună a celor trei experţi se întemeiază pe standardele internaţionale de evaluare, informaţiile obţinute de la agenţiile imobiliare, bănci, iar pentru determinarea valorii terenurilor a fost utilizată metoda comparaţiei deviate, în conformitate cu disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Aceste concluzii au fost însuşite de către toţi cei trei experţi care au format comisia de evaluare, experţii aleşi de părţi neavând opinii diferite cu privire la valoarea terenului.
Instanţa de fond a mai reţinut, că reclamanta nu justifică cheltuielile solicitate, în cuantum de 10% din valoarea despăgubirilor, reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziţionarea unui teren de aceeaşi natură şi valoare, în raport de disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că „despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietamiui sau altei persoane îndreptăţite". Textul de lege menţionat are în vedere un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, achiziţionarea de către reclamantă a unui teren similar pentru edificarea unei case de vacanţă fiind absolut incertă.
Prin decizia nr. 1.9 din 28 mai 2013, Curtea, de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinţei Tribunalului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 „raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/03 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare".
Necontestat, dispoziţiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului „specialia generalibus derogant".
În interpretarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanţe judecătoreşti doar pentru rezolvarea nemulţumirilor sale legate de „cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) şi care fac trimitere la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor" - alin. (3), nu se poate aprecia că trimiterea la dispoziţiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susţine pârâtul-apeiant
Din coroborarea dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994 cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate rezultă că despăgubirea se stabileşte în funcţie de preţul cu care se vând pe piaţa liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, ia data întocmirii raportului de expertiză.
Raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii „are în vedere" art. 11 alin. (8) expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul „estimează" art. 5 alin. (1) sumele individuale aferente despăgubirilor.
Există, aşadar, posibilitatea ca aceste „estimări" să fie inferioare preţului de circulaţie al imobilului pe piaţa liberă din zonă şi/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acţiunii în justiţie, care „se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994".
Doar despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată „dreaptă", în sensul dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.
Această interpretare este în acord şi cu cea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 4386 din 13 septembrie 2010, dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia principiul consacrat de legiuitor prin aceste prevederi legale este acela al despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, ceea ce presupune ca despăgubirea să cuprindă valoarea reală a imobilului şi daunele provocate proprietarului, adică prejudiciul efectiv (damnam emergens) şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans).
Curtea de apel a arătat şi că prin memoriul de apel a fost exprimată nemulţumirea pârâtului faţă de cuantumul despăgubirilor reţinut de prima instanţă din concluziile raportului de expertiză efectuat de comisia constituită potrivit dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 33/1994 şi, deci, faţă de conţinutul acestei lucrări ce a fundamentat soluţia tribunalului.
În expertiza efectuată în cauză la prima instanţă, la stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat s-a aplicat metoda comparaţiei directe sau a vânzărilor prin care s-a estimat valoarea de piaţă a imobilului, avându-se în vedere patru proprietăţi comparabile, aplicându-se corecţiile succesive în funcţie de elementele de comparaţie stabilite prin Standardele internaţionale de evaluare.
S-a susţinut de către pârât ca experţii erau obligaţi a avea în vedere preţul unor tranzacţii reale încheiate cu privire la terenuri similare, fără a depune însă la dosarul de fond înscrisuri doveditoare ale unor astfel de tranzacţii sau, eventual, fără indicarea unei modalităţi de a se pune la dispoziţia experţilor înscrisurile necesare.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că valoarea de piaţă a terenului a fost stabilită de experţi prin metoda comparaţiei directe, potrivit căreia, într-adevăr, această valoare se obţine din dovezile de piaţă ale preţurilor tranzacţionale ale unor terenuri similare. însă, în ipoteza în care nu există tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obţinute de la tranzacţiile efectuate nu sunt. credibile şi/sau nu pot fi verificate pentru evaluare se pot folosi şi preţurile cerute prin ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecţiilor corespunzătoare,
În suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, experţii şi-au argumentat" opţiunea pentru ofertele de vânzare pentru terenuri similare sau comparabile, precizând că sursele de informare aflate Ia dispoziţia lor, posibile şi credibile - bănci, agenţii imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici - nu au oferit informaţii despre tranzacţii încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piaţă imobiliară inactivă faţă de perioada anterioară, 2008-2010 şi că puţinele tranzacţii efective nu sunt credibile, date fiind diferenţele nejustificat de mari între preţurile de vânzare. Aşa fiind, cei trei experţi au fost de acord că folosirea ofertelor este singura raţională şi se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice şi ipotezelor utilizate (Standardele internaţionale de evaluare 2011, IVS - cadru general).
Au argumentat experţii că informaţiile despre preţ din oferte de pe o piaţă inactivă pot fi totuşi o dovadă a valorii de piaţă, deoarece chiar pe pieţele în declin există vânzători care nu acţionează sub constrângerea de a vinde; în acest context, a nu ţine cont de dovada preţurilor realizate de vânzători ar însemna ignorarea realităţii pieţei.
În raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi de conţinutul raportului de expertiză tehnică întocmit de cei trei experţi evaluatori, dintre care unul numit de instanţă şi câte unul desemnat de părţi, instanţa de apel a constatat că suma de 0,3 euro/m.p. propusă de expropriator pentru terenul în suprafaţă de 4.477 m.p. ce face obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu reflectă valoarea de circulaţie a imobilului, neputând reprezenta o justă despăgubire, în sensul legii.
Elementele de comparaţie ale proprietăţii comparabile (deschiderea la drum, utilităţile, mărimea) fiind diferite faţă de cele ale proprietăţii evaluate, fiecare dintre aceste diferenţe a fost luată în considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţui proprietăţii comparabile în sensul reducerii acestuia cu diferite procente (14%, 1 %, 4% şi respectiv, 5%, 3%, 7%), apreciere corectă în condiţiile în care prin suplimentul la raportul de expertiză s-a explicat aplicarea acestor corecţii, iar pârâtul apelant nu a adus alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor internaţionale de evaluare, aplicând metode cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi estimarea corecţiilor.
Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că preţurile de 20,50 euro/m.p., 12,10 euro/m.p. şi respectiv, de 17,30 euro/m.p. determinate prin expertiza întocmită de comisia de experţi evaluatori în cauză reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamantă, astfel că despăgubirea stabilită de prima instanţă, în condiţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 respectă prevederile imperative ale art. 26 din lege.
În ce priveşte critica formulată în subsidiar de pârât, privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit în sarcina sa, curtea de apel a reţinut că, în cauză, pârâtul ca parte căzută în pretenţii a fost obligat în considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. să plătească reclamantei suma de 7.180 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul aferent expertizei achitat de reclamantă şi onorariul perceput de avocatul reclamantei.
Având în vedere că proba a servit integral ia darea soluţiei, în considerarea complexităţii cauzei şi a muncii depuse de avocat, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. neimpunându-se a fi aplicate.
S~a subliniat şi faptul că potrivit dovezilor ataşate dosarului de fond reclamanta a efectuat în cauză cheltuieli cu expertiza, suplimentul de expertiză şi onorariul avocat în valoare totală de 9.204,5 RON, iar pârâtul a fost obligat la plata unei părţi din acest cuantum, respectiv suma de 7.180 RON.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei tribunalului şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Printr-un prim motiv de recurs, pârâta a arătat că instanţa de apel în mod greşit a înlăturat critica referitoare la incidenţa în cauză a unei proceduri derogatorii speciale de stabilire a despăgubirilor, consacrată de dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi de normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Instanţa de apel a considerat, fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi că în această privinţă sunt incidente dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Această concluzie este consecinţa unei greşite interpretări a dispoziţiilor art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 şi ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele metodologice de aplicare a legii, din coroborarea cărora rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor.
Pârâta a arătat că, în raport de cele ce preced, prin rapoartele de evaluare întocmite de evaluator Călinescu Costei, valoarea terenurilor expropriate a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/m,p., corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera notarilor publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Ş., cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 alin. (1) din normele metodologice, aşa încât cererea reclamantei de anulare a hotărârilor de expropriere nu se justifică a fi admisă.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, pârâta a invocat o greşită interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de care ambele instanţe în mod eronat au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în condiţiile în care acest raport nu reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel.
Experţii nu au verificat şi identificat niciun fel de tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agenţiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate şi parcelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
Contrar celor reţinute de experţi şi de instanţe există tranzacţii efective pe piaţa imobiliară la care experţii aveau obligaţia să se raporteze şi în raport de care se poate stabili preţul de circulaţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacţii atestate de contractele de vânzare-cumpărare autentice depuse în copie la dosar în apel şi care reflectă, pentru terenurile aflate pe raza comunei Ş., o valoare de circulaţie medie de cea. 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză.
Concluziile raportului de expertiză se impunea a fi înlăturate prin prisma înscrisurilor noi depuse în apel, care reflectă realitatea pieţei imobiliare din zonă la o dată la care preţurile practicate erau net superioare faţă de data emiterii hotărârilor de expropriere contestate (anii 2008-2009).
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâta a formulat critici privind data în raport de care au fost calculate despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, decizia instanţei de apei fiind nelegală sub acest aspect.
În sistemul Legii nr. 33/1994, la calculul despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de aceiaşi fel la data întocmirii raportului de expertiză. Potrivit acestei legi, instanţa este sesizată în mod direct cu cererea de expropriere, fiind învestită să se pronunţe atât în ceea ce priveşte pretenţia de expropriere, întinderea imobilului expropriat şi valoarea despăgubirilor, fără derularea unei proceduri prealabile.
În reglementarea Legii nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, aşa încât nu există nicio raţiune pentru calculul despăgubirilor în funcţie de o dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestaţii, se întocmeşte raportul de expertiză.
Aşa fiind, data la care trebuiau să se raporteze experţii şi Instanţa la stabilirea despăgubirilor era data emiterii hotărârii de expropriere.
Analizând recursul prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele;
Printr-un prim motiv de recurs, pârâta a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanţă pentru terenul expropriat, susţinând că sunt aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010 şi normele metodologice de aplicare a acestei legi.
În raport de obiectul pricinii deduse judecăţii, respectiv contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii, critica invocată de recurentă este nefondată, atât timp cât în mod judicios instanţele fondului au statuat legai asupra împrejurării că Legea nr. 255/2010 nu conţine dispoziţii procedurale derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate, nemulţumite de preţui stabilit în faza procedurii administrative, reţinându-se corect că soluţionarea cererii în privinţa stabilirii despăgubirii se realizează conform reglementării înscrise în art. 23 -27 din Legea nr. 33/1994.
Dispoziţiile Legii nr. 255/2010 vizează etapa necontenctoasă a procedurii de expropriere, făcând trimitere explicită la obligaţiile expropriatorului, anterioare emiterii hotărârii privind stabilirea despăgubirilor, respectiv întocmirea documentaţiei tehnico-economice şi cadastral juridice necesară raportului de evaluare, realizat în faza administrativă.
Ca atare, este certă distincţia stabilită de legiuitor între evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de către expropriator şi expertiza ce se efectuează în etapa judiciară, urmare formulării unei contestaţii de către proprietarul imobilului supus exproprierii, efectuată conform art. 25 din lege, de către o comisie compusă din trei experţi.
În speţă, despăgubirea oferită de expropriator s-a bazat pe un raport de evaluare efectuat în temeiul unei proceduri diferite şi anterioare celei reglementate de prevederile Legii nr. 33/1994.
În consecinţă, textele invocate de recurentă nu sunt aplicabile în speţă, raportul de evaluare întocmit anual pentru Camera notarilor publici putând avea doar valoare orientativă, dar neputând înlocui raportul de expertiză pe care legea îl cere în cadrul procedurii judiciare de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere.
în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanţă sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010, prin art. 22 alin. (1) şi (3). Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/I994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Conţinutul acestui text relevă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplica art,26 menţionat anterior.
În concluzie, dispoziţiile legale invocate de către pârâtă referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative şi nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
Reeurenta-pârâtă invocă prin al doilea motiv de recurs nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/I994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţiior-intimaţi.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi Ia daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Conform dispoziţiilor legale enunţate, pentru stabilirea despăgubirii, experţii se vor raporta la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-îeritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Pe cale de consecinţă, nu pot fi validate de către instanţă concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente ce sunt în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.
Or, în speţă, din constatările raportului de expertiză rezultă că pentru determinarea valorii de piaţă a imobilelor în litigiu experţii s-au raportat la ofertele imobiliare publicate pe internet, motivând că „nu au fost identificate tranzacţii cu terenuri similare în care să fie trecut preţul real de tranzacţionare.
Având în vedere că valoarea despăgubirilor pentru imobile trebuie să se stabilească prin raportare la tranzacţii încheiate pentru imobile similare la momentul efectuării expertizei (august-septembrie 2012), experţii nu erau îndreptăţiţi să facă aprecieri privind realitatea datelor înscrise în contractele de vânzare-cumpărare şi să calculeze valoarea de despăgubire pe baza altor date şi criterii decât cele prevăzute de lege.
Aşadar, în speţă, raportul de expertiză judiciară omologat de instanţe a nesocotit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informaţiile pe care acesta s-a fundamentat fiind în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege aplicabil.
Faţă de caracterul explicit al normei legale sus-menţionate şi faţă de junsprudenţa unitară a instanţei supreme care a configurat înţelesul acestei norme nu poate fi avut în vedere decât preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeaşi zonă şi făcând pane din aceeaşi categorie de folosinţă), preţ ce reiese din tranzacţii încheiate la momentul efectuării expertizei (preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare).
Cum pentru stabilirea despăgubirii la care este îndreptăţită reclamanta potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condiţiile legii, pentru a respecta criteriile pe care doar legea le poate impune, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informaţii concludente privind preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, precum şi orice alte relaţii care sunt compatibile normei legale incidente.
În acest sens, pot fi obţinute relaţii privind tranzacţiile efectuate cu imobile similare celor expropriate de la autorităţile ce deţin astfel de date: administraţia financiară, camera notarilor publici, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, primărie.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, aplicabile sunt dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora valoarea despăgubirilor trebuie să fie stabilită raportat la momentul realizării expertizei în procedura judiciară.
Art. 22 din Legea nr. 255/2010 prevede că acţiunea formulată în conformitate cu dispoziţiile acestui articol se soluţionează potrivit cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte valoarea despăgubirii.
Ca atare, aşa cum s-a mai precizat în cele ce preced, este certă distincţia stabilită de legiuitor între evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de către expropriator şi expertiza ce se efectuează în etapa judiciară, urmare formulării unei contestaţii de către proprietarul imobilului supus exproprierii, efectuată conform art. 25 din lege, de către o comisie compusă din trei experţi.
În cuprinsul acestei proceduri este determinat, prin art. 25, modul de constituire al comisiei de experţi care va efectua expertiza ce urmează a avea ca obiectiv tocmai stabilirea cuantumului despăgubirilor, în condiţiile art. 26.
Prin urmare, este indiscutabil că raportul de expertiză la care fac trimitere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel efectuat prin intermediul instanţei de judecată.
Câtă vreme art. 22 din Legea nr. 255/2010 face trimitere expresă la procedura reglementată de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără nicîo distincţie, concluzia care se impune este aceea că această trimitere include modalitatea de stabilire a despăgubirilor în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică prin raportare la data efectuării raportului de expertiză care, pentru considerentele anterior expuse, nu poate fi, în interpretarea art. 26 din Lege din Legea nr. 33/1994, decât un raport efectuat în procedura judiciară.
Drept urmare, orice expertiză ulterioară realizată în cauză, indiferent de momentul realizării acestei expertize trebuie să stabilească valoarea despăgubirilor raportându-se la acelaşi moment, adică ia data avută în vedere de prima expertiză, efectuată la instanţa de fond.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, decizia atacată va fi casată şi cauza va fi trimisă la Curtea de Apel Suceava pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 19 din data de 28 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă pubîicăy,astăzi 4 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 353/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 357/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
