ICCJ. Decizia nr. 37/2014. Civil. Grăniţuire. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 37/2014

Dosar nr. 569/44/2013

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2014

Asupra recursului constată următoarele:

Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin decizia nr. 334/R din 27 mai 2011 a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.T. împotriva deciziei civile nr. 48 din 3 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Vrancea în contradictoriu cu pârâtul B.N., recurenta fiind obligată la 500 RON cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.T.

În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac. În caz contrar, excepţia puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cel interesat sau de instanţă din oficiu, spre a se anihila calea de atac inadmisibilă.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Or, în speţă, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 334/R din 27 mai 2011 pronunţată de Curtea de Galaţi în recurs.

Prin urmare, hotărârea curţii de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Astfel, recurenta nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, acestea nu pot fi acordate intimatului, pârât B.N. Se observă astfel că întâmpinarea formulată în cauză nu este semnată, iar avocat A.M. nu are împuternicire. Ca atare, chitanţa existentă la dosar, pentru încasare onorariu redactare întâmpinare, nu face dovada calităţii de reprezentant al părţii cu atât mai mult cu cât nu face referire la prezentul dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.T. împotriva deciziei nr. 334/R din 27 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Respinge cererea formulată de intimatul-pârât B.N. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 37/2014. Civil. Grăniţuire. Recurs