ICCJ. Decizia nr. 376/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 376/2014
Dosar nr. 90/107/2013
Şedinţa publică din 05 februarie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, revizuientul C.M.I. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 69 din 24 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 161/97/2005, în sensul constatării îndeplinirii cerinţelor art. 322 pct 5 şi 324 pct. 4 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, să se dispună schimbarea în întregime a hotărârii atacate prin admiterea acţiunii introductive aşa cum a fost formulată.
Prin sentinţa civilă nr. 701/2013, prima instanţă a respins cererea de revizuire, reţinând următoarele:
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de parte potrivnică sau care nu au putut ft înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Una din condiţiile cerute a fi îndeplinite de aceste prevederi pentru admisibilitatea revizuirii se referă la imposibilitatea prezentării înscrisului în instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, fie datorită faptului că acesta a fost deţinut de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voinţa părţii. Drept urmare, simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunţarea hotărârii, nu legitimează calea procedurală a revizuirii, cu excepţia cazului când se face dovada imposibilităţii de prezentare a acestora în condiţiile textului de lege sus menţionat. Pe de altă parte, se cere ca înscrisul descoperit şi invocat în cererea de revizuire să aibă un caracter determinant, respectiv să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.
Prima instanţă a constatat că în speţă revizuientul nu a lacut dovada deţinerii noilor înscrisuri de partea potrivnică şi nici a imposibilităţii de prezentare în faţa instanţei de fond a documentelor comunicate acestuia de Serviciul Judeţean Hunedoara al Arhivelor Naţionale şi depuse în susţinerea cererii de revizuire. Astfel, din adresa acestei instituţii depusă la dosar rezultă că revizuientul a formulat cerere în vederea comunicării înscrisurilor (respectiv registru „index alfabetic al asociaţiilor miniere" al Inspectoratului Geologic şi Minier A., Registrul „Cadastru Minier" vol. 1 al Inspectoratului Geologic şi Minier A., Registrul „Concesiunilor miniere", vol. VI al Inspectoratului Geologic şi Minier Deva, Registrul „Cartea Posesiunilor", Vol. III al Inspectoratului Geologic şi Minier A., actelel din 1865 şi actul din 31 august 1927 al Subinspectoratului Minier A.) la data de 12 decembrie 2012, iar la numai o zi de la înregistrarea cererii - respectiv la data de 13 decembrie 2012, acesta a intrat în posesia documentelor solicitate. Prin urmare, nimic nu-l împiedica pe revizuient să solicite Arhivelor Naţionale comunicarea acestor documente încă din anul 2005, imediat după promovarea acţiunii la instanţa de fond.
Instanţa a apreciat, de asemenea, că înscrisurile depuse de revizuient nu sunt de natură a conduce la adoptarea unei alte soluţii, câtă vreme din cuprinsul acestora nu rezultă calitatea de proprietari ai antecesorilor săi asupra minei în litigiu, actele depuse ia dosar confirmând calitatea acestora de concesionari (respectiv cel mult posesori), aspect ce rezultă din însăşi titulatura extraselor din Registrele Inspectoratului Geologic şi Minier Deva ataşate cererii de revizuire formulată.
Prin decizia civilă nr. 44 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Alba lulia a respins ca nefondat apelul, reţinând următoarele:
Apelantul invocă drept temei al revizuirii, dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., respectiv faptul că, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Intimata a invocat în tăţa primei instanţe excepţia tardivităţii cererii de revizuire, excepţie respinsă de tribunal, care a reţinut că actul de care se prevalează revizuientul este adresa emisă de Arhivele Naţionale. Hotărârea nu a fost atacată sub acest aspect, astfel că, în ce priveşte „înscrisul nou", controlul de legalitate şi temeinicie nu poate viza decât adresa nr. C/362/2012.
Curtea a constatat ca, faţă de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru ca revizuirea să fie admisibilă pe acest temei, este necesar ca înscrisul nou să fi existat la data pronunţării soluţiei şi să fi fost reţinut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare rnai presus de voinţa părţilor, condiţii ce se impun a fi îndeplinite cumulativ.
Înscrisul nou de care se prevalează revizuientul, respectiv adresa nr. C/362/2012, a fost eliberată la data de 13 decembrie 2012, la solicitarea revizuientului formulată la data de 12 decembrie 2012. Instanţa de fond a analizat doar cea de-a doua cerinţă, şi anume aceea ca înscrisul să fi fost reţinut de partea adversă ori revizuientul să fi fost împiedicat în mod obiectiv să îl înfăţişeze. Sub acest aspect, apelantul susţine că această condiţie este îndeplinită, sub forma împiedicării sale de a prezenta înscrisul, din motive independente de voinţa sa. Contrar susţinerilor apelantului, Curtea a constatat că organul emitent a răspuns de îndată solicitării acestuia şi i-a comunicat copii după înscrisurile îa care revizuientul a făcut referire în cererea sa, neexistând împrejurări de natură a-l pune pe revizuient în imposibilitatea procurării acestor înscrisuri. Astfel, răspunsul şi inclusiv copiile înscrisurilor solicitate au fost eliberate după o zi de la data solicitării.
Ca urmare, susţinerile revizuientului cu privire îa cererile sale adresate autorităţilor din diferite judeţe ori la investigaţiile făcute de specialiştii Serviciului Judeţean Hunedoara al Arhivelor Naţionale nu sunt dovedite.
Pentru cele ce preced, curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect că nu este îndeplinită această condiţie de admisibilitate impusă de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Faţă de aceste circumstanţe, de vreme ce condiţiile de admisibilitate trebuie îndeplinite cumulativ, curtea a reţinut ca fiind corectă soluţia de respingere a revizuirii, analizarea celorlalte critici vădindu-se a fi inutilă.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, a declarat recurs revizuientul, care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut, după evocarea istoricului cauzei, următoarele:
- instanţa de apel, ca de altfel şi prima instanţă, adaugă condiţiilor oricum restrictive prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestui caz de revizuire, respectiv o cerinţă subiectivă, constând în obligaţia sa de a dovedi că demersurile ce au vizat obţinerea înscrisurilor, ce nu se aflau în posesia sa, au fost tăcute într-un anume termen. În caz contrar, apreciază instanţa, nu exista „împiedicarea" de a prezenta înscrisul.
- instanţa ignoră cu desăvârşire succesiunea faptelor, respectiv a demersurilor întreprinse de către revizuient, iar culpabilizarea acestuia, prin evocarea datelor referitoare la documentele obţinute, face abstracţie de actele depuse în probaţiune, care au presupus nenumărate demersuri, indicate în cuprinsul cererii.
Este limpede că depunerea, la data de 12 decembrie 2012, a cererii de eliberare a documentelor, a fost punctul final al demersurilor sale perseverente şi nicidecum transpunerea în practică a unor „posibilităţi neexploatate din timp". Nu se poate accepta ideea, acreditată în decizia atacată, că obţinerea documentelor a fost o simplă formalitate şi că ar fi fost suficiente cele 24 ore scurse până a doua zi pentru identificarea, extragerea, copierea, traducerea acestora, respectiv calculul şi perceperea taxelor judiciare de timbru aferente.
A solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 701/2013 a Tribunalului Alba, care urmează a fi schimbată cu consecinţa încuviinţării cererii de revizuire, a schimbării sentinţei civile nr. 69/2007 a Tribunalului Alba şi, în fond, admiterii cererii introductive de instanţă.
Recursul nu este fondat
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei instanţe de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [...] dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."
Prin urmare, teza I a normei legal citate, impune, pentru admisibilitatea căii de atac deduse judecaţii, astfel cum legal au reţinut instanţele fondului, cerinţa ca înscrisurile, considerate determinante în accepţiunea legii, şi descoperite după pronunţarea hotărârii ce se ataca, să fi fost reţinute de partea potrivnică ori să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Aceasta presupune, astfel cum legal au reţinut cele două instanţe, că revizuientului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucţioniste a adversarului său, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului de fond „fie a unei împrejurări mai presus de voinţa părţii" (de natura forţei majore). Această cerinţă rezultă explicit din conţinutul normei menţionate şi a cărei dovadă, astfel cum legal au reţinut instanţele, nu a fost făcută în cauză. În acest context, apare ca nefondată critica din recursul recurentului privind stabilirea în sarcina sa a unei obligaţii nelegale şi împovărătoare.
Cât priveşte împiedicarea exercitată de partea potrivnică, aceasta nici nu a fost invocată, iar cât priveşte imposibilitatea de prezentare a înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii se reţine că înscrisurile pretins considerate ca noi, se aflau în evidenţele unei instituţii publice, Arhivele Naţionale, fiind obţinute de reclamant în baza cererii adresată acestei instituţii. Aceasta înseamnă ca actul nou, în baza căruia a fost promovată cererea de revizuire, s-a aflat în permanenţă la îndemâna părţilor interesate, el/ele nefiind depuse la dosar la data soluţionării cauzei pe fond nu datorită unor împrejurări „mai presus de voinţa părţilor", ci datorită neglijenţei acestora care, deşi aveau posibilitatea de a procura înscrisul de la o instituţie publica, au omis a-şi formula apărarea în sensul celor invocate în cuprinsul cererii de revizuire. Ca atare, analiza în fond a procesului, în baza acestor înscrisuri noi este, astfel cum legal au reţinut instanţele fondului, inadmisibilă, deoarece nu sunt întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., referitoare ia existenţa unor împrejurări insurmontabile pentru procurarea actului.
Neîndeplinirea acestei condiţii, pretinsă de lege, aşa cum s-a arătat mai sus, cumulativ celei a caracterului determinant al înscrisului, face inutilă verificarea acestei ultime cerinţe, precum şi, prin consecinţă, a fondului cauzei, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care recursul dedus judecaţii urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.M.I. împotriva deciziei nr. 44 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a I-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 375/2014. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 377/2014. Civil → |
|---|
