ICCJ. Decizia nr. 429/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 429/2014
Dosar nr. 12744/3/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 27 martie 2009, reclamanta I.M., a solicitat instanţei – în contradictoriu cu Statul român, prin C.N.A.D.N.R. şi SC E.C.T. SRL – să oblige pârâţii la plata sumei de 1.000 euro daune materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor de pregătire şi însămânţare a terenului ocupat abuziv pentru cultură şi a sumei de 3.000 euro sumă ce reprezintă recolta viitoare, la plata sumei de 11.300 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă atât în ceea ce priveşte terenul ocupat abuziv, cât şi a restului de teren la care nu a avut acces pentru perioada 08 decembrie 2008 – 27 martie 2009, la plata sumei de 100 euro/zi cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului ocupat abuziv începând cu data introducerii acţiunii – 27 martie 2009 şi până la data plăţii efective a despăgubirilor datorate pentru exproprierea terenului respectiv, precum şi la la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanta este proprietara terenului extravilan situat în comuna G., judeţul Ilfov, teren identificat cu nr. cadastral şi având o suprafaţă totală de 1.700 m.p., care este împărţit în mai multe loturi cu suprafeţe diferite.
În cursul anului 2003, se arată, reprezentanţii primăriei au solicitat reclamantei să prezinte documentele necesare în vederea exproprierii unora dintre loturi, fără ca loturile respective să fie cuprinse în anexele hotărârilor de guvern privitoare la expropriere şi, ca urmare, reclamanta a continuat să cultive suprafeţele de teren proprietatea sa, însă, la data de 08 decembrie 2008, pârâta SC E.C.T. SRL a ocupat abuziv loturile 1, 2 şi 5, ocazie cu care au fost distruse lucrările de însămânţare efectuate anterior precum şi posibilitatea de a culege recolta viitoare. Totodată, prin ocuparea abuzivă a acestor parcele, constructorul a blocat singura cale de acces către parcela 4, situaţie în care reclamanta a fost lipsită de posibilitatea de a îngriji culturile însămânţate pe acel teren, fiind de altfel compromisă viitoarea cultură.
Pârâta SC E.C.T. SRL a refuzat să părăsească terenurile ocupate abuziv arătând că i s-a permis accesul pe teren de către pârâta C.N.A.D.N.R.
În drept, au fost invocate prevederile art. 11, 20 şi 44 din Constituţia României, art. 481 C. civ., art. 998-999 C. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
La 11 mai 2009, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită instanţei:
- să constate că exproprierea cu privire la terenul intravilan în suprafaţă de 1.700 m.p., situat în comuna G., judeţul Ilfov, s-a realizat în mod abuziv, încă de la sfârşitul lunii noiembrie 2008;
- să fie obligate pârâtele la plata contravalorii terenului intravilan în suprafaţă de 1.700 m.p., de la momentul preluării abuzive a acestuia;
- să fie obligate pârâtele să preia întregul teren şi să plătească contravaloarea nemişcătorului;
- să fie obligate pârâtele la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, respectiv folosul pe care l-ar fi putut realiza reclamanta din închirierea acestui teren, începând cu data preluării şi până la momentul plăţii efective.
În motivarea acestei cereri, reclamanta a arătat că exproprierea s-a realizat în mod abuziv încă din luna noiembrie 2008, când a avut loc intrarea pe teren iar terenul este folosit de pârâte cu toate că reclamanta nu a primit vreo despăgubire conform legii.
Cât priveşte lotul de 896 m.p., reclamanta a învederat că nu mai poate avea acces la acesta, în condiţiile în care suprafaţa este mărginită pe una din laturi, de autostradă, iar pe cealaltă latură de un canal de irigaţii, situaţie în care terenul nu mai poate fi utilizat nici pentru agricultură şi nici în vederea edificării vreunei locuinţe.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1041 din 28 mai 2012, a respins excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, ca neîntemeiată.
A admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi în consecinţă a dispus exproprierea întregii suprafeţe de teren intravilan de 1.700 m.p., situată în comuna G., judeţul Ilfov şi a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să preia în proprietate restul suprafeţei, de 1.169 m.p.
A obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. la plata despăgubirilor în cuantum de 140.993 RON aferente suprafeţei de teren de 1.169 m.p.
A obligat pârâtele la plata unor daune morale în sumă de 1.200 RON.
A respins capătul de cerere privind plata de daune materiale, în sumă de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de pregătire şi însămânţare a terenului ocupat abuziv şi a sumei de 3.000 euro reprezentând contravaloarea recoltei viitoare de pe teren.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, după exproprierea din iunie 2009 a terenului de 531 m.p. (ce face parte din suprafaţa totală de 1.700 m.p., proprietatea reclamantei) au mai rămas loturile 3 şi 4, în suprafaţă de 273 şi respectiv 896 m.p., ocupate în prezent de lucrările autostrăzii Bucureşti-Braşov, în condiţiile în care reclamanta nu a primit vreo despăgubire în acest sens.
Or, art. 24 din Legea nr. 33/1994 stabileşte că în situaţia în care expropriatorul cere exproprierea doar a unei părţi de teren sau de construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia în raport cu situaţia reală dacă este posibilă exproprierea în parte, în caz contrar dispunându-se exproprierea totală.
Faţă de constatarea că întregul teren de 1.700 m.p. este ocupat de lucrările legate de construirea autostrăzii Bucureşti-Braşov, Tribunalul a considerat că se impune exproprierea şi a restului de teren de 1.169 m.p. din totalul de 1.700 m.p., dispunându-se astfel măsura exproprierii totale, conform textului de lege mai sus menţionat.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, se arată, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, aşa încât în raport de aceste considerente legale instanţa a avut în vedere valoarea terenului aşa cum a fost stabilită de expert pentru suma de 140.993 RON, alcătuită din valoarea de piaţă a nemişcătorului plus, valoarea lipsei de folosinţă.
Întrucât în cauză, conchide prima instanţă, s-a făcut dovada comportamentului abuziv al pârâtelor care, încă din toamna anului 2008 au ocupat terenul proprietatea reclamantei iar despăgubirea pentru suprafaţa expropriată s-a plătit în iunie 2009, se impune acordarea de daune morale în cuantum de 1.200 RON, sens în care s-a şi dispus obligarea pârâţilor.
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la plata de daune materiale în sumă de 1.000 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de pregătire şi însămânţare a terenului ocupat abuziv şi a sumei de 3.000 euro privitor la recolta viitoare de pe teren, nefiind administrate probe în dovedirea celor solicitate.
Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R. şi Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă care, prin decizia nr. 222 A din 17 iunie 2013, a schimbat în parte sentinţa şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
A menţinut dispoziţia tribunalului vizând respingerea excepţiei de inadmisibilitate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit ultimei precizări formulate de reclamantă în faţa instanţei de fond, la data de 14 septembrie 2009, prima instanţă a rămas investită cu patru capete de cerere, respectiv: constatarea exproprierii cu privire la întregul teren de 1.700 m.p.; obligarea pârâtelor la exproprierea totală a întregii suprafeţe de 1.700 m.p., şi preluarea diferenţei de 1.169 m.p.; obligarea pârâtelor la plata contravalorii terenului intravilan în suprafaţă de 1.169 m.p. la momentul preluării abuzive a acestuia precum şi la plata lipsei de folosinţă a terenului.
Or, pronunţându-se pe cele două capete de cerere ce nu se regăsesc în ultima precizare de acţiune, respectiv acordarea unor daune morale şi daune materiale, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii în procesul civil, prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ce arată că judecătorul se pronunţă în limitele investirii sale.
De asemenea, critica formulată de apelantul-pârât Statul Român privind exproprierea în totalitate a suprafeţei de 1.700 m.p., respectiv a suprafeţei de 1.169 m.p. rămasă neexpropriată, a fost privită ca fondată.
Astfel, se arată, aşa cum rezultă din chiar susţinerile reclamantei cât şi din celelalte probe administrate în cauză, respectiv expertiza topo, singurele suprafeţe de teren afectate de lucrarea de utilitate publică – Autostrada Bucureşti-Braşov, sunt suprafeţele care au fost expropriate în temeiul H.G. nr. 381/2009 şi pentru care a fost acordată despăgubirea în conformitate cu prevederile legale în vigoare, despăgubire cu care, de altfel, intimata-reclamanta a fost de acord.
Totodată, aşa cum se poate observa şi din expertiza topo, terenul în suprafaţă de 1.700 m.p. nu este afectat în integralitate de Autostradă, iar faptul că pe o parte din el se află şi materiale aferente şantierului nu poate să constituie un argument pentru exproprierea totală.
Din niciuna din probele administrate de intimata-reclamantă nu reiese că aceste aşa-zise lucrări de care este afectată suprafaţa de 1.169 m.p. sunt permanente dacă, prin ele însele, impun o expropriere totală echivalând cu o „preluare inutilă şi permanentă” a unei suprafeţe de teren suplimentare, mai mare decât cea deja expropriată efectiv.
Cât priveşte argumentul în conformitate cu care s-ar impune exproprierea totală întrucât intimata-reclamantă nu mai are acces la restul de proprietate, nici acesta nu a fost primit întrucât, astfel cum reiese din schiţele depuse la dosarul cauzei, la restul de proprietate se poate face accesul pe drumurile secundare care fac parte integrantă din Proiect.
Mai reţine instanţa de control judiciar că ocuparea temporară a acestor două parcele de teren cu lucrări de şantier nu poate conduce la concluzia că se impune exproprierea lor întrucât este evident că afectarea acestora este temporară, nefiind îndeplinită condiţia cauzei de utilitate publică.
În ceea ce priveşte petitul acţiunii precizate, referitor la obligarea pârâtelor la plata lipsei de folosinţă pentru terenurile în discuţie, Curtea de Apel a apreciat că acest petit este nedovedit, în cauză neadministrându-se probe pentru cuantificarea despăgubirilor în raport de data ocupării abuzive.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta I.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, în vigoare la data iniţierii demersului judiciar, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- greşit s-a respins cererea de expropriere a întregii suprafeţe aflate în proprietatea reclamantei, în condiţiile în care s-a probat că cele două loturi rămase, de 273 şi 896 m.p. sunt afectate de lucrări permanente, conexe Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, tronsonul situat pe raza comunei G.
- lotul de teren, în suprafaţă de 896 m.p., nu are cale de acces, fiind amplasat în lateralul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, la aproximativ 70 m, distanţă de ieşirea de urgenţă, fiind efectiv izolat de orice cale de acces.
- lotul de 273 m.p. este afectat de lucrări conexe autostrăzii, care îl fac inutilizabil, nemairămânând nicio porţiune care să fie folosită măcar în scopuri agricole.
- cele două loturi nu mai au, urmare construcţiei autostrăzii, niciun fel de utilitate economică, situaţie în care se impunea a fi expropriate, întrucât nu îi oferă reclamantei nicio posibilitate de valorificare a acestora.
În raport de aceste critici, recurenta apreciază că hotărârea instanţei de apel, este „netemeinică”, aspectele reţinute în cuprinsul acesteia fiind contrazise de materialul probator administrat în cauză.
- despăgubirea acordată de instanţa de fond a fost stabilită în acord cu prevederile art. 26 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, caracterul just al acesteia, excluzând plafonarea.
Ca atare, valoarea stabilită de expert, la suma de 140.993 RON (compusă din valoarea de piaţă – 123.716 RON – şi valoarea lipsei de folosinţă – 17.277 RON –) nu încalcă dispoziţiile legale în vigoare, în condiţiile în care preţul calculat de expert nu este mai mare decât cel stabilit de Statul român, pentru restul terenului expropriat.
În consecinţă, se arată, nu a fost nevoie de a desemna o comisie de experţi, pentru că reclamanta nu a fost în situaţia de a contesta suma acordată.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Se constată că toate criticile formulate de recurentă vizează în esenţă, chestiunea punctuală a aprecierii instanţei asupra refuzului pârâtului Statul român prin C.N.A.D.N.R., de a expropria şi restul terenului aflat în proprietatea celei în cauză, chestiune ce implică modul de interpretare şi aplicare al art. 24 alin. (4), din Legea nr. 33/1994, republicată.
Potrivit textului mai sus citat, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi din teren sau din construcţie, iar proprietarul cere exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă.
„În caz contrar, va dispune exproprierea totală”.
În speţă, din probele administrate nu rezultă că exproprierea parţială, asupra suprafeţelor de 486, 22 şi respectiv 23 m.p. din totalul terenului aflat în proprietatea reclamantei (1.700 m.p.), nu ar fi posibilă, în condiţiile în care actele cauzei relevă, fără echivoc, că acestea sunt singurele suprafeţe ocupate efectiv de lucrarea de utilitate publică „Autostrada Bucureşti-Braşov”.
Împrejurarea că pe cele două parcele rămase în proprietatea reclamantei (în suprafață de 896 şi 273 m.p.) sunt desfăşurate provizoriu, lucrări de şantier, aferente executării tronsonului de autostradă Bucureşti – Ploieşti, nu poate duce automat la concluzia necesităţii obligării pârâtului de a dispune exproprierea totală, în condiţiile în care accesul la acestea se poate face de pe drumurile secundare, în curs de execuţie, potrivit schiţelor aflate la dosar, parte a proiectului aferent lucrării de utilitate publică.
Tot astfel, chiar dacă s-ar accepta concluzia că reclamanta ar fi suferit un prejudiciu cauzat de imposibilitatea temporară a utilizării normale a celor două loturi rămase neexpropriate – până la realizarea efectivă a drumurilor de exploatare pentru accesul la proprietăţi – se constată că raportul de evaluare (în baza căruia s-a dispus achitarea sumelor de 2.434 RON, 2.328 RON şi respectiv 51.431 RON, pentru cele trei loturi supuse exproprierii), cu care reclamanta s-a declarat de acord, a avut în vedere, conform cu prevederile art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, atât valoarea de circulaţie a nemişcătorului, cât şi prejudiciul cauzat proprietarului, urmare exproprierii.
În legătură cu aceste aspecte, şi expertiza tehnică judiciară (specialitatea topografie) efectuată în cauză dosar fond – relevă că, chiar în condiţiile date (terenuri aflate în zona de şantier, decopertate, supuse nivelării şi altor lucrări de amenajare în vederea aplicării proiectului de execuţie a tronsonului de autostradă) reclamanta are ieşire la calea publică, printr-un drum de pământ care ulterior va fi înglobat în reţeaua de drumuri secundare ce va asigura, potrivit Proiectului, accesul la proprietăţile din zonă.
În consecinţă, în mod corect s-a reţinut, prin decizia atacată, că ocuparea temporară a celor două parcele rămase neexpropriate, cu lucrări de şantier, nu poate impune concluzia necesităţii exproprierii lor, întrucât afectarea acestora nu este permanentă, nefiind îndeplinită condiţia „cauzei de utilitate publică”.
Celelalte aserţiuni ale reclamantei, legate de modul de apreciere al instanţei asupra posibilităţii exproprierii totale a terenului în suprafaţă de 1.700 m.p., nu vor mai fi analizate întrucât, nu se constituie în motive de nelegalitate ci vizează exclusiv maniera de interpretare a probelor, aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate care, nu poate face obiect al recursului.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Ilie Mihaila împotriva deciziei nr. 222/A din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 428/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 432/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
