ICCJ. Decizia nr. 432/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 432/2014
Dosar nr. 970/108/2012
Şedinţa publică din 11 februarie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la 20 februarie 2012 la Tribunalul Arad sub nr. 970/108/2012, reclamanta T.E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, şi a solicitat anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 2.725 m.p., respectiv suma de 27.250 euro, raportat la valoarea de 10 euro/m.p.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului de 18.200 m.p. din P., înscris în C.F. nedefinitivă din care i s-a expropriat o suprafaţă de 2.725 m.p. pentru autostrada Arad-Nădlac, pentru care urmează sa i se plătească despăgubiri.
Prin faptul că anterior s-a stabilit un alt nivel de despăgubire pentru aceleaşi terenuri, cu aceeaşi categorie de folosinţă, s-a creat o discriminare între oamenii aparţinând aceRONaşi localităţi şi care au în proprietate aceleaşi categorii de terenuri, unele dintre ele chiar învecinate, discriminare care nu are nici un suport legal.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 9 pct. 10 din H.G. nr. 941/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 847 din 27 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 970/108/2012, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtului statul român, prin C.N.A.N.D.R. SA a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 30.319 RON, cu titlul de despăgubiri pentru suprafaţa de 2.725 m.p. teren» cu dobânda legală calculată asupra diferenţei dintre suma acordată de instanţă şi cea în cuantum de 1942,93 RON stabilită prin Hotărârea nr. 71/110 din 10 octombrie 2011, începând cu data scadenţei din 10 ianuarie 2012 şi până în ziua plăţii efective. A respins restul pretenţiilor solicitate.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.450 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeţei de 2.725 m.p. din terenul situat în localitatea P., jud. Arad şi s-a stabilii un cuantum al despăgubirilor de 1.942,93 RON.
Reclamanta a contestat această hotărâre, susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei se grefează pe dispoziţiile art. ,22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se poate adresa instanţei judecătoreşti competente.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, prima instanţă a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 2.725 m.p. este de 30.319 RON, echivalentul a 6.813 euro, Din întregul ansamblu probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânţat şi că, urmare a exproprierii, reclamanta nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până ia momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual şi incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu îşi are fundamentare legală.
De asemenea, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicţiei de construire pe lăţimea benzii de siguranţă şi protecţie, atât timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanta nu a tăcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosinţă a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcţii.
Susţinerile reclamantei legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite iniţial, nu pot constitui un argument care să determine instanţa a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieţii imobiliare din zonă.
Suma la care este îndreptăţită reclamanta trebuie să reprezinte preţul cu care acesta şi-ar putea cumpăra un alt teren, şi nu o sumă virtuală, adică pierderi pentru viitor, câtă vreme pentru a obţine veniturile pretinse în egaiă măsură trebuie să se facă şi investiţii.
Împotriva sentinţei civile nr. 847 din 27 februarie 2013 a Tribunalului Arad a declarat apel în termenul legal pârâtul statul român, prin M.T.I., prin C.N.A.D.N.R. SA.
Prin decizia civilă nr. 86/A din 19 iunie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.L, prin C.N.A.N.D.N.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 847/27.02,2013, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 970/108/2012, în contradictoriu cu reclamanta T.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea, în raport de motivele invocate, cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. şi cu probatoriul administrat în cauză, a constatat că apelul pârâtului este neîntemeiat.
Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 conferă expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirilor dreptul de a adresa instanţei de judecată, în baza acestui text legal acţionând şi reclamanta din prezenta acţiune.
Prima instanţă în mod corect a procedat în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi a numit o comisie de trei experţi pentru efectuarea expertizei încuviinţate în cauză.
Prin raportul de expertiză întocmit s-au calculat despăgubirile cuvenite reclamantei pentru terenul de 2.725 m.p. expropriat prin două metode, respectiv metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda capitalizării rentei funciare. Prima instanţă a validat varianta despăgubirilor calculate prin metoda comparaţiei de piaţă, care de altfel a fost propusă în concluzie şi prin raportul de expertiză, respectându-se dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin apelul declarat, pârâtul nu a adus critici raportului de expertiza întocmit în cauză, care de altfel a fost legal întocmit, susţinând doar corectitudinea raportului de evaluare privind estimarea valorii de despăgubire a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii Nădlac-Arad.
Atâta vreme cât reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor acordate în baza acelei estimări globale, precum şi faptul că prin expertiza judiciară efectuată în cauză s-a stabilit că valoarea despăgubirilor, calculată conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, este alta decât cea propusă de pârât, în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata despăgubirilor de 30.319 RON pentru terenul de 2.725 m.p. expropriat de la reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul statul român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Un prim motiv de recurs vizează faptul ca instanţa de apel a stabilit în mod eronat elementele prejudiciului datorat de stat expropriatului, în raport de dispoziţiile legale incidente, respectiv ale dispoziţiilor art. 5 şi 11 din Legea nr. 255/2010, precum şi art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc.
Astfel, despăgubirea propusă şi neacceptată de expropriat se compune din valoarea reala a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite de către pârâtul statul român prin C.N.A.N.D.N.R. Valoarea la care se vând imobilele de acelaşi fel rezultă din însăşi raportul de evaluare întocmit pentru aceste terenuri şi este mai mica decât cea propusa de expropriator spre a fi plătită.
Preţul de piaţa stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirii or este unul corect, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zona. Au fost respectate actele normative emise în vederea exproprierii respectiv H.G. nr. 1480/2009 şi H.G. nr. 416/2010, în cadrul cărora a fost prevăzută şi suma globală estimata cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R.
Raportul a fost întocmit şi cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, aşa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică preţul la care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.
Raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii 255/2010 şi reglementărilor privind Standardele Internaţionale de Evaluare. Valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional ÎVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Preeminenţa interesului general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ, este: "interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţionala, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor" şi determină prevalarea în faţa interesului privat al proprietarilor, însă determină, totodată, o justă şi imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piaţă a imobilului.
În fine, un ultim aspect vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieţei (cererea estimată, oferta competitivă, etc).
Excepţia nulităţii recursului este nefondată.
Examinând susţinerile recurentului, Înalta Curte constată că acestea privesc aspecte de nelegalitate, în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 5 şi 11 din Legea nr. 255/2010, precum şi art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., nu sunt incidente, deoarece criticile invocate de recurent pot fi subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi urmează să fie analizate din această perspectivă.
În consecinţă, excepţia nulităţii recursului urmează să fie respinsă.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi susţinerile părţilor, Înalta Curte, constată că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este legală, soluţionând în mod judicios litigiul dedus judecăţii.
Sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 şi 11 din Legea nr. 255/2010, precum şi art. 77 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Astfel, deşi se susţine că trebuiau aplicate numai art. 5 şi 11 din Legea nr. 255/2010, trebuie menţionat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce înseamnă că, în mod corect au procedat instanţele anterioare, soluţionând acţiunea reclamantei T.E., în temeiul celor două legi la care s-a tăcut deja referire.
Este neîndoielnic câ pârâtul a respectat dispoziţiile legale incidente în ceea ce priveşte etapele exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii şi nr. 416/2010 privind amplasamentul lucrării, declanşarea procedurilor de expropriere şi suma globală estimată cu titlu de despăgubire.
Chiar dacă recurentul susţine că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantei, această situaţie nu poate înlătura constatările instanţei privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale, prin raportare îa preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administraţi v-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Instanţa de apel a statuat că se impune acordarea către reclamantă a unei sume mai mari decât cea stabilită de expropriator cu titlu despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 2.725 m.p., situat pe raza comunei P., judeţul Arad, pentru realizarea autostrăzii Arad - Nădlac, iacându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de probele administrate.
Referirea la dispoziţiile art. art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., implică o etapă anterioară contestării în faţa instanţei de judecată, astfel încât acestea nu permit înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.
Este nefondată şi susţinerea că interesul general, aşa cum este definit în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, primează în raport cu interesul particular, deoarece acest argument nu poate merge până la încălcarea dispoziţiilor legal aplicabile, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, invocată de intimata-reclamantă T.E.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 86/A din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 429/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 433/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
