ICCJ. Decizia nr. 486/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 486 /2014
Dosar nr. 8210/105/2007/a1
Şedinţa publică din 13 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 12 decembrie 2007, reclamantul C.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate la suma de 1.069.792.500 ROL (echivalentul a 31.755 euro - 15 euro/m.p.) pentru terenul în suprafaţă de 211,37 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Bărcăneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1546 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât şi a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 167.345 RON pentru terenul expropriat în suprafaţă de 2.116,37 m.p., situat în comuna Bărcăneşti, judeţul Buzău.
Prima instanţă a reţinut că, prin hotărârea din 16 noiembrie 2007, a fost expropriat terenul reclamantului în suprafaţă de 2.116,37 m.p., situat în intravilanul comunei Bărcăneşti, judeţul Prahova, stabilindu-se o despăgubire de 26.670 RON.
În raport de caracteristicile concrete ale terenului (stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză) şi corespunzător criteriilor reglementate de art. 26 din Legea nr. 33/1994 (preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel şi daunele aduse proprietarului), cuantumul just al despăgubirii cuvenite reclamantului este de 167.345 RON.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtul, iar Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 56 din 07 martie 2011, a respins apelurile ca nefondate.
Curtea de Apel a reţinut că, prin raportul de expertiză efectuat la prima instanţă, comisia de experţi, constituită conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului prin metoda comparaţiei directe. Deşi în lucrarea comună fiecare din cei trei experţi a stabilit un cuantum al despăgubirilor care, în opinia lor, se cuvenea reclamantului, în mod legal prima instanţă şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de expertul desemnat de instanţă, ce a evaluat terenul ţinând cont de caracteristicile lui la data emiterii hotărârii de expropriere, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
Părţile au declarat recurs împotriva acestei decizii, iar prin decizia civilă nr. 992 din 15 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că, în determinarea cuantumului despăgubirii, instanţele fondului s-au raportat la alte elemente decât cele legale, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu referire la acest aspect, încă în faţa primei instanţe, reclamantul a pretins plata unor daune constând în pagube produse urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, aflat în continuarea gospodăriei sale, ceea ce presupune verificarea şi a altor elemente constând în amplasamentul acestui teren aflat în prelungirea gospodăriei reclamantului, contravaloarea culturilor (inclusiv pomi fructiferi) aflate pe acest teren, ca şi a veniturilor de care a fost lipsit prin exproprierea bunului, precum şi a celorlalte pierderi indicate de parte, consecinţă directă a exproprierii bunului.
Aceasta presupune ca, alăturat constatărilor unor experţi care să determine concret consecinţele exproprierii bunului produse în patrimoniul persoanei deposedate, probaţiunea să implice şi administrare altor probe utile şi pertinente, în scopul determinării prejudiciului produs proprietarului, cu indicarea sa concretă în stabilirea cuantumului total al despăgubirii.
Totodată, la determinarea despăgubirilor trebuie să se ţină seama de criteriul legal enunţat - „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel” -, ceea ce presupune stabilirea despăgubirilor prin raportare la preţurile de tranzacţionare (indicat în actele de transmisiune), iar nu a celor de ofertare (de pe internet ori presa locală).
Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 31 din 21 mai 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins apelul declarat de Statul Român, a admis apelul declarat de reclamantul C.I., în sensul că a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 211.648 RON, conform raportului de expertiză P.M., și a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, iar în baza art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul să plătească contestatorului suma de 750 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au stabilit ca valori ale terenului expropriat suma de 211.648 RON, potrivit expertizei efectuate de expert P.M. - desemnat de instanţă, 26.670 RON, potrivit expertului M.I. - propus de expropriator şi 216.634 RON, potrivit expertului C.M. - propus de reclamant.
Experţii au arătat în cadrul acestui nou raport de expertiză că au avut în vedere informaţii de la Primăria comunei Bărcăneşti, de la agenţii imobiliare, iar opinia evaluatorilor s-a format pe baza rezultatelor obţinute prin abordarea comparaţiilor directe pentru terenuri similare din zona de amplasament, fiind evidenţiată o valoare de piaţă dată de un interval cuprins între 22 euro/m.p. şi 24 euro/m.p., care a fost supusă, însă, aplicării unor coeficienţi de corecţie sau depreciere economică, dat fiind lipsa tranzacţiilor în perioada efectuării raportului de expertiză, precum şi a unor corecţii unitare de individualizare, raportat la caracteristicile terenului supus evaluării.
S-a constatat că valoarea totală a despăgubirilor se compune din valoarea de piaţă pentru terenul expropriat de 2.116,37 m.p., dar şi din prejudiciul creat contestatorului prin măsura exproprierii.
Expertul desemnat de instanţă şi cel desemnat la propunerea contestatorului au apreciat că valoarea totală de despăgubire, calculată în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, este de 211.648 RON, spre deosebire de expertul desemnat de expropriator, care a reluat exact despăgubirea acordată prin hotărârea contestată, de 26.670 RON.
Concluzia exprimată de expertul desemnat de expropriator este în discordanţă cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe când despăgubirea determinată de ceilalți doi experți reprezintă o compensaţie justă pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului obiect al exproprierii şi constituie o garanţie acordată acestuia, care îşi păstrează aceeaşi valoare a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici pe care pârâtul le încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ.
În considerentele deciziei nr. 31 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, se arată că, după casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 3172/105/2008/a1, când, în realitate, acesta a fost înregistrat sub nr. 8210/105/2007/a1.
A fost reţinută greşit componența comisiei de experţi care a efectuat expertiza în faza de rejudecare ca fiind formată din experţii M.G. - desemnat de instanță, V.C. - propus de expropriator şi C.C. - propus de reclamant. În realitate experţii care au fost desemnaţi şi care au efectuat expertiza au fost M.P. - desemnat de instanță, C.M. - desemnat de către expropriat şi M.I. desemnat de către expropriator.
2. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” nu poate indica decât „preţul de tranzacţionare” al acestor imobile, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare şi nicidecum „preţul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din județul Prahova, de care în mod greşit au ţinut seama instanţa de apel şi experţii numiţi de către aceasta şi de către expropriat.
Înalta Curte, constatând că pe ultima filă a cererii de recurs este aplicată ștampila societății civile de avocați și există semnătura avocatului care a asistat partea în faza procesuală anterioară, va respinge excepția nulității cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
1. Critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită. Susținerile dezvoltate în cadrul acestui motiv de recurs, și care vizează menționarea greșită a numărului dosarului și a numelui experților, sunt simple erori materiale care nu pot fi circumscrise cazului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. Sunt însă fondate motivele de recurs care susțin nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel pentru aplicarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia.”
Instanța de apel și-a întemeiat decizia pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului de către experții M.P., C.M. și M.I.
În cuprinsul acestui raport, experţii menţionează că au avut în vedere „oferta de proprietăți asemănătoare (…) publicate în cotidiene de specialitate și internet” la care au aplicat diverse corecții și că aceste cereri și oferte se situează la nivelul anului 2007.
Prin urmare, experţii nu au avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, ci ofertele de preţuri publicate pe internet, la nivelul anului 2007, în condițiile în care raportul de expertiză a fost efectuat în anul 2013.
Or, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experţii cât şi instanţa au obligaţia ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea de probe în acest sens.
În respectarea acestor prevederi legale şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părţi pentru a obţine înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială în care este situat terenul în litigiu s-au efectuat tranzacţii imobiliare cu privire la imobile de acelaşi fel şi preţul la care s-au tranzacţionat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data efectuării raportului de expertiză.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva deciziei civile nr. 31 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 483/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 487/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
