ICCJ. Decizia nr. 488/2014. Civil. Partaj judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 488/2014
Dosar nr. 36051/299/2006
Şedinţa publică din 13 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1254/R din 21 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis recursul declarat de recurenta reclamantă D.E. împotriva deciziei civile nr. 62/A din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B.G.I., N.F. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost casată decizia şi trimisă cauza Tribunalului Bucureşti, spre rejudecarea apelului.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că cererea de chemare în judecată are ca obiect ieşirea din indiviziune asupra masei partajabile, în raport de cotele ce se cuvin fiecărui moştenitor, conform certificatelor de moştenitor nr. X/1969 şi nr. Y/1971 emise de notariatul de Stat Local sector 1 Bucureşti, fiind întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 728 C. civ. şi art. 6731 şi urm. C. proc. civ.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat că declaraţia dată de reclamantă la data de 05 august 1971 conţine manifestarea sa de voinţă de renunţare la drepturile sale succesorale, aceleaşi efecte fiind constatate şi în ce priveşte chitanţele întocmite de părţi, în sensul că în urma testamentului făcut de defunctul B.P. reclamanta ar fi renunţat la drepturile succesorale în schimbul plăţii de către pârâtul N.V. a sumei de 3.000 ROL.
Curtea de Apel a mai reţinut că „declaraţia” dată de către reclamantă nu reprezintă o renunţare la succesiune din partea acesteia, întrucât nu respectă condiţia de act autentic, conform Decretului nr. 40/1953.
În consecinţă, reclamanta are calitatea de moştenitor testamentar al defunctului B.P., câtă vreme acţiunea în anularea testamentului nr. Z/1970 emis de Notariatul de Stat sector 1 Bucureşti a fost respinsă irevocabil prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1097/2004.
A mai arătat Curtea de Apel şi că prin hotărârea nr. 1225 din 24 martie 1998 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a hotărât ca imobilul compus din construcţie şi teren situat în sector 1, Bucureşti, să fie restituit în natură tuturor persoanelor ce au solicitat retrocedarea, inclusiv reclamantei, care are calitatea de coproprietar al imobilului.
Curtea de Apel a trimis cauza spre rejudecare, în vederea pronunţării asupra cererii de ieşire din indiviziune, constatând calitatea reclamantei de coproprietar al imobilului şi în vederea efectuării partajării imobilului prin completarea probelor cu expertiză tehnică imobiliară.
Împotriva acestei decizii pârâta N.F. a declarat recurs, aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a arătat că situaţia de fapt a fost greşit reţinută de instanţa de recurs.
În realitate, reclamanta D.E. nu ar avea niciun drept asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1, fiind luată în spaţiu de către B.P., care avea calitate de moştenitor al fostei proprietare, beneficiind de dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor.
Ulterior, această parte a fost inclusă în testamentul numitului B.P., act care este nul în opinia pârâtei, neputând să producă efecte juridice.
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia nr. 1254/R din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este o hotărâre pronunţată în recurs, care este irevocabilă, potrivit textelor legale citate, astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, se epuizează chiar prin exerciţiul lui; o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii constituie o încălcare a principiilor legalităţii şi egalităţii în faţa legii.
Faţă de cele arătate mai sus, recursul formulat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta N.F. împotriva deciziei civile nr. 1254/R din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 487/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 465/2014. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
