ICCJ. Decizia nr. 490/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 490/2014
Dosar nr. 4204/3/2013
Şedinţa publică din 13 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţa, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3423/R din 05 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta reclamantă T.M., în contradictoriu cu intimatul pârât R.G., împotriva deciziei civile nr. 176/Ap din 22 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime.
Împotriva acestei decizii, T.M. a formulat contestaţie în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14 august 2013 şi a primit termen de judecată la data de 13 februarie 2014.
În cuprinsul acesteia, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a reţinut în mod greşit că ar fi renunţat la judecată în favoarea intimatului R.G.
În realitate, pârâtul R.G. îi încalcă în mod constant proprietatea, care este bine delimitată printr-un şanţ.
Astfel, atât decizia civilă nr. 3423/2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, cât şi decizia civilă nr. 176/Ap/2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare sunt nelegale, întrucât situaţia de fapt a fost greşit reţinută pe baza expertizelor tehnice întocmite incorect.
Analizând excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care, conform dispoziţiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ., se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a acestei căi extraordinare de atac aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, pentru că doar aceasta este instanţa care îşi poate retracta propria hotărâre.
Aşa cum s-a arătat, decizia atacată este pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, motiv pentru care competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe.
Prin urmare, în baza art. 158 cu referire la art. 319 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei civile nr. 3423/R din 05 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 489/2014. Civil. Succesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 512/2014. Civil. Contestaţie decizie de... → |
---|