ICCJ. Decizia nr. 544/2014. Civil. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II A CIVILĂ
Decizia nr. 544/2014
Dosar nr. 4919/1/2012
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3113 de la 7 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 5807/2/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S., a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţii G.G. şi G.L. ca neîntemeiată, cu motivarea că, în speţă, a existat o întrerupere a termenului de prescripţie, astfel încât, în mod eronat, instanţa de fond a constatat prescris dreptul de executare silită împotriva garanţilor ipotecari.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii G.G. şi G.L. au formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea acesteia şi retractarea hotărârii atacate în sensul respingerii recursului şi păstrării ca temeinice şi legale a sentinţei comerciale recurate, invocând drept temei dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 şi art. 318 alin. (1) prima teză C. proc. civ.
În argumentarea contestaţiei în anulare, s-a învederat că, prin Hotărârea din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti emisă de Plenul C.S.M., s-au reglementat competenţele de soluţionare a cauzelor trimise spre rejudecare după desfiinţare/casare, stabilindu-se că, potrivit art. 99 alin. (6) din Regulament, competenţa revine completului iniţial învestit, urmând ca dispoziţiile art. 98 din acest act să se aplice în mod corespunzător, iar instanţa de recurs, din greşeală, a analizat criticile recurentei A.V.A.S., critici care nu aveau nicio legătură cu hotărârea atacată cu recurs sau cu considerentele deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii vizând procedura citării) şi art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs).
Dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reglementează situaţia încălcării normelor de competenţă publică, astfel cum sunt acestea definite la art. 159 din acelaşi act normativ, or, soluţia pronunţată în cauză nu contravine normelor de competenţă de ordine publică anterior menţionate, Înalta Curte fiind competentă să soluţioneze, conform art. 4 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.
Cu privire la norma legală invocată de constestatori ca fiind încălcată, respectiv art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti adoptat de Plenul C.S.M. prin hotărârea din 2005, Înalta Curte reţine că aceasta reglementează situaţia desfiinţării sau casării cu trimitere spre rejudecare şi nu situaţia casării cu reţinere, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.
Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale numai dacă se are în vedere o greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite, precum şi pentru nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs şi nu în contestaţia în anulare.
Prin urmare, greşelile instanţei, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale.
Susţinerea privind omisiunea instanţei de examinare a unor motive determinante în soluţionarea pricinii este nefondată, întrucât aceasta a răspuns criticilor formulate, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci fiecare motiv de nelegalitate, obligaţie pe care instanţa de recurs şi-a îndeplinit-o.
Ceea ce se sancţionează prin această cale extraodinară de atac este omisiunea cercetării unui motiv de recurs, argumentele putând fi grupate şi răspunsul dat acestora comun. Neînsuşirea unui motiv de recurs nu constituie motiv de contestaţie, instanţa de recurs fiind îndreptăţită să grupeze argumentele care i-au format convingerea, pentru a răspunde la motivele de nelegalitate printr-un considerent comun.
Argumentele instanţei de recurs sunt subsumate motivelor de recurs invocate de recurentă, neputând a i se imputa omisiunea de a cerceta anumite susţineri ale acesteia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii G.G. şi G.L. împotriva Deciziei nr. 3113 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 5807/2/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii G.G. şi G.L. împotriva Deciziei nr. 3113 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 5807/2/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2014. Civil. Alte cereri. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 545/2014. Civil. Excludere asociat. Revizuire... → |
|---|
